Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-400/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 octombrie 2013
Părțile
Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul vs SRL Crivalio Prim
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2rc-400/13 — Încasarea datoriei, penalităţii şi a dobînzii de întîrziere

prima instanţă: O. Cojocaru dosarul nr. 2rc-400/13 instanţa de apel: D. Manole, E. Fistican, N. Traciuc DECIZIE 23 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Crivalio Prim”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Crivalio Prim” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii şi dobânzii de întârziere, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2013, prin care a fost restitui apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Crivalio Prim”, c o n s t a t ă La 27 iunie 2012 Colegiul de Microelectronică şi Tehnică de Calcul a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Crivalio-Prim” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a indicat că la 02 ianuarie 2010 a încheiat cu SRL ,,Crivalio Prim” contractul de locaţiune nr. 05, prin care a dat în locaţiune încăperea cu suprafaţa de 401 m.p. din str. M. Sadoveanu 40/2 mun. Chişinău, fiind stabilit termenul locaţiunii de la 01 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010. Indică că prin acelaşi contract, pârâtul s-a obligat să achite serviciile comunale conform indicilor contoarelor, notele de plată şi calculele organizaţiilor prestatoare. Susţine că pârâtul a achitat parţial plata locaţiunii, acumulând în total datorie în mărime de 147130,98 lei. Menţionează că potrivit pct. 3.4.

a contractului de locaţiune, pentru nerespectarea termenelor de plată, pârâtul şi-a asumat obligaţia să achite o penalitate în mărime de 0,1% din suma neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, ce constituie pentru o perioadă de 6 luni premergătoare depunerii cererii de chemare în judecată, indicând în acest sens reclamantul că penalitatea pe care pârâtul urmează să-i achite constituie suma de 26777,66 lei. Mai invocă că dobânda de întârziere pentru perioada de 31 decembrie 2010 - 19 iunie 2012 constituie suma de 36083,37 lei. Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a sumei de 147130,98 lei cu titlu de datorie, a sumei de 26777,66 lei cu titlu de penalitate şi a sumei de 36083,37 lei cu titlu de dobândă de întârziere şi compensarea taxei de stat în mărime de 2608,63 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 8695,43 lei.

1 Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 24 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă, fiind dispusă încasarea din contul SRL ,,Crivalio Prim” în beneficiul Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul suma de 147130,98 lei cu titlu de datorie, suma de 26777,66 lei cu titlu de penalitate şi suma de 36083,37 lei cu titlu de dobândă de întârziere şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 11299,76 lei. La 04 decembrie 2012 SRL ,,Crivalio Prim” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe, cu remiterea cauzei spre rejudecare în aceeaşi instanţă.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de către SC „Crivalio Prim” SRL, fiind comunicat ultimei despre necesitatea achitării taxei de stat în sumă de 4722 lei până la 11 iunie 2013 şi explicat că în caz de neîndeplinire a indicaţiilor menţionate, cererea de apel va fi restituită fără examinare. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2013 a fost restituită cererea de apel depusă de SC „BTG Agro” SRL ca fiind depusă fără achitarea taxei de stat. La 05 iulie 2013 SRL ,,Crivalio Prim” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2013, solicitând admiterea acestuia şi casarea încheierii instanţei de apel.

În motivarea recursului invocă dezacordul cu încheierea instanţei de apel, considerând-o neîntemeiată şi emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept procedural. Indică că la 19 aprilie 2013 a depus cerere introductivă prin care a solicitat intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, în legătură cu incapacitatea de plată a datoriilor ajunse la scadenţă, iar prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 cererea introductivă a fost admisă, fiind constatată insolvabilitatea întreprinderii şi intentată procedura simplificată a falimentului.

Atenţionează că hotărârea dată a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 116-118 din 24 mai 2013. Întru susţinerea poziţiei sale, invocă prevederile art. 86 alin. (2) CPC, potrivit căruia persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer, precum şi la atacarea hotărârilor judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii.

