2ra-3049/13 — Încasarea indemnizaţiei unice

Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-3049/13 Judecător: Victor Micu Curtea de Apel Chişinău Judecători: M. Ciugureanu, M. Moraru, T. Pelin Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 06 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Nicolae Clima, Galina Stratulat, Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de Afanas Marin, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Afanas Marin către Procuratura Generală, intervenient accesoriu Ministerul Finanţelor, cu privire la încasarea indemnizaţiei unice şi a dobînzii de întîrziere, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11 octombrie 2012, CONSTATĂ : La 12 ianuarie 2012, Afanas Marin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale, intervenient accesoriu fiind atras Ministerul Finanţelor, cu privire la încasarea indemnizaţiei unice de eliberare din serviciu şi a dobînzii de întîrziere în valoare de 53 300 lei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a indicat că, la 29.05.1996 a fost angajat în organele procuraturii în calitate de procuror, respectiv pe parcursul activităţii a exercitat mai multe funcţii din acest domeniu. In ultima perioadă a exercitat funcţia de procuror în procuratura sect. Rîşcani, mun. Chişinău. La 19.02.2010, prin ordinul Procurorului General nr. 78-p, a fost demisionat din funcţia de procuror, în baza cererii depuse. Reclamantul a invocat faptul că în pct. 4) al ordinului menţionat, conform art. 72, alin. (3) al Legii cu privire Procuratură, nr. 294 din 25.12.2008, care a intrat în vigoare de la 17.03.2009, a fost dispusă plata indemnizaţiei de demisionare în mărime de 53.300 lei, însă pînă la depunerea cererii de chemare judecată, dispoziţiile ordinului Procurorului General, în ceea ce privşte plata îndemnizaţiei de demisionare nu au fost executate.

Astfel, reclamantul la 19.07.2010 s-a adresat cu o cerere prealabilă către Procuratura Generală, prin care a solicitat achitarea indemnizaţiei de demisie, fără să fie efectuate careva reţineri, însă prin răspunsul şefului Direcţiei Finanţe şi Logistică a Procuraturii Generale, nr. 30-118/D- 10 din 30.07.2010, a fost informat că, în legătură cu insuficienţa de surse financiare la moment, achitarea care i cuvine se va efectua în a doua jumătate a anului 2010. La 27.09.2010 s-a adresat cu o cerere repetată către Procuratura Generală, pe aceleaşi temeiuri, respectiv primind răspunsul din 06.10.2010 sub nr. 30- 153/D-10, 1 în care i s-a comunicat că, în legătură cu insuficienţa de surse financiare la moment, achitarea indemnizaţiei care i se cuvine va fi efectuată la momentul finanţării din Bugetul de Stat a surselor financiare prevăzute la acest compartiment.

La fel i-a fost adus la cunoştinţă faptul că, calculele şi achitarea indemnizaţiei se vor efectua în conformitate cu prevederile legislaţiei şi actelor normative în vigoare. Astfel, invocă reclamantul, că indemnizaţia cuvenită, calculată încă în luna februarie 2010, din diferite motive, neîtemeiat, nu i s-a achitat pe parcursul a mai mult de zece luni. Invocă reclamantul că, conform prevederilor art. 20, lit. g) al Codului Fiscal nr.1163-XII din 24.04.1997, indemnizaţiile de concediere sunt surse de venit neimpozabile, fapt confirmat şi prin jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie, în care se menţionează, că în baza art.72, alin. (1) din Legea cu privire al Procuratură, în exerciţiul funcţiei procurorul beneficiază de asistenţă medicală gratuită din contul bugetului de stat, fapt care indică asupra caracterului nelegitim al calculării şi reţinerii din salariu şi din alte surse a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

În cererea sa de chemare în judecată reclamantul a invocat că conform art. 143, alin. (1), lit. a) din Codul Muncii în cazul dacă nu se contestă cuantumul tuturor sumelor ce se cuvin salariatului de la unitate, efectuarea achitărilor se face în ziua eliberării, în caz de încetare a contractului individual de muncă cu un salariat care continuă să lucreze pînă în ziua eliberării din serviciu, pe cînd, conform prevederilor art. 330, alin. (2) Codul Muncii, se stipulează că în caz de reţinere, din vina angajatorului a indemnizaţiei de concediu, a plăţilor în caz de eliberare sau a altor plăţi cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0.1% din suma neplătită în termen.

