Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2253/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 octombrie 2013
Părțile
Scorţescu Aureliu vs ÎM CA Victoria Asigurări SRL
Pe scurt
Contractul de asigurare, obligaţiile asigurătorului, asigurarea obligatorie şi asigurarea benevolă ,

2ra-2253/13 — Încasarea prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi penalităţii, repararea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată

prima instanţă: V.Micu dosarul nr.2ra-2253/13 instanţa de apel: A.Panov, S.Arnăut, T.Pelin DECIZIE 30 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către compania de asigurări „Victoria Asigurări” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Scorţescu Aureliu împotriva întreprinderii mixte compania de asigurări „Victoria Asigurări” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi penalităţii, repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 prin care a fost admis apelul declarat de către compania de asigurări „Victoria Asigurări” societate cu răspundere limitată şi s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 31 mai 2012 prin micşorarea cuantumului penalităţii, c o n s t a t ă La 15 decembrie 2011 Scorţescu Aureliu a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL cu privire la încasarea prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi penalităţii, repararea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că este proprietarul automobilului de model „Subaru Tribeca”, cu numărul de înmatriculare C SX 100. La 13 mai 2011 reclamantul s-a adresat CA „Victoria Asigurări” SRL cu două cereri, prin care a solicitat repararea prejudiciului material cauzat în rezultatul accidentului rutier, în temeiul contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010. 1 Menţionează că, conform raportului agentului constatator nr.RAP 01015985 din 13 mai 2011 s-a stabilit deteriorarea automobilului de model „Subaru Tribeca”, cu numărul de înmatriculare C SX 100, iar pîrîtul a fost informat în termenul stabilit despre deteriorarea automobilului în rezultatul accidentului rutier, fiind prezentat mijlocul de transport pentru întocmirea procesului-verbal de constatare a gradului de deteriorare a automobilului.

Colaboratorii ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL au întocmit actele procedurale necesare, efectuînd poze a părţilor deteriorate a automobilului şi a fost anunţat că în curînd va fi contactat pentru transmiterea mijlocului de transport pentru reparaţie. Indică că, punctul 7.39 al contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 13 mai 2010 stabileşte termenul de 30 de zile de plată a sumei despăgubirii de asigurare de la data primirii de către asigurator a tuturor documentelor necesare, însă cu toate că actele au fost depuse la 14 mai 2011 automobilul a fost primit de la reparaţie de la SRL „CNG Car” la 10 iunie 2011, fără a fi completat, nefiind instalate farurile anticeaţă şi reflectorul stînga spate.

La 16 mai 2011 s-a adresat pîrîtului cu cerere, prin care a solicitat onorarea integrală a obligaţiunilor contractuale, dar pe parcursul a şase luni nu au fost întreprinse careva acţiuni întru înlocuirea pieselor deteriorate sau achitarea preţului lor. De asemenea susţine că, la 15 septembrie 2011 a avut loc încă un caz de asigurare în rezultatul căruia a fost deteriorat parbrizul faţă şi capota faţă la acelaşi automobil, fiind depusă cererea de achitare a despăgubirii de asigurare. Însă, neavînd nici un răspuns referitor la soluţionarea cazurilor de asigurare a rugat o persoană cunoscută să-i aducă piesele din Statele Unite ale Americii din motiv că în Republica Moldova ele nu pot fi găsite şi le-a instalat desinestătător la automobil, dar parbrizul faţă nu este schimbat nici la moment.

