Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-2735/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 octombrie 2013
Părțile
Cotovici Constantin vs Cotovici Grigore, Rodica Bejan, Primăria s. Hruşova, r-nul Criuleni, Valuţa Anatolie, SRL Sofos-Agro, Zavtoni Constantin
Pe scurt
Semnarea testamentului de către o persoană, prelungirea termenului pentru acceptarea succesiunii, acceptarea succesiunii

2ra-2735/13 — Prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, declararea nulităţii testamentelor, a certificatului de moştenitor testamentar şi a contractelor de vânzare-cumpărare

dosarul nr.2ra-2735/13 prima instanţă: A. Cazacliu instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu DECIZIE 11 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima, Iuliana Oprea Elena Covalenco, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Constantin Cotovici, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eduard Afanasiev în interesele lui Constantin Cotovici împotriva lui Grigore Cotovici, Rodicăi Bejan (Cotovici), Primăria satului Hruşova, raionul Criuleni şi intervenienţilor accesorii Biroul notarului Olga Golubciuc, Biroul notarului Vera Bîstriţcaia, Anatolie Valuţa, Societatea cu răspundere limitată „Sofos-Agro” şi Constantin Zavtoni cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii şi declararea nulităţii testamentelor, a certificatului de moştenitor testamentar şi a contractelor de vânzare-cumpărare şi la cererea reconvenţională a Rodicăi Bejan împotriva lui Constantin Cotovici şi intervenienţilor accesorii Serghei Cotovici, Nicolae Cotovici, Andrei Cotovici, Gheorghe Cotovici şi Biroul notarului Vera Bîstriţcaia cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a faptului acceptării succesiunii prin intrarea în posesiune şi a locului deschiderii succesiunii testamentare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013,

prin care a fost respins apelul declarat de către Constantin Cotovici şi menţinută hotărârea Judecătoriei Criuleni din 08 mai 2012, c o n s t a t ă: La 05 august 2008, Eduard Afanasiev a depus în interesele lui Constantin Cotovici o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei s. Hruşova, r-nul Criuleni cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii. În motivarea acţiunii a indicat că la 16 decembrie 2001, a decedat tatăl reclamantului, Simion Cotovici. Prin testamentul din 11 aprilie 1995 i-a fost testată averea, inclusiv casa de locuit cu suprafaţa de 110,9 m.p., cu anexele cu suprafaţa de 36,3 m.p. şi terenul aferent cu suprafaţa de 0,226 ha din s. Ciopleni, com. Hruşova, r-nul Criuleni.

Menţionează că după decesul tatălui său, reclamantul împreună cu soţia sa a îngrijit lotul de pământ. Susţine că reclamantul este invalid de gradul II, iar începând cu 15 martie 2006, după o intervenţie chirurgicală, nu se poate mişca singur, din care motiv nu a avut posibilitate să perfecteze actele necesare pentru oformarea succesiunii. Afirmă că reclamantul s-a adresat la Primăria com. Hruşova pentru primirea succesiunii, însă i-a fost comunicat că este necesar să se adreseze în instanţa de judecată pentru prelungirea termenului de acceptare a succesiunii. Invocă că reclamantul a aflat despre testamentul menţionat la 30 iulie 2008, cînd a primit duplicatul acestuia. Consideră că reclamantul a omis termenul de acceptare a succesiunii din motive ce nu au depins de voinţa acestuia, deoarece nu a ştiut despre existenţa testamentului.

Prin urmare, solicită prelungirea lui Constantin Cotovici a termenului de acceptare a succesiunii. La 13 august 2008, Rodica Bejan a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Criuleni cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii. În motivarea acţiunii a indicat că bunelul său, Simion Cotovici, înainte de deces, a lăsat cuvânt tuturor fiilor săi că după deces, casa de locuit şi terenul aferent, care-i aparţin, va rămîne ei. La 16 decembrie 2001, bunelul său a decedat. Menţionează că în legătură cu faptul că toţi moştenitorii legali ştiau despre dispoziţia verbală a bunelului său, părinţii săi, Nicolae Cotovici şi Ana Cotovici îngrijeau de succesiunea deschisă.

Susţine că la momentul deschiderii succesiunii, ea era încă minoră şi de aceea nu putea să depună cerere la notar pentru acceptarea succesiunii. Afirmă că la 17 iunie 2006, ea a încheiat căsătoria şi a primit familia soţului său, Bejan. După încheierea căsătoriei, ea împreună cu soţul său s-au instalat cu traiul în casa părinţilor soţului din s. Bulboaca, însă în prezent, doresc să se instaleze cu traiul în casa bunelului său. În legătură cu acest fapt, ei au început efectuarea reparaţiei capitale a casei şi prin lucrurile bunelului au găsit testamentul, pe care bunelul l-a întocmit pe numele său la 18 mai 1999. Invocă că ea nu a ştiut despre existenţa acestui testament. La fel, despre existenţa acestui testament nu au ştiut nici moştenitorii legali, care puteau, la rândul lor, să depună o cerere la notar cu privire la acceptarea succesiunii testamentare în favoarea sa.

Prin urmare, solicită prelungirea termenului de acceptare a succesiunii. Prin încheierea Judecătoriei Criuleni din 18 decembrie 2008 pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eduard Afanasiev în interesele lui Constantin Cotovici împotriva Primăriei s. Hruşova, r-nul Criuleni cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii şi pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Rodicăi Bejan împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii au fost conexate într-un singur proces. Constantin Cotovici a depus o cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva Rodicăi Bejan, prin care a solicitat declararea nulităţii testamentului nr. 1361 din 18 mai 1999, întocmit pe numele Rodicăi Bejan, deoarece testamentul menţionat a fost întocmit cu încălcarea legislaţiei în vigoare.

La 19 iunie 2009, Constantin Cotovici a mai depus o cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva lui Grigore Cotovici şi intervenienţilor accesorii Biroul notarului Olga Golubciuc şi Biroul notarului Vera Bîstriţcaia, prin care a solicitat declararea nulităţii testamentului nr. 1362 din 18 mai 1999, întocmit pe numele lui Grigore Cotovici şi a certificatului de moştenitor testamentar din 17 iunie 2002, eliberat pe numele lui Grigore Cotovici, anularea tuturor tranzacţiilor ulterioare cu loturile de pământ cu nr. cadastrale 3136205153, 3136201016 şi 3136202165 şi aducerea părţilor la poziţia iniţială în cazul constatării faptului vânzării terenurilor menţionate şi încasarea de la pârât a cheltuielilor de judecată.

La 13 iulie 2009, Constantin Cotovici a mai depus o cerere de chemare în judecată suplimentară împotriva lui Grigore Cotovici şi intervenienţilor accesorii Biroul notarului Olga Golubciuc şi Biroul notarului Vera Bîstriţcaia, prin care a solicitat declararea nulităţii, prin care a solicitat declararea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2004 a terenului cu nr. cadastral 3136202165, a contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 2008 a terenului cu nr. cadastral 3136201016 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 2008 a terenului cu nr. cadastral 3136205153. De asemenea, a solicitat şi atragerea în proces în calitate de intervenienţi accesorii pe Anatolie Valuţa, SRL „Sofos Agro”, Natalia Zatic şi Constantin Zavtoni.

Prin încheierea Judecătoriei Criuleni din 26 august 2009 au fost atraşi în calitate de intervenienţi accesorii Anatolie Valuţa, Natalia Zatic, Constantin Zavtoni şi SRL „Sofos-Agro”. Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 11 mai 2010 acţiunile lui Constantin Cotovici şi a Rodicăi Bejan au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 ianuarie 2011 au fost admise apelurile declarate de către Rodica Bejan şi Constantin Cotovici, a fost casată integral hotărârea primei instanţe şi a fost restituită pricina spre rejudecare în prima instanţă, de un alt complet de judecată.

