2ra-3318/13 — Revendicarea valorii bunurilor confiscate

dosarul nr. 2ra-3318/13 prima instanţă: Gh. Mîţu instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco, N. Matveeva DECIZIE 30 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi, Sveatoslav Moldovan, Nicolae Clima studiind cererea de recurs depusă de către Consiliul raional Soroca, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Eugeniu Vrînceanu şi Moroz Nona împotriva Consiliului raional Soroca şi Consiliul sătesc Tătărăuca Veche cu privire la revendicarea valorii bunurilor confiscate, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Consiliul raional Soroca şi casată hotărîrea Judecătoriei Soroca din 01 decembrie 2012, de admitere parţială a acţiunii.

C o n s t a t ă La 27 ianuarie 2009, Vrînceanu Eugeniu şi Moroz Nona au înaintat o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Soroca şi Consiliului sătesc Tătărăuca Veche cu privire la revendicarea valorii bunurilor confiscate. În motivarea cererii reclamanţii au indicat, că în anul 1949 împreună cu părinţii Vrînceanu Nina şi Vrînceanu Afanasie au fost supuşi represiunilor politice. Reclamanţii cu mama au fost deportaţi din ţară, dar tata lor a evadat, însă a fost căutat pînă la reabilitare. Menţionează reclamanţii, că la momentul deportării, în satul Tătărăuca Veche raionului Soroca au rămas bunurile imobile şi mobile ce aparţineau părinţilor, printre care era casa de locuit.

Ulterior toţi membrii de familie au fost reabilitaţi. Cer Vrînceanu Eugeniu şi Moroz Nona, încasarea valorii bunurilor ce au rămas la deportare. Prin hotărîrea judecătoriei Soroca din 1 decembrie 2010 cerere a fost admisă parţial. A fost încasat din bugetul raional Soroca în contul lui Eugeniu Vrînceanu şi Nona Moroz 284766 (două sute optzeci şi patru mii şapte sute şaizeci şi şase) lei cu titlul de despăgubiri materiale în urma represiunilor politice şi 3360 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, apelul înaintat de către Consiliul raional Soroca a fost admis.

A fost casată hotărîrea judecătoriei Soroca din 1 decembrie 2010 în pricina civilă dupâ acţiunea lui Vrînceanu Eugeniu şi Moroz Nona către Consiliul raional Soroca şi Consiliul sătesc Tătărăuca Veche privind revendicarea valorii bunurilor confiscate, cu emiterea unei noi hotărîri după cum urmează: A admite parţial cererea înaintată de Vrînceanu Eugeniu şi Moroz Nona. A încasa de la Consiliul raional Soroca în folosul lui Vrînceanu Eugeniu şi Angela Bojic compensaţie pentru averea confiscată în suma de 156445 (o sută cincizeci şi şase mii patru sute patruzeci şi cinci) lei şi cheltuielile de judecată în suma de 5360 lei. În rest cererea a fost respinsă. La 26 iulie 2013, Consiliul raional Soroca a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, solicitînd admiterea cererii şi casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Bălţi din 28.05.2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Soroca din 01.12.2010.

Invocă recurentul că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt neîntemeiate, nefondate şi lipsite de temei juridic, fiind emise cu încălcarea normelor de drept material şi de drept procedural. În special, invocă recurentul, că instanţele judecătoreşti nu au pătruns în materialele cauzei, necercetând şi neconstatând în fapt circumstanţele importante şi probele existente la dosar, adoptând hotărâri ilegale Susţine recurentul, că hotărârea instanţei de judecată care soluţionează aspectele de evaluare a echivalentului averii care urmează a fi retrocedate nu se poate baza pe afirmaţii lipsite de suport juridic ale reclamantului şi pe raţionamente care nu sunt în concordanţă, dispoziţii imperative.

Nu există o altă soluţie legală care ar permite derogarea de la regula imperativă stabilită prin art. 12/1 din Legea nr. 1225 potrivit căreia evaluarea se face de către organele cadastrale teritoriale. La fel, menţionează recurentul că suma pe care o solicită reclamanţii este exagerată, iar raportul de expertiză urma să fie întocmit pe baza actului de confiscare a bunurilor. Consideră recurentul, că instanţa a încălcat prevederile art. 5 al Regulamentului privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, precum şi achitarea compensaţiei în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice, care dispune că la cererea de restituire a bunurilor sau de compensare a valorii acestora urmează a fi anexate, în mod obligatoriu, actele ce atestă confiscarea, naţionalizarea bunurilor sau scoaterea lor în orice mod din posesie, eliberate de arhive şi de alte instituţii abilitate.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Consiliul raional Soroca, neîntemeiat şi care urmează a fi respins şi menţinută decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. S-a constatat că în anul 1949 Vrînceanu Eugeniu şi Moroz Nona împreună cu părinţii Vrînceanu Nina şi Vrînceanu Afanasie au fost supuşi represiunilor politice. Reclamanţii cu mama au fost deportaţi din ţară, dar tatăl lor a evadat, însă a fost căutat pînă la reabilitare (f.d.

