Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1634/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 noiembrie 2013
Părțile
Bobea Iuliana vs ÎCS Red Union Fenosa
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-1634/13 — Anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale, deciziei de recalculare a energiei electrice şi facturii pentru energia electrică consumată

prima instanţă: Gh. Gorun dosarul nr. 3ra-1634/13 instanţa de apel: L.Bulgac, L.Popova, A.Minciuna ÎNCHEIERE 06 noiembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de ÎCS,,Red Union Fenosa”SA, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bobea Iuliana împotriva ÎCS,,Red Union Fenosa”SA privind anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale, deciziei de recalculare a energiei electrice şi facturii pentru energia electrică consumată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2013 prin care s-a respins apelul declarat de ÎCS,,Red Union Fenosa”SA şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 15 februarie 2013, c o n s t a t ă La 30 ianuarie 2012 Bobea Iuliana s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS,,Red Union Fenosa”SA privind anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale, deciziei de recalculare a energiei electrice şi facturii pentru energia electrică consumată. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 10.11.2011 reprezentanţii pîrîtului au întocmit un act de control al echipamentului de măsurare la locul de consum NLC 2058170 - contorul nr.9417621, care era instalat în apartamentul procurat de familia Bobea din str. Florilor 12/2, ap.89. De asemenea, a fost întocmit şi actul nr. A 10859 de depistare a încălcării clauzelor contractuale.

Indică reclamanta că nu a fost stabilită nici o încălcare, reprezentanţii furnizorului indicînd suspiciuni la manipularea sigiliilor, deşi ulterior a fost stabilit că sigiliile nu au fost manipulate şi sunt cele care au fost aplicate la sigilarea primară. 1 La 06.12.2011 a depus către ÎCS „Red Union Fenosa" SA o cerere prealabilă privind contestare a actelor pîrîtului, iar la 02 ianuarie 2012 a recepţionat răspunsul în care a fost informată că nu figurează ca consumator pe adresa dată şi nu are împuterniciri de la consumatorul care figurează în baza de date a ÎCS „Red Union Fenosa" SA. Menţionează că este proprietară a apartamentului nominalizat şi consumator, iar actele pîrîtului îi afectează drepturile şi interesele sale.

Cere reclamanta, anularea actului de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 10859 din 10.11.2011, deciziei de recalculare a energiei electrice pe perioada 11.11.2010 - 10.11.2011 şi a facturii pentru energia electrică consumată în partea includerii sumei conform recalculării în mărime de 5113,91 lei, precum şi încasarea prejudiciului moral în mărime de 1500 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 februarie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, fiind anulat actul de depistare a încălcării clauzelor contractuale nr. A 10859 din 10.11.2011, decizia de recalculare a energiei electrice pe perioada 11.11.2010 - 10.11.2011 şi factura pentru energia electrică consumată în partea includerii sumei conform recalculării în mărime de 5113,91 lei.

În rest acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 25 februarie 2013 s-a încasat din contul ÎCS „Red Union Fenosa” SA în beneficiul Iulianei Bobea cheltuielile pentru asistenţa juridică în mărime de 1000 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe ÎCS „Red Union Fenosa" SA a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 iunie 2013 s-a respins apelul declarat de ÎCS,,Red Union Fenosa”SA şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 februarie 2013. La 15 august 2013 ÎCS,,Red Union Fenosa”SA a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi remiterea pricinii la rejudecare.

În susţinerea recursului s-a invocat că hotărîrile instanţelor de judecată sunt neîntemeiate şi ilegale deoarece au fost emise cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. De asemenea, indică că prima instanţă a adoptat acte judecătoreşti cu un dispozitiv diferit, iar concluziile expuse în hotărîre sunt premature. Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prizma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către ÎCS,,Red Union Fenosa”SA urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. 2 În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Consecvent art. 432 prevede exhaustiv temeiurile de declarare a cererii de recurs. Respectiv, invocarea altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, aprecierea incorectă a circumstanţelor de fapt în susţinerea recursului, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎCS,,Red Union Fenosa”SA este declarativ şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de drept material ce guvernează raportul juridic litigios, şi apreciind probele administrate în conformitate cu prevederile art.130 CPC, au pronunţat o hotărîre legală şi întemeiată. Argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Instanţa de recurs menţionează şi faptul că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, deasemenea recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri. Astfel, reieşind din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi apreciat corect probele prezentate, au aplicat corect normele de drept material şi procesual, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎCS,,Red Union Fenosa”SA ca inadmisibil.

3 În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de ÎCS,,Red Union Fenosa”SA se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.