- Dosarul nr.
- 2ra-3258/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 octombrie 2013
- Părțile
- Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova vs Chirilov Alexandru
- Pe scurt
- Cuprinsul hotărârii, legalitatea şi temeinicia hotărârii, limitele judecării apelului
2ra-3258/13 — Evacuarea din locuinţă
prima instanţă – R. Ţurcanu dosarul nr. 2ra-3258/13 instanţa de apel – N. Vascan, T. Pelin, M. Moraru DECIZIE 16 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Alexei Chirilov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova împotriva lui Alexei Chirilov cu privire la evacuarea din locuinţă împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de Alexei Chirilov şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 14 august 2012, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 14 iunie 2012 Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexei Chirilov cu privire la evacuarea din locuinţă. În motivarea acţiunii a indicat că imobilul din str. Hristo-Botev, 27, mun. Chişinău, se află la balanţa Academiei de Muzică Teatru şi Arte Plastice din Moldova, fapt ce se confirmă prin copia extrasului din Registrul bunurilor imobile, OCT Chişinău, Hotărârile de Guvern nr. 920 din 12 iulie 2002 şi nr. 1252 din 22 decembrie 1988. Menţionează că în ultimii ani, Academia a cunoscut mai multe etape de reorganizare şi schimb de factori de decizie, în aceste condiţii, de administrare nesatisfăcătoare a bunurilor acesteia diverse persoane, care nu au avut şi nu au nici un fel de relaţii cu Academia au ajuns cazaţi în blocul locativ din str. Hristo-Botev 27, mun.
Chişinău, care până în 1995 era cămin studenţesc. Afirmă că astfel şi pârâtul a ajuns să locuiască în apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo-Botev 27, mun. Chişinău, deşi nu întruneşte nici o condiţie legală pentru a continua relaţiile cu Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova, în sensul litigios. Susţine că pe de altă parte, nici un act normativ nu obligă Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova să-i asigure familiei pârâtului spaţiu locativ, având în vedere şi faptul că Academia are la evidenţă o listă considerabilă de persoane care necesită îmbunătăţirea condiţiilor de trai. Mai indică că pârâtul nu se regăseşte în listele menţionate şi nici nu întruneşte condiţiile art. 46 Cod Locativ.
Insistă că pârâtul ocupă ilegal spaţiul locativ, nefiind student sau lucrător al Academiei de Teatru Muzică şi Arte Plastice, nu dispune nici de un ordin de repartiţie în ap. 67 AB din blocul situat pe str. Hristo-Botev, 27, mun. Chişinău. La fel, susţine că Alexei Chirilov nici o dată nu a depus cerere pentru acordarea locuinţei de către Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova, considerând că nici nu avea temei pentru a o face. Afirmă că nu există nici hotărâre comună a administraţiei şi comitetului sindical, în temeiul căreia putea fi eliberat bon de repartiţie pentru Alexei Chirilov. Menţionează că pârâtul nu are un act legal, care l-ar justifica să rămână în locuinţa dată cu statut permanent, insistând că Alexei Chirilov ocupă ilegal spaţiul locativ din str. Hristo-Botev, nr. 27, mun.
Chişinău, din care trebuie să fie evacuat, fără a i se acorda o altă încăpere de locuit. Solicită evacuarea lui Alexei Chirilov din apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo-Botev 27, mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasarea din contul pârâtului în beneficiul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 august 2012 acţiunea a fost admisă, evacuat Alexei Chirilov din apartamentul nr. 67 B str. Hristo Botev, 27 mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ şi încasat de la Alexei Chirilov în beneficiul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova taxa de stat în sumă de 100 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2012 a fost respins apelul declarat de Alexei Chirilov şi menţinută hotărârea primei instanţe prin care Alexei Chirilov a fost evacuat din apartamentul nr. 67 AB din srt. Hristo Botev mun. Chişinău. La 15 iulie 2013, Alexei Chirilov a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii.