4). La momentul deportării în satul Tătărăuca Veche raionului Soroca au rămas bunurile imobile şi mobile ce aparţineau părinţilor, printre care era casa de locuit (f.d. 5). Ulterior toţi membrii de familie au fost reabilitaţi. Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr. 1225 – XII din 08.12.1998, cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor, bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia lor.

Astfel, potrivit art. 2 al aceleiaşi legi, victime ale represiunilor politice se consideră: persoanele care au avut de suferit de pe urma represiunilor politice arătate în articolul 1 al legii; persoanele asupra cărora au fost adoptate decizii de represiune politică, dar care au reuşit să evite represiunile directe, inclusiv prin refugiu peste hotarele republicii; membrii familiei persoanelor supuse represiunilor, inclusiv copiii care s-au născut în locurile de represiune sau în drum spre ele, persoanele care au fost impuse sau nevoite să-şi urmeze părinţii, rudele, tutorii în exil ori la locul de deţinere specială, sau rămase fără îngrijirea acestora, precum şi copiii persoanelor executate în urma represiunilor politice.

În context, prin prisma argumentelor invocate de către recurent în cererea de recurs, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că la materialele dosarului au fost anexate probe suficiente pentru a stabili calitatea de victime ale represiunilor politice atît a intimaţilor împreună cu mama Vrînceanu Nina şi fratele Vrînceanu Iurie, cît şi a tatălui Vrînceanu Afanasie. În acest sens, Colegiul a ţinut cont de menţiunile din dosarul de arhivă al MAI RM, din care inclusiv reiese că Vrînceanu Afanasie, după ce a reuşit să fugă de la exilare, în anul 1954 locuia în s. Rudi, iar conform certificatului eliberat de Sovietul sătesc al satului din 10.09.1954, Vrînceanu Nina a fost căsătorită cu Vrînceanu Afanasie.

În anul 1948 au vîndut gospodăria din s. Dărăcăuţi şi au cumpărat gospodărie în Niorcani, unde au locuit pînă în anul 1949 şi aveau în gospodărie vacă, cai, motor, trierătoare şi 15 ha teren agricol. Din acelaşi document, s-a mai stabilit că soţia (Vrînceanu Nina) împreună cu trei copii au fost exilaţi, iar soţul (Vrînceanu Afanasie) s-a ascuns şi la moment locuieşte în s. Rudi r-nul Otaci. Acesta, era culac şi poseda teren agricol 10 ha, 2 cai, casă de locuit, vacă, 5 oi, motor, treierătoare, vînturătoare şi utiliza forţa de muncă a două persoane. Complementar celor expuse, conform certificatului de reabilitare nr. 8/4-0- 31 din 30.10.2007, toţi membrii familiei Vrînceanu au fost reabilitaţi în baza hotărîrii Sovietului Miniştrilor al RSSM nr. 115 din 10.04.1989.

Potrivit art. 12 alin. 3 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în cazul în care bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie în legătură cu represiunile politice nu pot fi restituite, valoarea acestora se recuperează prin achitarea de compensaţii, în baza cererii depuse de persoanele reabilitate sau de moştenitorii acestora. Din familia Vrînceanu au rămas în viaţă doar Eugeniu Vrînceanu şi Moroz Nona. Prin urmare, din Rapoartele de expertiză din 21 septembrie 2007 şi 17 septembrie 2007 (f.d.

23 – 27) rezultă, că valoare bunurilor mobile confiscate de la familia Vrînceanu la momentul deportării constituie 115193 lei, şi anume: gard din piatră cu L = 50m în valoare de 180000 lei; 2 cai – 16000 lei; 1 vacă – 6000 lei; 5 oi – 1750 lei; treierătoare cu motor – 37628 lei; 2 boroane – 1760 lei; 1 plug – 1463 lei; 1 căruţă – 2800 lei; 1 bricică – 1400 lei; 1 sanie – 900 lei; 1 semănătoare – 2100 lei; 1 cultivator – 1900 lei; 30 de găini – 1800 lei; 20 de gîşte – 1500 lei; 25 de raţe – 1625 lei; 2 covoare moldoveneşti – 1200 lei; 4 paturi de lemn – 2800 lei; 25 de stupi de albine – 7500 lei; 4 scaune – 1400 lei; dulap pentru veselă – 900 lei; şifonier – 1200 lei; masă – 560 lei. Potrivit Raportului de evaluare a proprietăţii imobiliare nr. 03-06/12 din 29 iunie 2012 (f.d.

178 - 185), efectuat de Oficiul cadastral teritorial Soroca, valoarea bunurilor imobile ce aparţineau familiei intimaţilor constituie 41252 lei. Având în vedere circumstanţele descrise, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră corectă decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013 şi respectiv recursul îl consideră ca neîntemeiat, în legătură cu ce, urmează a fi respins şi menţinută hotărîrea instanţei de apel. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Consiliul raional Soroca. Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 mai 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Eugeniu Vrînceanu şi Moroz Nona împotriva Consiliului raional Soroca şi Consiliul sătesc Tătărăuca Veche cu privire la revendicarea valorii bunurilor confiscate.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Valeriu Doagă Judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima