3ra-1302/13 — Obligarea emiterii deciziei

prima instanţă B. Bîrcă dosarul nr.3ra-1302/13 DECIZIE 06 noiembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima, Iuliana Oprea, Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate cu privire la obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 29 octombrie 2012, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate cu privire la obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei.

În motivarea acţiunii reclamantul Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a indicat că în cadrul examinării materialului de control iniţiat în baza sesizării Ministerului Afacerilor Interne, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a solicitat Serviciului Informaţii şi Securitate prezentarea unor anumitor informaţii referitor la scopul şi temeiul legal al accesării şi preluării datelor cu caracter personal care vizează o persoană fizică identificată, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei.

Ţinând cont că informaţia prezentată la 30 august 2012 de către Serviciul Informaţii şi Securitate indică în mod direct asupra faptului că una din operaţiunile de accesare şi prelucrare a datelor cu caracter personal a fost efectuată la 11 iunie 2011 de către „Utilizator 13” al acestei autorităţi publice cu încălcarea normelor legale care reglementează principiile de protecţie a datelor cu caracter personal a fost efectuată la 10 septembrie 2012 Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a solicitat emitentului să o desecretizeze.

Temei pentru solicitarea Autorităţii Naţionale de Protecţie a Datelor cu Caracter Personal au servit prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) şi f) a Legii cu privire la secretul de stat, care stabileşte expres că nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi secretizate informaţiile privind faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului, precum şi faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul acestora.

1 La 05 octombrie 2012, Serviciul de Informaţii şi Securitate a prezentat scrisoarea prin care a informat despre refuzul desecretizării informaţiei în litigiu, motivând că Comisia instituţională pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal a fost în imposibilitate de a stabili scopul şi temeiul legal de accesare, pe motiv că persoana care a efectuat accesarea nu mai activează în cadrul Serviciului şi nu au putut fi identificate materialele care au stat la baza accesării, însă lipsa înregistrărilor în Registrul de evidenţă a accesărilor nu demonstrează faptul că însăşi accesarea a fost efectuată neîntemeiat şi cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanei.

Mai mult, în scrisoarea de răspuns s-a menţionat că prin prisma principiului prezumţiei nevinovăţiei, o concluzie cu privire la prezentarea faptelor de la art. 8 alin. (1) lit. a) şi f) din Legea cu privire la secretul de stat poate fi expusă exclusiv prin hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţei de judecată abilitată în acest sens. Consideră că informaţia care se referă la unele aspecte ilegale a operaţiunii de accesare a datelor cu caracter personal, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei, care încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal a fot secretizată neîntemeiat şi ilegal, contrar prevederilor art. 8 alin (1) lit. a) şi f) al Legii cu privire la secretul de stat motiv pentru care urmează a fi dispus desecretizarea acesteia.

Cere Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal obligarea Serviciului de Informaţii şi Securitate să emită decizie de desecretizare a informaţiei. Pe parcursul examinării pricinii Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal şi-a concretizat pretenţiile solicitând obligarea Serviciului de Informaţii şi Securitate să emită decizia de desecretizare a informaţiei consemnate în aliniatul 5 al răspunsului nr. 12/25r din 30 august 2012 cu referire la aspectele de ilegalitate constatate de Comisia pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate vis-a-vis de operaţiunea de accesare (consultare) a datelor cu caracter personal care-l vizează pe cet.

Vitalie Eremia, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei, efectuată de către „Utilizator13” la 11 iunie 2010. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2013 acţiunea Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. La 15 mai 2013, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea hotărârii contestate şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. Recurentul Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârea primei instanţe, deoarece au fost aplicate şi interpretate greşit normele de drept material.

