- Dosarul nr.
- 3r-313/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 octombrie 2013
- Părțile
- Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat Hînceşti vs Consiliul şi Primăria or. Basarabeasca
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel. Împuternicirile reprezentantului în judecată
3r-313/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: T. Molcianova dosarul nr. 3r-313/13 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 09 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către reprezentanta Consiliului orăşenesc Basarabeasca, Petcoglo Ina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului orăşenesc Basarabeasca cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de Consiliul orăşenesc Basarabeasca împotriva hotărîrii Judecătoriei Basarabeasca din 27 septembrie 2012, c o n s t a t ă: La data de 07 septembrie 2012, reclamantul Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat s-a adresat instanţa de judecată cu o acţiune împotriva Consiliul orăşenesc Basarabeasca cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii, reclamantul a menţionat că, Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat, în conformitate cu prevederile art. 68 din Legea nr. 463 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, a exercitat controlul asupra legalităţii deciziilor adoptate de către Consiliul orăşenesc Basarabeasca în şedinţa din 10 aprilie 2012. În urma verificării legalităţii actelor, s-a stabilit că, decizia nr. 2/7 din 10.04.2012 „Cu privire la declararea oraşului Basarabeasca ca zonă de susţinere a Bisericii Ortodoxe şi împiedicarea propagandei agresive a minorităţii sociale netradiţionale”, este adoptată contrar prevederilor legii şi cu aplicarea eronată a prevederilor legislaţiei în vigoare, din care considerente urmează a fi abrogată.
Astfel, analizînd şi studiind denumirea deciziei, cadrul legal şi partea descriptivă, au conchis că sînt lipsite de sens şi se contrazice denumirea din punctele 1 şi 2 din decizie. În clauza de adoptare a deciziei se menţionează că, este adoptată în conformitate cu Carta Europeană a autonomiei locale, fără a indica concret articolul pe care este întemeiată decizia şi nu poate servi drept temei pentru adoptarea deciziei în cauză. De asemenea, pîrîtul în Decizie contestată face trimitere la art.109 din Constituţia Republicii Moldova, Legea privind administraţia publică locală şi Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire, religie, care de asemenea, nu au nici o legătură cu actul dat, în acelaşi timp, fiind contradictorii.
La fel, reclamantul Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat a susţinut că, decizia nr. 2/7 din 10.04.2012 este neargumentată şi discriminatorie în raport cu adepţii care sunt de o altă confesiune religioasă. Totodată, pîrîtul Consiliul orăşenesc Basarabeasca a interzis propaganda agresivă a orientaţiei sexuale netradiţionale sub orice formă de manifestări pe teritoriul oraşului Basarabeasca. Nu este clar care este legătura dintre punctul 1 din decizie, în care este vorba despre însemnătatea deosebită şi rolul primordial al Bisericii Ortodoxe din Moldova şi punctul 2, prin care se interzice propaganda agresivă a orientaţiei sexuale netradiţionale.
Reclamantul a mai indicat că, atît prevederile Constituţiei Republicii Moldova, cît şi Carta Europeană a Autonomiei Locale nu abilitează Consiliul orăşenesc Basarabeasca cu atribuţii (dreptul) expus în decizie şi nu este în drept să interzică sau să permită acţiuni pentru a propaganda careva viziuni în religie, cultură, gîndire ş.a. pe teritoriul oraşului Basarabeasca. La data de 16 iulie 2012, reclamantul Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat a sesizat pîrîtul despre ilegalitatea deciziei nr. 2/7 din 07.04.2012 prin scrisoarea nr. 167/04-04 din 16.07.2012, însă, pîna la moment, autoritatea locală emitentă nu a informat reclamantul despre modificarea sau abrogarea actului administrativ.
