Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
3ra-1444/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 noiembrie 2013
Părțile
SRL Flerixon vs Inspecţia de Stat în Construcţie, IMPS Centru Medical de Familie Floreşti
Pe scurt
Măsurile aplicate în urma controalelor

3ra-1444/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău dosarul nr. 3ra-1444/12 Judecător: N. Vascan DECIZIE 06 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Svetlana Novac, Ion Druţă, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Inspecţia de Stat în Construcţii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Flerixon” împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii, intervenient accesoriu IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti privind declararea ilegală şi anularea procesului- verbal de control şi hotărîrii Inspecţiei de Stat în Construcţii cu privire la aplicarea sancţiunilor economice, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2013 prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La 01 septembrie 2011 SRL „Flerixon” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii, intervenient accesoriu IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti, solicitînd declararea ilegală şi anularea procesului- verbal de control nr. 36 din 13.05.2011 şi a hotărîrii nr. 26 din 01.06.2011 emise de Inspecţia de Stat în Construcţii.

În motivarea acţiunii reclamantul SRL „Flerixon” a indicat, că la data de 06 iunie 2011 a parvenit scrisoarea Inspecţiei de Stat în Construcţii nr. 743/1-6 din 03 iunie 2011, prin care au fost informaţi că de către instituţia în cauză a fost efectuat un control al lucrărilor de construcţie efectuate de către SRL „Flerixon” la Centrul medicilor de familie din satul Văscăuţi, raionul Floreşti. Conform hotărîrii nr. 26 din 01 iunie 2011 emisă de Inspecţia de Stat în Construcţii, în temeiul procesului-verbal de control nr. 36 din 13 mai 2011 prin care au fost constatate exagerări în sumă de 92 181,00 lei, s-a dispus aplicarea sancţiunilor economice. Se indică că la data de 27 iunie 2011 SRL „Flerixon” , s-a adresat cu cerere prealabilă, exprimîndu-şi dezacordul cu actele administrative indicate.

La data de 08 august 2011 SRL „Flerixon” a primit de la Inspecţia de Stat în Construcţii răspuns la cererea prealabilă, prin care se confirmă legalitatea procesului-verbal de control nr. 36 din 13.05.2011 şi a hotărîrii nr. 26 din 01.06.2011 emise de Inspecţia de Stat în Construcţii, iar cererea prealabilă a fost respinsă. Reclamantul SRL „Flerixon” consideră, că Inspecţia de Stat în Construcţii la emiterea procesului-verbal de control nr. 36 din 13.05.2011 şi hotărîrii nr. 26 din 01.06.2011 a aplicat ilegal prevederile legale şi a emis aceste acte cu încălcarea procedurii stabilite de lege.

Astfel, reclamantul SRL „Flerixon” indică că încîlcind prevederile pct. 11 al Regulamentului privind exercitarea controlului asupra utilizării investiţiilor publice în construcţii (aprobat prin HG nr. 360 din 25.06.1996) dar şi a ordinului său intern nr. 27 din 16 septembrie 2008, Inspecţia de Stat în Construcţii nu a informat SRL „Flerixon” despre efectuarea controlului în cauză, acesta fiind executat în mod unilateral. De asemenea, reclamantul SRL „Flerixon” menţionează că încîlcind prevederile pct. 28, 29, 30 al Regulamentului sus-indicat, Inspecţia de Stat în Construcţii nu a transmis antreprenorului, în termen de 3 (trei) zile, procesul-verbal de control, astfel reclamantul a fost privat de dreptul de a prezenta atît obiecţiile şi explicaţiile sale asupra acestuia cît şi de dreptul de a contesta şefului Inspecţiei de Stat în Construcţii sau Organului Naţional de dirijare în construcţii.