Consideră că, pîrîtul nu a executat în modul corespunzător obligaţiile asumate în baza contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 13 mai 2010 şi în temeiul art.16 al Legii nr.105 din 13 martie 2003 privind protecţia consumatorilor urmează să-i achite penalitatea în mărime de 10% din suma despăgubirilor de asigurare neachitate pentru perioada începînd cu 15 iunie 2011 pînă la data adoptării hotărîrii judecătoreşti. În urma inacţiunilor pîrîtului, i-a fost cauzat prejudiciu moral, exprimat prin suferinţe fizice şi psihice aduse prin crearea incomodităţilor şi stări de nervozitate. Cere reclamantul, încasarea prejudiciului material în mărime de 10 666 lei, dobînzii de întîrziere, penalităţii, prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării pricinii reclamantul Scorţescu Aureliu şi-a concretizat pretenţiile, solicitînd încasarea de la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL în beneficiul 2 lui a sumei de 29 232,33 lei, dobînzii de întîrziere în mărime de 3 465,12 lei, penalităţii în mărime de 751 911 lei, prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei şi cheltuielilor de judecată în mărime de 7 500 lei (f.d.18-19, 38, 50-59). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 31 mai 2012 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL în beneficiul lui Scorţescu Aureliu prejudiciul material în mărime de 29 232,33 lei, dobînda de întîrziere în mărime de 3 465,12 lei, penalitatea în mărime de 751 911 lei, prejudiciul moral în mărime de 1 000 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 3 000 lei, iar în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 23 638,25 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 a fost admis apelul declarat de către CA „Victoria Asigurări” SRL şi s-a modificat hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 31 mai 2012 prin micşorarea cuantumului penalităţii de la 751 911 lei pînă la 567 979 lei. La 03 aprilie 2013 CA „Victoria Asigurări” SRL, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat că, instanţele judecătoreşti au încălcat şi interpretat eronat normele de drept material, au aplicat unele legi care nu trebuiau să fie aplicate, apreciind arbitrar probele ce confirmă executarea de către asigurator a obligaţiunilor contractuale.

În acest sens susţine că, pe parcursul acţiunii contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010, încheiat cu Scorţescu Aureliu, ultimul a declarat cinci cazuri asigurate cu automobilul de model „Subaru Tribeca”, cu numărul de înmatriculare C SX 100 şi anume la 27 decembrie 2010, 16 mai 2011, 15 septembrie 2011 şi 19 decembrie 2011, iar compania de asigurare a acordat despăgubirile de asigurare în toate cazurile, doar că reclamantul nu este de acord cu mărimea acestora.

Menţionează că, prin cererile nr.206SD şi nr.207SD au fost informaţi de către intimat despre survenirea a două cazuri de asigurare, fiind întocmite de către reprezentanţii companiei procesele-verbale de constatare a daunelor din 16 mai 2011, iar automobilul a fost predat, de comun acord, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie SRL „CNG Car”, fiind preluat reparat la 10 iunie 2011. Suma necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie în mărime de 11 500 lei a fost achitată SRL „CNG Car” în baza ordinelor de plată nr.705 şi 706 din 22 iulie 2011. La 15 septembrie 2011 intimatul a anunţat despre producerea unui alt caz asigurat şi în aceiaşi zi reprezentanţii companiei au întocmit procesul-verbal de constatare a daunelor, fiind înmînată lui Scorţescu Aurel lista actelor necesare pentru adoptarea deciziei, inclusiv şi actele eliberate de organele competente ce ar confirma şi constata circumstanţele producerii cazului asigurat.

3 Susţine că, din motivul neprezentării de către intimat a documentelor necesare, la 15 decembrie 2011, a fost emisă decizia nr.973 de suspendare a examinării cazului asigurat, iar pentru cazul asigurat produs la 15 septembrie 2011 CA „Victoria Asigurări” SRL a achitat intimatului despăgubirea de asigurare în mărime de 2 227,50 lei, în baza ordinului de plată nr.155 din 07 februarie 2012, la calcularea căreia a fost exclusă datoria în mărime de 3 465 lei pentru uzura calculată la cazurile de asigurare din 16 mai 2011, achitarea căreia a fost refuzată de intimat. Consideră ca neîntemeiată concluzia primei instanţe că Scorţescu Aureliu şi-a reparat singur automobilul şi a suportat cheltuieli în mărime de 36 311 lei şi 2 092,15 lei, deoarece contul de plată nr.2610 nu demonstrează că suma dată a fost achitată de către intimat.

Referitor la cazul asigurat produs la 19 decembrie 2011 CA „Victoria Asigurări” SRL a achitat integral intimatului despăgubirea de asigurare în mărime de 26 070 lei, în termen de 49 de zile, în baza ordinului de plată nr.95A din 07 februarie 2012, calculată cu excluderea uzurii, care conform contractului de asigurare şi condiţiilor speciale constituie 45% şi nu 32% conform calcului prezentat de intimat. La fel indică că, relaţiile dintre asigurat şi asigurător, inclusiv şi răspunderea asiguratorilor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale este reglementată de prevederile Codului civil, Legii nr.414 din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, Legii nr.407 din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări.

