- Dosarul nr.
- 2rh-254/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 octombrie 2013
- Părțile
- Felonis Ala s Felonis Dmitri
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-254/13 — Desfacerea căsătoriei, partajul averii proprietate comună în devălmăşie
prima instanţă: I.Cotea dosarul nr. 2rh-254/13 instanţa de apel: G.Vavrin I.Dănăilă, N.Bondarenco ÎNCHEIERE 09 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Nicolae Clima, Ion Corolevschi Iuliana Oprea, Elena Covalenco examinând cererea de revizuire depusă de Felonis Ala, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Felonis Ala împotriva lui Felonis Dmitri cu privire la desfacerea căsătoriei, partajarea averii comune, stabilirea locului de trai al copilului minor şi încasarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională înaintată de Felonis Dmitri împotriva Alei Felonis cu privire la stabilirea locului de trai al copilului minor, împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013 c o n s t a t ă La data de 21 februarie 2011 Felonis Ala s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Felonis Dmitri cu privire la desfacerea căsătoriei, partajarea averii comune, stabilirea locului de trai al copilului minor şi încasarea cheltuielilor de judecată.
In motivarea acţiunii Felonis Ala a menţionat, că la 22 septembrie 2001 a înregistrat căsătoria cu Felonis Dmitri. Au trăit împreună şi au dus gospodărie comună. Din căsătorie au un copil minor: fiica Felonis Anastasia, anul naşterii 06.02.2002. La moment relaţiile dintre ei sânt tensionante. Felonis Dmitri o insultă şi aplică forţă fizică. În prezent locuieşte împreună cu fiica la gazdă. Deoarece pârâtul benevol nu participa la întreţinerea fiicei, s-a adresat în instanţă de judecată cu cerere privind încasarea pensiei alimentare pentru întreţinerea copilului şi cererea a fost admisă. 1 Deoarece fiica locuieşte cu ea, reclamanta solicită să fie stabilit locul de trai al fiicei la domiciliul ei.
În timpul vieţii în comun cu Felonis Dmitri au agonisit următoarele bunuri: construcţia nefinisată constituită din 3 odăi, antreu, bucătărie, baie, veceu, garaj, balcon, teren cu suprafaţa de 1,14 ha. Preţul construcţiei nominalizate nu poate fi stabilit pe motiv, că pârâtul refuză categoric de a prezenta actele, pentru înregistrarea imobilului şi evaluarea acestuia. Reclamanta solicită ca la partajarea averii comune să se ţină de cont de interesele fiicei minore, atribuindu-i ultimei 1/3 cotă- parte din imobil. Ulterior, Felonis Ala a depus o cerere de completare a cererii iniţiale şi a prezentat copia dosarului cadastral din 30.06.2005 şi adeverinţa de proprietate din 11.03.2002, acte care confirmă, că construcţia cu două niveluri constituită din 3 odăi, antreu, bucătărie, baie, veceu, garaj, balcon a fost începută de către ei, Felonis Ala şi Felonis Dmitri, după încheierea căsătoriei.
Felonis Ala solicită desfacerea căsătoriei, partajarea averii comune, atribuindu-i ei 2/3 cotă-parte din imobilul amplasat în or. Cahul, str. Şciusev, 14/2 şi terenul, stabilirea locului de trai al copilului minor Felonis Anastasia, anul naşterii 06 februarie 2001 la locul de trai al domiciliului ei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Felonis Dmitri a înaintat acţiune reconvenţională împotriva Alei Felonis şi a solicitat stabilirea locului de trai al fiicei Felonis Anastasia, anul naşterii 06 februarie 2001 la domiciliul lui. Prin hotărârea judecătoriei Cahul din 23 noiembrie 2011 acţiunea iniţială s-a admis şi s-a desfăcut căsătoria dintre Felonis Ala şi Felonis Dmitri, înregistrată cu nr. 76 la OSC Vulcăneşti la data de 22 septembrie 2001, s-a stabilit domiciliul copilului minor Felonis Anastasia, anul naşterii 06 februarie 2001 la locul de trai al mamei Felonis Ala.
