- Dosarul nr.
- 2ac-132/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 noiembrie 2013
- Părțile
- SA Donaris Grup vs Oglindă Eduard
- Pe scurt
- Examinarea cererilor de abţinere
2ac-132/13 — Încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare
dosarul nr. 2ac-132/13 ÎNCHEIERE 13 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinînd cererea de abţinere de la judecată a judecătorilor Curţii de Apel Bender Antonov Mihai, Druguş Grigore, Parpalac Aurelia, Secrieru Elisei şi Guzun Ion cu strămutarea pricinii la altă instanţă de judecată, c o n s t a t ă La 13 august 2012 SAR „Donaris Group” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Oglinda Eduard cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare. Prin hotărîrea Judecătoriei Anenii Noi din 13 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă.
La 09 ianuarie 2013 Oglindă Eduard a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Judecătorii Curţii de Apel Bender Antonov Mihai, Druguş Grigore, Parpalac Aurelia, Secrieru Elisei şi Guzun Ion au înaintat cereri de abţinere de la judecată, invocînd că anterior, au participat la examinarea cauzei contravenţionale în privinţa lui Oglindă Oleg în baza art. art. 242 al. (2) şi 243 Cod contravenţional, care a servit temei pentru intentarea prezentei acţiuni. Curtea de Apel Bender a expediat cauza respectivă către Curtea Supremă de Justiţie pentru strămutarea la altă instanţă de judecată de acelaşi grad din motivul abţinerii de la judecată a judecătorilor Curţii de Apel Bender Antonov Mihai, Druguş Grigore, Parpalac Aurelia, Secrieru Elisei şi Guzun Ion, ceea ce face imposibil formarea altui complet de judecată.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite cererea de abţinere a judecătorilor Curţii de Apel Bender Antonov Mihai, Druguş Grigore, Parpalac Aurelia, Secrieru Elisei şi Guzun Ion, cu strămutarea pricinii spre judecare în ordine de apel la Curtea de Apel Comrat, din următoarele considerente. În conformitate cu art.43 al. (2) lit. d) CPC, instanţa strămută pricina la o altă instanţă dacă din motivul recuzării (abţinerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. În conformitate cu art. 43 al. (4) CPC, strămutarea pricinii în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f), şi g) se efectuează de către instanţa ierarhic superioară a cărei încheiere este irevocabilă şi nu este susceptibilă de recurs.
În conformitate cu art. 50 al. (1) lit. e) CPC, judecătorul care judecă pricina urmează a fi recuzat dacă există alte împrejurări care pun la îndoială obiectivitatea şi nepărtinirea lui. Din materialele dosarului rezultă că, judecătorii Antonov Mihai, Druguş Grigore, Parpalac Aurelia, Secrieru Elisei şi Guzun Ion anterior au participat la examinarea cauzei contravenţionale în privinţa lui Oglindă Oleg în baza art. art. 242 al. (2) şi 243 Cod contravenţional, care a servit temei pentru intentarea prezentei acţiuni. Rapotrînd circumstanţele constatate la prevederile legale enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră drept întemeiate cererile de abţinere a judecătorilor nominalizaţi în temeiul art. 50 al.
(1) lit. e) CPC. Astfel, avînd în vedere imposibilitatea constituirii unui complet de judecată legal în această instanţă din lipsa de cadre, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar strămutarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a SAR „Donaris Group” SA împotriva lui Oglinda Eduard cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare, pentru examinarea cererii de apel, la Curtea de Apel Comrat, ca fiind instanţa de judecată egală în grad şi situată în nemijlocita apropriere a Curţii de Apel Bender. În conformitate cu art.art. 43, 50, 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se admite cererea de abţinere de la judecată a judecătorilor Curţii de Apel Bender Antonov Mihai, Druguş Grigore, Parpalac Aurelia, Secrieru Elisei şi Guzun Ion.
Pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SAR „Donaris Group” SA împotriva lui Oglinda Eduard cu privire la încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare, se strămută pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Comrat. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Ion Vîlcov 2