Corespunzător, pentru pretinsa încălcare a contractului de asigurare de către asigurător, inclusiv încasarea penalităţii, urmau să fie aplicate prevederile art.6 alin. (6) al Legii cu privire la asigurări, care constituie o normă specială şi nu prevederile art.32 al Legii privind protecţia consumatorilor, ce reprezintă o lege cu caracter general avînd ca obiect de reglementare relaţiile dintre furnizorii de servicii, produse şi consumatori. Judecînd recursul declarat de către CA „Victoria Asigurări” SRL împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimatul Scorţescu Aureliu, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de CA „Victoria Asigurări” SRL, a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea instanţei de fond cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Verificînd legalitatea şi temeinicia hotărîrilor judecătoreşti, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că 4 concluziile instanţelor de judecată contravin circumstanţelor pricinii, iar litigiul a fost soluţionat cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Conform art. 1301 Codul civil, prin contract de asigurare, asiguratul se obligă să plătească asigurătorului prima de asigurare, iar acesta se obligă să plătească, la producerea riscului asigurat, asiguratului sau unui terţ (beneficiarului asigurării) suma asigurată ori despăgubirea, în limitele şi în termenele convenite.

Conform art. 1315 alin. (1) lit. c) din Codul civil, asigurătorul este obligat să efectueze plata, la apariţia dreptului asiguratului sau al beneficiarului asigurării de a încasa suma asigurată sau despăgubirea de asigurare, în termenul stabilit în condiţiile de asigurare. Potrivit art.5 alin. (3), 6 alin. (3) şi (4) al Legii nr. 407 din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, în asigurarea benevolă (facultativă), raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contract de asigurare. Condiţiile asigurărilor benevole (facultative) sînt stabilite de asigurător, în conformitate cu legislaţia şi cu actele normative ale Autorităţii de supraveghere.

În asigurarea de bunuri şi de răspundere civilă, suma pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de evenimentul asigurat reprezintă despăgubirea de asigurare. Indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea de asigurare se plăteşte de către asigurător în bani. Compensarea prejudiciului prin restabilirea sau repararea bunurilor, prin prestarea de servicii se permite doar cu acordul scris al asiguratului. Instanţa de judecată a stabilit, că la 20 decembrie 2010 ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL a încheiat cu Scorţescu Aureliu contractul nr.372/10/AK de asigurare facultativă a automobilului de model “Suzuki Grand Vitara”, anul producerii 2005, număr de înregistrare C SX 100, număr caroserie JS3TX92V954102534, număr motor H275105817, valabil de la 20 decembrie 2010 pînă la 19 decembrie 2011 (f.d.

39-40). Prin acordul adiţional nr.02 din 03 mai 2011, încheiat între părţi, a fost modificat contractul de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010 prin indicarea în pct.3.1 a automobilului de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100, număr caroserie 4S4WXELU57S008442, număr motor U226116, valabil de la 03 mai 2011 pînă la 19 decembrie 2011, fiind eliberată poliţa de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. AK 372/10-01(02) din 03 mai 2011 (f.d.41, 42). La 16 mai 2011 Scorţescu Aureliu a depus la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL cererea nr.206/SD cu privire la compensarea prejudiciului, în temeiul contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010, indicînd că în localitatea mun.Chişinău la 13 mai 2011 au sărit pietre de sub roţile unui alt automobil din faţă şi ca rezultat au fost deteriorate fara dreaptă şi fara stîngă anticeaţă (f.d.93).

5 Prin procesul-verbal de constatare a daunelor din 16 mai 2011, întocmit de ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL şi semnat de Scorţescu Aureliu, s-a stabilit defectele pentru lichidarea cărora sunt necesare lucrări de reparaţie/înlocuire la automobilul de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100 şi anume: farul anticeaţă partea sîngă şi farul anticeaţă partea dreaptă (f. 94). La aceiaşi dată, intimatul a depus la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL cererea nr.207/SD cu privire la compensarea prejudiciului, indicînd că la 13 mai 2011 a parcat în preajma blocului nr.19 din str. Calea Ieşilor, mun. Chişinău şi a plecat la magazinul de materiale de construcţie, iar cînd a ieşit a observat că acesta fusese lovit din spate din stînga, fiindu-i deteriorate bara de protecţie spate din stînga, aripa spate din stînga, apărătorul de noroi şi reflectorul spate din stînga (f.d.91).