Astfel reclamantul menţionează că, din suma neachitată în termen de 53.300 lei, pentru o zi de întîrziere urmează să i se achite 53 lei şi 30 bani. Aşadar, de la 19.02.2010, până la 31.12.2010 sunt 316 zile, respectiv înmulţind fiecare zi cu suma nominalizată - 53 lei şi 30 bani este egală cu 16.842 lei şi 80 bani, respectiv consideră necesar de a încasa de la Procuratura Generală a RM în beneficiul d-lui, îndemnizaţia unică de eliberare din funcţia de procuror în sumă de 53300 lei, inclusiv a încasa suplimentar suma de 16842,80 lei ce constituie cîte 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere din suma neplătită în termenul de 316 zile, iar în total suma de 70142,80 lei. Reclamantul concomitent, solicită de la instanţa de judecată de a dispune încasarea de la Procuratura Generală a RM în beneficiul dînsului, conform art. 619, alin. (1) Cod civil, dobînda de întîrziere care reprezintă 5 % peste rata dobînzii.

În cadrul examinării cauzei în instanţa de fond, reclamantul şi-a modificat cerinţele şi a micşorat cuantumul pretenţiilor, invocînd aceleaşi motive, solicitînd instanţei de judecată încasarea din contul Ministerul Finanţelor şi a Procuraturii Generale a îndemnizaţiei unice de eliberare din funcţie în sumă de 53300 lei şi 26543,40 lei ce constituie cîte 0,1 % pentru fiecare zi de întîrziere din suma neplătită în termen, în total a se încasa suma de 79843,40 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01.07.2011, cererea de chemare în judecată depusă de Afanas Marin împotriva Procuraturii Generale, intervenient accesoriu Ministerul Finanţelor, cu privire la încasarea indemnizaţiei unice şi a dobînzii de întîrziere a fost admisă integral.

Cu hotărîrea în cauză nu a fost de acord Ministerul Finanţelor şi Procuratura Generală, care au depus apeluri ce au fost admise prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16.11.2011, iar cauza a fost reţinută spre examinare în ordine de contencios administrativ la Curtea de Apel. 2 Nefiind de acord cu soluţia dată, Afanas Marin, a depus recurs asupra acesteia, care a fost admis prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02.05.2012 cu remiterea cauzei la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău în ordine de apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 octombrie 2012, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Finanţelor şi Procuratura Generală, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 01.07.2011 şi adoptată o nouă hotărîre prin care se admite parţial acţiunea depusă de Afanas Marin, se încasează de la Procuratura Generală (bugetul de stat) prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul reclamantului Afanas Marin a sumei de 11050 lei cu titlu de îndemnizaţii unice la demisionare, în rest acţiunea se respinge ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că, Procuratura Generală a achitat benevol suma majoritară a îndemnizaţiei de plată încă la 12.05.2011, şi faptul că aceasta nu dispune de surse suplimentare de plată a îndemnizaţiilor unice, achitîndu- le odată cu introducerea acestora în Bugetul de Stat şi alocîndui-se efectiv, reprezintă un fapt care îndreptăţeşte circumstanţele pentru care s-a reţinut achitarea îndemnizaţiei reclamantului pe dosar.

Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 31 octombrie 2012, Afanas Marin a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 01.07.2011 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 11.10.2012 în partea respingerii pretenţiilor din acţiune referitoare la încasarea dobînzii pentru fiecare zi de întîrziere din suma îndemnizaţiei unice şi emiterea unei noi decizii în această parte de admitere a acţiunii. În argumentarea recursului recurentul a reiterat argumentele de fapt ale pricinii, expuse atît în cererea de chemare în judecată, cît şi în cererea de concretizare. A mai susţinut că instanţa de apel greşit a expus în partea discriptivă a deciziei anumite fapte şi nu a motivat suficient decizia în partea constatantă privitor la aceste circumstanţe.

La fel a indicat că instanţa de apel a interpretat eronat şi greşit probele administrate. Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de Afanas Marin a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide netemeinicia lui, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.

Decizia recurată a fost adoptată în conformitate cu normele de drept material şi procedural şi este bazată pe aprecierea corectă şi completă a tuturor probelor şi circumstanţelor cauzei, motiv pentru care de către Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ este considerată legală şi întemeiată. După cum rezultă din recursul înaintat, recurentul contestă decizia instanţei de apel doar în partea în care a fost admis apelul declarat de Ministerul Finanţelor şi Procuratura Generală pe marginea cerinţei sale de încasare de la Procuratura Generală a dobînzii pentru fiecare zi de întîrziere din suma îndemnizaţiei unice. Pornind de la prevederile art. 442 alin. (1) CPC, instanţa de recurs v-a examina legalitatea deciziei instanţei de apel doar în partea contestată.

3 Potrivit materialelor cauzei, Colegiul constată cu certitudine că, la 29.05.1996 a fost angajat în organele procuraturii în calitate de procuror. La 19.02.2010, prin ordinul Procurorului General nr. 78-p, a fost demisionat din funcţia de procuror, în baza cererii depuse. În cadrul examinării cauzei în instanţa de fond, reclamantul şi-a modificat cerinţele şi a micşorat cuantumul pretenţiilor, invocînd aceleaşi motive, solicitînd instanţei de judecată încasarea din contul Ministerul Finanţelor şi a Procuraturii Generale a îndemnizaţiei unice de eliberare din funcţie în sumă de 53300 lei şi 26543,40 lei ce constituie cîte 0,1 % pentru fiecare zi de întîrziere din suma neplătită în termen, în total a se încasa suma de 79843,40 lei.

