3ra-1575/15 — Obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei

prima instanţă: Gh. Plămădeală dosarul nr. 3ra-1575/15 instanţa de apel: D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iurie Bejenaru Judecătorii: Iuliana Oprea Dumitru Mardari examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova cu privire la obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 03 septembrie 2014, c o n s t a t ă La 29 octombrie 2012 Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului de Informaţii şi Securitate al RM privind obligarea emiterii deciziei de desecretizare a informaţiei. În motivarea acţiunii a invocat că, în cadrul examinării materialului de control iniţiat în baza sesizării Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat Serviciului de Informaţii şi Securitate prezentarea anumitor informaţii referitor la scopul şi temeiul legal al accesării şi prelucrării datelor cu caracter personal care vizează o persoană fizică identificată, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei.

În temeiul faptului că informaţia prezentată la 30 august 2012 de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, indica în mod direct asupra faptului că mai multe operaţiuni de accesare şi prelucrare a datelor cu caracter personal au fost efectuate la 06 martie 2010 şi 05 mai 2011 de către „utilizator 13” şi, respectiv, „utilizator 15” ai acestei autorităţi publice cu încălcarea normelor legale care reglementează principiile de protecţie a datelor cu caracter personal şi că au fost secretizate neîntemeiat, la 10 septembrie 2012 Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal a solicitat emitentului să o desecretizeze.

Susţine că temei pentru solicitarea respectivă au servit prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) şi f) al Legii cu privire la secretul de stat, care stabileşte expres, că nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi secretizate informaţiile privind faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului şi ale cetăţeanului, precum şi faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul acestora.

Indică că la 05 octombrie 2012, Serviciul de Informaţii şi Securitate a prezentat scrisoarea prin care a informat despre refuzul desecretizării informaţiei solicitate, drept temei reţinând că Comisia instituţională pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal a fost în imposibilitate de a stabili scopul şi temeiul legal de accesare, pe motiv că persoana care a efectuat accesarea nu mai activează în cadrul Serviciului şi nu au putut fi identificate materialele care au stat la baza accesării, însă lipsa înregistrărilor în Registrul de evidenţă a accesărilor nu demonstrează faptul că însăşi accesarea a fost efectuată neîntemeiat şi cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanei.

Consideră că, în urma analizei conţinutului răspunsurilor prezentate de Serviciul de Informaţii şi Securitate, informaţia care se referă la unele aspecte ilegale a operaţiunii de accesare a datelor cu caracter personal, stocate în Registrul de Stat al Populaţiei, care încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, a fost secretizată neîntemeiat şi ilegal, contrar prevederilor art. 8 alin.(l) lit. a) şi f) al Legii cu privire la secretul de stat, motiv pentru care urmează a fi dispus desecretizarea acesteia. Solicită examinarea pricinii în şedinţă secretă în scopul protejării informaţiei care constituie secret de stat, precum şi în scopul asigurării posibilităţii prezentării probelor care au parafă de secretizare, obligarea pârâtului să emită decizia de desecretizare a informaţiei.

În cadrul dezbaterilor judiciare reclamantul a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, prin care a solicitat obligarea pârâtului să emită decizia de desecretizare a informaţiei consemnate în răspunsul nr. 12/253 r din 30 august 2012 cu referire la aspectele de ilegalitate constatate de Comisia pentru verificarea legalităţii accesării datelor cu caracter personal din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate vis-a vis de operaţiunile de accesare (consultare) a datelor cu caracter personal care-l vizează pe cet. T.B., efectuate de către ,,utilizatorul 13” la 06 martie 2010 şi de operaţiunile de accesare (consultare) şi extragere a datelor cu caracter personal care- 2 l vizează pe cet.

T.B de către ,,utilizatorul 15” la 05 mai 2011 din Registrul de Stat al Populaţiei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 03 septembrie 2014 acţiunea a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 01 octombrie 2014 Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova a declarat apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Instanţa de apel la emiterea deciziei a concluzionat că prima instanţă corect a stabilit că, informaţia cu privire la accesările din Registrul de stat al populaţiei efectuate de către Serviciul de Informaţii şi Securitate vizează formele, metodele, sursele, mijloacele şi rezultatele activităţilor de informaţii, de contrainformaţii şi activităţii operative de investigaţii care în sensul prevederilor legale, constituie informaţie atribuită prin lege la secret de stat, or, secretizarea acesteia este aplicată în scopul respectării principiului legalităţii prevăzut de art. 6 alin. (1) al Legii cu privire la secretul de stat. În temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) al Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate nr. 753 din 23 decembrie 1999, art. 61 alin. (5) al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate nr. 170 din 19 iulie 2007, art. 24 al.

(2) şi art. 25 al. (1) din Legea privind activitatea specială de investigaţii nr. 59 din 29 martie 2012, Colegiul instanţei de apela a reţinut că prima instanţă justificat a concluzionat că în speţă prin aplicarea parafei de secretizare, Serviciul de Informaţii şi Securitate a întreprins măsuri în vederea protejării informaţiilor ce se referă la formele, metodele sursele şi rezultatele activităţii operative de investigaţii şi se referă la secret de stat, or, divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat constituie un pericol pentru interesele şi securitatea statului.

Raportînd prevederile art. 7 lit. a) al Legii privind Serviciul de Informaţii şi Securitate, art. 64 alin. (1) al Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, la circumstanţele speţei deduse judecăţii, instanţa de apel a reţinut că, prima instanţă corect a concluzionat că, desecretizarea informaţiei solicitate de Centru Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, poate dăuna intereselor sau securităţii Republicii Moldova, or, prin desecretizarea unor operaţiuni aflate în derulare cu referire la T.B., ar putea fi împiedicată buna desfăşurare a activităţii de asigurare a securităţii statului şi ar putea fi deconspirată identitatea persoanei responsabile de accesare, punîndu-se în pericol drepturile şi interesele legitime, securitatea şi integritatea fizico-psihică a fostului ofiţer de informaţii şi a membrilor familiei lui.

3 Instanţa de apel a remarcat că prevederile Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133/2011 din 08 iulie 2011, care a intrat în vigoare la 14 aprilie 2012, odată cu abrogarea Legii nr. 17 din 15 februarie 2007, nu sunt aplicabile raportului juridic în speţă, iar Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal nu dispune de temei legal pentru verificarea acţiunilor Serviciului de Informaţii şi Securitate sau să stabilească careva concluzii în acest sens. Totodată, instanţa de apel constată că prima instanţă corect a reţinut că pentru confirmarea faptului că operaţiunilor de accesare a datelor cu caracter personal au fost atribuite la informaţii ce constituie secret de stat nu este necesară existenţa unei decizii de secretizate şi justificat au respins ca neîntemeiate argumentele reclamantului în acest sens.

În final, instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond justificat a reţinut că pentru secretizarea informaţiei este suficientă aplicarea semnăturii pe suportul material al informaţiei fără a fi necesară întocmirea unui act de secretizare a informaţiei. La 25 iunie 2015, în termenul legal, Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri prin care a admite acţiunea. În motivarea recursului recurentul a invocat instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 2 alin. 3) lit. b) Legii nr. cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, fără a analiza în detaliu condiţia obligatorie „atribuite, în modul stabilit, la informaţii ce constituie secret de stat”.

La fel susţine că SIS nu a prezentat nici o probă care ar demonstra că la momentul efectuării, în perioada anilor 2010-2011 a operaţiunilor de consultare şi extragere a datelor cu caracter personal care-1 vizează pe cet. T.B., acestea ar fi fost atribuite, în modul stabilit, la informaţii ce constituie secret de stat. Recurentul atenţionează că instanţa nu a luat în calcul prevederile Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice, în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date şi a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală speţei în cauză.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (2) al Convenţiei pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal este posibilă derogarea de la dispoziţiile articolelor 5, 6 şi 8 ale Convenţiei în cazul cînd o astfel de derogare, prevăzută de legislaţia Părţii, constituie o măsură necesară într-o societate democratică. În acest sens, partea la Convenţie poate 4 deroga doar în cazul în care această derogare este prevăzută de legislaţia statului şi doar dacă acest fapt este necesar într-o societate democratică. Astfel, doar la întrunirea acestor două elemente pot fi admise derogări, fapt care în opinia Centrului nu este aplicabil speţei, iar constatarea făcută de instanţă fără o argumentare suplimentară nu poate fi reţinută.

Recurentul optează pentru ideea că neatribuirea la secret de stat de către SIS, în modul stabilit de Legea cu privire la secretul de stat şi de Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în cadrul autorităţilor publice şi a altor persoane juridice, a informaţiei privind operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal care-1 vizează pe cet. T.B., prin metoda consultării şi extragerii acestora în perioada anilor 2010 - 2011, demonstrează faptul că prevederile Legii nr.17 din 15 februarie 2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal erau aplicabile, fiind necesar a fi respectate drepturile la informare şi de acces ale subiectului datelor cu caracter personal în conformitate cu art.10 al acestei legi.

Totodată, instanţa de fond nu a intrat în esenţă şi nu a înţeles noţiunea de „prelucrare a datelor cu caracter personal”', prevăzută de art.3 al Legii nr.133 din 08 iulie 2011 privind protecţia datelor cu caracter personal. Astfel, toate operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal, cum ar fi cele de: accesare, consultare, colectare, înregistrare, efectuate în perioada anilor 2010 - 2011 - sînt reglementate de Legea nr.l7 din 17.02.2007. Celelalte operaţiuni de organizare, stocare, păstrare a datelor cu caracter personal, efectuate după 14 aprilie 2012, sînt reglementate de Legea nr.133 din 08.07.2011. În acest caz, luînd în consideraţie răspunsul secretizat prezentat de SIS în anul 2012, este evident că operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal care-1 vizează pe cet.

T. B, începute în anul 2010. au continuat pînă la acel moment, manifestîndu-se prin stocarea şi păstrarea acestora de către această entitate. Instanţa de judecată nu a înţeles care este mecanismul de aplicare corectă a prevederilor art.8 alin.(l) lit.a) şi f) al Legii cu privire la secretul de stat, care stabileşte expres că nu se atribuie la secret de stat şi nu pot fi secretizate informaţiile privind faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului şi ale cetăţeanului, precum şi faptele de încălcare a legii de către autorităţile publice şi persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul acestora. Anume instanţei îi revenea obligaţia de a impune SIS să prezinte probe care ar fi combătut argumentele Centrului de secretizare abuzivă şi criminală a informaţiilor privind faptele de încălcare a drepturilor şi libertăţilor omului.

Susţine că analizînd conţinutul răspunsurilor prezentate de SIS, este evident că informaţia care se referă la unele aspecte ilegale a operaţiunilor de consultare (accesare) a datelor cu caracter personal, stocate în Registrul de stat al populaţiei, a fost secretizată neîntemeiat şi ilegal, contrar prevederilor art. 8 alin.(l) lit.a) şi f) al 5 Legii cu privire la secretul de stat. Absenţa materialelor care au stat la baza operaţiunilor de consultare (accesare) a datelor cu caracter personal stocate în Resursele informaţionale principale de stat, indică la deficienţe grave în procesul de prelucrare a datelor, dar şi de gestionare a dosarelor operative (ori a documentelor în baza cărora ar fi fost făcute acţiunile de colectare a informaţiei).

Aceste aspecte, care arată la existenţa neregulilor în procesul de colectare şi stocare a datelor cu caracter personal, fiind puse neîntemeiat şi ilegal sub umbrela prevederilor legii cu privire la secretul de stat, prin secretizare, fac posibilă o eventuală condamnare a Republicii Moldova de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului similar cazului Rotaru versus România. În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 24 aprilie 2015 se consideră a fi depus în termen.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ constată că argumentele formulate în recurs se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recurs, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă 6 în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respins. Or recursul, exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iurie Bejenaru Judecătorii Iuliana Oprea Dumitru Mardari 7