Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-3080/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 noiembrie 2013
Părțile
Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi vs Smochina Valerian
Pe scurt
Asiguratul, primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală

2ra-3080/13 — Încasarea primei de asigurare şi a penalităţii

prima instanţă: I. Ghizdari dosarul nr. 2ra-3080/13 instanţa de apel: T. Duca, A. Albu, S. Procopciuc DECIZIE 13 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nicolae Gordilă Iurie Diaconu Tatiana Răducanu examinînd recursul declarat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi împotriva lui Smochina Valerian cu privire la încasarea primei de asigurare şi a penalităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 16 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 16 ianuarie 2013 c o n s t a t ă La data de 13 noiembrie 2013 Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Smochina Valerian cu privire la încasarea primei de asigurare.

În motivarea acţiunii a indicat că în baza Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593 din 26 decembrie 2002 anexa nr. 2 punct 2, notarii publici, executorii judecătoreşti şi avocaţii, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, care au obţinut licenţă în modul stabilit de lege, au obligaţia de a achita prima de asigurare în sumă fixă valoare absolută. Pîrîtul deţine statutul de avocat, confirmat prin extrasul din Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat pentru anul 2012 postată pe site-ul oficial al Ministerului Justiţiei RM.

Reieşind din prevederile art. 17 a Legii sus menţionate, evidenţa şi controlul corectitudinii calculării şi virării în termen la contul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se efectuează de către Agenţiile Teritoriale a CNAM - pentru primele de asigurare obligatorii de asistenţă medicală calculate în formă de sumă fixă. Conform Legii Fondurilor Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală pentru anul 2012, nr. 271, din 23 decembrie 2011, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală este stabilită în mărime de 2 982 lei.

Totodată conform art. 30 din Legea 1593 din 26 decembrie 2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medical, neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală atrage după sine calcularea unei majorări de întîrziere în proporţie de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere.

În temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 1015 din 05 septembrie 2006 Compania Naţională de Asigurări în Medicină este responsabilă de controlul achitării primelor de asigurare obligatorii de asistenţă medicală în sumă fixă, iar în urma verificărilor de rigoare, s-au depistat neonorarea obligaţiunilor de către pîrît şi la 03 mai 2012 a remis în adresa acestuia înştiinţarea nr. 06-1015-28 sub formă de scrisoare recomandata cu aviz de recepţie întru soluţionarea cazului de neachitare în termen a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pe cale amiabilă si perfectării documentelor în vederea respectării legislaţiei din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Primind înştiinţarea, fapt confirmat prin avizul de recepţie, la data stabilită pîrîtul nu s-a prezentat, fapt ce a servit drept motiv de adresare în instanţa de judecată.

Solicită încasarea forţată din contul pîrîtului Smochina Valerian a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă de 2982 lei şi a penalităţii pentru neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de 0,1% din suma datoare pentru fiecare zi de întîrziere - conform anexei, care la momentul perfectării cererii constituiau suma de 608,33 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 16 ianuarie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 16 mai 2013 a fost respins apelul declarat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi şi menţinută hotărîrea primei instanţe. Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.

În motivarea recursului recurentul a invocat că concluziile instanţelor de judecată vin în contradicţie cu circumstanţele pricinii, iar normele de drept material au fost aplicate eronat. Intimatul Smochina Valerian, prin referinţă, a solicitat de a considera recursul inadmisibil. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărîrii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea, din următoarele considerente. 2 În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

S-a constatat că ambele instanţe examinînd litigiu, eronat au aplicat legea materială, fapt ce a generat emiterea unor hotărîri ilegale. Conform art. 10 alin. (2) lit. a) şi lit. b) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medical nr. 1585 din 27 februarie 1998, asiguratul, inclusiv notarii publici, executorii judecătoreşti şi avocaţii, este obligat: a) în cazul unităţilor şi al persoanelor fizice, altele decît cele înregistrate de către organul înregistrării de stat, al notarilor publici, al executorilor judecătoreşti şi al avocaţilor, să se înregistreze ca plătitor de prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală la agenţia teritorială a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină în termen de o lună de la data obţinerii certificatului de înregistrare, a licenţei de notar, de executor judecătoresc sau de avocat; b) să achite primele de asigurare în mărimea, în modul şi în termenele stabilite de legislaţie.