Instanţa de fond a admis integral cererea de chemare în judecată depusă de Afanas Marin împotriva Procuratura Generală, intervenient accesoriu Ministerul Finanţelor, cu privire la încasarea indemnizaţiei unice şi a dobînzii de întîrziere. Ca rezultat a apelurilor depuse de Ministerul Finanţelor şi Procuratura Generală, şi a recursului la acestea depus de Afanas Marin, admis prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 02.05.2012 cauza a fost remisă la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău în ordine de apel. Instanţa de apel, a admis apelurile declarate de Ministerul Finanţelor şi Procuratura Generală, a casat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 01.07.2011 şi adoptat o nouă hotărîre prin care se admite parţial acţiunea depusă de Afanas Marin, se încasează de la Procuratura Generală (bugetul de stat) prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul reclamantului Afanas Marin a diferenţei rămasă neachitată în sumă de 11050 lei cu titlu de îndemnizaţii unice la demisionare, în rest acţiunea se respinge ca nefondată. Prin urmare, Colegiul constată cu certitudine că, reclamantul Afanas Marin beneficia de îndemnizaţia unică la demisionare în sumă de 53300 lei. În această ordine de idei, instanţa de recurs conchide că materialele cauzei, denotă faptul că, Procuratura Generală a achitat integral îndemnizaţia, mai întîi la 12 mai 2011 a achitat benevol suma de 42250 lei, restul sumei fiind reţinut ca impozit, şi ulterior, ca rezultat a examinării în apel s-a dispus achitarea diferenţei de plată în sumă de 11050 lei.

În ce priveşte cerinţele reclamantului privitor la încasarea dobînzilor de întîrziere, Colegiul constată că Procuratura Generală a achitat benevol suma majoritară a îndemnizaţiei de plată încă la 12.05.2011, şi faptul că aceasta nu dispune de surse suplimentare de plată a îndemnizaţiilor unice, achitîndu-le odată cu introducerea acestora în Bugetul de Stat şi alocîndui-se efectiv, reprezintă un fapt care îndreptăţeşte circumstanţele pentru care s-a reţinut achitarea îndemnizaţiei reclamantului pe dosar. Astfel, Colegiu nu susţine faptul achitării penalităţii de întârziere de 0,1%, deoarece instanţa de fond nu a luat în consideraţie argumentele şi probele pârâtului, interpretând greşit prevederile art.320 al Codului Muncii, respectiv Procuratura Generală anume din lipsa mijloacelor băneşti, destinate pentru fondul achitărilor indemnizaţiilor unice, a achitat cu întârziere aceste indemnizaţii.

Aceasta constituie o circumstanţă obiectivă şi importantă care absolveşte Procuratura Generală de răspunderea patrimonială sub forma achitării penalităţilor pentru întârziere, deoarece nu există vinovăţia Procuraturii Generale. Colegiul relevă că în condiţiile existente la art. 330 alin. 1 lit. f) Codul muncii, instanţele naţionale urmează să aplice prevederile art. 330 alin. (2) Codul muncii numai dacă se dovedeşte culpa angajatorului la neonorarea obligaţiilor patrimoniale 4 faţă de salariat, angajatorul fiind absolvit de răspundere în cazul în care a fost împiedicat să-şi onoreze aceste obligaţiuni patrimoniale.

Procuratura Generală nu este culpabilă de neexecutarea în termen a obligaţiei şi respectiv nu poate purta răspundere patrimonială faţă de reclamant, iar ca probe în acest sens în instanţa de judecată au fost prezentate copiile interpelărilor (demersurilor) Procuraturii Generale către autorităţile de administrare centrală în care s-a ridicat această problemă şi respectiv a răspunsurilor acestora. Colegiul apreciază critic şi afirmaţia recurentului cum că instanţa de apel a interpretat eronat şi greşit probele administrate. Din analiza deciziei în partea recurată, instanţa de recurs constată că instanţa de apel în susţinerea soluţiei a invocat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea acestei cereri, precum şi concluziile de susţinere a soluţiei instanţei de fond în această parte.

În această ordine de idei, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a concluzionat despre netemenicia pretenţiilor Afanas Marin în partea contestată. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ atestă că motivele de casare invocate de recurent nu şi-au găsit confirmare în cadrul examinării recursului şi acesta urmează a fi respins ca nefondat. Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Afanas Marin. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 octombrie 2012, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Afanas Marin către Procuratura Generală, intervenient accesoriu Ministerul Finanţelor, cu privire la încasarea indemnizaţiei unice şi a dobînzii de întîrziere.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Galina Stratulat Ion Corolevschi Iuliana Oprea 5