Totodată, pîrîtul Inspecţia de Stat în Construcţii, a încălcat prevederile art. 16 alin. (5) al Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, care expres prevede că:„Se interzice aplicarea oricărei sancţiuni fără a se verifica corectitudinea ei de către conducătorul organului de control şi fără a se acorda întreprinzătorului posibilitatea de a o contesta”. Solicită reclamantul, declararea ilegală şi anularea procesului-verbal de control nr. 36 din 13.05.2011 şi a hotărîrii nr. 26 din 01.06.2011 emise de Inspecţia de Stat în Construcţii.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2013, acţiunea a fost admisă, s-a declarat ilegale şi a fost anulat procesul-verbal de control nr. 36 din 13 mai 2011 şi hotărîrea nr. 26 din 01 iunie 2011, cu privire la aplicarea sancţiunilor economice, prin care de la SRL „Flerixon” s-a încasat în beneficiul bugetului de stat suma de 92181,42 lei şi amenda de 92181,42 lei, emise de către Inspecţia de Stat în Construcţii. La 17 iunie 2013 Inspecţia de Stat în Construcţii a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii.

În motivarea recursului recurentul şi-a exprimat dezacordul cu hotărîrea primei instanţe, considerînd că de către instanţă nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nu au 2 fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite şi au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material. Menţionează de asemenea că, în rezultatul controlului a fost finalizat prin întocmirea procesului-verbal de control cu nr. 36 din 13.05.2011 şi borderourilor de recalculare, semnate doar de specialistul Inspecţiei şi reprezentantul beneficiarului. Reprezentanţii antreprenorului „Flerixon” SRL au refuzat să ia cunoştinţă cu rezultatele controlului, fără a invoca careva motive legale şi obiective.

Pentru a lua cunoştinţă cu rezultatele controlului, la data de 16.05.2011 antreprenorului „Flerixon” SRL i-a fost expediată o faxogramă (cu nr. 619/1-6), însă nici un reprezentat a acestuia nu s-a prezentat la Inspecţie. La data de 03.06.2011 un exemplar al procesului-verbal de control şi a hotărîrii în cauză au fost expediate pentru cunoştinţă antreprenorului „Flerixon” SRL cu scrisoare recomandată, fapt confirmat prin avizul de recepţie/livrare care a fost prezentat în instanţă. La 16 august 2013 SRL „Flerixon” a depus prin intermediul cancelariei o referinţă, invocînd dezacordul cu recursul declarat de Inspecţia de Stat în Construcţii, solicitînd respingerea recursului, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi/sau hotărîrea primei instanţe. La caz se constată că SRL „Flerixon” s-a adresat în instanţă cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii, intervenient accesoriu IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti, solicitînd declararea ilegală şi anularea procesului-verbal de control nr. 36 din 13.05.2011 şi a hotărîrii nr. 26 din 01.06.2011 emise de Inspecţia de Stat în Construcţii.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă prin hotărîrea din 28 ianuarie 2013 a admis integral acţiunea ca întemeiată. Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile primei instanţe întemeiate şi legale, rezultate din aprecierea justă a circumstanţelor pricinii şi aplicarea corectă a normelor de drept material. În şedinţa de judecată s-a constatat că, la 15 aprilie 2011, de către Direcţia controlul volumelor şi costul lucrărilor a fost efectuai controlul volumelor fizice a lucrărilor executate la obiectivul „Lucrări de construcţie şi reparaţii la Centrul de 3 Sănătate din s. Văscăuţi, raionul Floreşti”.

În rezultatul acestui control ulterior a fost întocmit procesul-verbal de control nr. 36 din 13 mai 2011. Conform procesului-verbal, rezultă că controlului au fost supuse devizele de cheltuieli şi procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate în perioada mai 2009-decembrie 2010, conform cărora valoarea lucrărilor de construcţie executate la obiectivul „Reconstrucţia Centrului Medicilor de Familie din s. Văscăuţi, r-1 Floreşti” constituie 1 411 134, 09 lei. Reieşind din conţinutul acestui proces-verbal, Inspecţia de Stat în Construcţii a imputat intimatului SRL „Flerixon” exagerări în sumă totală de 92 181, 42 lei, prevăzute de cap. IV lit. e) ale Regulamentului privind exercitarea controlului asupra utilizării investiţiilor publice în construcţii, care se exprimă prin lucrările neexecutate, prevăzute de proiect, incluse în costul obiectivului prezentat spre recepţie.

