- Dosarul nr.
- 3ra-1659/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 noiembrie 2013
- Părțile
- SRL Cufigor vs Ministerul Transportului
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1659/13 — Recunoaşterea ilegalităţii refuzului şi obligarea emiterii actelor administrative
prima instanţă: O.Sternioală nr.3ra-1659/13 instanţa de apel: T.Duca, S.Procopciuc, A.Albu ÎNCHEIERE 13 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cufigor”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Cufigor” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova cu privire la recunoaşterea ilegalităţii refuzului şi obligarea emiterii actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013, prin care a fost admisă cererea de apelul declarată de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 08 februarie 2013 şi emisă o nouă hotărîre de respingere a acţiunii, c o n s t a t ă La 21 decembrie 2012 SRL „Cufigor” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor cu privire la recunoaşterea ilegalităţii refuzului şi obligarea emiterii actelor administrative.
În motivarea acţiunii a invocat că, prin cererea din 15 mai 2012 a solicitat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor modificarea orelor de pornire la ruta Chişinău-Holercani (din Holercani de la 15.40 la 16.10 şi din Chişinău de la 09.20 la 09.55, de la 13.45 la 15.00) şi atribuirea dreptului de a efectua curse suplimentare pe ruta Chişinău-Holercani ( cu orele de pornire din Chişinău 12.30, 16.45, din Holercani de la 08.00 şi 14.25). Susţine că la 18 mai 2012 a mai solicitat atribuirea dreptului de efectuare a curselor suplimentare pentru următoarele rute regulate: Chişinău 12.45, 17.00-Pohrebea 06.15, 08.15 Chişinău 10.00, 15.30-Oxentea 07.00, 13.00 şi deschiderea rutei Dubăsari 09.30, 10.40,12.30, 13.40-Dubăsarii Vechi 07.30, 08.15, 10.45, 10.00, iar prin cererea din 24 septembrie 2012 a cerut şi atribuirea dreptului de efectuare a curselor suplimentare pentru ruta Chişinău 10.30-Roghi 12.25.
Afirmă că cererile menţionate au fost examinate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, care cu referire la rezultatele efectuate de către IP „Agenţia Naţională Transport Auto” şi prevederile pct.17, 20, 39 ale Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.854 din 28 iulie 2006 a refuzat admiterea acestora. Precizează că la 05 noiembrie 2012 a depus cerere prealabilă prin care a solicitat revocarea actelor contestate, însă prin răspunsul nr.02/11-2384 din 04 decembrie 2012 pîrîtul a refuzat admiterea cererii.
Solicită reclamantul anularea refuzurilor expuse în scrisorile nr.02/11-2036 din 08 octombrie 2012 şi nr.02/11-2109 din 22 octombrie 2012, semnate de către ministrul Anatolie Şalaru cu privire la modificarea orelor de pornire la ruta Chişinău-Holercani şi atribuirea dreptului de a efectua curse suplimentare pe ruta Chişinău-Holercani; atribuirea dreptului de efectuare a curselor suplimentare pentru următoarele rute regulate: Chişinău-Pohrebea, Chişinău-Oxentea, Dubăsari-Dubăsarii Vechi; atribuirea dreptului de efectuare a curselor suplimentare pentru ruta Chişinău-Roghi; obligarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor la următoarele acţiuni: să modifice orele de pornire la ruta Chişinău-Holercani, după cum urmează din Holercani de la 15.40 la 16.10 şi din Chişinău de la 09.20 la 09.55, de la 13.45 la 15.00; să atribuie reclamantului dreptul de a efectua curse suplimentare pe ruta Chişinău-Holercani cu orele de pornire din Chişinău-12.30,16.45, din Holercani la 08.00 şi 14.25; să atribuie reclamantului dreptul de efectuare a curselor suplimentare pentru următoarele rute regulate: Chişinău-Pohrebea, cu orele de pornire din Chişinău la 12.45, 17.00, din Pohrebea la orele 06.15, 08.15; Chişinău-Oxentea cu orele de pornire din Chişinău la 10.00, 15.30 şi din Oxentea la orele 07.00, 13.00;
deschiderea rutei Dubăsari-Dubăsarii Vechi cu orele de pornire din Dubăsari 09.30, 10.40,12.30,13.40 şi din Dubăsarii Vechi la orele 07.30, 08.15, 10.45, 12.00; să atribuie reclamantului dreptul de efectuare a curselor suplimentare pentru ruta Chişinău-Roghi, cu orele de pornire din Chişinău 10.30 şi din Roghi la orele 12.25. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 08 februarie 2013 acţiunea a fost admisă.
S-a recunoscut ca ilegale refuzurile expuse în scrisoarea nr.02/11-2036 din 08 octombrie 2012 şi nr.02/11-2109 din 22 octombrie 2012, semnate de către ministrul Anatolie Şalaru cu privire la modificarea orelor de pornire la ruta Chişinău- Holercani şi atribuirea dreptului de a efectua curse suplimentare pe ruta Chişinău- Holercani; atribuirea dreptului de efectuare a curselor suplimentare pentru următoarele rute regulate: Chişinău-Pohrebea, Chişinău-Oxentea, Dubăsari-Dubăsarii Vechi; atribuirea dreptului de efectuare a curselor suplimentare pentru ruta Chişinău-Roghi.
A fost obligat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor la următoarele acţiuni: să modifice orele de pornire la ruta Chişinău-Holercani, după cum urmează din Holercani de la 15.40 la 16.10 şi din Chişinău de la 09.20 la 09.55, de la 13.45 la 15.00; să atribuie SRL „Cufigor” dreptul de a efectua curse suplimentare pe ruta Chişinău- Holercani cu orele de pornire din Chişinău-12.30,16.45, din Holercani la 08.00 şi 14.25; să atribuie SRL „Cufigor” dreptul de efectuare a curselor suplimentare pentru următoarele rute regulate: Chişinău-Pohrebea, cu orele de pornire din Chişinău la 12.45, 17.00, din Pohrebea la orele 06.15, 08.15; Chişinău-Oxentea cu orele de pornire din Chişinău la 10.00, 15.30 şi din Oxentea la orele 07.00, 13.00; deschiderea rutei Dubăsari-Dubăsarii Vechi cu orele de pornire din Dubăsari 09.30, 10.40,12.30,13.40 şi din Dubăsarii Vechi la orele 07.30, 08.15, 10.45, 12.00; să atribuie reclamantului dreptul de efectuare a curselor suplimentare pentru ruta Chişinău-Roghi, cu orele de pornire din Chişinău 10.30 şi din Roghi la orele 12.25.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013 a fost admis apelul declarat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 08 februarie 2013 cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. La 10 septembrie 2013 SRL „Cufigor” a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 mai 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a indicat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material, iar concluziile instanţei sunt în contradicţie cu materialele pricinii.
Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Cufigor” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către SRL „Cufigor” în esenţa lor sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Cufigor” ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Cufigor” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat