- Dosarul nr.
- 2ra-2999/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 octombrie 2013
- Părțile
- CIA Asito SA vs SRL Taxiparc, Carpeac Eduard
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2999/13 — Repararea prejudiciului material
prima instanţă: S. Gîrbu dosarul nr.2ra-2999/13 instanţa de apel: D. Manole E.Fistican, N.Traciuc ÎNCHEIERE 10 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de CIA „Asito” SA, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de CIA „Asito” SA împotriva SRL „Taxiparc” cu privire la repararea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 c o n s t a t ă La data de 13 iunie 2012 CIA „Asito” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui SRL „Taxiparc”, intervenient accesoriu Carpeac Eduard cu privire la repararea prejudiciului material.
In motivarea acţiunii reclamantul CIA „Asito” SA a invocat că, în rezultatul accidentului rutier produs la data de 14 noiembrie 2009, cu implicarea autovehiculului de model Şkoda Octavia cu nr/î C JB 298, condus de angajatul SRL „Taxiparc” Carpeac Eduard, în rezultatul căruia a fost deteriorat autovehiculul de model Dacia Logan cu n/î C NH 198 condus de Vacarciuc Victor. Potrivit procesului-verbal al Poliţiei Rutiere din 14 noiembrie 2009 vinovat în producerea accidentului a fost recunoscut Carpeac Eduard, fiind sancţionat cu amendă în mărime de 50 u.c. În baza contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto încheiat între SRL „Taxiparc” şi CIA „Asito” SA, ultima a achitat despăgubirea de asigurare pentru prejudiciul cauzat persoanei păgubite în sumă de 13752 lei.
Deoarece SRL „Taxiparc”, posesorul de drept al autovehiculului de model Şkoda Octavia cu nr/î C JB 298, la data producerii accidentului rutier nu deţinea certificat de verificare tehnică a autovehiculului dat, valabil la data accidentului rutier, CIA „Asito” SA, în temeiul dreptului de regres, prin reclamaţia din 22 decembrie 2010 adresată SRL „Taxiparc”, a solicitat achitarea benevolă a sumei în mărime de 13752 lei. 1 Reclamantul solicită încasarea de la SRL „Taxiparc” a sumei în mărime de 13752 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 25 iunie 2012 acţiunea s- a admis, s-a încasat de la SRL „Taxiparc” în beneficiul CIA „Asito” SA prejudiciul material în mărime de 13752 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 412,56 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 februarie 2013 s-a admis apelul declarat de SRL „Taxiparc”, s-a casat integral hotărârea primei instanţe şi s-a emis o nouă hotărâre, prin care s-a respins acţiunea. La 02 iulie 2013 CIA „Asito” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat, că instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea şi a apreciat în mod eronat probele administrate. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. (2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: 2 a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.
Completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de CIA „Asito” SA nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate. Argumentele invocate în recurs, că instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea, nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal, or instanţa de apel corect a raportat normele de drept aplicate la circumstanţele de fapt ale pricinii civile în cauză. Nu sunt întemeiate nici argumentele recurentului precum că, instanţa de apel a apreciat în mod eronat probele administrate, or instanţa de apel a analizat multiaspectual toate probele administrate.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de CIA „Asito” SA ca inadmisibil. În conformitate cu art.432, art.433, art.440 CPC, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de CIA „Asito” SA se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3