2ra-3229/13 — Repararea prejudiciului moral

prima instanţă E. Cobzac dosarul nr. 2ra-3229/13 instanţa de apel N. Vascan E. Clim Iu. Cotruţa DECIZIE 16 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Galina Stratulat, Ion Corolevschi examinând recursurile declarate de către Ministerul Finanţelor şi Ipate Nichita, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ipate Nichita împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei şi Penitenciarului nr. 3 cu privire la repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Finanţelor şi Ipate Nichita şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 05 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La 17 decembrie 2007, Ipate Nichita a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova şi Penitenciarului nr. 13 mun.

Chişinău cu privire la constatarea violării dreptului de a efectua convorbiri telefonice, recunoaşterea şi confirmarea violării art. 1 combinat cu art. 8 şi art. 13 ale CEDO şi repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii, reclamantul Ipate Nichita a invocat că la 14 decembrie 2005 a fost transferat în Penitenciarul nr. 13 mun. Chişinău şi îndată a solicitat şefului penitenciarului să-i fie permis de a avea convorbiri telefonice cu mama sa invalidă şi copilul său, însă i-a fost refuzat pe motivul că preveniţii nu dispun de dreptul la convorbiri telefonice. Susţine că la 02 ianuarie 2006 s-a adresat cu cerere către şeful penitenciarului, în care printre alte cerinţe a solicitat oferirea dreptului de a purta convorbiri telefonice cu familia, la care nu a primit răspuns.

Drept urmare s-a adresat cu plângere către Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei, la care, prin răspunsul din 21 aprilie 2006, a fost informat că contactul cu alte persoane se permite la decizia instanţei de judecată, în procedura cărei se află dosarul. Ulterior, a mai depus o cerere către şeful penitenciarului, având aceiaşi solicitate, iar prin răspunsul nr. 1/J-2/06 din 06 septembrie 2006 a fost informat că conform statutului executării pedepsei de către condamnaţi, prevenţii nu dispun de dreptul de a efectua convorbiri telefonice. 2 Susţine că a mai adresat suplimentar plângere cu privire la încălcarea dreptului la convorbiri telefonice către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, însă prin răspunsul nr. 12/J-711/07 din 14 martie 2007, i-a fost comunicat repetat că preveniţilor li se permit convorbirile telefonice doar în baza hotărârii organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, în procedura cărora se află cauza.

Prin cerere prealabilă adresată Ministerului Justiţiei a solicitat anularea răspunsurilor Departamentului Instituţiilor Penitenciare nr. 10/1/J-811/06 din 21 aprilie 2006 şi nr. 12/J-711/07 din 14 martie 2007, însă prin răspunsul din 12 octombrie 2007 aceasta a fost respins, asemeni fiind respinsă şi cererea prealabilă adresată Departamentului Instituţiilor Penitenciare cu privire la anularea unor răspunsuri, inclusiv şi răspunsul Penitenciarului nr. 13 din 06 septembrie 2006. Solicită Ipate Nichita recunoaşterea şi confirmarea violării dreptului său la convorbiri telefonice cu familia, rudele apropiate, avocat şi alte persoane timp de doi ani, de către organele ierarhic inferioare ale Ministerului Justiţiei şi anume Penitenciarul nr. 13 şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare, recunoaşterea şi confirmarea violării art. 1 combinat cu art. 8 şi 13 CEDO prin faptul că până în prezent nu a avut din partea pârâtului o reparare efectivă a dreptului la convorbiri telefonice, deşi a apelat de mai multe ori întru înlăturarea încălcărilor cu privire la dreptului lui la convorbiri telefonice şi încasarea prejudiciului moral în sumă de 300000 lei, pentru suferinţele morale enorme ca urmare a imposibilităţii de a duce convorbiri cu mama sa invalidă, copilul său, rude şi alţii.

Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 08 aprilie 2008 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 septembrie 2008 a fost admis recursul declarat de către Nichita Ipate, casată hotărârea primei instanţe şi restituită pricina spre rejudecare în prima instanţă. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 29 mai 2009 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 octombrie 2009 a fost respins apelul declarat de către Nichita Ipate şi menţinută hotărârea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 septembrie 2010 a fost admis recursul declarat de către Ipate Nichita, casată integral decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 03 noiembrie 2011 a fost admis apelul declarat de către Ipate Nichita, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 29 mai 2009 cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 09 februarie 2012 acţiunea în cauză a fost disjungată, astfel încât partea ce ţine de constatarea violării dreptului reclamantului de a efectua convorbiri telefonice, recunoaşterea şi confirmarea violării art. 1 combinat cu art. 13 al Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor Omului a fost strămutată spre examinare judecătorului de instrucţie al Judecătoriei centru mun. Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 18 iunie 2012 a fost admisă plîngerea condamnatului Ipate Nichita şi s-a constatat faptul violării 3 dreptului lui Ipate Nichita de a efectua convorbiri telefonice. A fost constatat faptul că administraţia Penitenciarului nr. 13, mun. Chişinăuîn perioada 14 decembrie 2005 – 11 iulie 2008 a încălcat dreptul condamnatului Ipate Nichita la convorbiri telefonice. Ulterior, la 27 noiembrie 2012 Ipate Nichita şi-a concretizat pretenţiile din acţiune solicitând încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a prejudiciului moral în sumă de 50000 lei pentru violarea dreptului său la convorbiri telefonice prevăzut de art. 8 CEDO. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 05 decembrie 2012 acţiunea lui Ipate Nichita a fost admisă parţial şi a fost încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Ipate Nichita suma de 2000 lei pentru violarea dreptului reclamantului la convorbiri telefonice prevăzut de art. 8 CEDO. În rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013 au fost respinse apelurile declarate de către Ministerul Finanţelor şi Ipate Nichita şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe. La 19 iunie 2013, Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.

În motivarea recursului Ministerul Finanţelor a indicat că instanţele de judecată greşit au admis parţial acţiunea deoarece intimatul Ipate Nichita nu a dovedit faptul pricinuirii prejudiciului moral nu a indicat de către cine şi în ce circumstanţe în baza căror acţiuni /inacţiuni i-a fost cauzate suferinţe morale /psihice sau fizice prin ce se manifestă aceasta. Iar, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei identificarea unor criterii de evaluare a întinderii acestora în sensul art. 1423 Codul civil. Consideră că din materialele dosarului rezultă că condiţiile de detenţie şi alimentare din Instituţia de detenţie unde se afla Ipate Nichita corespunde standardelor legale, inclusiv celor stabilite de Hotărîrea Guvernului nr. 609 din 29 mai 2006. Prin urmare instanţele de judecată în mod neîntemeiat şi eronat nu a reţinut la emiterea hotărârii consecutivitatea tuturor circumstanţelor.

O asemenea acţiune desigur că este în contradicţie cu prevederile art. 130, 239, 240 Codul de procedură civilă. De asemenea instanţele încasând daune morale cu titlu de despăgubiri si-au întemeiat soluţia doar pe prezumţii reţinute cu încălcarea reglementărilor art. 240 şi 241 Codul de procedură civilă. La 05 august 2013 şi suplimentar la 24 septembrie 2013, Ipate Nichita a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti cu emiterea unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii. Recurentul Ipate Nichita, în motivarea recursului a indicat că, instanţele de judecată au aplicat direct prevederile CEDO acordându-i o compensaţie morală în sumă de 2000 lei pentru violarea art. 8 CEDO, pe când aplicarea directă a Convenţiei cere ca şi compensaţiile acordate să fie proporţionale cu cele acordate 4 de CEDO în cauzele similare.

Consideră că Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului acordă cel puţin 3000 euro compensaţie morală în asemenea cauze. Mai indică că instanţele de judecată nu au ţinut cont de circumstanţele cauzei şi de gravitatea acţiunilor ilegale ale pârâţilor şi anume i-au interzis ilegal la convorbiri telefonice cu avocatul, rudele apropiate, mama foarte grav bolnavă, organizaţii non-guvernamentale pentru apărarea drepturilor omului - acţiuni care au avut consecinţă grave pentru apărarea drepturilor omului şi intereselor legitime ale sale termen de 2 ani şi 7 luni, fapt care i-a cauzat o stare de stres enormă şi frustrare, care a avut impact negativ asupra sănătăţii sale. Prin referinţa depusă de Ipate Nichita la 06 septembrie 2013 a solicitat respingerea recursului declarat de către Ministerul Finanţelor ca fiind inadmisibil.