Prin procesul-verbal de constatare a daunelor din 16 mai 2011, întocmit de ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL şi semnat de intimat, s-au stabilit defectele pentru lichidarea cărora sunt necesare lucrări de reparaţie/înlocuire la automobilul de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100 şi anume: bara de protecţie spate, aripa stîngă spate şi reflector stînga spate (f. 92). Conform devizului calculului costului reparaţiei autovehiculului avariat de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100, întocmit de SRL „CNG Car” la 23 mai 2011 şi facturii fiscale seria FV nr.0407172 din 24 mai 2011 costul lucrărilor de reparaţie şi a pieselor ce urmau a fi înlocuite constituia 11 500 lei (f.d.95, 96). Potrivit declaraţiilor reprezentantului ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL şi intimatului Scorţescu Aureliu automobilul de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100 a fost prezentat la staţia de reparaţie a mijloacelor de transport SRL „CNG Car” şi a fost preluat de către Scorţescu Aureliu la 10 iunie 2011. La 15 iunie 2011 Scorţescu Aureliu s-a adresat ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL cu cererea nr.446, prin care a solicitat compensarea integrală a prejudiciului cauzat automobilului prin schimbarea reflectorului spate şi farurile anticeaţă din faţă, lucrări care nu au fost efectuate de SRL „CNG Car” (f.d.12).

ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL prin răspunsul nr.275-2011 din 22 iunie 2011 a comunicat intimatului referitor la ambele cazuri pretense asigurate că, în baza deciziei comune a ambelor părţi, automobilul a fost prezentat la staţia de reparaţie a mijloacelor de transport SRL „CNG Car”, care la 23 mai 2011 a eliberat factura fiscală seria FV nr.0407172 prin care s-a stabilit costul lucrărilor de reparaţie şi a pieselor ce urmau a fi înlocuite, automobilul fiind restituit la 10 iunie 2011, iar farurile anticeaţă urmează a fi înlocuite în cel mai scurt timp după sosirea pieselor comandate de peste hotarele ţării, fapt despre care a fost anunţat de către SRL „CNG Car” (f.d.43).

6 Prin ordinul ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL nr.433 din 22 iulie 2011 cu privire la despăgubirea asiguratului Scorţescu Aureliu, s-a aprobat despăgubirea de asigurare în mărime de 4 050 lei şi s-a dispus contabilităţii de a transfera SRL „CNG Car” suma de 7 200 lei pentru recuperarea cheltuielilor efectuate la repararea automobilului de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100, iar Serviciul daune să întreprindă măsurile necesare în vederea recuperării sumei de 3 150 lei, ce constituie diferenţa de uzură, din contul despăgubirii de asigurare în cazul declarării următorului caz asigurat pe durata de valabilitate a contractului (f.d.105).

În aceiaşi zi, prin ordinul nr.434 ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL a aprobat achitarea lui Scorţescu Aureliu a despăgubirii de asigurare în mărime de 3 985 lei şi s-a dispus contabilităţii de a transfera SRL „CNG Car” suma de 4 300 lei pentru recuperarea cheltuielilor efectuate la repararea automobilului de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100, iar Serviciul daune să întreprindă măsurile necesare în vederea recuperării sumei de 3150 lei, ce constituie diferenţa de uzură, din contul despăgubirii de asigurare în cazul declarării următorului caz asigurat pe durata de valabilitate a contractului (f.d.106). ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL în temeiul contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK, încheiat cu Scorţescu Aureliu, potrivit ordinului de plată nr. 705 şi 706 din 22 iulie 2011, a transferat SRL „CNG Car” suma despăgubirii de asigurare în mărime de 4 300 lei şi 7 200 lei.

De asemenea s-a stabilit că, la 15 septembrie 2011 Scorţescu Aureliu a depus la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL cerere cu privire la compensarea prejudiciului, în temeiul contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010, indicînd că la 14 septembrie 2011 pe traseul Leuşeni – Chişinău de sub roţile unui camion ce se deplasa în întîmpinare au sărit pietre şi ca rezultat au fost deteriorate parbrizul şi capote din faţă (f.d.16).

