Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2944/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 octombrie 2013
Părțile
Chilimar Tihon vs Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
Pe scurt
Încălcarea normelor de drept material şi procedural admise de către instanţa de apel

2ra-2944/13 — Restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral

prima instanţă: D. Dulghieru dosarul nr. 2ra-2944/13 instanţa de apel: L. Popova, Sv. Caitaz, A. Doga DECIZIE 30 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî, Vera Macinskaia, Ion Vîlcov examinînd recursul declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chilimar Tihon împotriva Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice cu privire la restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, prin care apelul declarat de către Chilimar Tihon a fost admis, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 21 februarie 2013 şi emisă o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 22 noiembrie 2012 Chilimar Tihon a depus cerere de chemare în judecată împotriva Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice cu privire la restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin ordinul Universităţii de Stat a Artelor nr.34-pa din 24 iunie 2000, începînd cu 22 iunie 2000 a fost numit în funcţie de profesor universitar la catedra Culturologie în temeiul realegerii prin concurs de către Senatul Universitar, cu încheierea contractului individual de muncă pe un termen de 5 ani. Contractul individual de muncă a expirat la 22 iunie 2005, însă nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lui şi raporturile de muncă au continuat, considerîndu-se astfel prelungit pe o durată nedeterminată, conform art.83 alin.(4) Codul muncii.

La data de 03 septembrie 2005 Secţia personal a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice i-a propus să semneze un contract individual de muncă pe o durată determinată de un an, cu începere de la 03 septembrie 2005 pînă la 01 septembrie 2006. Prin scrisoarea rectorului Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice nr. 01-10/270 din 21 iunie 2012 a fost informat despre modificările în planul de studii la specialitatea Culturologie, aprobate la şedinţa Senatului Academiei din 20 iunie 2012 privind excluderea din planul de studii la specialitatea Culturologie a cursurilor pe care dînsul le deţine şi rezilierea contractului individual de muncă, începînd cu 30 august 2012. Astfel, prin ordinul nr. 110-p din 30 august 2012, care i s-a adus la cunoştinţă la 17 septembrie 2012, a fost concediat din funcţia de profesor universitar la catedra „Management artistic şi Culturologie” la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice în baza art. 86 al.

(1) lit. z) Codul muncii. Ulterior, prin ordinul nr. 118-p din 13 septembrie 2012 s-a completat ordinul nr. 110-p din 30 august 2012 cu un temei suplimentar de încetare a contractului individual de muncă încheiat cu Chilimar Tihon, prevăzut de art. 301 al. (1) lit. c) Codul muncii – încetarea contractului individual de muncă la stabilirea pensiei pentru limita de vîrstă.

Consideră ordinele de concediere nr. 110-p din 30 august 2012 şi nr. 118-p din 13 septembrie 2012 ilegale, cu încălcarea prevederilor art.88 Codul muncii, art.38 din Legea învăţământului, pct.2.10 din Regulamentul catedrei instituţiei de învăţământ superior universitar, aprobat prin hotărîrea Consiliului Ministerului învăţământului nr.5.2 din 09 aprilie 1998, deoarece concedierea în baza art.86 alin. (1) lit.z) Codul muncii se permite doar în cazul în care legislaţia muncii sau alte acte legislative conţin prevederi corespunzătoare referitoare la concedierea salariatului în legătură cu modificările din planul de studii. Mai mult ca atît, dînsul nu beneficiază de pensie pentru limita de vîrstă, astfel angajatorul contrar prevederilor legale a încetat contractul individual de muncă.

De asemenea, indică reclamantul, concedierea sa a avut loc în lipsa acordului comitetului sindical din unitate, dînsul fiind membru al comitetului sindical, iar în cazul excluderii unor disciplini din planul de studii pe anul 2012 şi reducerea orelor, angajatorul urma să emită în acest sens ordin, să preavizeze salariatul despre apropiata concediere, prevederi legale care nu au fost respectate. Solicită reclamantul restabilirea în funcţia de profesor universitar pe o normă didactică din surse bugetare la catedra Management Artistic şi Culturologie a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru, precum şi compensarea prejudiciului moral pe care-l estimează în suma de 10 000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 februarie 2013 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013 apelul declarat de către Chilimar Tihon a fost admis, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care s-a dispus anularea ordinului Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice nr. 110-p din 30 august 2012 cu privire la concedierea lui Chilimar Tihon şi ordinului nr. 118-p din 13 septembrie 2012 cu privire la completarea ordinului nr. 110-p din 30 august 2012, restabilirea lui Chilimar Tihon în funcţia de profesor universitar la catedra „Management artistic şi Culturologie” la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, începînd cu 30 august 2012, încasarea de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice în beneficiul lui Chilimar Tihon a sumei de 38 100 lei cu titlu de salariu pentru lipsa forţată de la muncă pe perioada 2 30 august 2012 – 16 mai 2013 şi sumei de 4600 lei – prejudiciu moral.

