Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1501/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 octombrie 2013
Părțile
SRL Antares împotriva AGEPI
Pe scurt
Contestarea deciziilor privind cererile de înregistrare a mărcilor

2ra-1501/13 — Anularea actelor emise şi înregistrarea mărcii

Prima instanţă: A. Doga dosar nr.2ra-1501/2013 DECIZIE 23 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil,comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă : Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Ion Corolevschi, Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Antares” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Antares” împotriva Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM cu privire la anularea actelor emise şi înregistrarea mărcilor, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind nefondată şi depusă cu încălcarea termenului de prescripţie c o n s t a t ă La 09 octombrie 2010 SRL „Antares” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM cu privire la înregistrarea mărcilor.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 03 noiembrie 2006 a depus la Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM cererea de înregistrare a mărcii ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ/CHIŞINĂUL DE SEARĂ cu nr. depozit 020511 din 12 ianuarie 2007 pentru clasele 16,35 de produse şi servicii conform Clasificatorului Internaţional al Produselor şi Serviciilor (CIPS); la 28 martie 2007 cererea de înregistrare a mărcii CHIŞINĂUL DE SEARĂ cu nr.depozit 020935 din 02 aprilie 2007 pentru clasele 16,35 de produse şi servicii; la 03 noiembrie 2006 cererea de înregistrare a mărcii КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ/OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU cu nr. depozit 020510 din 12 ianuarie 2007 pentru clasele 16, 35 de produse şi servicii; la 28 martie 2007 cererea de înregistrare a mărcilor OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU cu nr. depozit 020936 din 02 aprilie 2007 pentru clasele 16,35 de produse şi servicii.

La 26 ianuarie 2008 a emis decizia prin care a fost acceptată cererea de înregistrare a mărcii „ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ” nr. depozit 020511 din 12 ianuarie 2007 pentru clasa 16 de produse conform CIPS, iar la 04 februarie 2008 a emis decizia de acceptare a cererii de înregistrare a mărcii CHIŞINĂUL DE SEARĂ nr. depozit 020935 din 02 aprilie 2007, pentru clasa 16 de produse conform CIPS.

Pentru aceste două cereri au fost respinse serviciile clasei 35, solicitate pentru înregistrare, cu ce solicitantul a fost de acord, Cererile de înregistrare a mărcilor „OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU” nr. depozit 020936 din 02 aprilie 2007 şi „КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ” nr. depozit 020510 din 12 ianuarie 2007, după finalizarea procedurilor de examinare, au fost acceptate şi admise pentru publicare pentru clasele solicitate de produse şi servicii 16 şi 35. Datele cu privire la cererea de înregistrare au fost publicate în privinţa mărcii „CHIŞINĂUL DE SEARĂ” nr. depozit 020935 din 02 aprilie 2007 în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI) nr.5 din luna mai 2008 conform deciziei AGEPI din 11 aprilie 2008; “ВЕЧЕРНИ КИШИНЕВ” nr. depozit 020511 din 12 ianuarie 2007 în BOPI nr. 5 din luna mai 2008 conform deciziei AGEPI din 23 aprilie 2008; “КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ” nr. depozit 020510 din 12 ianuarie 2007 în B0PI nr.1 din luna ianuarie 2008 conform deciziei AGEPI din 11 decembrie 2007; “OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU” nr. depozit 020536 din 02 aprilie 2007 în BOPI nr. 1 din luna ianuarie 2008 conform deciziei AGEPI din 14 decembrie 2007. Dreptul exclusiv al solicitantului nu se extinde asupra elementului Chişinău.

În termen de 3 luni de la publicarea datelor cererilor contestaţii împotriva înregistrării nu au fost depuse şi AGEPI în temeiul art. 18 din Legea 588/1995 sau după intrarea în vigoare de la 06.09.2008 a Legii nr. 38-XVI din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor în temeiul art.46 urma să accepte înregistrarea mărcilor cu emiterea deciziei de înregistrare, dar o asemenea procedură obligatorie de către AGEPI nu a fost executată. SRL “Antares” prin cererea depusă la 27 martie 2009 a cerut de la AGEPI efectuarea procedurii de înregistrare a mărcilor şi a motivat, că legislaţia nu stabileşte drepturi sau obligaţii pentru AGEPI de a solicita documentul de confirmare a dreptului de utilizare în mărci a denumirii geografice „Chişinău”.

AGEPI la 08 mai 2009 a refuzat să execute procedura legală de înregistrare a mărcilor, neîntemeiat motivînd refuzul cu neprezentarea autorizaţiei de utilizare în mărci a indicaţiei geografice „Chişinău”, fapt ce totodată, a adus la nesoluţionarea în termen a cererilor de înregistrare. Deoarece AGEPI nu a respectat prevederile legislaţiei referitoare la procedura de emitere a deciziilor de înregistrare a mărcilor, SRL “Antares” la 18 mai 2009 a înaintat la Curtea de Apel o acţiune prin care a solicitat obligarea AGEPI în înregistrarea mărcilor. Conform hotărîrii Curţii de Apel din 01 iulie 2009 acţiunea SRL “Antares” a fost admisă iar AGEPI - obligată în termen de 20 de zile de la rămînerea definitivă a hotărîrii să adopte deciziile în privinţa mărcilor solicitate.

AGEPI fără a solicita suspendarea procesului, a continuat procedura în privinţa cererilor de înregistrare, şi contrar prevederilor legale procedurale, şi actului judecătoresc a adoptat : la 24 august 2008 decizia de retragere a cererii de înregistrare a mărcii „.КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ”, nr. depozit 020510 din 12 ianuarie 2007, iar la 26 august 2009 deciziile de retragere : a cererii de înregistrare a mărcii „ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ”, nr. depozit 020511 din 12 ianuarie 2007, a cererii de înregistrare a mărcii „CHIŞINĂUL DE SEARĂ” nr. depozit 020935 din 02 aprilie 2007, a cererii de înregistrare a mărcii „OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU”, nr. depozit 020935 din 02 aprilie 2007. La 25 noiembrie 2009 Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de AGEPI cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2010 acţiunea SRL „Antares” a fost admisă, cu anularea deciziilor de retragere şi obligarea AGEPI în înregistrarea mărcilor. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie la 18 noiembrie 2010 a fost admis recursul declarat de AGEPI fiind dispusă scoaterea cererii de pe rol din motivul necontestării deciziilor de retragere în Comisia de contestaţii a AGEPI. La 23 ianuarie 2012 deciziile de retragere au fost contestate de solicitant la Comisia de contestaţii a AGEPI prin care a fost cerută anularea deciziilor de retragere şi aprobarea înregistrării mărcilor solicitate.

La 31 ianuarie 2012 prin răspunsul directorului general, preşedintele Comisiei de contestaţii a AGEPI, contestaţiile înaintate au fost considerate ca nedepuse cu motivarea: solicitantul nu a prezentat documentul care să confirme dreptul de utilizare în mărci a indicaţiei geografice „Chişinău”; omiterea termenului de 2 luni pentru contestarea deciziilor de retragere de la data primirii lor, prevăzut în art. 47 (1) din Legea nr.38/2008. AGEPI, după intentarea procesului civil de către Curtea de Apel Chişinău, nu a solicitat instanţei judecătoreşti suspendarea procesului pentru a efectua următoarea procedură administrativă de soluţionare a cererilor de înregistrare. Deciziile de retragere au fost contestate ca urmare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 18 octombrie 2010 prin care acţiunea SRL „Antares” a fost scoasă de pe rol din motivul necontestării acestora în Comisia de contestaţii.

Concomitent, Regulamentul privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a mărcilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.488 din 13.08.2009 în p. 201 stipulează, că contestaţia poate fi acceptată spre examinare chiar şi în cazul depunerii acesteia după expirarea termenului de 2 luni, stabilit în lege, în cazul în care marca nu a fost înregistrată. Denumirea geografică Chişinău nu este înregistrată în calitate de indicaţie geografică sau denumire de origine, şi pentru utilizarea ei în marcă legislaţia în vigoare nu stabileşte prevederi referitoare la prezentarea documentului de confirmare a dreptului de utilizare.