Prin procesul-verbal de constatare a daunelor, întocmit de ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL la 15 septembrie 2011, s-au stabilit defectele pentru lichidarea cărora sunt necesare lucrări de reparaţie/înlocuire la automobilul de model “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100 şi în aceiaşi zi s-a înmînat lui Scorţescu Aureliu lista actelor necesare pentru instrumentarea dosarului de daune, iar intimatul s-a obligat să le prezinte în termen de 60 de zile calendaristice, fiind informat că fără prezentarea documentelor necesare asiguratorul nu va putea lua decizia privind despăgubirea (f.d. 107). Potrivit raportului de daune nr.CSX 100/3 din 12 decembrie 2011 şi ordinului nr.973 din 15 decembrie 2011 s-a dispus de a suspenda instrumentarea dosarului de daune cu închiderea acestuia fără luarea deciziei de regularizare a daunei din motiv că 7 asiguratul Scorţescu Aureliu nu a prezentat actele necesare pentru instrumentarea dosarului de daune (f.d.

108,109). Prin ordinul ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL nr.95 din 07 februarie 2012 cu privire la despăgubirea asiguratului Scorţescu Aureliu, s-a aprobat despăgubirea de asigurare în mărime de 2 227,50 lei (f.d.179). ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL în temeiul contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010, potrivit ordinului de plată nr.155 din 07 februarie 2012, a achitat lui Scorţescu Aureliu suma despăgubirii de asigurare în mărime de 2 227,50 lei (f.d.114). Ulterior, la 19 decembrie 2011 Scorţescu Aureliu a depus la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL cerere cu privire la compensarea prejudiciului, în temeiul contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010, indicînd că la 17 decembrie 2011 ora 06-45 a depistat furtul a patru anvelope cu genţi şi cheia de demaraj de la automobilul “Subaru Tribeca B9”, număr de înregistrare C SX 100, care se află pe str. Dimo,8, mun.

Chişinău (f.d.

20). Conform raportului de daune nr.CSX 100/4 din 01 februarie 2012 şi ordinului nr.95A din 07 februarie 2012 ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL a achitat lui Scorţescu Aureliu suma despăgubirii de asigurare în mărime de 26 070 lei, în baza ordinului de plată nr.150 din 07 februarie 2012 (f.d.113, 181, 182). Menţionează instanţa de recurs, că conform pct. 7.6, 7.14, 7.39, 7.40, 7.41, 7.42 ale contractului nr.372/10/AK de asigurare facultativă, încheiat între ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL şi Scorţescu Aureliu la 20 decembrie 2010, asiguratorul poartă răspundere conform contractului de asigurare în limita sumei asigurate stabilite în contract; prezentul contract de asigurare este încheiat cu condiţia efectuării despăgubirii daunelor cu reţinerea uzurii numai pentru piesele, detaliile şi agregatele noi care trebuie înlocuite; despăgubirea de asigurare pentru cazurile asigurate, cu excepţia celor din grupul de riscuri “Furt” trebuie plătită de asigurator în maxim 30 de zile de la primirea de la asigurat a tuturor documentelor necesare care confirmă producerea cazului asigurat şi a documentelor de plată, emise de către o staţie de deservire specializată şi autorizată cu efectuarea lucrărilor necesare sau vînzarea pieselor respective, care confirmă cheltuielile suportate în urma reparaţiei pagubelor de cazul asigurat; la solicitarea asiguratului,

în locul documentelor de plată asiguratul poate accepta achitarea despăgubirilor în baza actelor de îndeplinire a lucrărilor sau a devizului de cheltuieli necesare sau vînzarea pieselor respective cu condiţia că asiguratul va coordona cu asigurătorul alegerea staţiei de deservire. În acest caz despăgubirea de asigurare se va achita nemijlocit staţiei de deservire tehnică; 8 în caz de furt, jaf, tîlhărie, răpire totală a autovehiculului, dacă în dosar nu este bănuit, învinuit, inculpat, cercetat sau altfel acuzat asiguratul, beneficiarul sau persoanele admise la conducerea mijlocului de transport, atunci despăgubirea de asigurare se va acorda în maxim 60 de zile de la data prezentării tuturor documentelor necesare care confirmă producerea cazului asigurat şi lipsa acuzaţiilor faţă de persoanele enumerate mai sus.