Susţine că de decizia contestată a luat cunoştinţă la 06 iunie 2013. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei instanţei de apel, considerând că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, nu au fost dovedite circumstanţele considerate de prima instanţă ca fiind stabilite, concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, au fost încălcate sau aplicate greşit normele de drept material. Susţine că în prima instanţă s-a constat cu certitudine faptul că conform probelor anexate la dosar familia recurentului, locuieşte în acest bloc locativ din anul 2003, fiind cazat în mod legal, şi anume în baza bonului departamental eliberat de administraţia intimatului.
Bonul departamental a fost dat intendentului căminului în timpul când recurentul a fost instalat în blocul locativ, din care motiv recurentul nu dispune de acest bon. Afirmă că în susţinerea opiniei enunţate, prima instanţă a reţinut că ordinul de repartiţie care ulterior a fost eliberat lui Alexei Chirilov pentru instalarea în această locuinţă, nu poate constitui temei legal de instalare în locuinţă, dar constituie un certificat care confirmă faptul locuirii lui Alexei Chirilov în această locuinţă. Consideră că din materialele dosarului rezultă cu certitudine că în baza Hotărârii Comitetului executiv Chişinău nr. 19/2 din 28 septembrie 1979 căminul cu 12 etaje din str. Hristo Botev, 27, mun.
Chişinău, a fost transmis la balanţa Institutului de Arte, actual Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova. Indică că este cert şi faptul că prin decizia Consiliului orăşenesc Chişinău „Cu privire la modificarea statutului juridic al căminelor din mun. Chişinău” nr. 25/18 din 03 august 1995, statutul juridic al căminului din str. Hristo Botev, 27, mun. Chişinău a fost modificat, fiindu-i atribuit statut de bloc locativ, fapt ce se ateste prin lista căminelor situate pe teritoriul mun. Chişinău, cărora li se atribuie statutul de blocuri anexă la decizia nominalizată. Menţionează că pct. 2 al deciziei nominalizate prevede că organele administraţiei publice locale vor elibera, în baza demersurilor întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor şi chiriaşilor căminelor ordine de repartiţie asupra spaţiului locativ.
Mai indică că el locuieşte în apartamentul nr. 67 В din str. Hristo Botev, 27, mun. Chişinău împreună cu familia sa din anul 2003, fiind instalat în acest spaţiu locativ de fosta conducere a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, anterior Universitatea de Stat a Artelor din Moldova, în baza bonului de repartiţie, eliberat de administraţia acestei instituţii. Cu referire la prevederile art. 46 şi art. 50 alin. (1) Codul cu privire la locuinţe, consideră că instalarea lui şi a membrilor familiei sale în apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo Botev, 27 mun. Chişinău a avut loc cu acordul fostei administraţii a actualei Academii de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi bonului de repartiţie eliberat de către aceasta, fapt ce confirmă netemeinicia susţinerii intimatului precum că el cu familia sa nu întruneşte nici-o condiţie legală pentru a locui în spaţiul locativ în litigiu.
Susţine că în cererea de apel reprezentantul recurentului a indicat că din momentul instalării în apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo Botev, 27, mun. Chişinău familia Chirilov sistematic a achitat plata pentru serviciile comunale şi chirie, de asemenea cu mijloace financiare proprii a participat la întreţinerea şi reparaţia acestui bloc locativ împreună cu alţi locatari, fapt care nu au fost infirmate de către intimat, însă Colegiul Civil a considerat ca neîntemeiate aceste argumente. Afirmă că reprezentantul intimatului la şedinţa instanţei de apel a recunoscut faptul că recurentul şi familia sa locuiesc în apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo Botev, 27, mun. Chişinău din anul 2003 în baza bonului departamental eliberat de administraţia intimatului şi sistematic a achitat plata pentru serviciile comunale şi chirie.