Denumirea geografică „Chişinău”, care se conţine în mărcile solicitate, nu constituie o indicaţie geografică în sensul Legii nr. 38/2008 privind protecţia mărcilor şi al Legii nr.66/2008 privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale, în aşa mod, AGEPI nelegitim, cu depăşirea competenţei, a îngrădit dreptul solicitantului la înregistrarea mărcilor, aplicînd normele de drept care, conform situaţiei de fapt şi de drept nu trebuiau să fie aplicate.

Solicită reclamantul anularea actelor emise de AGEPI - decizia din 24 august 2009 de retragere a cererii de înregistrare a mărcii „КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ” nr. depozit 020510 din 12 ianuarie 2007; deciziile din 26 august 2009 de retragere a cererii de înregistrare a mărcii „ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ”, nr. depozit 020511 din 12 ianuarie 2007; acererii de înregistrare a mărcii „CHIŞINĂUL DE SEARĂ” nr. depozit 020935 din02 aprilie 2007; a cererii de înregistrare a mărcii „OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU” nr.depozit 020936 din 02 aprilie 2007. Obligarea AGEPI de a înregistra mărcile „КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ”, pentru clasele de produse 16, 35 conform Clasificatorului internaţional de produse şi servicii (CIPS), cererea de înregistrare nr. depozit 020510 din 12 ianuarie 2007; “OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU” pentru clasele de produse 16, 35 conform CIPS, cererea de înregistrare nr. depozit 020936 din 02 aprilie 2007; “ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ” pentru clasa de produse 16 conform CIPS, cererea de înregistrare nr. depozit 020511 din 12 ianuarie 2007; “CHIŞINĂUL DE SEARĂ” , pentru clasa de produse 16 conform CIPS, cererea de înregistrare nr. depozit 020935 din 02 aprilie 2007. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012 a fost respinsă acţiunea SRL „Antares” ca fiind nefondată şi depusă cu încălcarea termenului de prescripţie.

La 20 februarie 2013 SRL „Antares” a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012, solicitînd casarea acesteia cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat că la judecarea pricinii şi pronunţarea hotărîrii instanţa de fond a aplicat legea care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat legea. Prima instanţă neîntemeiat a concluzionat precum, că SRL „Antares” a depus cererea de chemare în judecată după expirarea termenului general de prescripţie de 3 ani, aplicînd prevederile art. 271 şi 272 Cod Civil. Nejustificat a motivat hotărîrea prin încălcarea de către recurent a art. 7, (4) al Legii nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor şi anume neprezentarea permisiunii pentru utilizarea în mărci a indicaţiei geografice „Chişinău” şi a art. 47 din aceiaş lege - necontestarea în termen de 2 luni a deciziilor AGEPI.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Conform art.267 alin.(1) Cod Civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Conform art.272 alin.(1) Cod Civil, termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Dreptul la acţiune se naşte la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. Actele cauzei denotă că SRL „Antares” a înaintat Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală cererea de înregistrare a mărcilor verbale КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ cu nr.depozit 020510, ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ cu nr. depozit 020511, CHIŞINĂUL DE SEARĂ cu nr.depozit 020935, OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU cu nr. depozit 020936 pentru clasele 16, 35 de produse şi servicii conform Clasificatorului Internaţional al Produselor şi Serviciilor, ultima însă a solicitat în conformitate cu art.7(4) al Legii nr.38/2008 privind protecţia mărcilor, prezentarea autorizaţiei de la Primăria mun.Chişinău privind folosirea denumirii localităţii în mărcile depuse pentru înregistrare.

