- Dosarul nr.
- 2r-821/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 6 noiembrie 2013
- Părțile
- Lungu Nicanor vs SRL Mavigrup Service, Cuflic Petru
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel
2r-821/13 — Repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral
prima instanţă: V. Boico 2r-821/13 instanţa de apel: S. Caitaz, A. Minciună, I. Muruianu DECIZIE 06 noiembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicanor Lungu împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Mavigrup Service” cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013, prin care nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de către Nicanor Lungu şi Petru Cuflic, fiindu- le acordat apelanţilor un termen pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat la depunerea cererii de apel şi explicat că în cazul neîndeplinirii în termen a indicaţiilor instanţei de apel, cererea de apel va fi considerată nedepusă şi va restituită fără examinare constată: La 09 aprilie 2012, Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinova depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Mavigrup Service” cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii a indicat că la 29 noiembrie 2011, a procurat automobilul „Skoda Octavia” cu n/î. KAV 954, contractul de vânzare-cumpărare fiind întocmit sub formă de procură generală notarială. Tot la 29 noiembrie 2011, reclamantul a perfectat pe numele său poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto nr.0158228 şi a achitat prima de asigurare în sumă de 482 lei, de asemenea a fost efectuată revizia tehnică şi achitat impozitul rutier. Indică că la 27 ianuarie 2012 reclamantul a înregistrat pe numele său automobilul „Skoda Octavia” şi a primit paşaportul tehnic pentru automobilul procurat. Mai indică că la 04 ianuarie 2012, aproximativ la orele 10:00 a avut loc accidentul rutier între automobilul „Skoda Octavia” cu n/î KAV 954 şi automobilul „Dacia Logan” cu n/î CPH 570, condus de către Petru Cuflic.
Conform procesului-verbal cu privire la contravenţie administrativă nr. MAI 01594186 din 04 ianuarie 2012 şi deciziei agentului constatator nr. 9114, Petru 1 Cuflic a fost recunoscut vinovat şi a fost amendat cu 800 lei şi 5 puncte de penalizare. Din procesul-verbal cu privire la contravenţie administrativă rezultă că şoferul Petru Cuflic lucra în calitate de şofer la taxi 1422 - SRL „Mavigrup Service”, mun. Chişinău. Relatează că conform concluziei expertului nr. 03/0112A din 11 ianuarie 2012, valoarea prejudiciului material cauzat reclamantului ca urmare a defectării autoturismului constituie 39659,49 lei. Susţine că în afara prejudiciului material, i-a fost cauzat şi prejudiciul moral exprimat prin suferinţele psihice negative, ca urmare a defectării autoturismului.
Afirmă că imediat după constatarea vinovăţiei şoferului Petru Cuflic, reclamantul s-a adresat cu o cerere privind repararea prejudiciului către Compania de Asigurări „Garanţie”, care însă la 14 martie 2012 a respins cerinţa lui pe motiv că automobilul „Dacia Logan” cu n/î. CPH 570 se afla în locaţiune la SRL „Mavigrup Service”, care nu a asigurat autoturismul în modul prevăzut de lege. Solicită încasarea de la SRL „Mavigrup Service” a sumei de 39659,49 lei cu titlu de prejudiciu material şi cheltuieli pentru efectuarea aprecierii prejudiciului în sumă de 850 lei, încasarea de la pârât cu titlu de prejudiciu moral suma de 2000 Euro, echivalentul în lei conform cursului oficial al BNM la data achitării şi toate cheltuielile de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25 martie 2012 acţiunea a fost admisă, încasat de la Petru Cuflic în beneficiul lui Nicanor Lungu dauna materială cauzată în urma accidentului rutier în sumă de 40509,49, serviciile avocatului - 8000 lei, iar în total suma de 48509,49 lei. A fost încasat de la Petru Cuflic în beneficiul lui Nicanor Lungu suma de 5000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest cerinţele reclamantului au fost respinse ca fiind neîntemeiate.
