- Dosarul nr.
- 3ra-1640/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 noiembrie 2013
- Părțile
- Societatea pe acţiuni Baza de Transport Auto nr. 7 împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă
- Pe scurt
- Depunerea contestaţiei împotriva deciziei organului fiscal, instanţa competentă să examineze contestaţia
3ra-1640/13 — Contestarea actelor administrative
prima instanţă: Naşco I. dosarul nr. 3ra-1640/13 instanţa de apel: Guzun I., Parpalac A. şi Leu S. DECIZIE 13 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu, Nicolae Gordilă, Iurie Diaconu şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 23 mai 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă şi s-a menţinut hotărârea judecătoriei Ştefan Vodă din 27 februarie 2013 c o n s t a t ă La 22 ianuarie 2013 societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auro nr. 27” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă cu privire la contestarea actelor administrative.
În motivarea cererii de chemare în judecată societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” a indicat că la 28 septembrie 2012 angajatul său Procopii Alexandru care activa pe ruta Cioburciu-Chişinău pe traseul dintre satul Grigorievca şi oraşul Căuşeni a fost oprit de angajatul societăţii cu răspundere limitată „Dongtur” din oraşul Căuşeni, şoferul Lungu Alexei care activa pe ruta Copanca-Chişinău şi l-a rugat să facă îmbarcarea a 12 pasageri din microbuzul defectat. Procopii Alexandru a acceptat propunerea şi conform Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje a efectuat îmbarcarea pasagerilor acestuia. Pasagerii îmbarcaţi dispuneau de bilete de călătorie eliberate de şoferul Lungu Alexei care i-a transmis şi borderoul de evidenţă a biletelor, însă din lipsa locurilor libere stăteau în picioare.
În oraşul Căuşeni şoferul Procopii Alexandru a fost oprit de colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni care nu au ţinut cont de explicaţiile acestuia şi au întocmit actul nr. 1-586163 în care au indicat transportul a 12 pasageri fără bilete şi fără înregistrarea în borderoul de evidenţă a biletelor. La actul întocmit a înaintat un dezacord. Prin decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă nr. 1465 din 1 noiembrie 2012 societăţii pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” i s-a aplicat amendă fiscală în sumă de 50 000 lei pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor cu mijloace de transport auto pe rute interurbane fără bilete de călătorie.
Cu decizia nu a fost de acord şi prin contestaţia din 30 noiembrie 2012 a solicitat anularea acesteia. 1 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă prin decizia nr. 1762 din 27 decembrie 2012 a respins contestaţia. Cu actul nr. 1-586163 din 28 septembrie 2012 şi decizia nr. 1465 din 1 noiembrie 2012 societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” nu este de acord, deoarece defecţiunea unităţii de transport condusă de Lungu Alexei este confirmată şi prin certificatul Întreprinderii de Stat „Gările şi Staţiile Auto”. Cere societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” anularea actului Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni nr. 1-586163 din 28 septembrie 2012 şi deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă nr. 1465 din 1 noiembrie 2012. Judecătoria Ştefan Vodă prin încheierea din 27 februarie 2013 a antrenat şoferul Procopii Alexandru în proces în calitate de intervenient accesoriu.
Prin hotărârea judecătoriei Ştefan Vodă din 27 februarie 2013 acţiunea societăţii pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” s-a admis integral. S-a anulat actul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni nr. 1-586163 din 28 septembrie 2012 şi decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă nr. 1465 din 1 noiembrie 2012. La 22 martie 2013 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă a atacat hotărârea judecătoriei Ştefan Vodă din 27 februarie 2013 cu apel. Curtea de Apel Bender prin decizia din 23 mai 2013 a respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă şi a menţinut hotărârea primei instanţe. La 22 august 2013 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 23 mai 2013, cerând admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.
În motivarea recursului Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă a indicat că instanţele judecătoreşti au apreciat eronat probele administrate şi nu au ţinut cont că actul de control a fost întocmit de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni. Societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” la 23 octombrie 2013 a depus referinţă în care a solicitat de a recunoaşte recursul declarat inadmisibil. Prin încheierea din 30 octombrie 2013 recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă a fost considerat admisibil şi s-a dispus examinarea fondului acestuia de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi probe.