La 17 septembrie 2013, Ministerul Justiţiei a depus referinţă prin care a solicitat respingerea recursurilor ca fiind neîntemeiate. În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii este cert faptul că prin scrisoarea din 03 mai 2013 Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor copia deciziei redactate din 10 aprilie 2013, însă la actele pricinii lipsesc probe prin care s-ar confirma că recurenţii au recepţionat decizia redactată a instanţei de apel. Astfel, instanţa de recurs consideră recursurile declarate de Ministerul Finanţelor la 19 iunie 2013 şi de către Ipate Nichita la 05 august 2013 depuse în termenul legal.

În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 19 septembrie 2013 a considerat recursurile admisibile şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile depuse în termen, neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea hotărârilor judecătoreşti din următoarele considerente. În conformitate cu art.445 al.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

Din actele pricinii rezultă că Ipate Nichita la 14 decembrie 2005 a fost transferat din Izolatorul de Detenţie Preventivă al Comisariatului General de Poliţie la Penitenciarul nr. 13, în privinţa lui fiind aleasă măsura preventivă – arestul în cadrul urmăririi penale , iar apoi şi în cadrul examinării dosarului penal de învinuire pentru omor. Prin sentinţa Judecătoriei Criuleni din 29 martie 2007 Ipate Nichita a fost condamnat conform art. art. 89, 15, 88 Codul penal (redacţia anului 1961) art. 290 alin. (19, 349 Codul penal la 18 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Sentinţa respectivă a fost atacată cu apel de către procuror şi Ipate Nichita, însă prin decizia Curţii de Apel 06 decembrie 2007 apelurile au fost respinse, sentinţa devenind definitivă.

5 Ulterior, Ipate Nichita a depus un recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie socitînd achitarea sa, însă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 16 aprilie 2008 recursul lui Ipate Nichita a fost declarat inadmisibil, decizia fiind irevocabilă. Astfel, la data devenirii hotărârii judecătoreşti irevocabilă Ipate Nichita a avut statut de condamnat. S-a mai stabilit că în cadrul examinării dosarului penal în instanţa de fond, Ipate Nichita a solicitat pedepsirea şefului Penitenciarului 13 pentru că nu i se permite efectuarea convorbirilor telefonice, instanţa luând decizia de a explica reclamantului-recurent dreptul lui de a se adresa la Ministerul Justiţie cu cererea dată.

Instanţa de recurs reţine drept legală concluzia instanţelor de judecată referitoare la aceea că în temeiul art. 166 CPP şi art. 326 Codul de executare condamnatului îi sunt garantate un şir de drepturi, printre care şi dreptul de a purta convorbiri telefonice cu familia, cu rudele apropiate acestuia şi alte persoane. Totodată, conform pct. 5 al Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 538 din 26 mai 2006, prin noţiunea de deţinut se consideră persoana privată de libertate în condiţiile legii care se deţine în penitenciare, indiferent de statutul acesteia (condamnat sau prevenit). Conform pct. 87, pct. 350-372 a Hotărîrii Guvernului nr. 583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea statutului executării pedepsei de către condamnaţi, deţinutul are dreptul la convorbiri telefonice de la telefonul public, din cont propriu.

Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice, administraţia penitenciarului va instala telefoane publice în penitenciar în locuri speciale, destinate acestui scop. Deţinuţii au dreptul, o dată la două săptămîni, la cel puţin o convorbire telefonică, cu o durată de 10 minute, cu soţul, o rudă sau cu o altă persoană, la alegerea, dacă persoana în cauză nu cere o durată de timp mai mică. Plata pentru convorbirile telefonice se efectuează în baza cartelei, iar în cazul unei linii suplimentare, conform tarifelor stabilite, de pe contul de peculiu al deţinutului, or, deşi Ipate Nichita avea statut de condamnat şi prevenit, nici una din prevederile legale menţionate, nu prevăd direct interdicţia prevenitului de a efectua convorbiri telefonice.

