Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2570/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 octombrie 2013
Părțile
Garabadji Maria vs Maiscoveţcaia Natalia
Pe scurt
Arvuna

2ra-2570/13 — Restituirea dublei arvune

Judecătoria Ciocana, mun. Chişinău Dosarul nr. 2ra-2570/13 Judecător: Malîi Ala Curtea de Apel Chişinău Judecători: Ana Panov, Tamara Pelin, Sergiu Arnăut Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 16 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Ala Cobăneanu, Sveatoslav Moldovan, Tatiana Răducanu, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Garabadji Maria, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Garabadji Maria către Miascoveţcaia Natalia, cu privire la încasarea dublei arvune şi a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, CONSTATĂ : La 06 mai 2011, reclamantul Garabadji Maria a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Miascoveţcaia Natalia, cu privire la încasarea dublei arvune şi a prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în toamna anului 2008 a dorit să cumpere apartamentul nr. 16 din satul Piatra Albă, com. Mileştii Mici, r-l Ialoveni ce aparţine cu drept de proprietate, pîrîtei Miascoveţcaia Natalia. Astfel, conform recipisei din 06.09.2008, Garabadji Maria a transmis pîrîtei cu titlu de arvună suma de 300 euro, iar pentru efectuarea tranzacţiei de vînzare-cumpărare, Miascoveţcaia Natalia a solicitat de la organele abilitate actele necesare şi s-a prezentat la biroul notarului „Galina Ceban”, situat în mun. Chişinău, bd. Grigore Vieru, 29. Înainte de semnarea contractului de vînzare-cumpărare Miascoveţcaia Natalia nu a fost de acord cu preţul de 27000 euro indicat în contract şi a solicitat indicarea preţului conform certificatului de evaluare eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni, considerînd că preţul este diminuat şi nu corespunde realităţii.

În acest sens, notarul a stabilit altă dată pentru semnarea contractului de vînzare-cumpărare, însă pîrîta nu s-a prezentat refuzînd încheierea tranzacţiei. Susţine reclamanta, că pînă în prezent Miascoveţcaia Natalia nu i-a restituit suma de 300 euro, iar la solicitarea de a-i restitui dubla arvunei în sumă de 600 euro, a primit refuz. Solicită reclamanta încasarea de la Miascoveţcaia Natalia 600 euro cu titlu de dublă arvună şi 20000 lei cu titlu de prejudiciul moral. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 10.11.2011 s-a încasat de la Miascoveţcaia Natalia în beneficiul Garabadji Maria suma de 300 euro, convertiţi în lei moldoveneşti la cursul oficial al Băncii Naţionale a Moldovei din data executării hotărîrii şi cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei, în rest s-a respins acţiunea.

În motivarea soluţiei instanţa de fond a menţionat că, speţei date nu-i sunt aplicabile regulile cu privire la arvună, întrucît este prezentă situaţia unei transmisiuni de bani în calitate de avans. Miascoveţcaia Natalia a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe şi a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă integral acţiunea lui Garabadji Maria. Prin cererea de concretizare a apelului declarat, apelanta Miascoveţcaia Natalia a solicitat casarea hotărîrii instanţei de fond în partea în care acţiunea lui Garabadji Maria a fost admisă, cu pronunţarea în această parte a unei hotărîrii, prin care acţiunea înaintată să fie respinsă, deoarece partea vinovată de neexecutarea obligaţiei de a contracta este intimata Garabadji Maria, care şi urmează să suporte consecinţele nefavorabile în acest sens, manifestate prin nerestituirea arvunei plătite pentru apartament.

A mai declarat apel, reprezentantul apelantei Garabadji Maria, avocatul Albu Vasile împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie încasată suma de 600 euro cu titlu de dublă arvună, suma de 20000 lei cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul moral cauzat şi suma de 2476 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013 a fost respins apelul lui Garabadji Maria, ca fiind neîntemeiat, a fost admis apelul declarat de către Miascoveţcaia Natalia. S-a dispus casarea hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 10 noiembrie 2011 şi adoptarea unei noi hotărîri prin care se respinge acţiunea depusă de către Garabadji Maria către Miascoveţcaia Natalia cu privire la încasarea dublei arvune şi prejudiciul moral, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a invocat prevederile art. 631 din Codul Civil, unde legiuitorul statuează că „arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea”, prevederile art. 632 din Codul Civil, potrivid căruia, arvuna se ia în calcul la executarea prestaţiei, iar în cazul în care aceasta nu s-a făcut, se restituie şi prevederile art. 633 din Codul Civil, care reglementează că „dacă, pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne celeilalte părţi. Dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei.” Totodată, instanţa de apel consideră, că prima instanţă în mod eronat a conchis că speţei nu îi sunt aplicabile regulile cu privire la arvună şi persistă situaţia unei transmisiunii de bani în calitate de avans.

Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 07 iunie 2013, reprezentantul apelantei Garabadji Maria, avocatul Albu Vasile, a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 10 noiembrie 2011, cu 2 emiterea unei noi hotărîri, prin care pretenţiile din cererea sa ar fi satisfăcute integral. În argumentarea recursului recurentul a invocat că în instanţa de apel nu s-a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat eronat legea. Miascoveţcaia Natalia a depus la 12.07.2013 referinţă pe marginea recursului declarat, în care şi-a exprimat dezacordul cu argumentele recurentului, precum şi a invocat omiterea termenului de atac.

Potrivit art. 440 alin. (2) CPC, recursul înaintat de reprezentantul apelantei Garabadji Maria, avocatul Albu Vasile a fost considerat admisibil şi transmis spre examinare într-un complet din 5 judecători. Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. După cum rezultă din materialele cauzei, decizia contestată a fost emisă la 20.02.2013 (f.d. 163-167), iar la 18.03.2013 a fost expediată părţilor pentru cunoştinţă. În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Reprezentantul apelantei Garabadji Maria, avocatul Albu Vasile a depus recursul la 07.06.2013, înscrisurile din dosar nu conţin însă o dovadă a momentul în care hotărîrea motivată a fost recepţionată şi de la care ar începe să curgă termenul de atac cu recurs, prezumîndu-se că a fost recepţionată mai tîrziu, nu a fost omis termenul de atac şi prin urmare, Colegiul consideră că recursul este declarat în termen. Judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în instanţa de apel şi verificînd, în limitele invocate în recurs şi a referinţei depuse de intimat, legalitatea deciziei atacate, Colegiul conchide temeinicia lui, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

Colegiul susţine ca fiind legală şi întemeiată soluţia dată de prima instanţă. Soluţia dată de instanţa de apel este ilegală, deoarece decurge din aprecierea greşită a circumstanţelor cauzei şi, ca urmare, aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile la soluţionarea litigiului. Potrivit materialelor cauzei, Colegiul constată cu certitudine că, Garabadji Maria în toamna anului 2008 a dorit să cumpere apartamentul nr. 16 din satul Piatra Albă, com. Mileştii Mici, r-l Ialoveni ce aparţine cu drept de proprietate, pîrîtei Miascoveţcaia Natalia. Astfel, conform recipisei din 06.09.2008, Garabadji Maria a transmis pîrîtei cu titlu de arvună suma de 300 euro, iar pentru efectuarea tranzacţiei de vînzare-cumpărare, Miascoveţcaia Natalia a solicitat de la organele abilitate actele necesare şi s-a prezentat la biroul notarului „Galina Ceban”, situat în mun.

Chişinău, bd. Grigore Vieru, 29. Înainte de semnarea contractului de vînzare-cumpărare Miascoveţcaia Natalia nu a fost de acord cu preţul de 27000 euro indicat în contract şi a solicitat indicarea preţului conform certificatului de evaluare eliberat de Oficiul Cadastral Teritorial Ialoveni, considerînd că preţul este diminuat şi nu corespunde realităţii. În acest sens, notarul a stabilit altă dată pentru semnarea contractului de 3 vînzare-cumpărare, însă pîrîta nu s-a prezentat refuzînd încheierea tranzacţiei. Susţine reclamanta, că pînă în prezent Miascoveţcaia Natalia nu i-a restituit suma de 300 euro, iar la solicitarea de a-i restitui dubla arvunei în sumă de 600 euro, a primit refuz. Drept urmare, Garabadji Maria s-a adresat în instanţa de judecată cu cerinţă de încasare de la Miascoveţcaia Natalia 600 euro cu titlu de dublă arvună şi 20000 lei cu titlu de prejudiciul moral.

Instanţa de fond a admis parţial acţiunea reclamantului. S-a încasat de la Miascoveţcaia Natalia în beneficiul Garabadji Maria suma de 300 euro şi cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei, în rest s-a respins acţiunea. Instanţa de apel a casat această soluţie şi a respins apelul lui Garabadji Maria, ca fiind neîntemeiat, a fost admis apelul declarat de către Miascoveţcaia Natalia. S- a dispus casarea hotărîrii instanţei de fond şi adoptarea unei noi hotărîri prin care se respinge acţiunea depusă de către Garabadji Maria către Miascoveţcaia Natalia cu privire la încasarea dublei arvune şi prejudiciul moral, ca neîntemeiată, motivînd prin aceea că instanţa de fond a interpretat eronat normele dreptului material şi nu a aplicat speţei în cauză reglementările Codului Civil cu privire la arvună.

Colegiul consideră soluţia dată de instanţa de apel ilegală, deoarece decurge din interpretarea greşită a circumstanţelor cauzei şi, ca urmare, aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile la soluţionarea litigiului. Astfel, instanţa de recurs reţine că, la adoptarea deciziei contestate, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 631, art. 632 şi art. 633 din Codul Civil al Republicii Moldova, norme care reglementează arvuna. Pornind de la prevederile actelor normative evocate supra, Colegiul reţine că, speţei în cauză nu i se pot aplica normele ce reglementează instituţia arvunii. Conform art. 513 Cod Civil al RM, obligaţiile se execută cu bună credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei şi la stingerea obligaţiei.

Conform art. 515 Cod Civil al RM, o obligaţie se poate naşte prin iniţierea şi desfăşurarea negocierilor de încheiere a contractului. Conform art. 631 Cod Civil al RM, arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită este considerată avans, înţelegerea cu privire la arvună trebuie să fie întocmită în scris. În cadrul examinării cauzei, părţile au confirmat că suma în cauză a fost achitată pentru încheierea unui viitor contract de vînzare-cumpărare a apartamentului între părţi.

Instanţa de recurs specifică că atît din conţinutul recipisei în cauză, considerată de către reclamantă ca arvună şi solicitată prin cerera de chemare în judecată a fi restituită în mărime dublă, cît şi din declaraţiile părţilor date pe parcursul examinării cauzei, la momentul perfectării recipisei menţionate, părţile au convenit în mod general asupra vînzării-cumpărării apartamentului, însă nu au constatat preţul de vînzare-cumpărare a apartamentului care urma a fi indicat în contract. Totodată, părţile nici nu au încheiat un pre-contract care ar fi reglementat principalele aspecte ce ţin de tranzacţia de vînzare-cumpărare a apartamentului, act 4 juridic recomandat a fi încheiat în astfel de situaţie, pentru a pune la punct principalele clauze ce se vor regăsi în contractul de vînzare-cumpărare.

Din declaraţiile părţilor rezultă că încheierea contractul de vînzare-cumpărare a apartamentului nu a avut loc din motivul că ambele nu au fost de acord cu preţul care urma a fi fixat în contractul autentificat de notar. Reclamanta, conform declaraţiilor ei a susţinut includerea în contract a preţului de piaţă, cu care a considerat că a avut o înţelegere prealabilă la momentul perfectării recipisei. Pîrîta la rîndul său a susţinut că în contractul autentificat de notar urma a fi inclus preţul cadastral. Astfel, divirgenţile dintre părţi au apărut referitor la preţul apartamentului care urma a fi inclus în contractul de vînzare-cumpărare, divirgenţe care nu pot fi înlăturate de către instanţa de judecată din lipsa probării poziţiilor fiecărei dintre părţi privitor la înţelegerea avută referitoare la preţul care urma a fi inclus în contractul de vînzare-cumpărare.

După cum s-a menţionat, conform art. 631 Cod Civil al RM arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. Norma în cauză pe de o parte confirmă încheierea unui contract, iar pe de altă parte garantează executarea acestuia. Plata arvunei este o condiţie esenţială şi urmează a fi considerată ca arvună atunci cînd părţile în prealabil au convenit asupra condiţiilor de bază al viitorului contact. În speţa dată, părţile nu au convenit totalmente asupra condiţiilor contractului de vînzare-cumpărare şi nici din conţinutul recipisei nu rezultă careva condiţii esenţiale ale contractului de vînzare-cumpărare, de aceea este imposibil de a constata din a cui vină şi din ce motive nu a fost încheiat contractul dat pentru care prealabil s-a achitat o sumă de 300 euro.

Prin urmare instanţa de recurs consideră că în speţa dată, suma achitată preventiv pentru un eventual contract de vînzare-cumpărare nu poate fi considerată ca arvună doar în baza faptului că aşa a fost denumită ea în conţinutul recipisei. Conform aceluiaşi articol 631 Cod Civil, în caz de dubii, suma plătită este considerată avans. Astfel, Colegiul consideră că speţei date nu-i sunt aplicabile regulile cu privire la arvună, întrucăt suntem în faţa unei transmisiuni de bani în calitate de avans. Totodată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că argumentele aduse de Garabadji Maria şi-au găsit în parte confirmare în cadrul examinării prezentului recurs.

Ţinînd cont de faptul că prima instanţă a constatat şi a elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea fondului cauzei, corect a aplicat legea materială şi procesuală, adoptînd o hotărîre legală şi întemeiată, iar instanţa de apel a adoptat o hotărîre ce reiese din aprecierea eronată a circumstanţelor cauzei, ce a dus la aplicarea eronată a legii materiale, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge 5 la concluzia de a admite recursul declarat, de a casa decizia instanţei de apel, cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În legătură cu cele relatate, conform art. 445 alin. (1) lit.f) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se admite recursul declarat de Garabadji Maria.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013 şi se menţine hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun. Chişinău din 10.11.2011, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Garabadji Maria către Miascoveţcaia Natalia, cu privire la încasarea dublei arvune şi a prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu Iuliana Oprea 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.