La 07 iulie 2011, Rodica Bejan a depus o cerere de modificare a pretenţiilor împotriva lui Constantin Cotovici şi intervenienţilor accesorii Serghei Cotovici, Nicolae Cotovici, Andrei Cotovici, Gheorghe Cotovici şi Biroului notarului Vera Bîstriţcaia, solicitând constatarea dreptului de proprietate al lui Simion Cotovici asupra casei de locuit şi asupra terenului aferent cu suprafaţa de 0,2260 ha din s. Ciopleni, r-nul Criuleni, a faptului acceptării succesiunii prin intrarea în posesiune şi a locului deschiderii succesiuni testamentare.

La 11 iulie 2011, Eduard Afanasiev a depus în interesele lui Constantin Cotovici o cerere de concretizare a pretenţiilor, solicitând prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, declararea nulităţii testamentului nr. 1361 din 18 mai 1999, întocmit pe numele Rodicăi Bejan, a testamentului nr. 1362 din 18 mai 1999, întocmit pe numele lui Grigore Cotovici, a certificatului de moştenitor testamentar din 17 iunie 2002, eliberat pe numele lui Grigore Cotovici, a contractului de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2004 încheiat între Grigore Cotovici şi Anatolie Valuţa, a contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 2008 încheiat între Grigore Cotovici şi SRL „Sofos-Agro” şi a contractului de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 2008 încheiat între Grigore Cotovici şi Natalia Zatic, Constantin Zavtoni şi încasarea de la Rodica Bejan a cheltuielilor de judecată în sumă de 1073,95 lei şi de la Grigore Cotovici – a cheltuielilor de judecată în sumă de 1225,05 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 08 mai 2012 acţiunea iniţială a fost respinsă ca neîntemeiată. A fost admisă acţiunea reconvenţională şi a fost constatat dreptul de proprietate al lui Simion Cotovici asupra casei de locuit şi asupra terenului aferent casei cu suprafaţa de 0,2260 ha din s. Hruşova, r-nul Criuleni, faptul acceptării succesiunii de către Rodica Bejan în baza testamentului din 18 mai 1999 a averii succesorale rămasă după decesul lui Simion Cotovici şi locul deschiderii succesiunii după decesul lui Simion Cotovici – s. Hruşova, r-nul Criuleni. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 a fost respins apelul declarat de către Constantin Cotovici şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 14 mai 2013, Constantin Cotovici a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii iniţiale şi respingerea acţiunii reconvenţionale. Recurentul Constantin Cotovici, în motivarea recursului, a indicat că hotărârile judecătoreşti sunt neîntemeiate şi ilegale, deoarece concluziile instanţelor judecătoreşti contravin circumstanţelor pricinii şi au fost interpretate eronat normele de drept material. Menţionează că instanţele judecătoreşti nu au ţinut cont de argumentele sale şi de actele, anexate la dosar, care au fost semnate de către Simion Cotovici, care confirmă că ultimul nu era analfabet şi nu avea probleme cu vederea.

Invocă că martorul Maria Gavriliţa a declarat că la întocmirea testamentelor, nu a înţeles pentru ce se semnează şi nici nu i-a fost explicat nimic. De asemenea, a mai declarat că la întocmirea testamentelor au fost prezenţi tatăl Rodicăi Bejan, Nicolae Cotovici şi Grigore Cotovici, care a recunoscut acest fapt. Susţine că notarii, la data întocmirii testamentelor, nu au ţinut cont de prevederile art. 577 din Codul civil (în redacţia Legii din 26 decembrie 1964), deoarece din testamentele întocmite rezultă că acel cetăţean cu capacitate de exerciţiu, care urma să semneze pentru Simion Cotovici, din motive necunoscute lipseşte.