Consideră că instanţa de apel nejustificat a restituit apelul, în condiţiile în care întreprinderea fondată a fost declarată insolvabilă prin hotărârea din 25 aprilie 2013. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele cauzei rezultă că copia încheierii din 11 iunie 2013 a fost comunicată recurentului la data de 19 iunie 2013, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f.d. 112). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 05 iulie 2013 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

2 Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

La caz se constată că prin încheierea din 11 iunie 2013, Curtea de Apel Chişinău a dispus restituirea SRL ,,Crivalio Prim” cererea de apel cu toate documentele anexate, întemeindu-şi concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC . Instanţa de recurs reţine că concluzia instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către SRL ,,Crivalio Prim” fără achitarea taxei de stat este justificată. Astfel, din materialele dosarului rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 24 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă, fiind dispusă încasarea din contul SRL ,,Crivalio Prim” în beneficiul Colegiului de Microelectronică şi Tehnică de Calcul suma de 147130,98 lei cu titlu de datorie, suma de 26777,66 lei cu titlu de penalitate şi suma de 36083,37 lei cu titlu de dobândă de întârziere şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 11299,76 lei . Tot actele cauzei atestă că, la data de 04 decembrie 2012, SRL ,,Crivalio Prim” a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, însă fără a achita taxa de stat la depunerea apelului în conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, care direct indică că cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.

Este cert şi faptul că în şedinţa instanţei de apel din 09 aprilie 2013, însuşi administratorul SRL „Crivalio Prim” – Chetrari Veronica a solicitat acordarea unui termen pentru a achita taxa de stat şi angajarea unui avocat, fapt ce rezultă din procesul- verbal al şedinţei instanţei de apel din 09 aprilie 2013 (f. d. 102). Ca urmare prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de SRL ,,Crivalio Prim”, fiindu-i explicat apelantului că în cazul neprezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 4722 lei până la 11 iunie 2013 ora 11.00, cererea de apel va fi considerată ca nedepusă şi restituită.

Cu toate acestea, neajunsul nominalizat nu a fost înlăturat de către apelant în termenul stabilit de instanţă, respectiv, nefiind prezentată dovada de plată a taxei de stat la şedinţa instanţei de apel din 11 iunie 2013. În asemenea împrejurări se constată drept temeinică soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel, deoarece în termenul stabilit apelantul SRL „Crivalio Prim” nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat, fapt ce atrage consecinţele dispoziţiilor art. 369 alin. (1) lit. a) CPC.

Nu poate fi reţinut argumentul invocat în recurs precum că în legătură cu constatarea insolvabilităţii SRL „Crivalio Prim”, ultima urmează a fi scutite de la plata taxei de stat în temeiul art. 86 alin.(2) CPC, deoarece hotărârea prin care a fost constatată insolvabilitatea societăţii recurente a fost emisă la 25 aprilie 2013, pe când încheierea prin care nu s-a dat curs cererii de apel a fost emisă la 09 aprilie 2013, fapt ce atestă la caz că, la momentul declarării apelului nu erau întrunite condiţii pentru scutirea de la plata taxei de stat a recurentului, şi respectiv, justifică soluţia instanţa de apel în partea dispunerii de a nu da curs cererii de apel şi obligând recurentului de a achita taxa 3 de stat.

Aici instanţa ţine să menţioneze şi faptul că SRL „Crivalio Prim” nici nu cade sub incidenţa prevederilor art. 86 alin. (2) CPC, care statuează că persoanele juridice declarate în stare de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărârilor judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei, dar nu mai târziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de judecată a hotărârii, deoarece nu societatea a înaintat prezenta acţiune în judecată.

Respectiv, SRL „Crivalio Prim” avea obligaţia de a achita taxa de stat la depunerea cererii de apel. În acest context, nu poate fi reţinut argumentului recurentului cu privire la faptul că societatea fiind o întreprindere în proces de insolvabilitate, la atacarea hotărârii judecătoreşti adoptate pe marginea litigiului dat, urmează se plătească taxa de stat după examinarea cauzei, deoarece o astfel de afirmaţie contravine normelor de drept procedural. Mai mult ca atât, instanţa de recurs ţine să menţioneze că deşi recurentul invocă prevederile art. 86 alin. (2) CPC, ultimul nu a contestat încheierea, prin care nu s-a dat curs cererii de apel şi s-a acordat termen pentru achitarea taxei de stat, ci dimpotrivă, după cum deja a fost menţionat mai sus, la aceiaşi şedinţă a solicitat termen pentru achitarea taxei de stat.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 lit. a), CPC, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Crivalio Prim”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iunie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Colegiul de Microelectronică şi Calcul împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Crivalio Prim” cu privire la încasarea datoriei, penalităţii şi dobânzii de întârziere.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.