- Dosarul nr.
- 2r-733/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 octombrie 2013
- Părțile
- Chitoroaga Victor vs Prisăcari Marcel, Ciobanu Victor, Prisăcari Iulia
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel. Restituirea cererii de apel
2r-733/13 — Recunoaşterea nulităţii actelor juridice
prima instanţă: L. Pruteanu dosarul nr.2r-733/13 instanţa de apel: N. Cernat, S. Caitaz, A. Gavriliţa DECIZIE 09 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia, în pricina civilă la acţiunea intentată Victor Chitoroagă împotriva lui Marcel Prisăcari, Victor Ciobanu, Iulia Prisăcari şi notarul privat Adelina Bumbu cu privire la recunoaşterea nulităţii actelor notariale şi efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, prin care a fost admisă parţial cererea apelanţilor Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2013, prin care a fost restituit cererea de apel depusă de Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 07 decembrie 2012, c o n s t a t ă: La data de 24 iunie 2008, reclamantul Chitoroagă Victor a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Prisăcari Marcel cu privire la declararea nulităţii actelor notariale şi efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile. În motivarea acţiunii, reclamantul Chitoroagă Victor a menţionat că, între el şi Prisăcari Marcel a avut loc o înţelegere, conform căreia, pîrîtul Prisăcari Marcel s-a angajat să-i legifereze o porţiune din lotul aferent casei. Înţelegerea dată a fost determinată de faptul că, Prisăcari Marcel, fiind funcţionar la Primăria mun. Chişinău, l-a asigurat pe reclamant că, într-un termen scurt îi va soluţiona întrebarea.
Cu acest scop au mers la notarul recomandat de pîrîtul Prisăcari Marcel, unde a fost întocmită procura nr. 8886 din 27 iulie 2006. Consideră reclamantul Chitoroagă Victor că, pîrîtul Prisăcari Marcel, fiind un apropiat al familiei sale, l-a indus în eroare, determinîndu-1 să semneze procura din 27 iulie 2006, el fiind sigur că, prin această procură îl împuterniceşte pe Prisăcari Marcel să pregătească actele pentru legalizarea lotului. Reclamantul nu a 1 avut niciodată intenţia să doneze sau să înstrăineze bunul imobil, acesta fiind unicul loc de trai al său, fapt, confirmat prin certificatul, eliberat de ÎS „Cadastru”. La fel a indicat că, nu a avut şi nu are careva obligaţii faţă de pîrîţii Prisăcari Marcel, Ciobanu Victor şi Prisăcari Iulia.
Ulterior, notarul privat Bumbu Adelina, contrar procurii nr. 8886 din 27 iulei 2006, a perfectat şi a autentificat contractul de donaţie nr. 12970 din 27 octombrie 2006, precum şi acordul adiţional de modificare al contractului de donaţie nr. 1256 din 16 februarie 2007, încheiat între pîrîţii Prisăcari Marcel şi Ciobanu Victor, prin care a fost donată nu numai casa de locuit expres prevăzută în procura sus- menţionată, dar şi terenul cu suprafaţa d 0,047 ha, precum şi garajul şi alte construcţii auxiliare. Despre tranzacţiile real întocmite, pîrîtul Prisăcari Marcel nu l-a informat pe reclamant, ba din contra, el îi achita pîrîtului bani pentru serviciile acordate. Aşa, în luna septembrie 2006 i-a achitat 800 lei, în luna octombrie 2006 - 900 lei, în luna noiembrie 2007 - 800 lei, la data de 06 septembrie 2007 - 122,40 lei, precum şi alte plăţi şi un tablou.
În aceste circumstanţe, consideră că, pîrîtul Prisăcari Marcel, profitînd de încrederea acordată, prin înşelăciune şi abuz de încredere, l-a indus în eroare pe reclamant şi fară acordul proprietarului, a donat şi a înregistrat dreptul de proprietate în final pe numele mamei sale. Susţine că, prin acţiunil pîrîtului Prisăcari Marcel, exprimate prin întocmirea actelor notariale sus-numite i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra imobilului din mun. Chişinău, str. Călăraşi, 3. Reclamantul Prisăcari Marcel a solicitat declararea nulităţii contractului de donaţie nr. 12970 din 27 octombrie 2006 şi a acordului adiţional nr. 1256 din 16 februarie 2007, precum şi încasarea din contul lui Prisăcari Marcel în beneficiul lui Chitoroagă Victor a prejudiciului moral în sumă de 400000 lei.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 decembrie 2008 acţiunea a fost admisă parţial. S-a declarat nulitatea contractului de donaţie nr. 12970 din 27 octombrie 2006 şi a acordului adiţional nr. 1256 din 16 februarie 2007. În rest, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2009 a fost admis apelul declarat de Prisăcari Marcel, fiind casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 decembrie 2008, cu restituirea pricinii spre rejudecare în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecători. La data de 14 noiembrie 2011, reclamantul Chitoroagă Victor şi-a concretizat acţiunea, indicînd în calitate de pîrîţi pe Prisăcari Marcel, Ciobanu Victor, Prisăcari Iulia, notarul privat Bumbu Adelina.
Prin aceasta a solicitat recunoaşterea nulităţii: contractului de donaţie nr. 12970 din 27 octombrie 2006, acordului adiţional de modificare a contractului de donaţie nr. 1256 din 16 februarie 2007, contractului de donaţie nr. 1010 din 07 februarie 2008, anularea procurii nr. 8886 din 27 iulie 2006 şi dispunerea efectuării modificărilor în Registrul bunurilor imobile. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 07 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial. S-a declarat nul contractul de donaţie încheiat între 2 Prisăcari Marcel şi Ciobanu Victor nr. 12970 din 27 octombrie 2006. S-a declarat nul acordul adiţional de modificare a contractului de donaţie nr. 1256 din 16 februarie 2007, încheiat între Prisăcari Marcel şi Ciobanu Victor.
S-a declarat nul contractul de donaţie nr. 1010 din 07 februarie 2008, încheiat între Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia. A fost dispusă efectuarea modificărilor în registrul bunurilor imobile în conformitate cu hotărîrea pronunţată. Pretenţia reclamantului Chitoroagă Victor privind anularea procurii nr. 8886 din 27 iulie 2006, a fost respinsă. A fost încasat de la Prisăcari Marcel în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 1500 lei, scutindu-l parţial de la plata ei. Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe, la data de 09 ianuarie 2013, Prisăcari Marcel, Prisăcari Iulia au declarat apel, prin care au solicitat admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu pronunţare unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii.
Totodată, au solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru apelul depus în baza prevederilor art. 85 alin. (4) CPC din motiv, că la moment nu sînt încadraţi în cîmpul muncii şi au la întreţinere un copil minor. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013 s-a dispus scutirea parţială de la plata taxei de stat a apelanţilor Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia, cu stabilirea unui termen de pînă la 12 martie 2013, orele 10.00 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 6000 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2013, cererea de apel declarată de Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 07 decembrie 2012 a fost restituită.
În dezacord cu încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2013, Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia, la data de 08 iulie 2013 au declarat recurs, solicitînd repunerea în termenul de atac, casarea încheierilor instanţei de apel, cu remiterea pricinii spre examinare în instanţa de apel. În motivarea amplă a recursului, recurenţii au indicat în esenţă că, încheierile instanţei de apel au fost adoptate cu încălcarea normelor de drept procedural. În acest context, recurenţii au menţionat că, suma de 6000 lei, stabilită cu titlu de taxă de stat pentru examinarea cererii de apel este una exagerată pentru apelanţi, îngrădindu-le dreptul la acces liber la justiţie. Or, aceştia din urmă sînt bolnavi, nu dispun de un serviciu permanent, precum şi au la întreţinere copii minori.
În continuare, recurenţii au susţinut că, nu au recepţionat încheierea instanţei de apel din 11 februarie 2013, iar, semnătura de pe avizul de recepţie nu le aparţine. De asemenea, recurenţii au mai indicat că, încheierea instanţei de apel din 28 mai 2013 a fost adoptată în lipsa recurenţilor Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia, aceştia din urmă, nefiind citaţi legal. Conform prevederilor art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece informaţia privind actele efectuate atestă recepţionarea de către recurentul Prisăcari Marcel a încheierii instanţei de apel din 11 februarie 2013 la data de 21 3 iunie 2013. Iar, în privinţa încheierii instanţei de apel din 28 mai 2013, la materialele dosarului nu există vreo dovadă privind recepţionarea acesteia de către recurenţi. Conform prevederilor art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, examinînd argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de către recurenţii Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia este neîntemeiat şi urmează a fi respins cu menţinerea încheierilor instanţei de apel din următoarele motive. Potrivit art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că, prin acţiunea intentată, intimatul Chitoroagă Victor a solicitat recunoaşterea nulităţii următoarelor acte juridice: contractul de donaţie nr. 12970 din 27 octombrie 2006, acordul adiţional de modificare a contractului de donaţie din 27 octombrie 2006, nr. 1256 din 16 februarie 2007, contractul de donaţie nr. 1010 din 07 februarie 2008, procura nr. 8886 din 27 iulie 2006, precum şi dispunerea efectuării modificărilor în Registrul bunurilor imobile. Este de menţionat că, potrivit datelor anexate la materialele cauzei, valoarea acţiunii respective constituie 358238 lei, (f.d.43,45-46, vol.I). Prin încheierea instanţei de apel din 11 februarie 2013, contestată prin prezentul recurs, s-a dispus scutirea parţială de la plata taxei de stat a apelanţilor Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia, cu stabilirea unui termen de pînă la 12 martie 2013, orele 10.00 pentru achitarea taxei de stat în sumă de 6000 lei.