Afirmă că prima instanţă nu a argumentat motivele admiterii sau respingerii unor probe, pe care circumstanţe de fapt şi de drept s-a călăuzit la adoptarea hotărârii, în baza căror temeiuri a ajuns la concluzia privind respingerea acţiunii iniţiale şi admiterea acţiunii reconvenţionale, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor indicate de către el în cererea de apel. Prin referinţa depusă la 05 august 2013 Rodica Bejan a solicitat de a considera recursul ca inadmisibil. În conformitate cu art. 440 alin. (2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 14 august 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată în interesele lui Constantin Cotovici, Eduard Afanasiev a solicitat prelungirea termenului de acceptare a succesiunii şi declararea nulităţii testamentului nr. 1361 din 18 mai 1999, întocmit pe numele Rodicăi Bejan, a testamentului nr. 1362 din 18 mai 1999, întocmit pe numele lui Grigore Cotovici, a certificatului de moştenitor testamentar din 17 iunie 2002, eliberat pe numele lui Grigore Cotovici, a contractului de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2004 încheiat între Grigore Cotovici şi Anatolie Valuta, a contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 2008 încheiat între Grigore Cotovici şi SRL „Sofos-Agro" şi a contractului de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 2008 încheiat între Grigore Cotovici şi Constantin Zavtoni.

La rândul său, înaintând prezenta cerere reconvenţională, Rodica Bejan a solicitat constatarea dreptului de proprietate al lui Simion Cotovici asupra casei de locuit şi asupra terenului aferent cu suprafaţa de 0,2260 ha din s. Ciopleni, r-nul Criuleni, a faptului acceptării succesiunii prin intrarea în posesiune şi a locului deschiderii succesiuni testamentare. Instanţele judecătoreşti, fiind investite cu judecarea pricinii în cauză, au ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii iniţiale şi temeiniciei acţiunii reconvenţionale. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, analizând materialele anexate la dosar, în coraport cu legislaţia în vigoare ce guvernează raportul juridic litigios, ajunge la concluzia că soluţia dată de către instanţele judecătoreşti este una legală şi întemeiată.

Conform art. 568 din Codul civil (în redacţia Legii din 26 decembrie 1964), orice cetăţean poate lăsa prin testament toate bunurile sale sau o parte din ele (inclusiv mobilierul obişnuit din casă şi obiectele de uz casnic) uneia sau mai multor persoane, atît celor care fac parte, cît şi celor care nu fac parte din cercul moştenitorilor legali, precum şi statului sau diferitelor organizaţii de stat, cooperatiste şi obşteşti.

Conform art. 577 din Codul civil, dacă testatorul, din cauza unor defecte fizice, a unei boli sau alte motive, nu poate semna cu propria-i mîină testamentul, atunci la rugămintea lui îl poate semna pentru dînsul, în prezenţa notarului sau a unei alte persoane cu funcţii de răspundere, care are dreptul de a autentifica testamentul (articolul 576 din prezentul Cod) şi a cel puţin doi martori, un alt cetăţean cu capacitate de exerciţiu, nefiind moştenitor testamentar, indicându-se cauzele, în virtutea cărora testatorul nu a putut să semneze cu propria-i mîină testamentul. Odată cu aceasta martorii sunt, de asemenea, obligaţi să-şi pună semnătura pe testament. Conform art. 582 din Codul civil, termenul pentru acceptarea succesiunii, stabilit de articolul 581 din prezentul Cod, poate fi prelungit de către instanţa de judecată, dacă aceasta găseşte, că el a fost scăpat din motive întemeiate.

Din materialele dosarului şi, anume, din certificatul nr. 727 din 31 iulie 2008, eliberat de către Primăria corn. Hruşova, r-nul Criuleni rezultă că prin decizia Primăriei com. Hruşova nr. l1.06.01 din 19 decembrie 2001, lui Simion Cotovici, care este tatăl recurentului Constantin Cotovici, i-a fost repartizat în proprietate terenul cu suprafaţa de 0,2260 ha în s. Ciopleni, r-nul Criuleni, în scopul construcţiei locative, iar conform înscrierii în registrul de evidenţă a gospodăriei populaţiei nr. 3, contul personal 181, bunul imobil amplasat pe terenul menţionat aparţine lui Simion Cotovici. La 18 mai 1999, Simion Cotovici, tatăl recurentului Constantin Cotovici, a întocmit testamentul, prin care a testat averea sa, compusă din casa de locuit şi terenul aferent din s. Ciopleni, r-nul Criuleni, nepoatei sale, Rodica Bej an (Cotovici) şi care a fost semnat de către trei martori.

