- Dosarul nr.
- 2ra-3557/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 30 octombrie 2013
- Părțile
- Vdovicenco Ana, Tocari Nicolae vs Consiliul raional Călăraşi
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3557/13 — Restituirea valorii averii confiscate
Judecătoria Călăraşi Dosarul nr. 2ra-3557/13 Judecător: M.Juganari Curtea de Apel Chişinău Judecători: S.Caitaz. N.Craiu, I.Muruianu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 30 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Ion Corolevschi, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de Consiliul raional Călăraşi şi Vdovicenco Ana, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Vdovicenco Ana şi Tocari Nicolae către Consiliul raional Călăraşi privind restituirea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2013, CONSTATĂ : La 09.02.2009, reclamanţii Vdovicenco Ana şi Tocari Nicolai au înaintat cerere de chemare în judecată către Consiliul raional Călăraşi privind restituirea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice.
În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, la 06 iulie 1949, împreună cu părinţii au fost supuşi represiunilor politice şi duşi din s. Palanca, r-ul Călăraşi în Rusia, regiunea Curgan. La plecare nu li s-a permis să ia absolut nimic din casă. Din scrisorile primite de la rudele rămase în satul natal, au aflat că toate animalele, dar şi inventarul agricol au fost transmise în colhozul care s-a format în acelaşi an - 1949. În luna martie a anului 1956 li s-a spus că cei care vor, pot să se întoarcă în patrie şi că la sosire li se vor restitui casele, dar şi cîte o vită la fiecare familie. Susţin reclamanţii că contrar promisiunilor făcute, la revenirea în s. Palanca, RSSM, lor nu li s-au restituit nici vitele, dar şi nici casa de locuit.
Astfel, familia lor a fost nevoită să construiască o altă casă. Afirmă Vdovicenco Ana şi Tocari Nicolai că în timpul represiunilor, de la părinţii lor Tocari Petru şi Tocari Măria a fost confiscată următoarea avere: casa de locuit cu construcţii accesorii, 2 boi, 2 vite, 2 viţei, 4 porci, 50 de găini şi 30 gîşte, o căruţă, o sanie, 1 plug, o boroană, o maşina de curăţit seminţe, o şişcorniţă, 4 butoaie, o cadă, o zdrobitoare, 1 teasc, 600 kg. faină de grîu, 300 kg. faină de porumb, 40 litri de ulei de floarea - soarelui, 500 kg porumb furajer, 400 kg de orz, stative, maşina de tors, 3 mese, 10 scaune, o maşină de cusut, o sofcă, un dulap de bucătărie, 2 paturi de fer, 2 paturi de lemn, 4 plapume, 7 perne, veselă, inventar agricol (sapă, lopată, furcă, coasă, topoare, greblă), albituri, 2 ha de pămînt, 1 ha de 1 teren semănat cu porumb, 0,5 ha teren semănat cu răsărită.
În total, valoarea averii confiscate, reclamanţii o estimează la suma de 178 485,00 lei. Menţionează reclamanţii că, s-au adresat cu cerere privind restituirea valorii averii confiscate la Consiliul raional Călăraşi, însă cererea lor a fost respinsă din motivul că n-au fost prezentate acte ce ar confirma confiscarea bunurilor sau scoaterea lor în alt mod din posesie, motiv din care au înaintat cererea în judecată. Cauza a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti. Rejudecînd cauza, prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 25.04.2013, a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată, fiind dispusă încasarea de la Consiliul raional Călăraşi în beneficiul lui Vdovicenco Ana a sumei de 34 976,55 lei drept compensare a valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice.
În rest cererea s-a respins ca neîntemeiată. Totodată, cererea lui Tocari Nicolae şi susţinută de succesorul în drepturi Tocari Elena către Consiliul raional Călăraşi a fost respinsă ca neîntemeiată. În motivarea hotărîrii, instanţa de fond a invocat prevederile art. 12, 121 alin. (1) al Legii nr. 1225 din 08.12.1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, menţionînd că mama reclamanţilor - Tocari Maria a fost despăgubită parţial, în sumă de 5 500 ruble, pentru averea ce i-a fost confiscată în urma represiunilor politice, ceea ce constituie 79% din totalul de 7 000 ruble, urmînd ai fi compensată şi restul sumei de 21%, care constituie 34 976,55 lei.
Referitor la cerinţele lui Tocari Nicolae, susţinute de succesorul în drepturi Tocari Elena, instanţa a statuat că, moştenitoare a averii lui Tocari Maria a fost recunoscută fiica acesteia – Vdovicenco Ana, iar Tocari Nicolae a semnat o declaraţie autentificată notarial prin care a confirmat că nu pretinde la averea succesorală a mamei decedate. Împotriva hotărîrii instanţei de fond a declarat apel Ana Vdovicenco, solicitînd casarea parţială a hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea apelului a indicat că instanţa de fond neîntemeiat a apreciat ca fiind despăgubită parţial familia Tocari, or nu a fost confirmat transferul sumelor de bani în beneficiul acestora.
Totodată, menţionează că actul bancar prezentat nu corespunde condiţiilor şi cerinţelor legale, astfel nu poate fi reţinut ca probă. De asemenea şi Consiliul raional Călăraşi a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În motivarea apelului a indicat că prin decizia nr. 10/09 din 22.08.1990 a fost stabilit că în contul averii, să fie achitată suma de 7000 ruble. În atare ordine de idei, consideră că reclamanta deja a fost despăgubită şi respectiv nu este în drept să pretindă la compensări suplimentare.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2013, au fost respinse cererile de apel declarate de Vdovicenco Ana şi Consiliul raional Călăraşi şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 25 aprilie 2013. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelanţi nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.
2 Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 28.08.2013, Consiliul raional Călăraşi a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului şi casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18.07.2013. În susţinerea recursului, recurentul a invocat că la adoptarea deciziei, instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond. La fel a depus recurs, la 11.09.2013, şi Vdovicenco Ana, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18.07.2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Călăraşi din 25.04.2013 în partea în care cerinţele sale au fost respinse şi emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii.
În argumentarea recursului, recurenta în cauză a reiterat argumentele de fapt ale speţei, menţionînd totodată că nu a fost probată transferarea a 5 500 ruble pe contul Mariei Tocari, iar ridicarea a 5 000 ruble în 1991, au fost din economiile sale, agonisite împreună cu soţul. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererile de recurs, Colegiul atestă că recurenţii indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi a constatat circumstanţele cauzei.
Astfel, în viziunea recurentei Vdovicenco Ana, instanţele nu au luat în consideraţie că nu a fost probată transferarea a 5 500 ruble pe contul Mariei Tocari, iar ridicarea a 5 000 ruble în 1991, au fost din economiile sale, agonisite împreună cu soţul. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că, recursurile în cauză conţin obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurenţilor la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recursuri nu pot constitui temei de admitere a lor, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurenţii şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurenţi nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate 3 sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursurile declarate de Consiliul raional Călăraşi şi Vdovicenco Ana asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de Consiliul raional Călăraşi şi Vdovicenco Ana, ca inadmisibile.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibile recursurile declarate de Consiliul raional Călăraşi şi Vdovicenco Ana împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 iulie 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Vdovicenco Ana şi Tocari Nicolae către Consiliul raional Călăraşi privind restituirea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4