Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3rh-149/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
13 noiembrie 2013
Părțile
Palii Ghenadie vs primaria mun. Chişinău, Lopaţcaia Era, Lamovschi Alexandr
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

3rh-149/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: L. Popova dosarul nr.3rh-149/13 ÎNCHEIERE 13 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima, Iuliana Oprea Andrei Harghel, Ion Corolevschi examinând cererea de revizuire depusă de către Alexandr Lomovschii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadie Palii împotriva Primăriei municipiului Chişinău, intervenient accesoriu Era Lopaţcaia cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013, prin care a fost respins recursul declarat de către Alexandr Lomovschii şi menţinută hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 25 iulie 2011, Ghenadie Palii a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.

Chişinău, intervenient accesoriu Era Lopaţcaia cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la 24 mai 2007, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3327, el împreună cu soţia sa, Valeria Palii au devenit proprietari al terenului pentru construcţia casei de locuit cu suprafaţa de 0,0317 ha din str. Moruzi,18, mun. Chişinău, cu nr. cadastral 0100102.268, iar în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 6149 din 16 august 2007, au devenit proprietari şi al terenului cu suprafaţa de 0,01 ha din str. G.Crişan,17, mun. Chişinău, cu nr. cadastral 010102.269. Susţine că la 26 iunie 2007, Era Lopaţcaia i-a dat acordul pentru construcţia casei de locuit din str. Moruzi,18, mun.

Chişinău şi legiferarea acesteia. La 10 august 2008, Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare l-a informat despre schimbarea adresei din str. Moruzi,18 cu atribuirea unei adrese noi - str. Moruzi,18/1, mun. Chişinău. Afirmă că după obţinerea actelor respective, construcţia casei de locuit a fost începută în luna august 2008. Menţionează că în aceeaşi perioadă, Vitalie Lopaţchi a început executarea unei construcţii neautorizate, nerespectând distanţa minimă faţă de linia de hotar, contrar Regulamentului de urbanism şi normelor SNIP din 02-07-01-89 şi aducând atingere drepturilor proprietarului construcţiei vecine.

Invocă că în legătură cu acest fapt, la 25 august 2008, el s-a adresat la Inspecţia de Stat în Construcţii şi ca rezultat, în privinţa lui Vitalie Lopaţchi a fost întocmit proces-verbal de constatare a contravenţiei administrative nr. 002459 din 25 august 2008, fiindu-i aplicată sancţiune sub formă de amendă şi dispunîndu-se stoparea lucrărilor de construcţie, însă, Vitalie Lopaţchi şi Era Lopaţcaia au prelungit construcţiile neautorizate. În afară de această, cu toate că el a sesizat despre ilegalitatea construcţiilor efectuate autorităţile abilitate, Primăria mun. Chişinău a eliberat Erei Lopaţcaia certificatul de urbanism informativ nr. 760i/10 din 21 octombrie 2010 şi, ulterior, la 04 martie 2011, a recepţionat construcţiile neautorizate.

Afirmă că despre procesul-verbal de recepţie finală a cunoscut la 20 iulie 2011 în cadrul unui alt dosar privind înlăturarea obstacolelor aflat pe rolul Judecătoriei Botanica mun. Chişinău. Consideră că prin recepţionarea construcţiilor neautorizate edificate de Vitalie Lopaţchi şi Era Lopaţchi, se încalcă dreptul său de proprietate, drept garantat de art. 46 din Constituţia RM, art. 316 din Codul civil şi de Primul Protocolul adiţional la Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Ca temei pentru anularea procesului-verbal de recepţie finală a invocat şi faptul nerespectării distanţei minime pentru amplasarea construcţiilor de la linia de hotar, deoarece garajul capital construit va crea obstacol real la pătrunderea luminii în casa care-i aparţine cu drept de proprietate, iar apa, zăpada şi gheaţa de pe acoperişul garajului vor cădea exclusiv pe teritoriul proprietăţii din str. Moruzi,18/1, mun.

