Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1463/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal vs. Serviciul de Informaţii şi Securitate
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1463/15 — Obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei

Prima instanţă, Jud. Buiucani mun. Chişinău: Gh. Plămădeală dosarul nr.3ra-1463/15 Instanţa de apel, Curtea de Apel Chişinău: M. Ciugureanu, B. Bîrca, Eg. Clim ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea examinînd, fără înştiinţarea participanţilor la proces, chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova cu privire la obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 03 septembrie 2014, c o n s t a t ă La 24 august 2012, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate cu privire la obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informației. În motivarea acțiunii reclamantul Centrul National pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a indicat că, în cadrul examinării materialului de control inițiat în baza sesizării unui subiect de date cu caracter personal, a solicitat Serviciului de Informații și Securitate să prezinte anumite informații ce țin de scopul și temeiul legal al accesării și prelucrării datelor cu caracter personal care-l vizează, stocate în Registru de Stat al Populației.

Susține că, la 18 iulie 2012, pârâtul i-a prezentat informația solicitată, însă conținutul acesteia indică în mod direct asupra faptului că o parte din operațiunile de accesare și prelucrare a datelor cu caracter personal au fost efectuate de utilizatorul autorizat al acestei autorități publice cu încălcarea normelor legale care reglementează principiile de protecție a datelor cu caracter personal și că au fost secretizate neîntemeiat.

La 20 iulie 2012, în temeiul art. 8 alin. (1) lit. a) și f) din Legea cu privire la secretul de stat, a adresat Serviciului de Informații și Securitate un demers, cerând desecretizarea informației solicitate, însă prin scrisoarea din 22 august 2012 pârâtul a refuzat în admiterea cerinței, motivând că Comisia instituțională pentru versificarea legalității accesării datelor cu caracter personal a fost în imposibilitate de a stabili scopul și temeiul legal de accesare, pe motiv că persoana care a efectuat accesarea nu mai activează în cadrul Serviciului și nu 1 au putut fi identificate materialele care au stat la baza accesării, iar lipsa înregistrărilor în Registrul de evidență al accesărilor nu demonstrează faptul că însăși accesarea a fost efectuată neîntemeiat și cu încălcarea drepturilor și libertăților persoanei.

Consideră reclamantul că informația din răspunsul Serviciului de Informații și Securitate ce se referă la unele aspecte ilegale a operațiunilor de accesare a datelor cu caracter personal, stocate în Registrul de Stat al Populației, care încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, a fost secretizată neîntemeiat și ilegal, contrar prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) și f) din Legea cu privire la secretul de stat. Cere Centrul National pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal examinarea pricinii în ședință secretă și obligarea Serviciului de Informații și Securitate să emită decizie de desecretizare a informației, volum căreia va fi expus în formă concretizată în cadrul ședinței judiciare închise.

Pe parcursul examinării pricinii Centrul National pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal și-a concretizat pretențiile din acțiune, solicitând obligarea Serviciului de Informaţii şi Securitate să emită decizie de desecretizare a informaţiei consemnate în aliniatul 3 al scrisorii nr. 12/199s din 18 iulie 2012 cu referire la aspectele de ilegalitate constatate de Comisia pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate în ceea ce priveşte operaţiunile de accesare (consultare) a datelor cu caracter personal ce îl vizează pe N.R., efectuată la 15 ianuarie 2008 de către utilizatorul „V.Z.” din Registrul de Stat al Populaţiei.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013, a fost admis recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, casată hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 şi remisă pricina spre rejudecare la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău, în alt complet de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 03 septembrie 2014, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015, a fost respins apelul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 03 septembrie 2014. La 25 iunie 2015, în termenul prevăzut de art. 434 CPC, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs împotriva decizie instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 03 septembrie 2014 cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În susţinerea recursului Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a invocat ilegalitatea şi netemeinicia hotărîrilor instanţelor de judecată ierarhic inferioare.

Menționează că, intimatul Serviciul de Informaţii şi Securitate nu a prezentat nici o probă pertinentă şi concludentă prin care s-ar demonstra faptul că la momentul efectuării operaţiunilor de accesare (consultare) şi prelucrare a datelor cu caracter personal ce îl vizează pe N.R., la 15 ianuarie 2008, de către utilizatorul „V.Z.”, stocate în una din resursele informaţionale principale de stat, acestea au fost atribuite la informaţii ce constituie secret de stat. De asemenea, declară recurentul că, după colectarea datelor cu caracter personal ce îl vizează pe N.R. din resursele informaționale principale de stat şi după constatarea că 2 dezvăluirea acestor informaţii sau a datelor din sistemul de audit al resurselor informaţionale ar putea dauna grav intereselor statului, Serviciul de Informaţii şi Securitate era obligată să emită decizie de secretizare al respectivelor informaţii cu prezentarea acesteia spre executare ÎS „CRIS „Registru””.

La 24 septembrie 2015, în adresa intimatului Serviciul de Informaţii şi Securitate a fost expediată copia recursului declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei. La 30 octombrie 2015, Serviciul de Informaţii şi Securitate a depus referinţă, solicitînd să fie considerat inadmisibil recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal cu menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 03 septembrie 2014, pe care le consideră întemeiate şi legale. Invocă intimatul că, recurentul a expus în cererea de recurs circumstanţele ce nu se referă la prezenta pricină civilă, ci la o altă cauză similară.

