- Dosarul nr.
- 2ra-2976/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 octombrie 2013
- Părțile
- Mihailovschii Victor vs ÎS CA Air Moldova
- Pe scurt
- Verificarea şi concretizarea unor circumstanţe importate ale pricinii
2ra-2976/13 — Restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral
prima instanţă: Gh. Balan dosarul nr. 2ra-2976/13 instanţa de apel: A. Panov, S. Arnaut, T. Pelin DECIZIE 16 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu, Judecătorii Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî, Ion Vîlcov, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Mihailovschii Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihailovschii Victor împotriva Întreprinderii de Stat „Air Moldova” cu privire la restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013, prin care apelul declarat de către Mihailovschii Victor a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 03 mai 2010, c o n s t a t ă La 18 noiembrie 2009 Mihailovschii Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Air Moldova” cu privire la restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, a activat în cadrul ÎS Compania Aeriană ,,Air Moldova” în decurs de 13 ani, ultima perioadă deţinînd funcţia de comandant de navă aeriană TU 134 al Departamentului operaţiuni de zbor. Prin ordinul ÎS „Air Moldova” nr. 172-p din 14 iulie 2009 a fost concediat începînd cu 15 iulie 2009, în temeiul art. 86 al. (1) lit. c) Codul muncii – reducerea statelor de personal din unitate.
Consideră reclamantul că concedierea sa a decurs cu încălcări ale legislaţiei muncii, şi anume a prevederilor art. art. 87 al. (1), 88 al. (1) şi 184 al. (1) lit. a) Codul muncii. Astfel, indică reclamantul, la 08 iunie 2009 pîrîtul s-a adresat comitetului sindical în scopul primirii acordului preliminar pentru concediere. În legătură cu faptul că în perioada 09 iunie 2009 – 30 iunie 2009 dînsul s-a aflat în concediu medical, organul sindical a hotărît să examineze chestiunea dată după ieşirea sa la lucru. De fapt, din 01 iulie 2009, dînsul şi-a preluat obligaţiunile de serviciu, organul sindical nefiind înştiinţat. În ultima zi de lucru, la 15 iulie 2009, organul sindical prin procesul-verbal nr. 12 a indicat pîrîtului încălcările comise în decursul procedurii de concediere, examinarea chestiunii despre concedierea sa fiind lăsată după înlăturarea încălcărilor.
Mai menţionează reclamantul că pîrîtul ignorînd propunerile sale privind recalificarea pentru lucrul la altă navă, după concedierea sa a angajat două persoane cu instruirea prealabilă pentru lucrul ca pilot de navă EMB-120. Susţine reclamantul că nici un alt loc de muncă în unitatea respectivă nu i-a fost propusă de către angajator. De asemenea, indică reclamantul, contrar prevederilor art. 88 Codul muncii termenul de preavizare de două luni nu a fost respectat de către pîrît, precum şi că nu i s-a acordat cite o zi lucrătoare pe săptămînă cu menţinerea salariului mediu pentru căutarea unui alt loc de muncă. Solicită reclamantul restabilirea la locul de muncă în cadrul Întreprinderii de Stat „Air Moldova”, încasarea salariului pentru absenţa forţată de serviciu începînd cu 16 octombrie 2009 şi compensarea prejudiciului moral.
Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 03 mai 2010 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013 apelul declarat de către Mihailovschii Victor a fost respins şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 28 iunie 2013, în termenul prevăzut de lege, Mihailovschii Victor a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Recurentul în motivarea recursului a invocat că instanţele judecătoreşti ierarhic inferioare au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi au apreciat arbitrar probele prezente la materialele cauzei.
La 25 iulie 2013 în adresa ÎS Compania Aeriană ,,Air Moldova” a fost expediată copia recursului declarat de către Mihailovschii Victor cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei la recurs. La 20 august 2013 ÎS Compania Aeriană ,,Air Moldova” a depus referinţă, în care a cerut respingerea recursului declarat de către Mihailovschii Victor şi menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe ca fiind legale şi întemeiate. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului şi obiecţiile expuse în referinţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din materialele dosarului rezultă că, în temeiul ordinului ÎS „Air Moldova” nr. 172-p din 14 iulie 2009 recurentul-reclamant Mihailovschii Victor a fost concediat din funcţia de comandant Departamentul operaţiuni de zbor în cadrul ÎS 2 Compania aeriană ,,Air Moldova”, începînd cu 15 iulie 2009, în temeiul art. 86 al.
