- Dosarul nr.
- 2ra-2251/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 septembrie 2013
- Părțile
- Martînovskaia Nina vs. Consiliul raional Călăraşi
- Pe scurt
- Inscrisurile
2ra-2251/13 — Încasarea valorii bunurilor confiscate
prima instanţă P. Codreanu dosarul nr. 2ra-2251/13 instanţa de apel M. Anton I. Secrieru A. Panov DECIZIE 18 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Tatiana Răducanu, Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi examinînd recursul declarat de către Consiliul raional Călăraşi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Martînovskaia (Arman) împotriva Consiliului raional Călăraşi cu privire la declararea ilegală a deciziei şi procesului- verbal a Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor represiunilor politice şi încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de Consiliul raional Călăraşi, casată hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 17 septembrie 2012 în partea admiterii pretenţiei cu privire la anularea deciziei Consiliului raional Călăraşi şi emisă în această parte o nouă hotărâre de respingere a pretenţiei date, în rest hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 17 septembrie 2012 a fost menţinută, c o n s t a t ă: La 14 iunie 2012,
Nina Martînovskaia (Arman) a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Călăraşi cu privire la declararea ilegală a deciziei şi procesului-verbal a Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor represiunilor politice şi încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice. În motivarea acţiunii Nina Martînovskaia (Arman) a indicat că ea împreună cu fraţii şi surorile sale la acel moment Arman Parascovia şi Arman Dumitru fiind locuitori ai satului Timiliuţi, r-nul Călăraşi au fost deportaţi ilegal din motive politice în locurile de represiune în regiunea Kurgan în baza deciziei Consfătuirii Speciale de pe lângă MGB URSS din 15 octombrie 1949. Prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 16 ianuarie 1989, au fost reabilitaţi de către Procuratura Generală la 13 martie 1991. Fraţii ei Gheorghe Arman şi Parascovia Arman sunt decedaţi.
La momentul deportării le-a fost confiscate următoarele bunuri: 2 case de locuit, producţie agricolă; 8 tone de porumb, 6 tone floare soarelui, 20 tone de grîu, 12 tone secară, animale şi păsări: 4 cai, 5 porci, 1 scoafă, 4 vaci, 1 bou, 7 capre, 25 oi, 45 găini, 25 curcani, 30 gîşte, 70 tone struguri, 9 butoaie cu capacitatea de 500 litri, inventar agricol: rală, sanie, căruţă, bricică, plug, boronă, cultivator, treierătoare, mobilă: 5 paturi, 5 mese, 20 scaune, 4 dulapuri. Faptul juridic al confiscării averii rezultă din hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Călăraşi din 12 aprilie 2012. 2 Indică că valoarea de piaţă a bunurilor confiscate conform certificatului nr. 19 din 06 iunie 2012, eliberat de SC „Donservice” SRL nr 19 din 06 iunie 2012 constituie suma de 763444 lei.
La 15 august 2011 şi la 30 noiembrie 2011 s-a adresat către Comisia raională pentru problemele victimelor represiunilor politice Călăraşi.
Prin răspunsul din 05 decembrie 2011 Preşedintele raionului Călăraşi/Comisia raională Călăraşi a menţionat necesitatea prezentării actelor obligatorii, potrivit pct.5 al Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 627 din 05 iunie 2007. Astfel, la 21 mai 2012 a prezentat Comisiei raionale Călăraşi conform pct. 5 al Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 627 din 05 iunie 2007, următoarele acte: copia paşaportului de tip ex-sovietic al Ninei Martînovskaia, copia certificatului de naştere al Ninei Arman, copia certificatului de căsătorie al Ninei Martînovskaia (Arman), copia certificatului de reabilitare pe numele Ninei Arman, actul de confiscare al averii în momentul deportării sale, raportul de evaluare a proprietăţii imobiliare al OCT Călăraşi din 12 ianuarie 2012, precum şi preţurile de piaţă a bunurilor mobile.
Menţionează că prin decizia (proces-verbal) Comisia raională Călăraşi a evaluat bunurile mobile confiscate la momentul deportării şi a decis de a respinge cererea ei de restituire a costului bunurilor confiscate în urma represiunilor politice din motivul primirii prin decizia Comitetului Executiv Călăraşi nr. 12/06 din 17 noiembrie 1993 a sumei de 200000 ruble. Consideră refuzul Comisiei raionale Călăraşi din 28 mai 2012 ilegal deoarece nu există vre-un document care ar demonstra primirea banilor de către ea în contul averii confiscate, pe cînd decizia Comitetului executiv Călăraşi nr. 12/06 din 17 noiembrie 1993 este un act administrativ şi nu reprezintă o probă pertinentă că suma de bani ar fi fost ridicată efectiv de către ea.