În motivarea recursului recurentul a invocat, că hotărârea instanţei de judecată este ilegală, fiind interpretate şi aplicate greşit normele de drept material. Consideră recurentul că instanţa incorect a respins acţiunea referindu-se la faptul că operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal au fost efectuate în luna iunie 2010, moment în care Legea nr. 17 – XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal nu era aplicabilă relaţiilor apărute la 2 prelucrarea datelor cu caracter personal atribuite, în modul stabilit, la secret de stat şi că în astfel de circumstanţe, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal nu ar fi dispus de temei legal pentru a efectua controlul acţiunilor Serviciului de Informaţii şi Securitate.

Invocă recurentul că atât Legea nr. 17 – XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, cât şi Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal reglementează aspectele legate de domeniul de aplicare în dependenţă de faptul dacă anumite informaţii sunt sau nu atribuite, în modul stabilit, la informaţii ce constituie secret de stat.

Menţionează recurentul că din răspunsul prezentat de Întreprinderea de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” nr. 01/3155 din 23 noiembrie 2012, reiese că Serviciul de Informaţii şi Securitate până la 19 noiembrie 2012, nu a informat despre existenţa vreunei decizii de secretizare şi în astfel de împrejurări, până la 14 aprilie 2012 erau aplicabile prevederile Legii nr. 17 – XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, în special art. 10 al acesteia, iar după 14 aprilie 2012 erau aplicabile prevederile Legii nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, în special Capitolul III al legii, ţinând cont de excepţiile prevăzute la art. 15 din acelaşi act legislativ.

Totodată, consideră recurentul că instanţa de judecată a interpretat eronat prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) şi f) al Legii cu privire la secretul de stat, care stabileşte expres că nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi secretizate informaţiile privind faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului şi ale cetăţenilor, precum şi faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul acestora. Indică recurentul că acest comportament al Serviciului de Informaţii şi Securitate demonstrează nu doar încălcarea drepturilor subiectului de date cu caracter personal pe o perioadă îndelungată, dar şi creează impedimente pentru realizarea efectivă de către acest subiect de date a acestor drepturi, inclusiv pentru efectuarea controlului legalităţii prelucrării acestora de către Autoritatea naţională de control a protecţiei datelor cu caracter personal.

La 27 iunie 2013, Serviciul de Informaţii şi Securitate a depus referinţă prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii rezultă că Curtea de Apel Chişinău a expediat Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal prin fax la 08 mai 2013 hotărârea redactată, iar ultimul, la 15 mai 2013, în termenul prevăzut de lege, a depus cererea de recurs. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 07 august 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul, declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia datelor cu Caracter Personal întemeiat şi care urmează a 3 fi admis cu casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Din actele pricinii este cert faptul că în cadrul examinării materialului de control iniţiat în baza sesizării Ministerului Afacerilor Interne, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a solicitat Serviciului de Informaţii şi Securitate prezentarea anumitor informaţii referitor la scopul şi temeiul legal al accesării şi prelucrării datelor cu caracter personal care vizează o persoană fizică identificată, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei.

Astfel, la 31 iulie 2012, în urma efectuării controlului legalităţii operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, care-l vizează pe Vitalie Eremia, stocate în resursele informaţionale de stat, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal s-a adresat la Serviciul de Informaţii şi Securitate cu demersul nr. 02-06/878, prin care a solicitat prezentarea informaţiei cu privire la scopul şi temeiul legal de accesare şi prelucrare a datelor cu caracter personal, care-l vizează pe Vitalie Eremia, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei, efectuate de către utilizatorii menţionaţi, precum şi data de înregistrare a acestora.

Prin scrisoarea nr. 12/258 din 30 august 2012 Serviciul de Informaţii şi Securitate l-a informat că Serviciul a fost în imposibilitate de a stabili scopul şi temeiul legal de accesare a datelor cu caracter personal ale lui Vitalie Eremia, efectuată de către Victor Zaporojan la 26 noiembrie 2008 şi „Utilizatorul 13” la 11 iunie 2010, concluzionând că au fost abateri disciplinare de către personale responsabile de gestionarea Sistemului Informaţional „Acces-Web”, exprimate prin neînregistrarea acestor date. La 10 septembrie 2012, prin demersul nr. 27r, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a solicitat Serviciului de Informaţii şi Securitate să desecretizeze informaţia menţionată.

Prin scrisoarea nr. 1/3-141 „r” din 05 octombrie 2012 Serviciul de Informaţii şi Securitate l-a informat că Comisia instituţională pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal a fost în imposibilitate de a stabili scopul şi temeiul legal de accesare, pe motiv că persoana, care a efectuat accesarea, nu mai activează în cadrul Serviciului şi nu au putut fi identificate materialele care au stat la baza accesării. Or, lipsa înregistrărilor în Registrul de evidenţă a accesărilor nu demonstrează faptul că însăşi accesarea a fost efectuată neîntemeiat şi cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanei.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a solicitat obligarea Serviciului de Informaţii şi Securitate să emită decizia de desecretizare a informaţiei consemnate în aliniatul cinci al răspunsului nr. l2/258r din 30 august 2012 cu referire la aspectele de ilegalitate constatate de Comisia pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate vis-a- vis de operaţiunile de accesare (consultare) adatelor cu caracter personal, care-1 4 vizează pe Vitalie Eremia, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei, efectuate de către „Utilizator 13” la 11 iunie 2010. Prima instanţă, fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii.

Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că concluzia primei instanţe este emisă cu aplicarea şi interpretarea eronată a normelor de drept material. Potrivit art. 1 din Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, scopul acesteia este asigurarea protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, în special, a dreptului la inviolabilitatea vieţii intime, familiale şi private.

Potrivit alin. (4) lit.b) din acelaşi act legislativ, domeniul de acţiune al legii nu se extinde asupra prelucrării datelor cu caracter personal atribuite la secret de stat în modul stabilit, cu excepţia prelucrării datelor cu caracter personal în cadrul acţiunilor de prevenire şi investigare a infracţiunilor, punerii în executare a sentinţelor de condamnare şi al altor acţiuni din cadrul procedurii penale sau contravenţionale în condiţiile legii (alin. (2) lit. d) al articolului menţionat).

Aceleaşi prevederi erau statuate şi în Legea nr. 17 – XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal (în vigoare până la 14 aprilie 2012). Concomitent, conform Capitolul XVII din Codul penal al Republicii Moldova, faptele comise contra autorităţilor publice şi securităţii statului sunt infracţiuni şi astfel, contrar opiniei Serviciului de Informaţii şi Securitate, operaţiunile de investigare a acestor infracţiuni cad sub incidenţa art. 2 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

În acest context, datele cu caracter personal care fac obiectul prelucrării, potrivit art. 4 din legea citată supra, trebuie să fie prelucrate în mod corect şi conform prevederilor legii, colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime, iar ulterior să nu fie prelucrate într-un mod incompatibil cu aceste scopuri, să fie adecvate, pertinente şi neexcesive în ceea ce priveşte scopul pentru care sînt colectate şi/sau prelucrate ulterior; exacte şi, dacă este necesar, actualizate, precum şi stocate într-o formă care să permită identificarea subiecţilor datelor cu caracter personal pe o perioadă care nu va depăşi durata necesară atingerii scopurilor pentru care sînt colectate şi ulterior prelucrate.

Pe de altă parte, potrivit art. 3 din Legea nr. 753-XIV din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Serviciul îşi desfăşoară activitatea conform principiilor legalităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor omului, umanismului etc. Concomitent, art. 4 alin. (1) – (3) al legii, stipulează că în activitatea sa, Serviciul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor omului. Nu se admite limitarea drepturilor şi libertăţilor omului (urmează a menţiona că dreptul persoanei fizice la viaţă privată este un drept garantat de art. 28 al Constituţiei Republicii Moldova), cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie şi de alte acte legislative. 5 Cetăţenii ale căror drepturi şi libertăţi au fost încălcate de către persoane cu funcţii de răspundere ale Serviciului sînt în drept să reclame acţiunile persoanelor în cauză în organul ierarhic superior al Serviciului, la procuratură sau în instanţa judecătorească.

Conducătorul organului respectiv al Serviciului, procurorul sau judecătorul este obligat să întreprindă măsuri pentru repunerea în aceste drepturi şi libertăţi, pentru repararea prejudiciului cauzat şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, conform legislaţiei. Autorităţile administraţiei publice, precum şi întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile, indiferent de tipul de proprietate, formaţiunile politice, obşteşti şi cetăţenii au dreptul, în conformitate cu legislaţia, să obţină explicaţii şi informaţii de la Serviciul de Informaţii şi Securitate, în cazul lezării drepturilor şi libertăţilor lor, şi să ceară de la acesta repararea prejudiciului cauzat de acţiunile ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale Serviciului aflate în exerciţiul funcţiunii.

Din acest articol se deduce că orice persoană fizică care se consideră lezată în vreun drept al său poate solicita informaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate, respectiva autoritate nefiind o instituţie închisă şi intangibilă a căror acţiuni nu pot fi supuse controlului. Art. 21 din Legea privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, prevede că supravegherea respectării legislaţiei Republicii Moldova de către Serviciu este exercitată de Procuratura Generală. În acest sens, potrivit art. 5 din Legea 294 – XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, procuratura are anumite atribuţii însă nu are competenţe de a verifica corectitudinea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Concomitent, însăşi prelucrarea ilegală de date cu caracter personal presupune contravenţie administrativă şi nu infracţiunile penală. Conform art. 19 al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, controlul asupra conformităţi prelucrării datelor cu caracter personal cu cerinţele respectivei legi se efectuează de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. În context, din materialele cauzei se constată că Autoritatea naţională de control a prelucrării datelor cu caracter personal, a solicitat Serviciului de Informaţii şi Securitate informaţii referitor la scopul şi temeiul legal de accesare a datelor cu caracter personal care-l vizează pe cet. Eremia Vitalie şi doar la numărul materialului care a servit temei pentru consultarea (accesarea) şi imprimarea acestor date.

Din corespondenţa cu Serviciul de Informaţii şi Securitate se deduce faptul că autoritatea a fost în imposibilitate de a stabili scopul şi temeiul legal de prelucrare a datelor cu caracter personal care-l vizează pe cet. Eremia Vitalie. În astfel de circumstanţe, necesitatea secretizării informaţiei de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, nu poate fi identificată şi chiar în cazul în care secretizarea ar fi legală, dreptul subiectului de acces la datele sale cu caracter personal nu poate fi îngrădită decât în următoarele considerente.

Secretizarea informaţiei, potrivit art. 14 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 245 – XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, purtătorii materiali de informaţii atribuite la secret de stat trebuie să conţină: a) parafa de secretizare; b) numărul de înregistrare; 6 c) data şi termenul de secretizare a informaţiilor; d) funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanei cu funcţie de răspundere care a secretizat informaţiile. În cazul în care menţiunile nu pot fi aplicate nemijlocit pe purtătorul material de informaţii atribuite la secret de stat, ele se indică în documentaţia de însoţire a acestuia. În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (1) – (3) din aceeaşi lege, orice cetăţean sau persoană juridică are dreptul să se adreseze persoanelor cu funcţii de răspundere care au secretizat anumite informaţii cu o cerere motivată privind desecretizarea acestor informaţii.

Persoanele cu funcţii de răspundere în cauză sînt obligate, în termen de o lună, să dea un răspuns scris cetăţeanului sau persoanei juridice la această cerere. Persoanele cu funcţii de răspundere care se eschivează de la examinarea în fond a cererii poartă răspundere conform legislaţiei. Decizia de secretizare a informaţiilor poate fi contestată la organul sau la persoana cu funcţie de răspundere ierarhic superioară, la Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat sau în instanţa de contencios administrativ. În cazul respingerii cererii înaintate în ordine ierarhică, cetăţeanul sau persoana juridică are dreptul să conteste în instanţa de contencios administrativ decizia organului sau a persoanei cu funcţie de răspundere ierarhic superioară.

Dacă una dintre aceste autorităţi recunoaşte secretizarea drept neîntemeiată, informaţiile respective urmează a fi desecretizate în modul stabilit de prezenta lege. Din materialele cauzei se constată că Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal s-a adresat Serviciului de Informaţii şi Securitate, nefiindu-i satisfăcută solicitarea, Autoritatea naţională de control a protecţiei datelor cu caracter personal s-a adresat cu cerere în instanţa de contencios administrativ.

În aceeaşi ordine de idei, atât Legea nr. 17 – XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal în art. 10, cât şi Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, în Capitolul III, prevăd dreptul subiectului de date cu caracter personal la informare, de acces, de intervenţie asupra datelor sale cu caracter personal, etc. Aceste drepturi, în baza art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, pot fi limitate în cazul în care prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuată în cadrul acţiunilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege, în scopul apărării naţionale, al securităţii statului şi menţinerii ordinii publice, al protecţiei drepturilor şi libertăţilor subiectului datelor cu caracter personal sau ale altor persoane, dacă prin aplicarea drepturilor este prejudiciată eficienţa acţiunii sau obiectivul urmărit în exercitarea competenţelor legale ale autorităţii publice.

Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopurile sus enumerate, nu poate depăşi perioada necesară atingerii obiectivului urmărit. Alineatul (3) al articolului menţionat, prevede că după încetarea situaţiei care justifică aplicarea alin. (1) şi (2) din articol, operatorii vor lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor subiecţilor datelor cu caracter 7 personal la informare, de acces şi de intervenţie asupra datelor sale cu caracter personal. Astfel, din răspunsul Serviciului de Informaţii şi Securitate nr. 1/3-141r din 05 octombrie 2012, reiese că au fost secretizate informaţiile ce vizează organizarea şi rezultatul activităţii operative de investigaţii, astfel, informaţia ce ţine de prelucrarea datelor cu caracter personal şi anume cele prevăzute la art. 12 şi 13 din Legea nr 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal, urmează a fi dezvăluită subiectului acestor date.

În atare circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că argumentul reclamantului despre absenţa materialelor care au stat la baza operaţiunilor de consultare (accesare) şi extragere a datelor cu caracter personal stocate în resursele informaţionale de stat, nu a fost examinat de către instanţă în sensul aplicării corecte a legii, de asemenea neţinîndu-se cont în acest aspect şi de argumentul cu privire la existenţa de deficienţe în procesul de prelucrare a datelor cu caracter personal, dar şi la gestionarea dosarelor operative sau a petiţiilor. Instanţa de judecată nu a dat o apreciere cuvenită argumentelor invocate de Serviciul de Informaţii şi Securitate precum că Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal nu era în vigoare la momentul prelucrării datelor cu caracter personal care-l vizează pe cet.

Vitalie Eremia, de către „Utilizator13”, or Republica Moldova şi-a asumat angajamente prin ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997 şi a Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, prin Hotărîrea Parlamentului nr.483-XIV din 02 iulie 1999 (în vigoare pentru Republica Moldova din 01 iunie 2008). În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.

Astfel, în procesul de exercitare a atribuţiilor funcţionale necesare într-un stat democratic, stabilite de actele legislative naţionale ce reglementează domeniul de activitate ale Serviciului de Informaţii şi Securitate, autoritatea în temeiul art. 4 alin. (2) şi 28 din Constituţie, a tratatelor internaţionale enumerate supra, a actelor legislative şi normative naţionale din domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, trebuie să respecte dreptul persoanelor la viaţă privată, intimă şi familială, şi anume dreptul de acces la datele sale cu caracter personal. În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că intimatul trebuie şi poate să prelucreze date cu caracter personal, însă cu respectarea principiilor de protecţie a datelor cu caracter personal stabilite de legislaţia naţională şi internaţională la care Republica Moldova este parte.

