Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2rac-477/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 octombrie 2013
Părțile
SA Corporaţia de Finanţare Rurală vs ÎI Belousov Ruslan şi Belousov Ruslan
Pe scurt
Dobinda in baza contractului de imprumut

2rac-477/13 — Încasarea datoriei

dosarul nr.2rac-477/13 prima instanţă: L. Trocin instanţa de apel: E. Ababei, G. Polivenco, N. Matveeva DECIZIE 23 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat Ion Corolevschi, Nicolae Clima examinînd cererea de recurs declarată de către Societatea pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală” împotriva Întreprinderii Individuale „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan cu privire la încasarea datoriei potrivit contractului de împrumut bancar şi cererea reconvenţională a lui Belousov Ruslan împotriva Societăţii pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală” cu privire la declararea nulităţii actului juridic, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, prin care apelul declarat de către Belousov Ruslan a fost admis, cu casarea hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 03 decembrie 2012 şi pronunţarea unei hotărîri noi de admitere parţială a acţiunii, c o n s t a t ă La 18 august 2010, S.A.

„Corporaţia de Finanţare Rurală” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan cu privire la încasarea datoriei potrivit contractului de împrumut. În motivarea acţiunii reclamantul, S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a indicat că conform contractului de împrumut nr. 770/1/2005 din 26 aprilie 2005 pârâtul Î.I. „Belousov Ruslan” a primit de la S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” un împrumut în sumă de 30 000 lei, cu o dobîndă anuală în mărime de 23% şi cu termenul final de rambursare la 01 mai 2009. Invocă reclamantul că pârâtul nu şi-a onorat obligaţiile contractuale privind rambursarea împrumutului primit şi achitarea dobânzii calculate pentru utilizarea lui, încălcând astfel prevederile contractului de împrumut enunţat şi prevederile legislaţiei în vigoare privind executarea obligaţiilor.

În temeiul hotărîrii judecătoriei Glodeni din 28 mai 2008, S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a vîndut bunul imobil grevat cu ipotecă la preţul de 20000 lei. Împreună cu sumele rambursate de debitor şi cea de realizare a bunului imobil ipotecat, a fost rambursată suma totală de 37521,20 lei. După achitarea acestor sume, la data de 19 mai 2010 a mai rămas o sumă debitoare în mărime de 21116,33 lei, din care împrumut restant - 1190,90 lei, dobînda de întîrziere - 12791,90 lei, dobînda restantă - 2856,22 lei şi penalităţi - 4277,31 lei. În cadrul examinării pricinii reclamantul şi-a concretizat pretenţiile şi în final a solicitat încasarea de la Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan în mod solidar a datoriei în sumă de 25687,44 lei şi a taxei de stat în sumă de 708,57 lei.

Belousov Ruslan a depus o cerere reconvenţională împotriva S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” cu privire la declararea nulităţii actului juridic. În motivarea acţiunii Belousov Ruslan a indicat că S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” urma să vîndă bunul ipotecat la un preţ nu mai mic decît cel la care a fost evaluat bunul, adică 30000 lei. De asemenea, Belousov Ruslan a invocat că odată ce prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 28 mai 2008, a fost transmis bunul ipotecat, condiţiile contractului de împrumut au fost suspendate şi sistate, de aceea S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” nu este în drept să mai pretindă încasarea dobînzilor şi penalităţii. Recunoaşte doar suma de 7047,28 lei şi taxa de stat, iar în rest solicită să fie respinsă acţiunea depusă de S.A.

„Corporaţia de Finanţare Rurală”. Prin hotărârea Judecătoriei Făleşti din 03 decembrie 2012, acţiunea S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a fost admisă parţial, cu încasarea de la Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan în mod solidar în beneficiul S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a sumei de 1190,9 lei cu titlu de datorie conform contractului de împrumut, 5078,49 lei cu titlu de dobîndă aferentă, 1541,34 lei cu titlu de penalitate la dobîndă, 9636,79 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere şi 634 lei taxa de stat. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, a fost admis apelul declarat de Belousov Ruslan, a fost casată integral hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 03 decembrie 2012, cu emiterea unei hotărîri noi, prin care s-a admis parţial acţiunea iniţială şi cererea reconvenţională a lui Belousov Ruslan împotriva S.A.

„Corporaţia de Finanţare Rurală”, s-a încasat de la Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan în mod solidar în beneficiul S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” suma de 1190,9 lei, cu titlu de datorie conform contractului de împrumut, suma de 5078,49 lei cu titlu de dobîndă, suma de 1541,34 lei, cu titlu de penalitate la dobîndă, suma de 445,42 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere şi cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat în mărime de 248 lei, în rest acţiunile au fost respinse, ca neîntemeiate. La 01 august 2013, S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei hotărîri noi, prin care să fie admisă integral acţiunea iniţială, cu încasarea în mod solidar de la intimaţi în beneficiul recurentului, datoria contractuală de 25687,44 lei şi suma de 385,31 lei, cu titlu de taxa de stat.

În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi procedural, cu interpretarea eronată a circumstanţelor pricinii. În special, s-a invocat că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 617 şi art. 619 Cod civil. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Din materialele pricinii rezultă că S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan cu privire la încasarea datoriei potrivit contractului de împrumut. La rîndul său, Belousov Ruslan a depus o cerere reconvenţională împotriva S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” cu privire la declararea nulităţii actului juridic. Instanţele ierarhic inferioare de judecată au emis hotărîrile sus enunţate. Instanţa de recurs analizînd materialele cauzei în coraport cu normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel este una eronată, cu o examinare superficială asupra probelor prezentate în materialele cauzei.

