- Dosarul nr.
- 2rac-509/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 octombrie 2013
- Părțile
- Inspectoratul Fiscal de Stat UTA Găgăuzia vs SRL Kaavelik
- Pe scurt
- Obligaţiile contribuabilului
2rac-509/13 — Încasarea datoriei
prima instanţă S. Pilipenco dosarul nr. 2rac-509/13 instanţa de apel A. Curdov E. Dimina D. Talai DECIZIE 23 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Kaavelik”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Inspectoratului Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Kaavelik” cu privire la încasarea datoriei faţă de bugetul public naţional, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 26 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Kaavelik” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Ciadîr-Lunga din 30 august 2012, prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 15 mai 2012, Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Kaavelik” cu privire la încasarea datoriei faţă de bugetul public naţional.
În motivarea acţiunii reclamantul Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia a indicat că pârâtul contrar prevederilor art. 8 alin. (2) lit. e) Codul fiscal nu a achitat în buget toate sumele stabilite de lege şi la momentul adresării în judecată datoria constituia suma de 568546,07 lei.
Această sumă s-a format din cauza neachitării a impozitului pe venit ce rezultă din salariu în sumă de 16105,90 lei, impozitul pe venit la sursa de achitare în sumă de 1481,10 lei, din depunerile pentru asigurare socială obligatorie de stat în sumă de 38970,10 lei, din penalitate, calculată pentru netransferarea la timp de către angajator a depunerilor pentru asigurare socială de stat obligatorie în sumă de 30842,76 lei, penalitate, calculată pentru netransferarea la timp a depunerilor individuale pentru asigurare socială de stat obligatorie în sumă de 14087,98 lei; depuneri pentru asigurare în medicină obligatorie în sumă de 48465,77 lei, impozitul funciar asupra terenurilor de destinaţie agricolă, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti în sumă de 302286,53 lei, impozitul funciar asupra terenurilor de destinaţie neagricolă în sumă de 1525,08 lei, pe impozitul asupra valorii adăugate în sumă de 5563,65 lei, depuneri pentru amenajarea teritoriului în sumă de 3123,77 lei şi respectiv amenzi aplicate de organul fiscal în sumă de 18600 lei.
2 Prin urmare, solicită Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia încasarea datoriei faţă de bugetul public naţional în sumă totală de 568546.07 lei. Ulterior, pe parcursul examinării pricinii reclamantul Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia şi-a concretizat pretenţiile solicitând încasarea de la SRL „Kaavelik” a datoriei faţă de bugetul de stat în sumă totală de 535724,33 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Ciadîr-Lunga din 30 august 2012 acţiunea a fost admisă integral. A fost încasat de la SRL „Kaavelik” în beneficiul Inspectoratului Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia suma datoriei faţă de bugetul public de stat în sumă de 535724,33 lei şi în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 16071,72 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 26 martie 2013 apelul declarat de către SRL „Kaavelik” a fost respins şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe. La 10 iunie 2013, SRL „Kaavelik” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii.
Recurentul, SRL „Kaavelik” în motivarea recursului a indicat că atât prima instanţă cît şi instanţa de apel la emiterea hotărârilor de admitere a acţiunii nu au ţinut cont explicaţiile lor şi anume de faptul că ei au fost în imposibilitate să achite impozitele pentru anul 2010 din cauza cataclismelor naturale care au avut loc pe teritoriul satului Chiriet-Lunga şi că situaţia financiară s-a înrăutăţit în anul 2011 datorită acţiunilor Comitetului Executiv al Găgăuziei , fapt ce se confirmă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 aprilie 2004. A mai indicat că intimatul nu are dreptul de a calcula impozit pentru anul 2011-2012, deoarece din 15 martie 2011 nu mai este subiect al impunerii conform art. 277 Codul funciar, fiindcă şi-a suspendat activitatea pe terenurile arendate în urma acţiunilor autorităţilor publice cu toate că contractele de arendă a terenului şi a bunurilor nu au fost desfăcute.
Prin referinţa depusă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia la 18 septembrie 2013 a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe pe care le consideră întemeiate şi legale. În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii este cert faptul că recurentul a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 12 aprilie, iar la 10 iunie 2013, adică în termenul prevăzut de lege SRL „Kaavelik” a declarat recurs. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 25 septembrie 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, 3 neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârilor judecătoreşti din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 al.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.
Din actele pricinii rezultă că Inspectoratul Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Kaavelik” cu privire la încasarea datoriei faţă de bugetul public naţional în sumă totală de 535724,33 lei care consta din neplata impozitului pe venit ce rezultă din salariu în sumă de 14591,45 lei şi penalitate în sumă de 2954,84 lei; impozit pe venit la sursa de achitare în sumă de 1325 lei, penalitate – 204,86 lei, pe depuneri pentru asigurarea socială de stat obligatorie , transferate de către angajatori în sumă de 89820,48 lei; pe depuneri individuale pentru asigurarea socială de stat obligatorie în sumă de 39842,82 lei; penalitatea calculată pentru netransferarea la timp de către angajator a depunerilor pentru asigurarea socială de stat obligatorie – 38595,15 lei; penalitatea calculată pentru netransferarea la timp a depunerilor individuale pentru asigurare socială de stat obligatorie – 17555,61 lei; pe depuneri pentru asigurarea în medicină obligatorie în sumă de 33476,9 lei inclusiv şi penalitatea în sumă de 19005,4 lei; impozit pentru depuneri pentru amenajarea teritoriului în sumă de 3030 lei şi penalitatea în sumă de 521,05 lei; pe impozitul funciar asupra terenurilor de destinaţie agricolă, cu excepţia gospodăriilor ţărăneşti în sumă de 208737,41 lei şi penalitatea în sumă de 41496,37 lei;
penalitatea pe impozitul funciar asupra terenurilor de destinaţie agricolă în sumă de 215,54 lei, pe impozitul asupra valorii adăugate în sumă de 5103,33 lei şi penalitatea 648,12 lei. Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au stabilit corect situaţia de fapt şi de drept în cauza dată, au dat o apreciere obiectivă probelor administrate şi au emis hotărâri întemeiate care corespunde legislaţiei în vigoare. Judecând pricina în ordine de recurs în raport cu materialele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră criticile invocate neîntemeiate. Conform art. 8 alin. (2) lit. e) Codul fiscal, contribuabilul este obligat să achite la buget, la timp şi integral sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurând exactitatea şi veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate.