Autoritatea publică poate interveni în viaţa privată a persoanei fizice decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură, într- o societate democratică, necesară pentru securitatea naţională. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, recunoaşte necesitatea existenţei unor servicii de informaţii, dar acceptă 8 prelucrarea datelor cu caracter personal decât într-o măsură strict necesară pentru apărarea instituţiilor democratice şi doar dacă această ingerinţă în viaţa privată a persoanei, este prevăzută de lege, urmăreşte un scop legitim şi este necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului respectiv.

În sensul Convenţiei (în cauza Rotaru împotriva României, hotărîrea din 29 martie 2000), sintagma „prevăzută de lege” nu se referă doar la faptul stabilirii ingerinţei autorităţii publice într-un act legislativ, dar se referă şi la calitatea legii, adică trebuie să ofere o anumită protecţie împotriva încălcărilor arbitrare ale drepturilor garantate de art. 8 alin. (1) din Convenţie, or pericolul arbitrarului apare cu o deosebită claritate atunci când o autoritate îşi exercită în secret atribuţiile.

În Republica Moldova, această protecţie este oferită prin Legea nr. 133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal (iar până la 14 aprilie 2012, prin Legea nr.17 – XVI din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal), dar şi prin prevederile Legii nr. 753-XIV din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi Legii nr. 245 – XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, care oferă persoanelor fizice dreptul de a solicita informaţii Serviciului de Informaţii şi Securitate. Concomitent, Serviciul de Informaţii şi Securitate, în temeiul aceloraşi norme, are obligaţia de a acorda acces, în limitele legale, la informaţia solicitată.

Prin urmare, este necesar de a menţine un echilibru în ceea ce priveşte dreptul Serviciului de Informaţii şi Securitate de a prelucra date cu caracter personal, ţinând cont de specificul de activitate al autorităţii şi dreptul subiectului acestor date cu caracter personal la protecţia vieţii private, prin realizarea dreptului la informare, de acces şi intervenţie asupra datelor.

În acest sens, în considerentul (29), Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, menţionează că unele state membre au asigurat, în materie penală, dreptul de acces al persoanei vizate prin intermediul unui sistem prin care autoritatea naţională de supraveghere (Autoritatea naţională de control a prelucrării datelor cu caracter personal – Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal), în locul persoanei vizate, are acces la toate datele cu caracter personal privind persoana vizată fără nici o restricţie şi poate rectifica, şterge sau actualiza datele inexacte.

Într-un astfel de caz de acces indirect, legislaţia naţională a acestor state membre poate prevedea că autoritatea naţională de supraveghere trebuie să informeze persoana vizată numai în legătură cu faptul că au fost efectuate toate verificările necesare. Totodată, considerentului (35) din acelaşi tratat internaţional, prevede că Autorităţile de supraveghere respective ar trebui să dispună de mijloacele necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile, inclusiv de competenţe de cercetare şi de intervenţie, în special în cazul reclamaţiilor din partea persoanelor fizice, precum şi competenţa de a acţiona în justiţie. Autorităţile de supraveghere menţionate ar trebui să ajute la asigurarea transparenţei prelucrării în statele membre de a căror jurisdicţie aparţin.

Cu toate acestea, competenţele acestora nu ar trebui să afecteze normele specifice stabilite pentru procedurile penale sau independenţa justiţiei. 9 Concomitent, potrivit art. 1 alin. (4) din tratat, Decizia-cadru nu aduce atingere intereselor naţionale fundamentale în materie de securitate şi nici activităţilor specifice ale serviciilor de informaţii în domeniul siguranţei naţionale. Prin urmare, Serviciul de Informaţii şi Securitate nu poate invoca faptul că respectarea dreptului subiectului datelor cu caracter personal de acces la datele care-l vizează, duc atingere securităţii statului.