La 17 iunie 2012, Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov a depus cerere de apel, solicitând admiterea apelului, casarea parţială a hotărârii primei instanţe în privinţa pârâtului SRL „Mavigrup Service”, reexaminarea cauzei în această parte şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie încasat în mod solidar prejudiciul stabilit de la pârâtul Petru Cuflic şi SRL „Mavigrup Service”, încasarea de la pârâți în mod solidar cheltuielile de asistenţă juridică pentru pregătirea apelului în mărime de 5000 lei, iar în rest de a menţine hotărârea primei instanţe. La 06 august 2013, Petru Cuflic a depus cerere de apel, solicitând admiterea cererii, modificarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei hotărâri cu privire la respingerea acţiunii.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013 nu s-a dat curs cererilor de apel depuse de Nicanor Lungu şi Petru Cuflic, fiindu-le acordat apelanţilor un termen până la 24 octombrie 2013, ora 10:00, pentru achitarea taxei de stat în sumă de 911,46 lei fiecare şi prezentarea dovezilor de achitare a taxei de stat. Totodată s-a explicat apelanţilor Nicanor Lungu şi Petru Cuflic că în cazul îndeplinirii în termen a indicaţiilor instanţei de apel, cererea de apel va fi considerată depusă la data prezentării iniţiale, în caz contrar cererea de apel va fi restituită fără examinare. La 25 septembrie 2013, Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 2 08 august 2013, solicitând casarea acesteia, scutirea recurentului de la plata taxei de stat şi examinarea apelului în fond.
În motivarea recursului a indicat că instanţa de apel nu a examinat cererea apelantului cu privire la scutirea de la plata taxei de stat. Susţine că în apel a contestat hotărârea primei instanţe în partea eliberării de răspundere civilă a SRL „Mavigrup Service”, astfel considerând că în asemenea litigii taxa de stat nu se achită. Afirmă că recurentul în prezent nu dispune de mijloace băneşti şi nu poate achita taxa de stat. Consideră că prin neexaminarea apelului i se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părţilor la 09 septembrie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 113), fiind recepţionată de către reprezentantul recurentului la 16 septembrie 2013 (f. d. 115). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 25 septembrie 2013, în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. La caz, se stabileşte că Nicanor Lungu a depus cerere de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25 martie 2012, fără a achita taxa de stat, care, însă, se impune a fi achitată, or litigiul în cauză este unul patrimonial. Este cert şi faptul că la depunerea cererii de apel, apelantul Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov, nu a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, respectiv nu a prezentat nici probe justificative ce ar confirma starea materială grea a apelantului.
Prin urmare, instanţa de recurs, prin prisma prevederile art. 368 alin. (1) CPC, reţine că instanţa de apel întemeiat a dispus, prin încheierea din 08 august 2013, de a nu da curs cererii de apel depusă de apelantul Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov, acordându-i ultimului termen pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat. În conexiunea celor relatate, urmează a fi respinse argumentele recurentului cu referire la faptul că instanţa de apel nu a examinat cererea lui Nicanor Lungu de 3 scutire de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, deoarece din materialele dosarului, precum şi din cererea de apel depusă de ultimul nu rezultă că o cerere în acest sens a fost formulată.
Este lipsit de suport juridic şi argumentul recurentului cu privire la faptul că a contestat hotărârea primei instanţe în partea eliberării de răspundere civilă a SRL „Mavigrup Service”, iar asemenea litigii nu sunt impuse cu taxă de stat, or însăşi obiectul acţiunii înaintate de Nicanor Lungu rezidă din repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral cauzat în urma survenirii răspunderii civile, respectiv litigiul în cauză este, cu certitudine, unul patrimonial. De altfel, chiar prin cererea sa de apel Nicanor Lungu a solicitat încasarea solidară de la intimaţi a prejudiciului cauzat, aspect ce în plus indică la caracterul patrimonial al acţiunii formulate în speţă.
La fel este neîntemeiată şi solicitarea recurentului cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, invocată în cererea de recurs, deoarece o cerere în sensul dat urma a fi depusă în instanţa de apel, competentă de a soluţiona astfel de cereri, cu anexarea probelor ce confirmă situaţia materială dificilă. Mai mult, astfel de probe nu au fost prezentate nici instanţei de recurs. Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013 în partea prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov şi acordat un termen pentru achitarea taxei de stat în sumă de 911,46 lei.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 august 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicanor Lungu împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Mavigrup Service” cu privire la repararea prejudiciului material şi prejudiciului moral, în partea prin care nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Nicanor Lungu, reprezentat de către avocatul Roman Zadoinov şi a fost acordat apelantului pentru prezentarea dovezii de achitare a taxei de stat.
Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4