Conform art. 17 din aceeaşi lege, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reprezintă o sumă fixă sau o contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense, pe care asiguratul este obligat să o plătească asigurătorului pentru preluarea riscului asigurat al persoanei, conform prevederilor legislaţiei. Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se stabilesc ca contribuţii financiare în mărimi suficiente pentru îndeplinirea Programului unic şi desfăşurarea activităţii asigurătorului. Mărimile primelor de asigurare în formă de sumă fixă şi în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense se stabilesc anual în legea fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

Mărimea primei de asigurare în formă de sumă fixă se calculează prin aplicarea primei de asigurare în formă de contribuţie procentuală la salariul mediu anual, prognozat pentru anul respectiv în baza indicatorilor macroeconomici. Achitarea primelor pentru asigurarea obligatorie de asistenţă medicală a populaţiei angajate se face din contul contribuţiilor angajatorului şi angajatului. Participarea angajatului la achitarea primei se determină diferenţiat, în funcţie de mărimea salariului lui, şi începe din momentul încheierii contractului de muncă. Mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare se stabilesc prin lege.

Conform Anexei nr.2 p.2 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medical nr. 1593 din 26 decembrie 2002, în categoria de plătitori ai primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medical în sumă fixă care se asigură în mod individual sunt incluşi notarii publici, executorii judecătoreşti şi avocaţii neangajaţi, indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, care au obţinut licenţă în modul stabilit de lege. Conform art. 4 alin. (2) din Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2012, nr. 271 din 23 decembrie 2011, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în sumă fixă în valoare absolută pentru categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr.2 la Legea nr.1593-XV din 26 decembrie 2002 se stabileşte la 2982 lei.

3 Conform actelor normative menţionate, persoana care deţine licenţă de avocat este obligată de a achita prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime fixă, pentru anul 2012, ea constituind suma de 2982 lei. Art. 31 din Legea cu privire la statutul judecătorului care prevede că, judecătorul şi membrii familiei sale beneficiază de asistenţă medicală gratuită la nivel minim necesar şi de alte garanţii sociale prevăzute de lege, nu are relevanţă la cazul dat. Dosarul nr. 2ra-2306/12 , la care face referire intimatul în referinţa sa ţine de procurori în privinţa cărora legea expres prevede că procurorii beneficiază de asistenţă medicală gratuită din contul bugetului de stat. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că ambele hotărîri urmează a fi casate cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii.

Conform art. 30 din Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr. 1593 din 26 decembrie 2002, neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală atrage după sine calcularea unei majorări de întîrziere în proporţie de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere. Majorarea de întîrziere nu se va calcula pentru perioada aflării la examinare a documentelor privind transferul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală de la un cont la altul. Deci, urmează a fi considerat întemeiat şi capătul de cerere privind încasarea majorării de întîrzire în mărime de 608,33 lei.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost stabilite de către prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel şi de a emite o nouă hotărîre, prin care acţiunea de admis şi de încasat din contul lui Smochina Valerian în beneficiul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi a primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă de 2982 lei şi a majorării de întîrziere pentru neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de 0,1% din suma datoare pentru fiecare zi de întîrziere - conform anexei, care la momentul perfectării cererii constituiau suma de 608,33 lei.

În conformitate cu art.445 al.(1) lit. b), Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi.

Se casează hotărîreaJudecătoriei Făleşti din 16 ianuarie 2013 şi decizia Curţii de Apel Bălţi din 16 mai 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi împotriva 4 lui Smochina Valerian cu privire la încasarea primei de asigurare şi a penalităţii şi se emite o hotărîre nouă prin care: Se admite acţiunea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi împotriva lui Smochina Valerian cu privire la încasarea primei de asigurare şi a penalităţii şi se încasează din contul lui Smochina Valerian în beneficiul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Agenţia Teritorială Bălţi prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă de 2982 (două mii nouă sute optzeci şi doi) lei şi majorării de întărziere pentru neachitarea în termen a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărime de 0,1% din suma datoare pentru fiecare zi de întîrziere în sumă de 608 (şase sute şi opt lei) lei, 33 (treizeci şi trei) bani.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nicolae Gordilă Iurie Diaconu Tatiana Răducanu 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.