Ne fiind prezentate documentele necesare ce confirmă dreptul de a utiliza în cadrul mărcilor solicitate, denumirea „CHIŞINĂU”, Departamentul Mărci, Modele şi Desene a AGEPI a emis la data de 24 august 2009 decizia de retragere a cererii de înregistrare a mărcii nr.depozit 020510, iar la 26 august 2009 deciziile de retragere a cererilor de înregistrare a mărcilor nr.020511, 020935, 020936, decizii care au fost expediate recurentului la data de 28 august 2009. Conform art.47 al Legii nr.38/2008 privind protecţia mărcilor, recurentul urma să conteste deciziile de retragere a cererilor de înregistrare a mărcilor la Comisia de Contestaţii a AGEPI în termen de 2 luni, procedură care a fost ignorată de către SRL „Antares” adresîndu-se direct cu cerere de chemare în judecată, iar prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 18 noiembrie 2010 cererea respectivă a fost scoasă de pe rol din motivul nerespectării procedurii de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară.

Astfel că, la 23 ianuarie 2012 recurentul a înaintat Comisiei de Contestaţii AGEPI contestaţii împotriva deciziilor de retragere a cererilor de înregistrare a mărcilor, contestaţii care au fost considerate nedepuse şi neadmise spre examinare, deoarece a fost omis termenul pentru depunerea contestaţiilor, iar contestatarul nu a solicitat repunerea în drepturi. Respectiv la 02 martie 2012 reclamantul repetat s-a adresat în instanţa de judecată cu aceiaşi acţiunea cu privire la anularea deciziilor de retragere a cererilor de înregistrare a mărcilor şi obligarea AGEPI să înregistreze mărcile verbale КИШИНЕВСКИЙ ОБОЗРЕВАТЕЛЬ cu nr.depozit 020510, ВЕЧЕРНИЙ КИШИНЕВ cu nr. depozit 020511, CHIŞINĂUL DE SEARĂ cu nr.depozit 020935, OBSERVATORUL DE CHIŞINĂU cu nr. depozit 020936, care prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iulie 2012 cererea a fost scoasă de pe rol în temeiul art.267 lit.g) CPC.

Necătînd la acest fapt recurentul la 09 octombrie 2012 din nou s-a dresat în instanţa de judecată cu aceiaşi acţiune. Reieşind din cele menţionate corect a constatat instanţa de fond că recurentul a înaintat acţiunea în judecată cu încălcarea termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de norma legală, deoarece ultimul cunoştea de încălcarea dreptului său după cum s-a menţionat încă la data de 28 august 2009. În această ordine de idei nu poate fi reţinut argumentul recurentului referitor la faptul că deciziile de retragere a cererilor de înregistrare a mărcilor i-au fost aduse la cunoştinţă de către intimat în Curtea de Apel la 11 februarie 2010, deoarece este declarativ şi în contradicţie cu materialele cauzei.

Argumentul recurentului precum că AGEPI eronat a fondat deciziile de retragere a cererilor de înregistrare a mărcilor pe baza art.7 (4) al Legii nr.38/2008, solicitînd prezentarea autorizaţiei de la Primăria mun.Chişinău pentru utilizarea în mărci a denumirii geografice „Chişinău” urmează a fi respins, deoarece conform pct.11 (6) din Regulamentul privind procedura de depunere, examinare şi înregistrare a mărcilor, aprobat prin Hotărîrea Huvernului Republicii Moldova nr.488 din 13 august 2009 solicitantul urmează să anexeze la cererea de înregistrare a mărcii documentul care confirmă dreptul solicitantului de a utiliza în cadrul mărcii, ca element neprotejabil, după caz, o indicaţie geografică sau o denumire de origine protejată pe teritoriul Republicii Moldova, dacă se solicită înregistrarea unei mărci ce conţine astfel de elemente.

În asemenea împrejurări, criticele formulate în recurs nu pot constitui temei de admitere a acestuia, deoarece se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de către prima instanţă, avînd la bază cumulul de probe, apreciate cu respectarea normelor de drept procedural. Examinînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că prima instanţă a examinat pricina în conformitate cu normele de drept procedural în vigoare, respectînd principiul disponibilităţii şi egalităţii părţilor în proces. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că hotărîrea primei instanţe este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul, de a menţine hotărîrea primei instanţe.

În conformitate cu art. art. 444, art. 445 alin.(1) lit.a), 445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Antares”. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 15 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Antares” împotriva Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a RM cu privire la anularea actelor emise şi înregistrarea mărcilor. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac Ion Corolevschi Iurie Bejenaru Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.