Din actele pricinii s-a stabilit că recurentul SRL „Kaavelik” a avut datorie faţă de bugetul public naţional pentru anii 2009 -2012 în mărime de 535727,33 lei, care a fost calculată şi reflectată de el însuşi în dările de seama fiscale. De asemenea s-a stabilit că până la moment recurentul nu a transferat în termenele stabilite datoria faţă de buget. Reieşind din cele expuse, nu pot fi reţinute argumentele recurentului precum că nu a achitat impozitul la bugetul de stat din cauza stării materiale deplorabile şi imposibilitatea stingerii obligaţiilor fiscale survenite în rezultatul acţiunilor Comitetului Executiv al Găgăuziei, deoarece ultimul nu a fost lipsit de dreptul de a contesta acţiunile oricărei instituţii şi de a contesta acţiunile ilegale ale Comitetului Executiv al Găgăuziei.
4 Mai mult, instanţa de recurs reţine că obligaţiile fiscale nu sunt calculate în baza deciziei Comitetului Executiv al Găgăuziei, dar în baza prevederilor legislaţiei fiscale în vigoare. De asemenea, sunt declarative şi nu pot fi reţinute nici argumentele recurentului cu privire la aceea că instanţele de judecată la admiterea acţiunii nu au ţinut cont de cataclismele naturale din anul 2010 pe teritoriul satului Chiriet- Lunga. În acest sens, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie mai reţine că art. 180 Codul fiscal prevede modificarea termenului de stingere a obligaţiei fiscale şi anume amînarea sau eşalonarea, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(3) lit.b) şi c), se acordă în baza unui contract- tip, aprobat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, care se încheie între organul fiscal şi contribuabil.
Însă, recurentul SRL „Kaavelik” nu a realizat acest drept, la actele pricinii există doar scrisoarea recurentului adresată IFS pe UTA Găgăuzia prin care întreprinderea se obligă să stingă o parte din datorie, iar o parte a datoriei solicită să-i fie permis să o achite cel târziu până la sfârşitul lunii septembrie a anului 2012. Alte probe prin care s-ar confirma faptul că recurentul a întreprins alte măsuri de schimbare a termenului de stingere a obligaţiei fiscale în temeiul art. 180 Codul fiscal la actele pricinii lipsesc.
Nu poate fi reţinut nici argumentul recurentului bazat pe prevederile art. 277 Cod fiscal, deoarece subiecţi ai impunerii sînt persoanele juridice şi persoanele fizice rezidenţi şi nerezidenţi ai Republicii Moldova: a) proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova; b) deţinătorii drepturilor patrimoniale (drepturilor de posesie, de gestiune şi/sau de folosinţă) asupra bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova ce se află în proprietatea publică a statului sau în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi arendaşii care arendează un bun imobiliar agricol proprietate privată, dacă contractul de arendă nu prevede altfel. Pentru bunurile imobiliare ale autorităţilor publice şi ale instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile, transmise în arendă sau locaţiune, subiecţi ai impunerii sînt arendaşii sau locatarii.
Faptul că persoanele specificate la alin.(1) lit.a) nu deţin un document ce ar atesta dreptul de proprietate asupra bunurilor imobiliare, precum şi faptul neexecutării obligaţiei de înregistrare a drepturilor patrimoniale prevăzute de legislaţie nu pot constitui temei pentru nerecunoaşterea acestor persoane în calitate de subiecţi ai impunerii privind bunurile imobiliare respective, în cazul în care aceste persoane exercită, de fapt, dreptul de posesie, de folosinţă şi de dispoziţie asupra acestor bunuri. Prin urmare, instanţa de recurs consideră recurentul este persoana juridică care a arendat bunuri agricole şi prin urmare este şi subiect al impunerii. Întreaga construcţie din recurs se axează pe faptul că instanţa de apel nu a cercetat adecvat probele care au importanţă pentru justa soluţionare a pricinii, la care se raportează toate celelalte considerente din motivarea hotărârilor contestate cu privire la netemeinicia cerinţelor reclamantului-intimat.
5 În circumstanţele stabilite în speţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că temeinic şi legal instanţele de judecată au concluzionat cu privire la admiterea integrală a acţiunii, la caz, fiind aplicate corect de către instanţe prevederile normelor de drept material, iar argumentele recurentului în acest sens sunt neîntemeiate, fără suport legal şi probatoriu. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat şi a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art.445 al.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea că răspundere limitată „Kaavelik”. Se menţine decizia Curţii de Apel Comrat din 26 martie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Ciadîr Lunga din 30 august 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Inspectoratului Fiscal de Stat pe Unitatea teritorială autonomă Găgăuzia împotriva Societăţii cu răspundere limitată „Kaavelik” cu privire la încasarea datoriei faţă de bugetul public naţional. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Galina Stratulat Iurie Bejenaru Ion Corolevschi