Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-292/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 mai 2015
Părțile
CA Victoria Asigurări SA vs Bîrsa Ion
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului, repunerea în termen

2r-292/15 — Încasarea prejudiciului

prima instanţă: A.Spoială dosarul nr.2r-292/15 instanţa de apel: N.Cernat, L.Bulgac, A.Pahopol DECIZIE 06 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Oleg Sternioală, Petru Moraru examinînd recursul declarat de către Bîrsa Ion prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de compania de asigurări ,,Victoria Asigurări“ societate pe acţiuni împotriva lui Bîrsa Ion privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015 prin care a fost respinsă cererea lui Bîrsa Ion privind repunerea în termenul de declarare a apelului şi s-a restituit cererea de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului legal, c o n s t a t ă La 30 decembrie 2013 CA,,Victoria Asigurări” SA s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Bîrsa Ion privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a indicat că, la 24.10.2012 în mun. Chişinău, str. Petricani 11, Bîrsa Ion conducînd autocamionul MAZ 54323, n/î CKS 200, a încălcat prevederile pct. 45 alin. (1), (2) din Regulamentul circulaţiei rutiere şi a tamponat autoturismul Toyota Avensis Verso n/î COF 066, condus de Tcacenco Ruslan. Vina pîrîtului a fost stabilită prin procesul-verbal cu privire la contravenţie nr. MAI01688701 din 24.10.2012, fapt pentru care acesta a fost amendat conform art. 242 alin. (1) Cod contravenţional. Indică că, răspunderea civilă pentru autocamionul MAZ 54323, n/î CKS 200 a fost asigurată de CA,,Victoria Asigurări”SA, care la 26.10.2012 a întocmit procesul- verbal de constatare a daunelor, pentru reparaţia autoturismului Toyota Avensis Verso fiind transferată suma de 38 641, 20 lei.

1 Solicită reclamantul, încasarea din contul lui Bîrsa Ion în beneficiul CA,,Victoria Asigurări”SA a sumei de 38 641, 20 lei, cu titlu de daună materială, dobînzii de întîrziere în mărime de 1 230, 70 lei şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 08 aprilie 2014 cererea de chemare în judecată a fost admisă parţial, fiind încasată de la Bîrsa Ion în beneficiul CA,,Victoria Asigurări”SA suma de 39 872 lei, cu titlu de prejudiciu în ordine de regres, suma de 1230, 70 lei, cu titlu de dobîndă de întîrziere şi suma de 3596, 30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cerinţa privind încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică a fost respinsă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 25 iunie 2014 Bîrsa Ion prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu, a contestat-o cu apel.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014 s-a restituit apelantului Bîrsa Ion cererea de apel, deoarece a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014 s-a respins recursul declarat de Valeriu Gandrabur în interesele lui Bîrsa Ion şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014. La 18 noiembrie 2014 Bîrsa Ion a depus repetat cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 08 aprilie 2014, solicitînd concomitent şi repunerea în termenul de declarare a apelului. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015 s-a respins cererea lui Bîrsa Ion privind repunerea în termenul de declarare a apelului şi s-a restituit cererea de apel ca fiind depusă cu omiterea termenului legal.

La 09 martie 2015, Bîrsa Ion prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel şi remiterea pricinii la rejudecare. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată pe motiv că a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural. Susţine că contestarea unei hotărîri judecătoreşti întrerupe termenul de prescripţie de exercitare a unei căi de atac, astfel că cererea de apel depusă la 18.11.2014, urmează a fi repusă în termen, pe motiv că termenul de prescripţie a fost omis întemeiat. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Bîrsa Ion prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu, urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele motive.

În conformitate cu art.427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 2 Conform art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116. Colegiul constată că, la 08 aprilie 2014 a fost pronunţat dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău prin care cererea de chemare în judecată depusă de CA ,,Victoria Asigurări“ SA împotriva lui Bîrsa Ion privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată, a fost admisă parţial.

Prin urmare, în speţă, termenul de declarare a apelului şi-a început curgerea la 09 aprilie 2014, ziua imediat următoare datei emiterii dispozitivului hotărîrii contestate. Hotărîrea primei instanţe a fost contestată cu apel de către Bîrsa Ion prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu, la 25 iunie 2014. Potrivit încheierii Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014 s-a restituit apelantului Bîrsa Ion cererea de apel, deoarece a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 12 noiembrie 2014 s-a respins recursul declarat de Valeriu Gandrabur în interesele lui Bîrsa Ion şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 octombrie 2014. La 18 noiembrie 2014 Bîrsa Ion a depus repetat cerere de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun.

Chişinău din 08 aprilie 2014, solicitînd concomitent şi repunerea în termenul de declarare a apelului. Colegiul conchide că, apelul depus de Bîrsa Ion la 18 noiembrie 2014 împotriva hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 08 aprilie 2014, nu se încadrează în termenul de 30 zile prevăzut de lege, de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

Drept urmare, Colegiul conchide că, instanţa de apel întemeiat a respins cererea de repunere în termen a apelului şi a restituit cererea de apel, avînd în vedere că argumentele invocate în susţinerea cererii de repunere în termen a apelului sunt neîntemeiate. Or, depunerea apelului repetat de către Bîrsa Ion la 08.11.2014, nu înlătură consecinţele restituirii apelului precedent, şi nu constituie un argument justificat în sensul repunerii în termen. 3 În acest contex, Colegiul notează că în cazul admiterii cererii şi repunerii apelului declarat de Bîrsa Ion în termen, se va încălca principiul securităţii raporturilor juridice, garantat de articolul 6 şi preambulul Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Instanţa de recurs aminteşte că art. 6 § 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza o instanţă cu orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Instanţa europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o instanţă” nu este absolut. În această privinţa, Curtea Europeană, în mai multe cauze de acest gen, nu exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiţiei pot să justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac, cauza Bacev contra Fosta Republică Yugoslavă a Macedoniei, Kemp contra Luxembourg, Diaz Ochoa contra Spaniei, în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este o restricţie ce guvernează accesul la justiţie.

Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sînt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Bîrsa Ion prin intermediul reprezentantului Gandrabur Valeriu. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 februarie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de compania de asigurări ,,Victoria Asigurări“ societate pe acţiuni împotriva lui Bîrsa Ion privind încasarea în ordine de regres a prejudiciului material, dobînzii de întîrziere şi cheltuielilor de judecată.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Oleg Sternioală Petru Moraru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.