În conformitate cu prevederile art. 3 pct. j) a Legii taxei de stat, pentru cererile de apel împotriva hotărîrilor instanţelor judecătoreşti, în cazul litigiilor cu caracter patrimonial tariful de achitare a taxei de stat este în mărime de 75 % din taxa calculată din suma contestată. În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (4) CPC, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Conform jurisprudenţei CEDO, pentru a evita orice atingere adusă însăşi substanţei dreptului la un tribunal, şi în special în cazul în care justiţiabilul invocă situaţia financiară dificilă, instanţa urmează să analizeze atent circumstanţele cauzei în vederea constatării capacităţii acestuia de a achita taxa de stat.
În motivarea recursului declarat, s-a indicat situaţia materială foarte grea a recurentului Prisăcari Marcel, faptul că este bolnav, nu este angajat în cîmpul muncii, precum şi are la întreţinere un copil minor, anexînd copia carnetului de muncă şi copia certificatului de naştere al copilului minor, (f.d.150-152, vol.II). Avînd în vedere că, valoarea acţiunii intentată de către intimatul Chitoroagă Victor, constituie suma de 358238 lei, iar, taxa de stat pentru examinarea cererii de 4 apel este de 8060,35 lei, precum şi luînd în consideraţie documentele prezentate de către recurenţi, instanţa de recurs concluzionează în favoarea temeiniciei soluţiei instanţei de apel privind scutirea parţială de la plata taxei de stat a recurenţilor Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia, totodată acordîndu-le termen pentru înlăturarea neajunsurilor.
Or, actele care confirmă că, recurentul Prisăcari Marcel nu este angajat în cîmpul muncii şi are la întreţinere un copil minor nu sînt în măsură să reflecte o situaţie financiară reală, care să justifice o scutire totală de la plata taxei de stat. Mai mult decît atît, recurenta Prisăcari Iulia, la fel este semnatara cererii de apel declarată împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 07 decembrie 2012, însă, nu a prezentat nici o probă în susţinerea argumentelor invocate în cererea privind scutirea de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 mai 2013, cererea de apel declarată de Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 07 decembrie 2012 a fost restituită. În conformitate cu prevederile art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Conform dispoziţiei art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Reieşind din cele enunţate şi avînd în vedere faptul că, recurenţii Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia nu au îndeplinit în termen indicaţiile stabilite prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, instanţa de recurs ajunge la concluzia că, soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de apel declarată de către Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia este una corectă, fapt ce determină instanţa de recurs să menţină, ca fiind întemeiată şi legală încheierea instanţei de apel din 28 mai 2013. Nu pot fi reţinute argumentele recurenţilor Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia privind nerecepţionarea de către aceştia din urmă a încheierii instanţei de apel din 11 februarie 2013, şi privind faptul că, semnătura de pe avizul de recepţie nu le aparţine.
Or, acestea nu s-au confirmat prin materialele cauzei. Drept urmare, recurenţii Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia nu au fost lezaţi în drepturi de către instanţa de apel. Pentru considerentele înaintate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheeirile instanţei de apel din 11 februarie 2013 şi din 28 mai 2013. Ţinînd cont de cele constatate, în temeiul art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: 5 Se respinge recursul declarat de către Prisăcari Marcel şi Prisăcari Iulia.
Se menţin încheierile Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013 şi din 28 mai 2013, în pricina civilă la acţiunea intentată Victor Chitoroagă împotriva lui Marcel Prisăcari, Victor Ciobanu, Iulia Prisăcari şi notarul privat Adelina Bumbu cu privire la recunoaşterea nulităţii actelor notariale şi efectuarea modificărilor în Registrul bunurilor imobile. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 6