- Dosarul nr.
- 3ra-1607/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 octombrie 2013
- Părțile
- Creţu Olga vs MAI
- Pe scurt
- Achitarea indemnizaţiei
3ra-1607/13 — Anularea actului administrativ
Prima instanţă: V.Orîndaş dosarul nr. 3ra-1607/13 Instanţa de apel: N.Craiu, A.Minciuna, Sv.Caitaz ÎNCHEIERE 23 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Ala Cobăneanu Tatiana Răducanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Veaceslav Sîrbu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Olgăi Creţu împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 iulie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Centru municipiul Chişinău din 30 aprilie 2013, prin care acţiunea a fost admisă c o n s t a t ă La 2 noiembrie 2012, Olga Creţu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamanta, Olga Creţu a indicat, că este căsătorită cu Vadim Creţu, care este angajat în calitate de poliţist al Regimentului de patrulă şi santinelă „Scut” al CGP din mun.Chişinău din cadrul MAI. La 26 mai 2012 în familia lor s-a născut fiica Natalia Creţu, motiv pentru care, reclamanta s-ar fi aflat, în perioada 17 martie 2012 şi până la 3 august 2012, în concediu de maternitate. Acest fapt este confirmat prin certificatele de concediu medicale seria 01 nr.725166 din 2 octombrie 2012 şi respectiv seria 01 nr.725167 din 2 octombrie 2012, eliberate de către IMSP AMT „Râşcani” CMG-1. Reclamanta Olga Creţu invocă că ea nu este angajată în câmpul muncii, precum şi nu este asigurată social în alte condiţii din care considerente se află la întreţinerea soţului ei.
La cererea prealabilă depusă la adresa pârâtului, prin care a cerut stabilirea, calcularea şi achitarea indemnizaţiei de maternitate, reieşind din circumstanţele invocate anterior, pârâtul, prin răspunsul nr.15/4-C-415/12 din 22 octombrie 2012, i-a refuzat. Consideră reclamanta refuzul pârâtului de a-i stabili şi achita indemnizaţia de maternitate ca fiind ilegal, contrar prevederilor art.124 Codul muncii din care considerente cere obligarea pârâtului de a-i stabili, calcula şi achita indemnizaţia de maternitate pe perioada începând cu 17 martie 2012 până la 3 august 2012. Prin hotărârea judecătoriei Centru mun.Chişinău din 30 aprilie 2013 acțiunea a fost admisă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 iulie 2013 a fost respins apelul declarat de către MAI al RM şi a fost menţinută hotărârea judecătoriei Centru mun.Chişinău din 30 aprilie 2013. La 16 august 2013, reprezentantul MAI al RM, Veaceslav Sîrbu a depus cerere de recurs împotriva hotărârii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii. În motivarea recursului, recurentul a indicat că, atât hotărârea primei instanţe, cât şi decizia instanţei de apel sunt neîntemeiate şi ilegale, fiind pasibile de casare, deoarece acestea ar fi fost emise cu încălcarea vădită a normelor de drept material, precum şi nu au fost elucidate pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii civile în cauză.
Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) al aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către reprezentantul recurentului MAI al RM, Veaceslav Sîrbu nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către reprezentantul recurentului MAI al RM, Veaceslav Sîrbu ca fiind inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul reprezentantului recurentului Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Veaceslav Sîrbu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Ala Cobăneanu Tatiana Răducanu