Susţine că, Serviciul nu este obligat să informeze ÎS „CRIS „Registru”” sau oricare alt operator despre caracterul secret al operaţiunilor de consultare a datelor cu caracter personal, Legea cu privire la secretul de stat nr. 245 din 27 noiembrie 2008, fiind opozabilă tuturor, fără a fi necesară informarea suplimentară. Declară că, dreptul de acces la informații nu este unul absolut, legislaţia în vigoare impunând unele restricţii şi limitări la exercitarea acestuia. De asemenea, afirmă intimatul că atribuirea informaţiilor la secret de stat este efectuată în mod direct şi imperativ prin acte normative speciale cum ar fi Legea cu privire la secretul de stat şi Nomenclatorul informaţiilor atribuite la secret de stat aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 411 din 25 mai 2010 şi nicidecum prin emiterea unei decizii de secretizare de către autoritatea abilitată.

Examinând temeiurile recursului în raport cu referința depusă și materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal este inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4). Conform prevederilor art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; 3 d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanțele de judecată ierarhic inferioare şi nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse. Nu poate fi reţinut ca motiv al admisibilităţii recursului argumentul recurentului Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal precum că intimatul Serviciul de Informaţii şi Securitate nu a prezentat nici o probă pertinentă şi concludentă prin care s-ar demonstra faptul că la momentul efectuării operaţiunilor de accesare (consultare) şi prelucrare a datelor cu caracter personal ce îl vizează pe N.R., la 15 ianuarie 2008, de către utilizatorul „V.Z.”, stocate în una din resursele informaţionale principale de stat, acestea au fost atribuite la informaţii ce constituie secret de stat, din următoarele considerente.

Conform art. 6 alin. (3) din Legea „Privind Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova” nr. 753 din 23 decembrie 1999, documentele şi materialele ce conţin informaţii referitoare la efectivul Serviciului, persoanele ce îi acordă sau i-a acordat în secret sprijin, precum şi informaţiile despre organizarea, tactica, metodele şi mijloacele de desfăşurare a activității operative de investigaţii de către Serviciu, constituie secret de stat. Reieșind din prevederile normei de drept citate supra, datele cu privire la accesările din Registrul de Stat al Populației efectuate de către Serviciul de Informații și Securitate ce vizează efectivul, forțele, conținutul, planurile, organizarea, finanțarea, asigurarea tehnico- materială, formele, tactica, metodele, mijloacele şi rezultatele activităților de informații, de contrainformații şi operative de investigații, constituie informații atribuite prin lege la secret de stat.

Se reține că, prin aplicarea parafei de secretizare, Serviciul de Informații și Securitate a întreprins măsuri în vederea protejării informațiilor ce se referă la formele, metodele sursele și rezultatele activității operative de investigații, or, divulgarea acestora constituie un pericol pentru interesele și securitatea statului. Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentului invocat în cererea de recurs precum că după colectarea datelor cu caracter personal ce îl vizează pe N.R.

din resursele informaționale principale de stat şi după constatarea că dezvăluirea acestor informaţii sau a datelor din sistemul de audit al resurselor informaţionale ar putea dauna grav intereselor statului, Serviciul de Informații şi Securitate era obligată să emită decizie de secretizare al respectivelor informaţii cu prezentarea acesteia spre executare ÎS „CRIS „Registru””, or, pentru secretizarea informaţiei este suficientă doar aplicarea semnăturii persoanei cu funcţii de răspundere pe suportul material de informaţii. Cu atît mai mult că, intimatul nu era 4 obligat să informeze atît ÎS „CRIS „Registru””, cît şi alt operator despre caracterul secret al accesării, avînd în vedere că prin aceasta din start s-ar fi divulgat caracterul informativ şi contrainformativ sau operativ de investigaţii al Serviciului faţă de o anumită persoană.

Alte argumente invocate în recursul declarat nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei pentru casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse. Referitor, la argumentul intimatului Serviciul de Informații şi Securitate invocat în referința depusă, precum că recurentul în cererea de recurs a expus circumstanţele ce nu se referă la prezenta pricină civilă, ci la o altă cauză similară, Colegiul îl consideră irelevant, deoarece deşi Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal s-a referit în recursul său la unele împrejurări ce se referă la un alt litigiu, ce de fapt constituie o eroare de ordin tehnic, totuşi acesta a atacat în ordine de recurs anume decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2015 emisă în prezenta cauză civilă.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie accentuează că recursul exercitat conform Secţiunii a II-a din CPC are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi de drept procedural, verificându-se exclusiv legalitatea deciziei adoptate, dar şi nu temeinicia în fapt a acesteia.

Distinct de cele relatate, se reiterează că conform jurisprudenţei degajate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recursurile trebuie să fie efective, adică să dispună de puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (speţa Purcell c. Irlandei, decizia cu privire la admisibilitate din 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor indicate în procesul judecării pricinii, asupra cărora instanţele de judecată ierarhic inferioare s-au pronunţat deja în modul corespunzător Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, ca inadmisibil.

În conformitate cu prevederile art. art. 269-270, art. 431 alin. alin. (1) şi (2), art. 433 lit. a) şi art. 440, CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.