În circumstanţele relevate şi conform normelor de drept material enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti neîntemeiat au ajuns la concluzia de a încasa de la ÎM CA „Victoria Asigurări” SRL în beneficiul intimatului Scorţescu Aureliu prejudiciul material în mărime de 29 232,33 lei, dobînda de întîrziere şi penalitatea în mărime de 10% pentru fiecare zi de întîrziere a plăţii, deoarece nu s-a stabilit suportarea de către intimat a cheltuielilor suplimentare şi lipseşte temei legal pentru încasarea sumelor pretinse. Or, în conformitate cu art. 118 CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Reieşind din circumstanţele expuse, Colegiul constată că, intimatul nu a prezentat probe incontestabile, pertinente şi admisibile în sensul prevederilor art. 121 şi 122 CPC, care ar confirma faptul că a suportat prejudiciu material ca urmare a neexecutării de către recurent a obligaţiunilor contractuale, pe cînd probele prezentate de recurent sunt incontestabile şi confirmă cu certitudine că asiguratorul CA „Victoria Asigurări” SRL a executat în termenul prevăzut de contractul de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010 obligaţia de plată a despăgubirilor de asigurare la suvenirea celor patru cazuri de asigurare menţionate.

De asemenea Colegiul consideră că, instanţele judecătoreşti neîntemeiat au ajuns la concluzia că mărimea despăgubirii de asigurare la survenirea cazului asigurat, pentru piesele, detaliile şi agregatele noi care trebuiau înlocuite, urma să fie stabilită cu excluderea procentului de uzură care conform hotărîrii nr.13/1 din 03 aprilie 2008 cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare a uzurii, constituie 32 % şi nu de 45% aplicată de către recurent. În acest sens, Colegiul menţionează că conform art.13 alin.(5) al Legii nr. 407 din 21 decembrie 2006 cu privire la asigurări, condiţiile de asigurare ale asigurătorului sînt obligatorii pentru asigurat dacă contractul prevede expres aplicarea lor şi dacă ele sînt expuse în textul contractului sau pe verso ori fac parte integrantă a contractului sub formă de anexă.

În cazul în care condiţiile de asigurare se prezintă în anexe la contractul de asigurare, faptul înmînării anexelor de către asigurător asiguratului se notifică în textul contractului. 9 Conform art.714 Cod civil, сlauzele contractuale negociate au prioritate faţă de clauzele contractuale standard. Pct.1.1 al contractului de asigurare facultativă nr.372/10/AK din 20 decembrie 2010, încheiat între CA „Victoria Asigurări” SRL şi Scorţescu Aureliu, prevede că prezentul contract a fost încheiat în conformitate cu Condiţiile speciale de asigurare facultativă a autovehiculelor ale CA „Victoria Asigurări” SRL, în continuare „Condiţii”, valabile la momentul încheierii contractului şi cu legislaţia Republicii Moldova.

Pct.1.2. al aceluiaşi contract prevede că condiţiile şi principiile asigurării sunt reglementate de „Condiţii” şi legislaţia Republicii Moldova care stabileşte condiţiile şi ordinea de încheiere a contractelor de asigurare. Pct.1.3 al contractului prevede că „Condiţiile” constituie parte integrantă a acestuia, iar pct.12.6 stabileşte că asiguratorul a făcut cunoştinţă şi a primit un exemplar al Condiţiilor speciale de asigurare. Prin urmare, Condiţiile speciale de asigurare facultativă a autovehiculelor, coordonate cu Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii la 03 noiembrie 2006, prezentate de CA „Victoria Asigurări” SRL în formă de anexe la contractul de asigurare sunt obligatorii pentru Scorţescu Aureliu dat fiind faptul că înmînarea acestora de către asigurator asiguratului a fost notificată în textul contractului, semnat de către intimat.

Din cele expuse, Colegiul conchide că recurentul corect a calculat despăgubirea de daune aplicînd procentul de uzură stabilit în Condiţiile speciale de asigurare facultativă a autovehiculelor, pentru piesele, detaliile şi agregatele noi care trebuiau înlocuite. Astfel, reieşind din cele indicate mai sus şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă şi instanţa de apel, însă normele de drept material şi procedural au fost aplicate eronat de către prima instanţă şi instanţa de apel şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de CA „Victoria Asigurări” SRL ca întemeiat, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărîre de respingere a acţiunii.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către compania de asigurări „Victoria Asigurări” societate cu răspundere limitată. 10 Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 31 mai 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Scorţescu Aureliu împotriva întreprinderii mixte compania de asigurări „Victoria Asigurări” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi penalităţii, repararea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată, cu emiterea unei hotărîri noi prin care: Se respinge cererea de chemare în judecată depusă de Scorţescu Aureliu împotriva întreprinderii mixte compania de asigurări „Victoria Asigurări” societate cu răspundere limitată cu privire la încasarea prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi penalităţii, repararea prejudiciului moral şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Valentina Clevadî 11

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.