De asemenea, la 18 mai 1999, Simion Cotovici a mai întocmit un testament, prin care a testat cota-parte din lotul de pământ cu suprafaţa de 1,98 ha din extravilanul s. Ciopleni, r-nul Criuleni fiului său, Grigore Cotovici şi care a fost semnat de către trei martori. La 16 decembrie 2001, Simion Cotovici a decedat, fapt confirmat prin certificatul de deces, eliberat la 05 iulie 2008 de către Oficiul stării civile Criuleni.

La 17 iunie 2002, Grigore Cotovici a depus la biroul notarial o cerere de acceptare a averii succesorale, compusă din cota de teren echivalentă, care se află în extravilanul s. Ciopleni, r-nul Criuleni, în urma căreia la 17 iunie 2002, i-a fost eliberat certificatul de moştenitor testamentar asupra cotei de teren echivalent, care constă din lotul cu destinaţie agricolă cu suprafaţa de 1,5665 ha, cu nr. cadastral 3136205153, lotul cu destinaţie agricolă cu suprafaţa de 0,2109 ha, cu nr. cadastral 3136201016 şi lotul cu destinaţie agricolă cu suprafaţa de 0,1681 ha, cu nr. cadastral 3136202165, amplasate în extravilanul s. Ciopleni, r-nul Criuleni.

Faptul invocat de către recurentul Constantin Cotovici precum că Simion Cotovici, în timpul vieţii, aplica semnătura personal pe actele oficiale, inclusiv pe testamentele lăsate pe numele său şi a lui Serghei Cotovici şi în actul de identitate nu poate constitui temei pentru declararea nulităţii a testamentelor menţionate, deoarece semnăturile din actele menţionate au fost efectuate în perioade diferite din viaţa lui Simion Cotovici şi, astfel, capacitatea de vedere putea fi diferită, vederea slabă a ultimului şi constituind motivul, pentru care testamentele menţionate au fost semnate de către trei martori.

În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti temeinic şi legal au respins pretenţiile recurentului cu privire la declararea nulităţii testamentului nr. 1361 din 18 mai 1999, întocmit pe numele Rodicăi Bejan, a testamentului nr. 1362 din 18 mai 1999, întocmit pe numele lui Grigore Cotovici şi a certificatului de moştenitor testamentar din 17 iunie 2002, eliberat pe numele lui Grigore Cotovici. De asemenea, instanţele judecătoreşti temeinic şi legal au respins şi pretenţia recurentului cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, deoarece faptul că este invalid de gradul I din anul 2001 nu 1-a împiedicat să accepte succesiunea în termen de 6 luni după decesul lui Simion Cotovici prin intermediul reprezentanţilor, după cum a intenţionat să accepte succesiunea în anul 2008 şi să acţioneze în instanţa de judecată.

Din materialele dosarului rezultă că la 14 iulie 2004, Grigore Cotovici a vândut lui Anatolie Valuta lotul cu destinaţie agricolă cu suprafaţa totală de 0,1681 ha, cu nr. cadastral 3136202.165, care este situat în extravilanul corn. Hruşova, r- nul Criuleni, încheind cu ultimul un contract de vânzare-cumpărare. La 20 martie 2008, Grigore Cotovici a vîndut SC „Sofos-Agro” SRL terenul agricol cu suprafaţa de 0,2109 ha, cu nr. cadastral 3136201016, care este situat în extravilanul com. Hruşova, r-nul Criuleni, încheind un contract de vânzare- cumpărare. La 08 aprilie 2008, Grigore Cotovici a vândut lui Constantin Zavtoni terenul agricol cu suprafaţa de 1,5665 ha, cu nr. cadastral 3136205153, care este situat în extravilanul corn.

Hruşova, r-nul Criuleni, încheind cu ultimul un contract de vânzare-cumpărare. Conform certificatelor din 19 iunie 2009, eliberate de către OCT Criuleni, la 19 iulie 2004, Anatolie Valuta şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra imobilului procurat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 14 iulie 2004, la 25 martie 2008, SC „Sofos-Agro” SRL şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra imobilului procurat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 2008 şi la 19 mai 2008, Constantin Zavtoni şi Natalia Zatic şi-au înregistrat dreptul de proprietate asupra imobilului procurat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 2008, astfel, aceştia au dodândit dreptul de proprietate asupra imobilelor procurate în baza contractelor de vânzare-cumpărare menţionate.

Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti temeinic şi legal au respins pretenţia cu privire la declararea nulităţii contractului de vânzare- cumpărare din 14 iulie 2004 încheiat între Grigore Cotovici şi Anatolie Valuta, a contractului de vânzare-cumpărare din 20 martie 2008 încheiat între Grigore Cotovici şi SRL „Sofos-Agro” şi a contractului de vânzare-cumpărare din 08 aprilie 2008 încheiat între Grigore Cotovici şi Constantin Zavtoni. Conform art. 581 din Codul civil, pentru a dobândi succesiunea moştenitorul trebuie s-o accepte. O succesiune nu poate fi acceptată sub condiţie sau cu rezerve. Se consideră că moştenitorul a acceptat succesiunea, dacă el a intrat de fapt în posesia sau administrarea bunurilor succesorale sau dacă a depus la organul notarial al locului deschiderii succesiunii o declaraţie de acceptare a ei.

În sensul normelor enunţate, prin intrarea în posesiune de fapt se înţelege administrarea, asigurarea, exercitarea folosinţei asupra bunurilor succesorale, perceperea chiriei de la locatarii care locuiesc în casa defunctului, achitarea cheltuielilor comunale aferente imobilului din masa succesorală, plata impozitelor şi alte acte ce demonstrează intenţia moştenitorului de a accepta moştenirea. Actele pricinii denotă faptul că după decesul lui Simion Cotovici, părinţii Rodicăi Bejan, Nicolae Cotovici şi Rodica Cotovici au continuat să îngrijească de gospodăria acestuia, fapt confirmat prin certificatul nr. 1055 din 24 septembrie 2008, eliberat de către Primăria s. Hruşova, r-nul Criuleni. Conform certificatului nr. 1623 din 27 octombrie 2011, eliberat de către Primăria corn.

Hruşova, Rodica Bejan (Cotovici) achită impozitul financiar şi pe imobil pentru terenul cu nr. cadastral 3136115036, începând cu anul 2002 şi pînă în prezent (f. d. 70, voi. III). De asemenea, actele pricinii denotă şi faptul că Rodica Bejan (Cotovici) achită şi facturile de plată a energiei electrice (f. d. 71-79, voi. III). Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţele judecătoreşti corect au constatat faptul acceptării succesiunii de către Rodica Bejan în baza testamentului din 18 mai 1999 şi locul deschiderii succesiunii după decesul lui Simion Cotovici - s. Hruşova, r-nul Criuleni.

Argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs nu pot fi reţinute, deoarece atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă corect au apreciat toate probele administrate în cauză, corect au stabilit circumstanţele faptice ale raportului juridic litigios şi au făcut concluzii în corespundere cu prevederile normelor de drept material. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe sunt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d eci de: Se respinge recursul declarat de către Constantin Cotovici.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Criuleni din 08 mai 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Eduard Afanasiev în interesele lui Constantin Cotovici împotriva lui Grigore Cotovici, Rodicăi Bejan (Cotovici), Primăriei satului Hruşova, raionul Criuleni şi intervenienţilor accesorii Biroul notarului Olga Golubciuc, Biroul notarului Vera Bîstriţcaia, Anatolie Valuta, Societatea cu răspundere limitată „Sofos-Agro” şi Constantin Zavtoni cu privire la prelungirea termenului de acceptare a succesiunii şi declararea nulităţii testamentelor, a certificatului de moştenitor testamentar şi a contractelor de vânzare-cumpărare şi la cererea reconvenţională a Rodicăi Bejan împotriva lui Constantin Cotovici şi intervenienţilor accesorii Serghei Cotovici, Nicolae Cotovici, Andrei Cotovici, Gheorghe Cotovici şi Biroul notarului Vera Bîstriţcaia cu privire la constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului, a faptului acceptării succesiunii prin intrarea în posesiune şi a locului deschiderii succesiunii testamentare.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Nicolae Clima Iuliana Oprea Elena Covalenco Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.