Tot din actele pricinii este stabilit că Ipate Nichita a depus 2 cereri de efectuare a convorbirilor telefonice, ambele fiind admise, recurentul a efectuat convorbire telefonică cu durata de 10 minute de la cartela proprie la 11 iulie 2008 şi o convorbire telefonică de la cartela proprie la 07 octombrie 2008. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 18 iunie 2012 prin care s-a constatat violarea dreptului lui Ipate Nichita de a efectua convorbiri telefonice, de către administraţia Penitenciarului nr. 13, mun.

Chişinău în perioada 14 decembrie 2005 – 11 iulie 2008. În conformitate cu art. 123 alin. (2) Codul de procedură civilă, faptele stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea altei pricini civile la care participă aceleaşi persoane. 6 Astfel, până la emiterea hotărârii judecătoreşti în pricina civilă Ipate Nichita împotriva Ministerului Finanţelor şi Ministerului Justiţiei, deja exista o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat violarea dreptului numitului la convorbiri telefonice, garantat de art. 8 CEDO.

Conform art. 8 al Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decît în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Prin urmare instanţele judecătoreşti corect au stabilit că prin încheierea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 18 iunie 2012 din parte administraţiei Penitenciarului nr. 13 a avut loc violarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a enunţat că, „un element esenţial atât al vieţii private, cât şi al reabilitării deţinuţilor ca contactul lor cu lumea din afară să fie menţinut pe cât acest lucru este posibil, pentru a facilita reintegrarea lor în societate după eliberare şi acest lucru se efectuează, spre exemplu, prin asigurarea condiţiilor pentru vizite pentru prietenii deţinuţilor şi prin permisiunea de a coresponda cu ei şi cu alte persoane (cauza Ciorap contra Moldovei, nr. 12066/02 din 19 iunie 2007) . Conform art. 41 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi Libertăţilor Fundamentale, dacă se declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al părţilor contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a cerinţelor acestei violări Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.

Conform art. 1422 al. (1) al Codului civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. În astfel de circumstanţe instanţa de recurs consideră că instanţele judecătoreşti corect au apreciat faptul că încălcările constatate nu pot fi înlăturate decât prin compensare unei sume băneşti, iar argumentele recurentului Ministerului Finanţelor în acest sens nu pot fi reţinute.

Totodată, având la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare şi reieşind din caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice şi fizice cauzate reclamantului-recurent, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, instanţele corect au determinat cuantumul prejudiciului moral în mărime de 2000 lei acesta fiind pe măsura de a atenua suferinţele psihice şi fizice cauzate lui Ipate Nichita, fiind echitabilă şi suficientă pentru prejudiciul suferit de către acesta, cu atît mai mult 7 însăşi că constatarea violării dreptului constituie prin sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru orice prejudiciu moral eventual cauzat, fapt susţinut şi de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cazul Amihalachioaie contra Moldovei.

Prin urmare, argumentele recursurilor Ministerului Finanţelor şi a lui Ipate Nichita cu referire la aplicarea şi interpretarea eronată a normelor dreptului material şi procedural la stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs şi se resping ca neîntemeiate, deoarece acesta a fost apreciat în condiţiile prevederilor legale, luându-se în consideraţie circumstanţele în care a fost cauzat. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt legale şi întemeiate, corespund circumstanţelor de fapt şi de drept stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile Ministerului Finanţelor şi a lui Ipate Nichita şi de a menţine decizie instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art.445 al.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursurile declarate de către Ministerul Finanţelor şi Ipate Nichita. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 05 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ipate Nichita împotriva Ministerului Finanţelor, Ministerului Justiţiei şi Penitenciarului nr. 3 cu privire la repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Svetlana Filincova judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Galina Stratulat Ion Corolevschi