Menţionează că în conformitate cu art. 123 alin. (6) CPC, faptele invocate de una din părţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat. Consideră neîntemeiat argumentul reprezentantului Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice precum că bonul de repartiţie deţinut de Alexei Chirilov şi eliberat anterior de fosta administraţie a Academiei nu corespunde prevederilor art. 46 şi art. 50 Codul cu privire la locuinţe, respectiv nu poate fi considerat valabil. Indică că legea expres prevede modul de declarare a ordinelor de repartiţie nevalabile, dispoziţii care sunt statuate expres în art. 51 Codul cu privire la locuinţe, drept de care însă nu s-a folosit intimatul în cazul lui Alexei Chirilov.
La fel, consideră că odată ce blocul locativ în litigiu se află în gestiunea economică a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, iar gestiunea economică presupune soluţionarea problemei referitor la statutul locatarilor, respectiv ultima este obligată de a executa pct. 2 al deciziei Consiliului orăşenesc Chişinău nr. 25/18 din 03 august 1995 şi de a prezenta Primăriei mun. Chişinău şi Consiliului municipal Chişinău demers cu privire la eliberarea ordinului de repartiţie asupra spaţiul locativ ocupat de către el în mod legal. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 19 decembrie 2012 a fost expediată în adresa recursului la 13 februarie 2013, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 72), însă careva date care ar atesta data recepţionării acesteia la materialele dosarului lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 12 iulie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Alexei Chirilov, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova a solicitat evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo-Botev 27, mun. Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei şi admiterii acesteia, dispunând evacuarea lui Alexei Chirilov din apartamentul nr. 67 B str. Hristo Botev, 27 mun.
Chişinău, fără acordarea altui spaţiu locativ. Judecând apelul declarat de către Alexei Chirilov, instanţa de apel a găsit necesar de a-l respinge şi a menţine hotărârea primei instanţe prin care Alexei Chirilov a fost evacuat din apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo Botev mun. Chişinău. În conformitate cu art. 241 alin. (6) CPC prevăd că dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. Iar în sensul art. 239 CPC, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.
Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel a menţinut în mod arbitrar hotărârea primei instanţe, care însă în tot conţinutul său conţine discordanţe.
Astfel, la caz se constată că deşi în partea descriptivă a hotărârii prima instanţă indică că Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova a solicitat evacuarea lui Alexei Chirilov din apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo-Botev 27, mun. Chişinău, în partea motivată reţine că pârâtul locuieşte în apartamentul nr. 67 A fără nici un temei legal, astfel concluzionând că acţiunea este întemeiată şi urmează a fi admisă. În acelaşi timp, în dispozitivul hotărârii instanţa dispune evacuarea lui Alexei Chirilov din apartamentul nr. 67 B str. Hristo Botev, 27 mun. Chişinău. Cele enunţate denotă faptul că partea motivată a hotărârii, nu coincide cu soluţia instanţei cuprinsă în dispozitivul hotărârii, fapt ce constituie o încălcare a normelor de drept procedural.
Cu toate acestea, instanţa de apel, deşi constată că hotărârea primei instanţe este legală şi respinge apelul, în dispozitivul deciziei indică că menţine hotărârea, prin care a fost admisă acţiunea şi a fost evacuat Alexei Chirilov din apartamentul nr. 67 AB din str. Hristo-Botev 27, mun. Chişinău. Drept urmare, în situaţia descrisă se face neclar care anume spaţiu locativ este ocupat de către Alexei Chirilov, din care se solicită evacuarea ultimului şi mai mult, din care anume s-a dispus evacuarea lui. În aceste condiţii este evident că instanţa de apel, verificând legalitatea hotărârii primei instanţe nu a constatat neajunsurile din hotărârea primei instanţe, care de altfel, ar putea duce la imposibilitatea executării unei asemenea hotărâri, fapt ce indică la examinarea superficială a apelului, ce contravine dispoziţiilor art. 373 CPC.
Sub aspectul celor relatate se constată că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Alexei Chirilov. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova împotriva lui Alexei Chirilov cu privire la evacuarea din locuinţă, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea Ala Cobăneanu