Actele cauzei denotă cu certitudine că S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” conform contractului de împrumut nr. 770/1/2005 din 26 aprilie 2005, a acordat Î.I. „Belousov Ruslan” un împrumut în sumă de 30 000 lei, cu o dobîndă anuală în mărime de 23% şi cu termenul final de rambursare 01 mai 2009. Prin hotărîrea judecătoriei Glodeni din 28 mai 2008, S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” a vîndut bunul imobilul grevat cu ipotecă la preţul de 20000 lei. Împreună cu sumele rambursate de debitor şi cea de realizare a bunului imobil ipotecat, a fost rambursată suma totală de 37521,20 lei. Colegiul remarcă că părţile din litigiu menţionat, recunosc faptul că suma restantă din împrumut, la data de 19 mai 2010, este de 1190,90 lei.

Prima instanţă prin hotărârea din 03 decembrie 2012, a încasat de la Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan în mod solidar în beneficiul S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” suma de 1190,9 lei cu titlu de datorie conform contractului de împrumut, 5078,49 lei cu titlu de dobîndă aferentă, 1541,34 lei cu titlu de penalitate la dobîndă, 9636,79 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere şi 634 lei taxa de stat. Curtea de Apel Bălţi prin decizia din 02 aprilie 2013, a casat integral hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 03 decembrie 2012, cu emiterea unei hotărîri noi, prin s-a încasat de la Î.I. „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan în mod solidar în beneficiul S.A.

„Corporaţia de Finanţare Rurală” suma de 1190,9 lei, cu titlu de datorie conform contractului de împrumut, suma de 5078,49 lei cu titlu de dobîndă, suma de 1541,34 lei, cu titlu de penalitate la dobîndă, suma de 445,42 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere şi cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de stat în mărime de 248 lei, în rest acţiunile au fost respinse, ca neîntemeiate. Prin recursul declarat la 01 august 2013, S.A. „Corporaţia de Finanţare Rurală” solicită casarea integrală a deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei hotărîri noi, prin care să fie admisă integral acţiunea iniţială, cu încasarea în mod solidar de la intimaţi în beneficiul recurentului, datoria contractuală de 25687,44 lei şi suma de 385,31 lei, cu titlu de taxa de stat.

Judecînd recursul declarat în limitele invocate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel au încălcat normele de drept material. În conformitate cu art. 239 Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. În conformitate cu art. 373 alin.(1) şi (5) Codul de procedură civilă, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă.

Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Abţinerea instanţei de apel de la furnizarea unui răspuns explicit constituie o încălcare a art. 6 §1 a Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, deoarece recurentei nu i-a fost acordată posibilitatea de a şti dacă aceste argumente au fost neglijate sau respinse şi în ultimul caz, motivele acestei respingeri. În afară de aceasta, conform art. 869 alin. (1) şi (2) Codul civil, în baza contractului de împrumut, părţile pot prevedea şi plata unei dobînzi, care trebuie să se afle într-o relaţie rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei. Înţelegerea asupra dobînzii prin care se încalcă dispoziţia alin.(1) este nulă.

Conform art. 585 Cod civil în cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată. Conform art. 619 alin. (1) şi (2) Cod civil, obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii. Dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. În cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus.

Pornind de la prevederile anterior menţionate, instanţa de apel a încasat suma de 5078,49 lei cu titlu de dobîndă, suma de 1541,34 lei, cu titlu de penalitate la dobîndă, suma de 445,42 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere, motivând soluţia adoptată fără calcularea şi verificarea nemijlocită, în baza unor înscrisuri autentice referitor la rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei, axându-se doar pe înscrisul prezentat de intimat fără a da o apreciere cuvenită înscrisurilor prezente la materialele cauzei. În această ordine de idei, Colegiul reţine că la încasarea sumei de 445,42 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere, instanţa de apel s-a limitat la o motivare generală, redând în decizia sa susţinerile, fără a da o lămurire explicită şi convingătoare vizavi de calculele efectuate.

Circumstanţele menţionate denotă că pricina respectivă a fost examinată superficial, fără a supune aprecierii aspecte importante şi decisive. Astfel, în opinia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decizia instanţei de apel nu conţine nici o apreciere ce ar determina definitiv şi incontestabil certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns. Prin urmare, instanţa de apel a examinat pricina în baza datelor prezentate de reclamat, fără a supune verificării dacă informaţia respectivă corespunde realităţii. Reiterînd cele menţionate, instanţa a cărei decizie se contestă nu a verificat dacă dobînda solicitată conform speţei se află într-o rată rezonabilă cu rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei.

În conformitate cu art. 25 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părţilor şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată.

Reieşind din considerentele menţionate, instanţa de recurs conchide că nu au fost stabilite şi nu au fost elucidate pe deplin circumstanţele de fapt ale cauzei prin efectuarea unor calcule incerte, fapt ce serveşte temei pentru casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel, avînd în vedere faptul că aceasta continuă examinarea cauzei după prima instanţă şi poate corecta erorile admise pe parcursul examinării pricinii în prima instanţă, iar erorile judiciare enunţate nu pot fi corectate de către instanţa de recurs. La rejudecarea pricinii este necesar ca instanţa de apel să ţină cont de cele expuse, să examineze toate circumstanţele şi faptele esenţiale ale pricinii şi să emită o decizie legală.

În conformitate cu art. 445 al.(1) lit.c) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală”. Se casează decizia Curţii de Apel Bălţi din 02 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală” împotriva Întreprinderii Individuale „Belousov Ruslan” şi Belousov Ruslan cu privire la încasarea datoriei potrivit contractului de împrumut bancar şi cererea reconvenţională a lui Belousov Ruslan împotriva Societăţii pe Acţiuni „Corporaţia de Finanţare Rurală” cu privire la declararea nulităţii actului juridic, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel la Curtea de Apel Bălţi, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat, Ion Corolevschi Nicolae Clima

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.