Reclamantul Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat a solicitat anularea deciziei nr. 2/7 din 10.04.2012, emisă de către Consiliul orăşenesc Basarabeasca „Cu privire la declararea oraşului Basarabeasca ca zonă de susţinere a Bisericii Ortodoxe şi împiedicarea propagandei agresive a minorităţii sociale netradiţionale”. Prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 27 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă. S-a declarat nulă decizia nr. 2/7 din 10.04.2012 „Cu privire la declaraţia oraşului Basarabeasca ca zonă de susţinere a Bisericii Ortodoxe şi împiedicarea propagandei agresive a minorităţilor sociale netradiţionale”. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, reprezentantul Consiliului orăşenesc Basarabeasca, Ina Petcoglo, la data de 02 noiembrie 2012 a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Basarabeasca din 27 septembrie 2012, prin care a solicitat casarea acesteia din urmă, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013 a fost restituită cererea de apel declarată de reprezentantul Consiliului orăşenesc Basarabeasca împotriva hotărîrii Judecătoriei Basarabeasca din 27 septembrie 2012. În dezacord cu încheierea sus-enunţată, reprezentantul recurentului, la data de 10 iunie 2013 a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel, cu trimiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea amplă a recursului, reprezentantul recurentului a indicat în esenţă că, instanţa de apel a adoptat încheierea, cu încălcarea normelor de drept procedural. În acest context, a invocat că, instanţa de apel a examinat pricina în absenţa reprezentantului recurentului, în privinţa căruia procedura citării legale nu a fost respectată.
De asemenea, instanţa de apel, contrar prevederilor art. 373 CPC, a examinat cererea de apel declarată de reprezentantul Consiliului orăşenesc Basarabeasca, numai sub aspectul persoanei care este în drept să declare apel. Conform prevederilor art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece materialele pricinii atestă recepţionarea de către recurent a copiei încheierii instanţei de apel la data de 05 iunie 2013, (f.d.109). În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că, prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 27 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă integral, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat împotriva Consiliul orăşenesc Basarabeasca cu privire la contestarea actului administrativ.
La data de 02 noiembrie 2012, reprezentantul Consiliului orăşenesc Basarabeasca, Petcoglo Ina a depus cerere de apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013 cererea de apel declarată de reprezentantul Consiliului orăşenesc Basarabeasca, Petcoglo Ina împotriva hotărîrii Judecătoriei Basarabeasca din 27 septembrie 2012, a fost restituită, pe motiv că, a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Conform prevederilor art. 360 alin. (1) lit. b) CPC, este în drept să declare apel reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit de lege.
În temeiul dispoziţiei art. 75 alin. (2) CPC, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari. Potrivit prevederilor art. 80 alin. (1) şi (3) CPC, împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege. Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii.
Art. 81 CPC statuează precum că, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Din decizia Consiliului orăşenesc Basarabeasea nr. 1/7 din 15 februarie 2012 „Cu privire la numirea reprezentantului Consiliului orăşenesc în instanţele de judecată” s-a decis de a numi pe Petcoglo Ina în calitate de reprezentant pentru soluţionarea litigiilor în instanţa de judecată cu dreptul de a executa toate acţiunile procesuale, în afară de cele stipulate în art. 81 CPC, (f.d.47). Conform prevederilor art. 369 alin. (1) lit. d) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea de apel dacă a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel. Avînd în vedere circumstanţele enunţate în raport cu normele procedurale sus-indicate, instanţa de recurs conchide în favoarea temeiniciei concluziei instanţei de apel privind restituirea cererii de apel declarată de reprezentantul Consiliului orăşenesc Basarabeasca, Petcoglo Ina, pe motiv că, a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel.
În acest context, instanţa de recurs nu poate reţine decizia Consiliului orăşenesc Basarabeasea nr. 11/1 din 05 noiembrie 2012 „Cu privire la numirea reprezentantului Consiliului orăşenesc în instanţele de judecată”, prin care Inei Petcoglo i-au fost acordate împuternicirile prevăzute de art. 81 CPC, inclusiv dreptul de a contesta hotărîrile instanţelor de judecată. Or, această din urmă decizie a fost emisă la o dată ulterioară depunerii cererii de apel de către reprezentanta Consiliului orăşenesc Basarabeasca. Astfel, Petcoglo Ina, la data depunerii cererii de apel împotriva hotărîrii instanţei de fond – 02 noiembrie 2012, nu dispunea de împuterniciri în acest sens, formulate în modul prevăzut de lege.
Prin urmare, nu era în drept să declare cerere de apel. Argumentele reprezentantei recurentului Consiliul orăşenesc Basarabeasca cu privire la examinarea cererii de apel în absenţa reprezentantului recurentului, în privinţa căruia procedura citării legale nu a fost respectată, sînt neîntemeiate, reieşind din faptul că, acestea nu corespund materialelor cauzei.
Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate în cererea de recurs sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013. În conformitate cu art. 424 alin. (2), art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către reprezentanta Consiliului orăşenesc Basarabeasca, Petcoglo Ina. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Oficiul Teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului orăşenesc Basarabeasca cu privire la contestarea actului administrativ.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî