Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-3300/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 octombrie 2013
Părțile
Berezovschi Leonid vs Berezovschi Elizaveta
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-3300/13 — Desfacerea căsătoriei

prima instanţă: S.Balaban dosarul nr. 2ra-3300/13 instanţa de apel: D.Manole, N.Traciuc, E.Fistican ÎNCHEIERE 30 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Berezovschi Elizaveta, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Berezovschi Leonid către Berezovschi Elizaveta cu privire la desfacerea căsătoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Berezovschi Elizaveta, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 02 aprilie 2012, c o n s t a t ă La 22 februarie 2012 Berezovschi Leonid s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Berezovschi Elizaveta cu privire la desfacerea căsătoriei. În motivarea acţiunii a indicat, că a încheiat căsătoria cu Berezovschi Elizaveta la 29 decembrie 1995, căsătoria fiind înregistrată de către OSC Rîşcani mun. Chişinău şi trecută în registru sub nr.889. De asemenea, Berezovschi Leonid a indicat că, familia lor s-a destrămat de mai mult timp, viaţa în comun a eşuat, iar din anul 2004, soţii Berezovschi duc o viaţă separată. La acelaşi capitol, reclamantul a indicat că, a ajuns la concluzia că familia nu mai poate fi păstrată, iar Berezovschi Elizaveta permanent apelează cu petiţii în diferite instanţe, 1-a izgonit din casă şi a fost nevoit să-şi construiască de unul singur o anexă la casă în care locuiesc separat.

Suplimentar, reclamantul a indicat că, din căsătorie au un copil comun matur, iar pîrîta nu doreşte să meargă la Oficiul Stării Civile pentru a depune cerere de divorţ comună. Pin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 02 aprilie 2012, acţiunea înaintată de către Berezovschi Leonid a fost admisă. A fost desfăcută căsătoria între Berezovschi Leonid şi Berezovschi Elizaveta, încheiată la 29.12.1995 la OSC Rîşcani mun. Chişinău, trecută în registru sub nr. 889. La data de 27 aprilie 2012, Berezovschi Elizaveta a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 02 aprilie 2012, şi a solicitat casarea hotărîrii instanţei de fond şi pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de către Berezovschi Leonid să fie respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013, apelul declarat de Berezovschi Elizaveta a fost respins, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 02 aprilie 2012. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a constatat că Berezovschi Leonid şi Arsenii (Berezovschi) Elizaveta au încheiat căsătoria la data de 29 decembrie 1995. Căsătoria fiind înregistrată în Registrul de Stare Civilă al OSC Rîşcani mun. Chişinău sub nr.889, acest fapt fiind confirmat prin certificatul de căsătorie seria şi nr. CS-64720, eliberat de către OSC Rîşcani mun. Chişinău la data de 21 ianuarie 2009 (f.d.4). În conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) şi alin. (3) Codul Familiei, dacă soţii au copii minori comuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.36 alin.(2), sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.

Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi păstrarea familiei în continuare sînt imposibile. Raportînd normele legale citate mai sus la circumstanţele speţei examinate, instanţa de apel a conchis că, prima instanţă întemeiat a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată între Berezovschi Leonid şi Berezovschi Elizaveta, pe motiv că, soţii Berezovschi duc o viaţă separată, familia lor poartă un caracter formal şi nu mai poate fi păstrată. Potrivit art. 37 alin. (4) Codul Familiei, dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe.

Prin prisma normei legale enunţate, instanţa de apel a reţinut că, în speţa dată, acordarea unui termen de împăcare soţilor Berezovschi nu este relevant, or după cum a fost menţionat mai sus, soţii nu duc o viaţă conjugală comună. Mai mult ca atît, de la data pronunţării hotărîrii instanţei de fond şi pînă la data examinării cauzei în instanţa de apel, careva acţiuni concludente îndreptate spre menţinerea familiei, de către soţii Berezovschi nu au fost întreprinse. La 19 iulie 2013 Berezovschi Elizaveta a contestat cu recurs decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2013, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu restituirea cauzei la rejudecare în prima instanţă.

În motivarea recursului recurenta a indicat că, consideră hotărîrile judecătoreşti ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Berezovschi Elizaveta, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurenţilor se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Berezovschi Elizaveta, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Berezovschi Elizaveta ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Berezovschi Elizaveta, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.