Astfel beneficiarul Centrul Medicilor de Familie al r-nului Floreşti, încălcînd prevederile cap. II „Obligaţii şi răspunderi” secţiunea I „Obligaţiile investitorului”, art. 22 lit. d) a Legii nr. 721 din 02 februarie 1996 „Privind calitatea în construcţii”, nu a asigurat realizarea investiţiilor la construcţia obiectivului şi verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii, contribuind la majorarea neîntemeiată a volumelor şi costului lucrărilor. Totodată, contrar prevederilor secţiunii 3 „Obligaţiile executanţilor” art. 24 lit. h) a Legii nr. 721 din 02 februarie „Privind calitatea în construcţii”, antreprenorul SRL „Flerixon” nu a respectat proiectele şi detaliile de execuţie pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător exigenţelor esenţiale”.

Conform hotărîrii nr.26 din 01 iunie 2011 emisă de Inspecţia de Stat în Construcţii, în temeiul procesului-verbal de control nr.36 din 13 mai 2011, s-a dispus încasarea de la SRL „Flerixon” la bugetul de stat suma de 92 181, 41 lei, obţinută nelegitim prin exagerarea volumelor şi costului lucrărilor executate la obiectivul nominalizat şi amendă în sumă de 92 181, 42 lei. Astfel, instanţa de recurs consideră că prima instanţă corect a determinat raportul juridic litigios şi corect a menţionat că actele administrative contestate sunt ilegale şi urmează a fi anulate. La caz, Colegiul menţionează că Inspecţia de Stat în Construcţii a încălcat procedura de efectuare a controlului volumelor lucrărilor executate de către reclamanta SRL „Flerixon” la Centrul de Sănătate din s. Văscăuţi, raionul Floreşti.

Totodată, procedura de efectuare a unui astfel de control este stipulată în Regulamentul privind exercitarea controlului asupra utilizării investiţiilor publice în construcţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996, care indică că controlul volumelor şi costului lucrărilor de construcţii-montaj inserează controlul documentar, controlul prin măsurarea instrumentală a lucrărilor executate de facto şi compararea cu alte documente de execuţie a lucrărilor, identificarea 4 neconformităţilor depistate privind aplicarea normelor de utilizare a materialelor de construcţie şi a resurselor energetice şi comunale, aplicarea corectă a metodologiei de calcul al costului lucrărilor de construcţii-montaj, abaterilor de la documentaţia de proiect, identificarea cheltuielilor antreprenorului (investitorului) care nu sînt justificate prin calculele respective.

Despre controlul planificat Inspecţia de Stat în Construcţii informează investitorul şi organizaţia de antrepriză care efectuează construcţia obiectului şi solicită desemnarea reprezentanţilor săi pentru participare la control. Absenţa nemotivată a reprezentanţilor investitorului şi organizaţiei de antrepriză la executarea controlului nu constituie temei pentru neexecutarea sau amînarea acestuia. La etapa controlului lucrărilor executate la obiectul de construcţie, indiferent de metoda de încheiere a contractului, controlul volumelor şi valorii lucrărilor de construcţie şi reparaţie executate se efectuează prin măsurarea instrumentală efectivă şi compararea cu datele de evidenţă a lucrărilor executate la organizaţia de antrepriză şi cu datele indicate în documentaţia de proiect şi deviz.

Dacă reprezentantul antreprenorului şi/sau al investitorului nu s-a prezentat neîntemeiat la obiect, controlul (măsurarea volumelor lucrărilor executate) se efectuează în lipsa lor şi actul de control este semnat numai de controlori. Investitorului şi antreprenorului i se transmite (înmînează) sau i se expediază prin poştă, în termen de trei zile, cu notarea datei în procesul-verbal, cîte un exemplar al procesului-verbal de control cu borderoul de recalculare a valorii lucrărilor executate. Antreprenorul şi investitorul au la dispoziţie cinci zile pentru a lua cunoştinţă de rezultatele controlului şi a prezenta obiecţiile şi explicaţiile de rigoare, în cazul dezacordului cu procesul-verbal de control, antreprenorul (investitorul) are dreptul de a-1 contesta, în scris, şefului Inspecţiei de Stat în Construcţii sau Organului naţional de dirijare în construcţii, în termen de cinci zile din ziua primirii acestuia.