Prin urmare, solicită Nina Martînovskaia declararea ilegală a deciziei (procesului-verbal) nr. 27 din 28 mai 2012 a Comisiei raionale pentru problemele victimelor represiunilor politice Călăraşi şi recuperarea valorii bunurilor confiscate în sumă totală de 763444 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Călăraşi din 17 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial. A fost lăsat în vigoare procesul-verbal nr. 27 al şedinţei din 28 mai 2012 al Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor represiunilor politice în privinţa Ninei Martînovskaia (Arman). A fost anulată decizia Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor represiunilor politice din 28 mai 2012, prin care a fost respinsă cererea Ninei Martînovskaia (Arman) de restituire a costului bunurilor confiscate în urma represiunilor politice.
A fost încasat de la Consiliul raional Călăraşi în beneficiul Ninei Martînovskaia (Arman) suma de 546394 lei ceea ce constituie valoarea bunurilor confiscate în urma represiunilor politice. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2012 a fost admis apelul declarat de către Consiliul raional Călăraşi, casată hotărârea primei instanţe în partea anulării deciziei Consiliului raional Călăraşi din 28 mai 2012 şi a emisă în această parte o nouă hotărâre prin care a fost respinsă pretenţia Ninei Martînovskaia (Arman) împotriva Consiliului raional Călăraşi cu privire la declararea ilegală a deciziei Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele 3 victimelor represiunilor politice din 28 mai 2012. În rest, hotărârea primei instanţe a fost menţinută.
La 25 ianuarie 2013, în termenul prevăzut de lege, Consiliul raional Călăraşi a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe în partea în care a fost admisă acţiunea cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii. Recurentul Consiliul raional Călăraşi, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu hotărârile instanţelor de judecată deoarece sunt emise cu încălcarea normelor de drept material şi anume art. II alin. (2) al Legii nr. 186-XVI din 29 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice care prevede că persoanele care au fost despăgubite până la data intrării în vigoare a Legii nr. 186 nu pot beneficia din nou de acest drept.
Indică că intimata a fost despăgubită cu 200000 ruble prin hotărârea fostului Comitet executiv raional Călăraşi nr. 12/6 din 17 noiembrie 1993. Prin referinţa din 30 iulie 2013 Nina Martînovskaia a solicitat declararea recursului Consiliului raional Călăraşi ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Prin scrisoarea din 15 ianuarie 2013 Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor copia deciziei din 28 decembrie 2012, iar la 25 ianuarie 2013, adică în termenul prevăzut de lege Consiliul raional Călăraşi a declarat recurs. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 14 august 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, decizia instanţei de apel casată cu trimiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţă de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Din actele pricinii s-a stabilit că Nina Martînovskaia (Arman) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Călăraşi cu privire la declararea ilegală a deciziei şi procesului verbal nr. 27 din 28 mai 2012 a Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor represiunilor politice şi încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice. Prima instanţă a admis parţial acţiunea Ninei Martînovskaia şi a anulat decizia Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor represiunilor politice din 28 mai 2012 şi a încasat în beneficiul reclamantei costul averii confiscate în urma represiunilor politice în sumă 546394 lei.
Examinînd pricina în ordine de apel, instanţa de apel a casat hotărârea primei instanţe în partea anulării deciziei Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele 4 victimelor represiunilor politice, menţinând hotărârea contestată în partea încasării valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 546394 lei. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 117 alin. (2) Codul de procedură civilă, În calitate de probe în pricini civile se admit elementele de fapt constatate din explicaţiile părţilor şi ale altor persoane interesate în soluţionarea pricinii, din depoziţiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio-video, din concluziile experţilor.
În conformitate cu art. 26 al. (1) şi art. 130 Codul de procedură civilă, instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele şi le apreciază după intima convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. În conformitate cu art. 138 alin. (4) Codul de procedură civilă, înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicîndu-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original cînd, conform legii sau unui alt act normativ, circumstanţele pricinii trebuie confirmate numai cu documente în original sau cînd copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri contradictorii, precum şi în alte cazuri cînd instanţa consideră necesară prezentarea originalului.
Nefiind prezente în original, înscrisurile menţionate în hotărîrea instanţei de fond şi anume Raportul de evaluare a bunurilor imobile eliberat de OCT Călăraşi, filiala ÎS „Cadastru”, cît şi alte înscrisuri, nu este clar în ce mod prima instanţă a cercetat nemijlocit aceste înscrisuri-probe şi cum a stabilit veridicitatea lor, instanţa de recurs reţine că la caz prima instanţă n-a respectat prevederile art. 138 al. (4) Codul de procedură civilă. Eroarea primei instanţe în ordine de apel n-a fost corectată. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a încălcat normele de drept procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în ordine de apel.
La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse şi de emis o decizie legală. În conformitate cu art. 445 al.(1) lit. c) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Consiliul raional Călăraşi. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Ninei Martînovskaia (Arman) împotriva Consiliului raional Călăraşi cu privire la declararea ilegală a deciziei şi procesului-verbal a Comisiei raionale Călăraşi pentru problemele victimelor 5 represiunilor politice şi încasarea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, cu trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. . Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Ala Cobăneanu Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi