3ra-1549/13 — Cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea în funcţie şi obligarea de a i se elibera licenţă de executor judecătoresc

osarul nr.3ra-1549/13 prima instanţă: N. Simciuc instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 16 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat, Ion Corolevschi, Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de către Şimon Ada în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Şimon Ada împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la anularea ordinului de eliberarea sa din funcţie, restabilirea în funcţie şi obligarea de a i se elibera licenţă de executor judecătoresc, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Şimon Ada, c o n s t a t ă La 21 decembrie 2012, Şimon Ada a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la anularea ordinului de eliberarea sa din funcţie, restabilirea în funcţie şi obligarea de a i se elibera licenţă de executor judecătoresc.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, prin ordinul nr.45P-5 din 27 iunie 2006 al Departamentului de Executare a fost angajată în funcţie de executor specialist principal al Oficiului de Executare Hînceşti. La 30 august 2006 în baza ordinului nr. 63.2 al Departamentului de Executare a fost transferată în funcţia de şef de sector al aceluiaşi oficiu. La 20 octombrie 2006 în baza ordinului nr. 74.6 aceluiaşi departament a fost transferată în funcţia de şef - interimar al Oficiului de Executare Hînceşti. La 02 aprilie 2007 în baza ordinului nr. 27.11 aceluiaşi departament a fost transferată în funcţia de şef al aceluiaşi oficiu permanent. Menţionează că dat fiind faptul că la 16 ianuarie 2010, a născut pe Şimon Cezara, i s-a acordat concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, începând cu 15 martie 2010 până la 16 ianuarie 2013 inclusiv, în baza ordinului nr. 21 din 13 martie 2010 emis de Departamentul de Executare.

În perioada aflării în concediul pentru îngrijirea copilului, au avut loc modificări în 1 componenţa structurală a Ministerului Justiţiei conform art. 51 al Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti. Astfel, conform modificărilor Ministerul Justiţiei urma să asigure încetarea activităţii secţiilor civile ale oficiilor de executare pe măsura investirii în funcţie a 1/2 din numărul executorilor judecătoreşti stabilit pentru circumscripţia dată. Relevă, că în legătură cu acest fapt, la 13 septembrie 2010 Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei a emis ordinul nr. 379-p de preavizarea şefului Oficiului de Executare Hînceşti, începând cu 15 septembrie 2010 privind eliberarea din funcţia deţinută, în legătură cu încetarea activităţii.

Susţine că ordinul respectiv nu i-a fost adus la cunoştinţă la data indicată în el, deoarece se afla în concediul pentru îngrijirea copilului şi nu era prezentă la serviciu, iar la 12 octombrie 2010 prin ordinul nr.538-p al Departamentului de Executare a Ministerului Justiţiei s-a dispus eliberarea ei din funcţia publică, începând cu 15 octombrie 2010. Menţionează că, toate ordinele date au fost emise în perioada aflării sale legale în concediul pentru îngrijirea copilului şi ordinul de acordare a concediului pentru îngrijirea copilului nu a fost anulat, nefiind rechemată la serviciu. Astfel, ordinul de preavizare din 13 septembrie 2010 şi ordinul de eliberarea ei din funcţie din 12 octombrie 2010 au fost semnate de către ea, în aceiaşi zi, ziua cînd a fost telefonic invitată pentru a primi carnetul de muncă la Departamentul de Executare.

Conform fişei de post aprobată de Directorul Departamentului de Executare la 30 decembrie 2008, în atribuţiile sale în calitate de şef al oficiului de executare Hînceşti, intrau atribuţii care nu ţineau limitat de activitatea secţiei civile, operând cu atribuţii de gestionare a asigurării evidenţei documentelor executorii şi a dosarelor personale ale beneficiarelor, ceia ce ţine de secţia penală, pentru care era responsabilă. Conform Hotărârii Guvernului nr. 827 din 10 septembrie 2010 privind organizarea şi funcţionarea organelor de probaţiune, secţia dată a fost transmisă departamentului Instituţiilor Penitenciare de la Departamentul de Executare în număr de 216 unităţi de personal de la oficiile de executare.

Consideră reclamanta că faţă de ea la momentul concedierii, s-au admis abuzuri, astfel nu au fost respectate dispoziţiile art. 86 alin. (2) Codul muncii, conform căruia nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani. În plus mai menţionează că la fel nu a fost respectată procedura de concediere în cazul lichidării unităţii, prevăzută la art. 88 Codul muncii, conform cărei angajatorul este în drept să concedieze salariaţii de la unitate în legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, doar cu condiţia că va emite un ordin motivat din punct de vedere juridic, cu privire la lichidarea unităţii ori reducerea numărului sau a statelor de personal.

De fapt a avut loc doar lichidarea secţiei civile, secţia penală fiind transmisă la altă unitate – Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Mai menţionează că, în septembrie 2010 un consilier de probaţiune a secţiei penale a fost demis din funcţie, funcţia devenind vacantă, în ianuarie 2011 funcţia data fiind suplinită, respectiv rezultă că posibilitatea transferului său a existat. 2 Susţine că, conform articolul 89 Codul muncii, salariatul eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu prin hotărîre a instanţei de judecată. în temeiul art. 90 Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia.

Astfel, la 23 octombrie 2012 s-a adresat cu o cerere către pîrît, prin care a solicitat eliberarea licenţei pentru activitatea de executor judecătoresc, deoarece copilul la 16 ianuarie 2013 împlineşte vârsta de 3 ani şi doreşte să reia activitatea de executor judecătoresc. Relevă că prin răspunsul din 23 noiembrie 2012 pîrîtul i-a refuzat în satisfacerea cerinţelor, motivînd prin faptul că nu m-am adresat cu o astfel în cerere în decurs de 15 din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti. Consideră reclamanta că refuzul dat este unul nefondat, dat fiind faptul că omiterea termenului a fost unul justificat, şi anume, necesitatea îngrijirii copilului, iar solicitarea ei de a-i fi eliberată licenţa de executor judiciar este una întemeiată în scopul lichidării ilegalităţii eliberării sale din funcţie.

Solicită reclamanta repunerea în termen, declararea nulă a ordinului nr.538-p al Direcţiei de Executarea a Ministerului Justiţiei din 12 octombrie 2010 cu privire la eliberarea sa din funcţia publică începând cu 15 octombrie 2010, restabilirea sa în funcţie şi obligarea Ministerului Justiţiei să-i elibereze licenţa de executor judecătoresc. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 februarie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată cerinţa Adei Şimon privind repunerea în termen iar cererea de chemare în judecată depusă de ultima către Ministerul Justiţiei privind declararea nulităţii ordinului nr. 538-p din 12 octombrie 2010 în partea eliberării acesteia din funcţie începînd cu 15.10.2010 şi restabilirea în funcţie a fost respinsă ca fiind depusă tardiv.

Pretenţiile reclamantei ce ţin de obligarea de a i se elibera licenţă de executor judecătoresc au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013 a fost respins apelul declarat de către Şimon Ada şi menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 22 februarie 2013. La 05 august 2013 Şimon Ada a declarat recurs, împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea actelor contestate cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie admisă integral acţiunea. În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Prin scrisoarea de însoţire, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa participanţilor la proces copia deciziei motivate la 12 iulie 2013 (f.d.81). Prin prisma normei citate, în coraport cu data emiterii deciziei de către instanţa de apel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen. 3 În motivarea recursului recurenta a invocat că instanţele inferioare nu au examinat pricina minuţios, au aplicat eronat legea şi în concluzie au emis decizii ilegale. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul declarat se judecă în limitele invocate şi în baza referinţei depuse de către intimat. La 19 august 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Ministerului Justiţiei, copia cererii de recurs şi suplimentul la recurs, cu necesitatea de a depune referinţă asupra acestuia. Pînă la data examinării pricinii în ordine de recurs, Ministerul Justiţiei nu a depus referinţă la cererea de recurs, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Verificînd argumentele invocate în recurs în baza materialelor dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Din materialele pricinii s-a constatat că, potrivit carnetului de muncă anexat, Şimon Ada, din 27 iunie 2006, a fost angajată în funcţie de executor specialist principal, ulterior în funcţia de şef permanent al Oficiului de Executare Hînceşti (f.d. 6-12). La 16 ianuarie 2010, Şimon Ada, a născut o fiică, fapt ce se confirmă prin certificatul de naştere (f.d.23). Potrivit extrasului din ordinul nr. 21 din 31 martie 2010 al Departamentului de Executare, Adei Şimon i s-a acordat concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, începând cu 15 martie 2010 până la 16 ianuarie 2013 inclusiv (f.d.13).

La 13 septembrie 2010 Departamentul de Executare al Ministerului Justiţiei a emis ordinul nr. 379-p de preavizarea şefului Oficiului de Executare Hînceşti, începând cu 15 septembrie 2010 privind eliberarea din funcţia deţinută a unor colaboratori, în legătură cu încetarea activităţii, conform Legii nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti (f.d. 19, 39). Ulterior, la 12 octombrie 2010 prin ordinul nr.538-p al Departamentului de Executare a Ministerului Justiţiei s-a dispus eliberarea Adei Şimon din funcţia publică, începând cu 15 octombrie 2010, (f.d. 20). La 23 octombrie 2012, Şimon Ada, s-a adresat cu o cerere către Ministerul Justiţiei, prin care a solicitat eliberarea licenţei pentru activitatea de executor judecătoresc în raza mun.

Chişinău, deoarece copilul ei, la 16 ianuarie 2013 4 împlineşte vârsta de 3 ani şi doreşte să reia activitatea de executor judecătoresc. Totodată a menţionat că la momentul eliberării licenţelor pentru activitatea de executor judecătoresc, se afla în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de trei ani şi nu a fost informată de către Departamentul de Executare despre posibilitatea primirii licenţei, astfel fiind lipsită de sursa de informare în vederea obţinerii acesteia în modul şi termenii prevăzuţi (f.d.21).

Prin răspunsul din 23 noiembrie 2012, Ministerul Justiţiei, i-a refuzat lui Şimon Ada, în satisfacerea cerinţelor, motivînd prin faptul că potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 113 din 17 iunie 2010 privind executorii judecătoreşti, persoanele care activau la data intrării în vigoare a prezentei legi în calitate de director, vicedirector, şef şi colaborator al direcţiei de executare a documentelor civile şi administrative, al serviciului juridic, de şef (şef adjunct) al oficiului de executare, de colaborator al secţiei civile a oficiului de executare al Departamentului de executare, care au întrunit condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1), lit. a)-c)şi e)-f) li s-a eliberat la cerere licenţe pentru activitatea de executor judecătoresc în localitatea în care activau, fără a susţine concurs.

Cererea urma a fi adresată ministrului justiţiei şi depusă prin intermediul Departamentului de executare în termen de 15 zile din data intrării în vigoare a legii. Nefiind de acord cu răspunsul Ministerului Justiţiei, Şimon Ada, la 21 decembrie 2012 s-a adresat în instanţa de judecată cu prezenta acţiune. Prima instanţă, prin hotărârea din 22 februarie 2013 a respins ca neîntemeiată cerinţa Adei Şimon privind repunerea în termen, iar cerinţa privind declararea nulităţii ordinului nr. 538-p din 12 octombrie 2010 în partea eliberării acesteia din funcţie începînd cu 15 octombrie 2010 şi restabilirea în funcţie a fost respinsă ca fiind depusă tardiv. Pretenţiile reclamantei ce ţin de obligarea de a i se elibera licenţă de executor judecătoresc au fost respinse ca neîntemeiate.

Instanţa de apel, prin decizia din 06 iunie 2013 a respins apelul declarat de către Şimon Ada şi hotărîrea primei instanţei a fost menţinută. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că, instanţele ierarhic inferioare, respectând prevederile art. 118 CPC în colaborare cu art. 241 alin. (5) CPC şi reieşind din cumulul de probe prezentate în cadrul judecării cauzei, a ajuns la o concluzie justă privind respingerea acţiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie. Conform art. 355 alin. (1) lit. a) Codul Muncii, cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen de 3 luni de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său.

Din conţinutul dispoziţiilor citate rezultă în mod cert că în vederea soluţionării litigiului cu privire la restabilirea în funcţie, Şimon Ada urma să se adreseze instanţei de judecată în termen de trei luni din momentul în care a aflat despre încălcarea dreptului său. Şimon Ada în cererea de chemare în judecată şi în cererea de recurs susţine că ordinul de preavizare din 13 septembrie 2010 şi ordinul de concediere din 12 octombrie 2010, le-a primit contrasemnătură într-o zi, ziua cînd a fost invitată telefonic pentru a primi carnetul de muncă de la Direcţia de Executare. 5 La acest capitol, Completul ţine să menţioneze că din materialul probator se atestă contrariul şi anume: Şimon Ada a făcut cunoştinţă cu ordinul de preavizare nr. 379-p din 13 septembrie 2010, la 15 septembrie 2010, contrasemnătură (f.d.39).

Iar cu ordinul de concediere din 12 octombrie 2013, după cum susţine recurenta Şimon Ada, a făcut cunoştinţă în ziua cînd a venit să-şi primească carnetul de muncă de la Direcţia de Executare, adică la 13 octombrie 2010 (f.d.12). Contrar prevederilor enunţate mai sus, Şimon Ada a depus cerere de chemare în judecată la 21 decembrie 2012, adică cu depăşirea termenului de trei luni. Conform art.271 Codul civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripţia poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului.

Conform art. 355 alin.(2) Codul muncii, cererile depuse cu omiterea termenelor prevăzute la alin.(1), din motive întemeiate, pot fi repuse în termen de instanţa de judecată. Articolul 116 alin. (3) Codul de procedură civilă prevede că la cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Şimon Ada solicitînd repunerea cererii de chemare în judecată în termen nu a anexat probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului în termenul prevăzut de lege.

În acest context instanţa de recurs consideră neîntemeiat argumentul recurentei că motivul omiterii a termenului de adresare în judecată, invocat de către ea şi anume, aflarea sa în concediu pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de trei ani pe care nu avea în grija cui să-l lase, nu poate servi ca un motiv întemeiat, care i-ar acorda instanţei dreptul de a o repune pe reclamantă în termen. Conform art. 251 Codul muncii, se interzice concedierea femeilor gravide, a femeilor care au copii în vîrstă de pînă la 6 ani şi a persoanelor care folosesc concediile pentru îngrijirea copilului prevăzute la art.124, 126 şi 127, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.86 alin.(1) lit.b), g)–k).

Conform art. 86 alin. (1) lit. b) Codul muncii, concedierea – desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată – se admite pentru în cazul lichidării unităţii sau încetarea activităţii angajatorului persoană fizică. Potrivit alin. (2) acelaşi articol, nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vîrstă de la 3 la 6 ani, în perioada îndeplinirii obligaţiilor de stat sau obşteşti, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii.

6 Completul nu poate reţine nici argumentul recurentei că nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, deoarece în cazul în speţă a avut loc lichidarea unităţii. Prin urmare, Completul consideră că instanţa de apel a determinat definitiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, apreciind probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art.130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, aplicând corect normele de drept material.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Şimon Ada şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (l) lit. a), CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Şimon Ada. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Şimon Ada împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la anularea ordinului de eliberarea sa din funcţie, restabilirea în funcţie şi obligarea de a i se elibera licenţă de executor judecătoresc.

Decizia este irevocabilă din data emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Ion Corolevschi Valentina Clevadî Tatiana Vieru 7