Prin urmare, rezultă incontestabil obligaţiile Inspecţiei de Stat în Construcţii de a informa în prealabil investitorul şi antreprenorul despre efectuarea controlului, de a înmîna în mod obligator investitorului şi antreprenorului cîte un exemplar de proces-verbal, de a acorda posibilitatea prezentării obiecţiilor şi explicaţiilor pe marginea controlului efectuat. Însă, după cum s-a constatat în şedinţele de judecată, aceste obligaţii au fost ignorate de către Inspecţia de Stat în Construcţii, prin urmare actele administrative emise sunt viciate şi lovite de nulitate. Or, conform referinţei prezentate, Inspecţia de Stat în Construcţii a indicat că despre iniţierea controlului a fost anunţat Ministerul Sănătăţii, prin comunicarea din 24 noiembrie 2010, însă această comunicare nu a fost prezentată la materialele dosarului.

La acest segment, instanţa de recurs menţionează că prima instanţă just a concluzionat asupra faptului că controlul volumelor şi valorii lucrărilor de construcţie executate de către antreprenorul SRL „Flerixon” prin măsurarea 5 instrumentală efectivă a avut loc la data de 15 aprilie 2011, fapt confirmat de reprezentantul Inspecţiei de Stat în Construcţii, fără participarea reprezentanţilor antreprenorului SRL „Flerixon” şi beneficiarului IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti, fapt ce constituie o încălcare gravă a procedurii efectuării controlului. Totodată, Inspecţia de Stat în Construcţii, a mai comis o încălcare de procedură prin neînmînarea în modul corespunzător a procesului-verbal de control nr. 36 din 13 mai 2011 către SRL „Flerixon” şi IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti.

Din materialele cauzei, rezultă că intimatul SRL „Flerixon” a primit acest proces-verbal la data de 06 iunie 2011 împreună deja cu hotărîrea de sancţionare, ceea ce după concluzia instanţei de judecată este o gravă încălcare a Regulamentului nominalizat mai sus, ceea ce în consecinţă a adus atingeri esenţiale drepturilor şi intereselor legitime a reclamantei SRL „Flerixon”. Astfel, reclamanta SRL „Flerixon” a fost privată de dreptul său legitim de a depune obiecţii împotriva rezultatelor controlului şi a de da explicaţii pe marginea acestuia, fiind sancţionată fără a fi ascultată poziţia acesteia în prealabil.

În ce priveşte argumentele recursului că intimatul a fost înştiinţat prin faxograma din 16 mai 2011 privind posibilitatea luării cunoştinţei cu procesul- verbal de control, este neîntemeiat şi se respinge, or, pct. 28 din Regulamentul privind exercitarea controlului asupra utilizării investiţiilor publice în construcţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 360 din 25 iunie 1996, prevede clar şi imperativ, că procesul-verbal de control trebuie expediat în termen de 3 zile antreprenorului şi investitorului prin două modalităţi, şi anume înmînat contrasemnătură sau expediat prin poştă cu scrisoare recomandată. Faxograma nu este prevăzută ca modalitate de transmitere a procesului-verbal de control.

Mai mult decît atît, Inspecţia de Stat în Construcţii nici nu a prezentat dovada că faxograma respectivă a fost recepţionată de către SRL „Flerixon”. Faţă de cele ce preced, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide, că hotărîrea primei instanţe, este legală şi întemeiată, fiind adoptată în limitele competenţei, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, astfel toate criticele formulate în recurs sunt nejustificate şi se combat prin constatările relatate mai sus. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art. 444,445 alin. (1) lit. a) CPC, art.445 alin.(3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, 6 d e c i d e: Se resping recursul declarat de către Inspecţia de Stat în Construcţii. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 28 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Flerixon” împotriva Inspecţiei de Stat în Construcţii, intervenient accesoriu IMSP Centrul Medicilor de Familie Floreşti privind declararea ilegală şi anularea procesului-verbal de control şi hotărîrii Inspecţiei de Stat în Construcţii cu privire la aplicarea sancţiunilor economice. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele şedinţei, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat Svetlana Novac Ion Druţă Iurie Bejenaru 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.