Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rc-439/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 noiembrie 2013
Părțile
administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale Vectraimpex societate cu răspundere limitată cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată A. S. Scînteia
Pe scurt
Citarea pentru şedinţa de judecată, examinarea cererii în lipsa creditorului necitat

2rc-439/13 — Intentarea procesului de insolvabilitate

Prima instanţă: M. Ciugureanu dosarul nr. 2rc-439/13 DECIZIE 13 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: preşedinte, judecătorul: Ala Cobăneanu judecătorii: Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de Bodrug Gheorghe, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale „Vectraimpex” societate cu răspundere limitată de intentare a procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „A.

S. Scînteia”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2013, prin care s-a încasat de la Bodrug Gheorghe remuneraţia administratorului insolvabilităţii întreprinderea individuală „Ipati Diana” c o n s t a t ă La 31 ianuarie 2012 administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale „Vectraimpex” societate cu răspundere limitată a depus în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău cerere introductivă de intentare a procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „A. S. Scînteia”. În motivarea cererii introductive administratorul insolvabilităţii Fortuna Radu a indicat că în temeiul titlului executoriu nr. 2e-7580/09 din 08 februarie 2010 societatea cu răspundere limitată „A.

S. Scînteia” urmează să-i achite suma de 51 180,24 lei. Documentul executoriu nu poate fi executat pe motiv că societatea cu răspundere limitată „A. S. Scînteia” nu dispune de bunuri în masa debitoare şi este în incapacitate de plată. Cere administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale „Vectraimpex” societate cu răspundere limitată intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „A. S. Scînteia”, numirea administratorului insolvabilităţii şi conexarea cererii la dosarul pendinte pe rolul Curţii de Apel Chişinău aflat în procedura Judecătorului Secrieru Ion.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 martie 2012 a fost admisă spre examinare cererea introductivă cu aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute de art. 35 Legea insolvabilităţii nr. 432-XV din 14 noiembrie 2001, numirea administratorului insolvabilităţii întreprinderea individuală „Lihoveţchi Alexandru” şi stabilirea datei examinării cererii introductive (f. d. 5). Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2013, corectată prin încheierea din 25 februarie 2013, s-a intentat procesul de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „A. S. Scînteia” şi a fost desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii întreprinderea individuală „Ţurcan Laura” (f. d. 13, 16). În hotărîrea adoptată instanţa de insolvabilitate a indicat că cu cereri introductive s-ai adresat şi creditorii Bodrug Ion şi întreprinderea cu capital străin „Ion Moş” societate cu răspundere limitată.

1 Prin încheierea instanţei de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2013, în temeiul art. 36 alin. (5) Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001 din contul lui Bodrug Gheorghe a fost încasată în beneficiul administratorului insolvabilităţii întreprinderea individuală „Ipati Diana” remuneraţia în sumă de 5 400 lei (f. d. 12). La 30 septembrie 2013 Bodrug Gheorghe a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2013 de încasare a remuneraţiei administratorului insolvabilităţii, solicitînd admiterea recursului, anularea încheierii şi restituirea pricinii la rejudecare. În motivarea cererii de recurs Bodrug Gheorghe a indicat că fiind recunoscut în calitate de creditor în procesul de insolvabilitate al societăţii cu răspundere limitată „A.

S. Scînteia”, instanţa nu l-a citat legal la examinarea cererii şi adoptarea hotărîrii şi neîntemeiat a dispus încasarea din contul său a remuneraţiei administratorului insolvabilităţii întreprinderea individuală „Ipati Diana”. A mai indicat că prin aceste acţiuni instanţa a încălcat normele de drept procedural prevăzute la art. 15, 26 şi 56 Codul de procedură civilă. Conform art. 8 alin. (3) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, recursul împotriva încheierilor instanţei de insolvabilitate se judecă în termen de 60 de zile de la înregistrarea dosarului în instanţa de recurs, în modul prevăzut de Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Verificînd argumentele invocate de Bodrug Ion în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat necesită să fie admis cu casarea încheierii şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Examinînd recursul împotriva încheierii din 04 februarie 2013 s-a constatat că instanţa de insolvabilitate a încălcat normele de drept material şi procedural.

În conformitate cu art. 100 alin. (1) Codul de procedură civilă şi art. 18 Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001 în vigoare la data adoptării încheierii contestate, cererea de chemare în judecată şi actele de procedură se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară. Citarea participanţilor la proces se efectuează de către instanţa de judecată din oficiu.

Instanţa poate dispune notificarea participanţilor de către administrator. Prevederile legale citate de către prima instanţă nu au fost respectate. Or, la actele pricinii nu sunt probe că creditorul Bodrug Gheorghe a fost citat legal de către instanţa de insolvabilitate sau de administrator. În afară de aceasta, Curtea de Apel Chişinău în încheierea contestată menţionează că cu cerere introductivă s-a adresat doar Bodrug Gheorghe, iar în 2 hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate că societatea comercială „Vectraimpex” societate cu răspundere limitată, întreprinderea cu capital străin „Ion Moş” societate cu răspundere limitată şi Bodrug Gheorghe. La dosar nu este anexată cererea introductivă a lui Bodrug Gheorghe, iar faptul că întreprinderea individuală „Ipati Diana” pentru care a fost încasată remuneraţia în sumă de 5400 lei a fost desemnată în calitate de administrator al insolvabilităţii societăţii cu răspundere limitată „A.

S. Scînteia” pînă la adoptarea hotărîrii de intentare a procesului de insolvabilitate nu este probat în nici un fel. În afară de aceasta, la materialul trimis în adresa instanţei de recurs conform art. 8 alin. (4) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 nu este anexată nici cererea administratorului insolvabilităţii întreprinderea individuală „Ipati Diana” de încasare a remuneraţiei.

Încheierea instanţei de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2013 de încasare a remuneraţiei administratorului insolvabilităţii este contradictorie cu hotărîrea de intentare a procesului de insolvabilitate şi prin aceste acte a fost încălcat dreptul lui Bodrug Gheorghe în calitate de creditor la un proces echitabil şi la disponibilitatea în drepturi procedurale garantate de art. 26 şi 27 Codul de procedură civilă, precum şi de Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău la adoptarea încheierii din 04 februarie 2013 a încălcat normele de drept material şi procedural, că nu a citat creditorii în şedinţa de judecată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa încheierea şi de a restitui pricina la rejudecare în instanţa de insolvabilitate.

La rejudecare este necesar de ţinut cont de circumstanţele descrise şi de emis un act procedural legal. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Bodrug Gheorghe. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 februarie 2013, în pricina civilă la cererea introductivă depusă de administratorul insolvabilităţii societăţii comerciale „Vectraimpex” societate cu răspundere limitată de intentare a procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „A. S. Scînteia”, cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate a Curţii de Apel Chişinău.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul: /semnătura/ Ala Cobăneanu Judecătorii: /semnătura/ Tatiana Răducanu /semnătura/ Sveatoslav Moldovan Copia corespunde originalului Judecător Sveatoslav Moldovan 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.