Chişinău. De asemenea, există pericol real de prăbuşire asupra casei de locuit în caz de seism. Prin urmare, solicită anularea procesului-verbal de recepţie finală nr.172 din 04 martie 2011, prin care au fost recepţionate construcţiile neautorizate din str. D. Moruzi,18, mun. Chişinău, investitor Era Lopaţcaia. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2012 acţiunea a fost admisă şi a fost anulat procesul-verbal de recepţie finală nr. 172 din 04 martie 2011, prin care au fost recepţionate construcţiile neautorizate din str. D. Moruzi,18, mun. Chişinău, investitor Era Lopaţcaia. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 decembrie 2012 a fost respins recursul declarat de către Era Lopaţcaia şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 19 iunie 2013, Alexandr Lomovschii a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013 a fost respins recursul declarat de către Alexandr Lomovschii ca fiind depus de o persoană care nu era în drept să-l declare şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 25 iulie 2013, Alexandr Lomovschii a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri. Revizuientul Alexandr Lomovschii, în motivarea cererii de revizuire, a indicat că la 17 iunie 2011, el a încheiat cu Era Lopaţcaia contractul de vânzare- cumpărare a casei de locuit şi a lotului de pământ, prin care el a cumpărat casa de locuit şi lotul de pământ din str. D. Moruzi,18, mun.

Chişinău. Menţionează că la 16 iunie 2013, el a aflat că instanţele de judecată au examinat prezenta pricină şi au anulat procesul-verbal de recepţie finală nr. 172 din 04 martie 2011, prin care au fost recepţionate anexa lit. A, garajul şi sauna din str. D. Moruzi,18, mun. Chişinău, investitorul cărora fiind Era Lopaţcaia. Susţine că instanţele judecătoreşti au examinat pricina în lipsa sa, el fiind proprietarul imobilului în litigiu. În conformitate cu art. 452 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, instanţa examinează cererea de revizuire în şedinţă publică în conformitate cu normele de examinare a cererii de chemare în judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.

Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea cererii de revizuire. Articolul 452 alin. (3) Codul de procedură civilă, care prevede comunicarea participanţilor la proces a locului, datei şi orei şedinţei de judecată, nu a fost modificat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Conform art. 6 alin. (7) din Legea nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative, în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior.

Coroborând prevederile art. 452 alin. (1) Codul de procedură civilă cu art. 444 CPC, care este modificat printr-o Lege posterioară ce promovează soluţii diferite privitor la citarea şi participarea părţilor în instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează cererea de revizuire în lipsa participanţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele motive. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheierea de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexându-se probele ce le confirmă. Din dispoziţiile legale sus-arătate urmează că revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC.

În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că revizuientul Alexandr Lomovschii în cererea de revizuire nu a invocat nici unul din temeiurile prevăzute în art. 449 CPC, în baza căruia se poate solicita revizuirea hotărârii. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine şi principiului securităţii raporturilor juridice, care presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat şi ar constitui o violare a art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 martie 2009 în cazul Eugenia şi Doina Duca contra Moldovei, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care instituie că nici o parte nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii întru obţinerea unei reexaminări şi unei noi soluţii în cauză. Competenţa de revizuire a instanţelor superioare ar trebui să fie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare.

Revizuirea nu ar trebui apreciată ca un recurs deghizat. O distanţare de la principiul respectiv este justificată doar atunci când este determinată de circumstanţe cu caracterele substanţiale şi obligatorii. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că în cererea de revizuire nu este indicat nici unul din temeiurile prevăzute de art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Alexandr Lomovschii împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 16 octombrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadie Palii împotriva Primăriei municipiului Chişinău, intervenient accesoriu Era Lopaţcaia cu privire la contestarea actului administrativ. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Nicolae Clima Iuliana Oprea Andrei Harghel Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.