În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificând argumentele invocate de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă pe baza materialelor din dosar şi a referinţei prezentate de către intimat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este declarat în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea ambelor hotărâri judecătoreşti şi trimiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă din următoarele motive. 2 Curtea de Apel Bender a trimis în adresa părţilor copia deciziei redactate din 23 mai 2013 la 24 iunie 2013(f. d. 61-62).
În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Aşadar, recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă prin intermediul Oficiului Poştal la 22 august 2013 se consideră depus în termen.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. c1) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, trimiţând pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a constatat încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art. 432 alin. (3) lit. d) şi f). La solicitarea participanţilor la proces, instanţa de recurs poate trimite pricina spre rejudecare în prima instanţă în cazul prevăzut la art. 432 alin. (3) lit. b). Din actele pricinii rezultă că angajaţii Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni la 28 septembrie 2012 au efectuat un control fiscal privind respectarea legislaţiei fiscale şi a Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje de către societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” în rezultatul căruia au întocmit actul nr. 1-586163 (f. d. 5). În baza actului de control menţionat Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă prin decizia nr. 1465 din 1 noiembrie 2012 a aplicat societăţii pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” amendă în sumă de 50 000 lei (f. d. 7). Societatea pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” a contestat legalitatea actului de control şi deciziei solicitând anularea acestora.
Conform art. 269 alin. (1) Codul fiscal, contestaţia împotriva deciziei organului fiscal sau acţiunii funcţionarului fiscal se depune la organul fiscal emitent al deciziei sau al cărei funcţionar a întreprins acţiunea. Contrar prevederilor legale citate, intimatul a contestat legalitatea actului de control din 28 septembrie 2012 nu Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni al cărei funcţionar a întocmit actul, dar la inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă. Conform art. 11 Legea Contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările şi completările ulterioare, acţiunile de contencios administrativ se înaintează în judecătoriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul sau îşi are sediul pârâtul, cu excepţia cazurilor cînd prin lege este stabilită o altă competenţă.
Judecătoria Ştefan Vodă primind cererea de chemare în procedură nu a verificat dacă este competentă să judece pretenţia cu privire la verificarea legalităţii actului nr. 1-586163 întocmit de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni la 28 septembrie 2012. Mai mult ca atât, contrar prevederilor art. 183 alin. (2) lit. c) şi art.185 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, prima instanţă nici nu a comunicat Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni că poate interveni în procesul deja intentat împotriva sa. Aşadar, prima instanţă prin hotărârea adoptată a soluţionat problema drepturilor Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni care nu a fost implicat în proces şi în conformitate cu art. 432 alin. (5) Codul de procedură civilă, acest temei se ia în consideraţie de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.
3 Erorile primei instanţe de către instanţa de apel nu au fost corectate, iar în ordine de recurs corectarea acestora este imposibilă. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că prima instanţă şi instanţa de apel au încălcat normele de drept procedural şi aceste erori în ordine de recurs nu este posibil de corectat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia Curţii de Apel Bender din 23 mai 2013 şi hotărârea judecătoriei Ştefan Vodă din 27 februarie 2013 şi de a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă. La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse, de verificat dacă actul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Căuşeni nr. 1-586163 din 28 februarie 2012 poate constitui obiect separat al acţiunii în contenciosul administrativ şi în dependenţă de cele obţinut de emis o hotărâre legală.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c1) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă. Se casează decizia Curţii de Apel Bender din 23 mai 2013 şi hotărârea judecătoriei Ştefan Vodă din 27 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii pe acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 7” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Ştefan Vodă cu privire la contestarea actelor administrative, cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă la Judecătoria Ştefan Vodă în alt complet de judecători.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul /semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii /semnătura/ Tatiana Răducanu /semnătura/ Nicolae Gordilă /semnătura/ Iurie Diaconu /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 4