(1) lit. c) Codul muncii, în legătură cu reducerea statelor de personal, şi anume a subdiviziunii Tu 134. La 18 noiembrie 2009 recurentul-reclamant Mihailovschii Victor s-a adresat în instanţa de judecată cu prezenta acţiune privind repunerea în funcţie, încasarea salariului pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral. Invocînd dezacordul cu eliberarea sa din funcţie, Mihailovschii Victor a menţionat şi faptul că angajatorul nu i-a propus un alt loc de muncă în unitate, astfel nerespectînd prevederile art. 88 al. (1) lit. c) Codul muncii.
În cadrul examinării cauzei în prima instanţă şi în instanţa de apel, intimatul- pîrît ÎS Compania aeriană „Air Moldova” în argumentarea sa privind nepropunerea lui Mihailovschii Victor a unui alt post de muncă a invocat că la 07 aprilie 2009, la momentul preavizării acestuia despre reducerea unităţii de personal, în cadrul ÎS Compania aeriană „Air Moldova” nu existau posturi vacante, inclusiv care ar corespunde calificării profesionale a salariatului Mihailovschii Victor.
În acelaşi timp, prin certificatul nr. 3196/02 din 10 noiembrie 2010, prezentat de către ÎS Compania aeriană „Air Moldova”, se atestă funcţiile vacante apărute după data preavizării lui Mihailovschii Victor despre reducerea unităţii de personal, şi anume funcţia de garda operativă din cadrul Serviciului aeronautică, în urma demisionării lui Ursu Grigore la 23 aprilie 2009; funcţia de economist din cadrul Departamentului Comercial, în urma demisionării lui Muradu Denis la 23 aprilie 2009; funcţia de inginer inspector coordonator al Serviciului securitatea aeronautică, în urma demisionării lui Jalbă Sergiu la 29 aprilie 2009; funcţia de inginer inspector al Grupului Profiling, în urma demisionării lui Sarmaniuc Victor la 04 mai 2009; funcţia de agent recepţionarea comenzilor pentru bilete al Departamentului Comercial, în urma demisionării Marianei Muradu şi Anei Surdu la 04 mai 2009 şi respectiv la 11 iunie 2009; funcţia de inginer inspector al Serviciului securitatea aeronautică, în urma demisionării lui Orlovschi Vadim la 22 iunie 2009; funcţia de inginer sisteme de semnalizare, unitate inclusă la 01 iulie 2010. La materialele dosarului se conţin fişele de post la funcţiile devenite vacante în perioada preavizării lui Mihailovschii Victor despre reducerea unităţii de personal, potrivit cărora sunt menţionate condiţiile corespunzătore acestor funcţii.
Astfel, examinînd pricina, instanţele ierarhic inferioare nu au verificat şi elucidat aceste circumstanţe, care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, şi anume nu a verificat dacă calificarea şi cunoştinţele recurentului-reclamant Mihailovschii Victor îi permite executarea uneia din funcţiile devenite vacante. Or, argumentul recurentului-reclamant referitor la nepropunerea unui alt post de muncă, nu a fost pus în discuţie în cadrul examinării pricinii. Această omisiune nu a fost înlăturată de către instanţa de apel nici la rejudecarea cauzei, în urma emiterii deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 10 august 2011, în care s-a invocat expres despre necesitatea verificării informaţiei conţinute în certificatul nr. 3196/02 din 10 noiembrie 2010 privind funcţiile vacante apărute în perioada preavizării recurentului-reclamant, în sensul corespunderii calificării ultimului de a ocupa una din acestea, întru respectarea procedurii de concediere.
3 În atare circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele de judecată au dat o apreciere arbitrară probelor prezente în materialele pricinii, soluţia fiind bazată pe o probă care nu a fost cercetată în instanţa de judecată, în dosar existînd probe contradictorii cu cea pe care instanţele şi-au întemeiat soluţia. Dat fiind faptul că instanţa de recurs, în virtutea prevederilor art. 442 CPC este limitată în administrarea probelor, iar în situaţia existenţei probelor contradictorii este necesar de a verifica şi concretiza unele circumstanţe ale pricinii, drept consecinţă pricina urmînd a fi restituită spre rejudecare în instanţa de apel.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, eroare care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi reexaminînd pricina să emită o hotărîre legală şi întemeiată, respectînd dreptul părţilor la un proces echitabil. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Mihailovschii Victor.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Mihailovschii Victor împotriva Întreprinderii de Stat „Air Moldova” cu privire la restabilirea în funcţie, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la muncă şi repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca - Doneva Valentina Clevadî Ion Vîlcov Galina Stratulat 4