Astfel, art. 17 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, statuează că fiecare persoană vizată are dreptul, la cerere şi la intervale rezonabile, să primească fără constrângere şi fără întârzieri sau cheltuieli excesive: (a) cel puţin o confirmare din partea inspectorului sau a autorităţilor naţionale de supraveghere privind transmiterea sau punerea la dispoziţie a datelor care o privesc, sau lipsa acestor acţiuni, şi informaţii cu privire la destinatarii sau categoriile de destinatari cărora li s-au dezvăluit datele şi comunicarea datelor care fac obiectul prelucrării; sau (b) cel puţin o confirmare din partea autorităţii naţionale de supraveghere că toate verificările necesare au fost efectuate.

Alineatul (2) lit. (d) al aceluiaşi act internaţional prevede că statele membre pot adopta măsuri legislative care să restricţioneze accesul la informaţii în conformitate cu alineatul (1) litera (a), în cazul în care o astfel de restricţie, cu respectarea intereselor legitime ale persoanei vizate, reprezintă o măsură necesară şi proporţională pentru a proteja siguranţa naţională. În acelaşi timp, alineatul (3) al tratatului, stipulează că orice refuz sau restricţionare a accesului se comunică în scris persoanei vizate. În acelaşi timp, trebuie comunicate persoanei vizate şi motivele de fapt sau de drept care au stat la baza deciziei. În cazul existenţei unui motiv în temeiul alineatului (2) literele (a)- (e) (prin urmare şi ceea ce ţine de siguranţa naţională), comunicarea menţionată poate lipsi.

În toate aceste cazuri, persoana vizată este informată că poate înainta o plângere pe lângă autoritatea naţională de supraveghere competentă, pe lângă o autoritate judiciară sau unei curţi, autoritatea de supraveghere urmând să informeze subiectul datelor cu caracter personal numai în legătură cu faptul că au fost efectuate toate verificările necesare.

Având în vedere circumstanţele descrise, Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că prima instanţă nu a examinat cauza sub aspectul aplicării corecte a legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale, nu a examinat sub toate aspectele cerinţele reclamantului faţă de Serviciul de Informaţii şi Securitate privind desecretizarea informaţiei consemnată în alin.5 al răspunsului nr.12/258r din 30 august 2012 cu referire la aspectele de ilegalitate constatate de Comisia pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate privind operaţiunile de accesare şi extragere a datelor cu caracter personal care îl vizează pe cet.

Vitalie Eremia, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei, efectuată de către „Utilizator 13” la 28 iunie 2010. Prima instanţă, respingînd acţiunea, în mod nefondat a constatat că desecretizarea informaţiilor solicitate ar putea deconspira identitatea persoanei 10 responsabile, punînd în pericol drepturile şi interesele legitime ale cet. Eremia Vitalie. În afară de aceasta, soluţia primei instanţe este bazată şi pe faptul că Comisia pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal a fost în imposibilitate de a stabili scopul şi temeiul legal de accesare a datelor cu caracter personal pe motiv că persoana care a accesat aceste date nu activează în Serviciul de Securitate şi Informaţii.

Aceste constatări ale primei instanţe nu pot face temeiul unei hotărâri legale şi întemeiate, or apărarea drepturilor persoanei, inclusiv la cele solicitate în cererea de chemare în judecată prevalează asupra motivelor, potrivit căror a fost respinsă cererea de chemare în judecată. Din considerentele menţionate recursul declarat urmează a fi admis, cu casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2013 şi trimiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. În conformitate cu art. 33 alin. (1) şi art. 331 Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competenţa altor organe.

Judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Avînd în vedere că Codul de procedură civilă modificat şi completat prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 nu prevede competenţa curţilor de apel de a judeca pricinile civile în primă instanţă, pricina se restituie spre rejudecare în instanţa de la locul aflării pîrîtului– Judecătoria Buiucani municipiul Chişinău. La rejudecarea pricinii, prima instanţa urmează să ţină cont de cele menţionate şi să emită o hotărâre legală. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Centrul Naţional Anticorupţie.

Se casează hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 30 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate cu privire la obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei şi se trimite pricina spre rejudecare în Judecătoria Buiucani mun. Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Nicolae Clima Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi 11