Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-774/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 octombrie 2013
Părțile
SA Cet-Nord vs Uncu Vasile
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-774/13 — Încasarea datoriei pentru energia termică

dosarul nr.2r-774/13 prima instanţă: E. Grumeza instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu DECIZIE 30 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Vasile Uncu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Cet-Nord” împotriva lui Vasile Uncu cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 03 septembrie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Vasile Uncu, c o n s t a t ă: La 01 noiembrie 2012, SA „Cet-Nord” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Uncu cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică.

În motivarea acţiunii reclamanta SA „Cet-Nord” a indicat că pârâtul este consumator al energiei termice de către SA „Cet-Nord”. Menţionează că pârâtul a acceptat tacit serviciile acordate de către SA „Cet-Nord”, iar în conformitate cu Legea privind serviciile publice a gospodăriei comunale, reclamanta este în drept să se adreseze în instanţa de judecată către consumatorii ce nu au încheiat contracte. Susţine că conform pct. 18 din Hotărârea Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002, consumatorul este obligat să achite integral plata pentru serviciul acordat în termenul stabilit pînă pe 30 a lunii curente. Afirmă că în perioada 01 octombrie 2009-01 aprilie 2010, pârâtului i-au fost acordate servicii de încălzire în sumă de 564,98 lei.

La 10 octombrie 2012, reclamanta a expediat în adresa pârâtului o pretenţie, prin care a solicitat achitarea datoriei în sumă de 564,98 lei, însă a fost lăsată fără atenţie. Prin urmare, solicită încasarea de la pârât a datoriei pentru energia termică în sumă de 564,98 lei şi a taxei de stat în sumă de 270 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Bălţi din 20 mai 2013 acţiunea a fost admisă şi a fost încasat de la Vasile Uncu în beneficiul SA „Cet-Nord” datoria în sumă de 564,98 lei pentru perioada 01 octombrie 2009 – 01 aprilie 2010 şi taxa de stat în sumă de 270 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 03 septembrie 2013 a fost restituită cererea de apel depusă de către SA „Cet-Nord”. La 16 septembrie 2013, Vasile Uncu a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Recurentul Vasile Uncu, în motivarea recursului, a indicat că încheierea instanţei de apel este ilegală. Menţionează că în şedinţa de judecată din 20 mai 2013 nu s-a prezentat, iar dispozitivul hotărârii primei instanţe din 20 mai 2013 l-a primit la 02 iulie 2013, fapt ce se confirmă prin semnătura sa de pe cererea din 06 iunie 2013. La 04 iulie 2013, el a depus cererea de apel împotriva hotărârii primei instanţe. Consideră că el nu a depus cererea de apel în afara termenului legal. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre judecarea apelului în instanţa de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Actele pricinii denotă faptul că instanţa de apel, prin încheierea din 03 septembrie 2013, a restituit cererea de apel depusă de către Vasile Uncu, deoarece ultimul a depus apelul în afara termenului legal.

În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectuieze repunerea în termen. În conformitate cu art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 236 alin. (4) CPC, participanţii care nu au fost prezenţi la pronunţarea dispozitivului hotărârii primesc copia hotărârii în decurs de 5 zile.

Contrar concluziilor expuse în încheierea instanţei de apel, instanţa de recurs, analizând materialele dosarului, constată că, deşi, la dosar este anexată scrisoarea de însoţire din 24 mai 2013 (f. d. 48), din care rezultă că în adresa lui Vasile Uncu a fost expediat dispozitivul hotărârii primei instanţe, acesta nu a fost recepţionat de către ultimul, or, la materialele dosarului lipsesc careva probe, care ar atesta data recepţionării dispozitivului hotărârii primei instanţe. Aici, este important de menţionat că recurentul Vasile Uncu a făcut cunoştinţă cu dispozitivul hotărârii primei instanţa la 01 iulie 2013 (f. d. 51), iar la 04 iulie 2013, a depus cererea de apel. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de apel neîntemeiat a concluzionat că Vasile Uncu a omis termenul de declarare a apelului.

Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că restituirea neîntemeiată a apelului declarat de către Vasile Uncu constituie şi o încălcare a prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care garantează oricărei persoane dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că concluziile instanţei de apel, expuse în încheiere, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea instanţei de apel şi de a restitui pricina spre judecarea apelului în instanţa de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Vasile Uncu. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Bălţi din 03 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe acţiuni „Cet- Nord” împotriva lui Vasile Uncu cu privire la încasarea datoriei pentru energia termică, cu restituirea pricinii spre judecarea apelului la Curtea de Apel Bălţi. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Iuliana Oprea Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.