În rest acţiunea a fost respinsă. La 17 iunie 2013, în termenul prevăzut de lege, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, cerînd admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. Recurentul în motivarea recursului a indicat că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi a interpretat arbitrar probele administrate. La 25 iulie 2013 în adresa lui Chilimar Tihon a fost expediată copia recursului declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. La 30 august 2013 Chilimar Tihon a depus referinţă, în care a cerut respingerea recursului declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi menţinerea deciziei instanţei de apel, ca fiind legală şi întemeiată.

În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului şi obiecţiile expuse în referinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Din materialele dosarului rezultă că, intimatul-reclamant Chilimar Tihon s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată împotriva Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice contestînd ordinele nr. 110-p din 30 august 2012 cu privire la concedierea sa din funcţia de profesor universitar la catedra Management artistic şi culturologie şi ordinului nr. 118-p din 13 septembrie 2012 cu privire la completarea ordinului nr. 110-p din 30 august 2012 şi solicitînd restabilirea în funcţia deţinută, încasarea salariului pentru lipsa forţată de la muncă, precum şi repararea prejudiciului moral. Drept temei al pretenţiilor sale, intimatul-reclamant Chilimar Tihon a invocat faptul că concedierea sa în temeiul art. 301 al.

(1) lit. c) Codul muncii, a avut loc fără acordul preliminar al organului sindical, dînsul fiind membru al Comitetului Sindical, în acelaşi timp indicînd şi faptul că nu beneficiază de pensie pentru limita de vîrstă. Materialele dosarului acumulate în cadrul examinării pricinii confirmă faptul că intimatul-reclamant Chilimar Tihon, doctor-profesor universitar, cercetător ştiinţific superior, este membru al Comitetului Sindical al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. De asemenea, prin certificatul nr. 1758, eliberat de către Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Rîşcani mun. Chişinău la 29 octombrie 2012, se atestă că intimatul Chilimar Tihon nu beneficiază de nici un tip de pensie sau alocaţie de stat.

3 Instanţa de apel şi-a întemeiat concluzia sa de admitere a acţiunii pe faptul că Chilimar Tihon nu a beneficiat şi nu beneficiază de pensie pentru limita de vîrstă, neîntrunind condiţiile legale ale art. 301 al. (1) lit. c) Codul muncii. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că o astfel de concluzie este pripită, în cadrul examinării pricinii stabilindu-se doar faptul că intimatul nu beneficiază de pensie pe teritoriul Republicii Moldova. Or, potrivit art. 301 al. (1) lit. c) Codul muncii, contractul individual de muncă încheiat cu cadrele didactice poate înceta în cazul stabilirii pensiei pentru limita de vîrstă, necondiţionînd faptul dat de un anumit teritoriu, şi anume Republica Moldova.

Mai mult ca atît, în referinţa depusă la recursul declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice intimatul nu infirmă în nici un mod, argumentul recurentului precum că acestuia i s-a stabilit pensie pentru vechime în muncă în România. Afară de aceasta, instanţa de apel restabilindu-l pe intimat la serviciu, a dispus încasarea salariului pentru lipsa forţată de la serviciu, bazîndu-se pe certificatul nr. 23 din 18 februarie 2013, eliberat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, care confirmă cuantumul salariului pe care Chilimar Tihon le-ar fi primit dacă ar fi avut o normă didactică deplină plus sporurile. În acelaşi timp, în materialele dosarului lipsesc careva probe privind cuantumul salariului real calculat şi achitat intimatului.

În atare situaţie, Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel a apreciat arbitrar probele administrate, aplicînd eronat şi prevederile art. 301 al. (1) lit. c) Codul muncii şi dimpotrivă nu a dat nici o apreciere şi nu s-a expus în privinţa concedierii intimatului – membru al Comitetului sindical, fără acordul prealabil al acestuia. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că pricina a fost examinată cu încălcarea normelor de drept material şi procedural, erori judiciare care nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel.

La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi reexaminînd pricina să emită o hotărîre legală şi întemeiată, respectînd dreptul părţilor la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 mai 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Chilimar Tihon împotriva Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice cu privire la restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, 4 cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî Vera Macinskaia Ion Vîlcov 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.