S-a recunoscut dreptul de proprietate al Alei Felonis asupra ½ cotă-parte ideală din construcţia nefinisată nr. 14/2 str. Şciusev, or. Cahul constituită din 3 odăi, antreu, bucătărie, baie, veceu, garaj, balcon şi asupra ½ cotă- parte din sectorul de teren cu suprafaţa de 0, 0107 ha. Acţiunea reconvenţională s- a respins. S-a încasat de la Felonis Dmitri în beneficiul Alei Felonis cheltuielile de judecată în mărime de 707 lei. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 18 septembrie 2012 s-a admis apelul declarat de Felonis Dmitri, s-a casat parţial hotărîrea primei instanţe în partea recunoaşterii dreptului de proprietate al Alei Felonis asupra ½ cotă-parte ideală din construcţia nefinisată nr. 14/2 str. Şciusev, or.
Cahul constituită din 3 odăi, antreu, bucătărie, baie, veceu, garaj, balcon şi asupra ½ cotă-parte din sectorul de teren cu suprafaţa de 0, 0107 ha şi încasării de la Felonis Dmitri în beneficiul Alei Felonis a cheltuielilor de judecată în mărime de 707 lei şi în această parte s-a pronunţat o nouă hotărîre prin care s-a respins acţiunea în partea recunoaşterii dreptului de proprietate al Alei Felonis asupra ½ cotă-parte ideală din construcţia nefinisată nr. 14/2 str. Şciusev, or. Cahul şi încasării de la Felonis Dmitri în beneficiul Alei Felonis a cheltuielilor de judecată în mărime de 707 lei. În rest hotărîrea primei instanţe s-a menţinut. 2 Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013 recursul declarat de Felonis Ala a fost considerat inadmisibil.
La data de 28 iunie 2013 Felonis Ala a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013, solicitând admiterea cererii, casarea deciziei instanţei de recurs şi instanţei de apel, cu menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe. În motivarea cererii de revizuire Felonis Ala a menţionat, că la data pronunţării încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013, dânsa nu dispunea de decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 octombrie 2011, care are relevanţă asupra cazului dat. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că cererea de revizuire depusă de Felonis Ala este inadmisibilă din următoarele motive.
Temeiurile revizuirii hotărârilor judecătoreşti irevocabile sunt prevăzute în art. 449 Cod de procedură civilă. S-a constatat, că instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la 20 martie 2013 a examinat chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Felonis Ala, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Felonis Ala împotriva lui Felonis Dmitri cu privire la desfacerea căsătoriei, partajarea averii comune, stabilirea locului de trai al copilului minor şi încasarea cheltuielilor de judecată şi la acţiunea reconvenţională înaintată de Felonis Dmitri împotriva Alei Felonis cu privire la stabilirea locului de trai al copilului minor şi în conformitate cu art.432, art.433, art.440 Cod de procedură civilă, recursul declarat de Felonis Ala a fost considerat inadmisibil.
Argumentele invocate de revizuentă, că la data pronunţării încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 20 martie 2013, dânsa nu dispunea de decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 octombrie 2011, care are relevanţă asupra cazului dat nu pot fi reţinute, deoarece acestea nu constituie temei de revizuire prevăzut de art. 449 Cod de procedură civilă. Revizuenta face referire la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 05 octombrie 2011, aceasta însă nu are relevanţă asupra cazului în litigiu, or prin decizia nominalizată a fost examinat recursul declarat de Moraru-Popov Maria împotriva lui Popov Mihail cu privire la confirmarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile şi partajarea acestora.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 453 alin.(1) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Felonis Ala, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Felonis Ala împotriva lui Felonis Dmitri cu privire la desfacerea căsătoriei, partajarea averii comune, stabilirea locului de trai al copilului minor şi încasarea cheltuielilor de judecată şi 3 la acţiunea reconvenţională înaintată de Felonis Dmitri împotriva Alei Felonis cu privire la stabilirea locului de trai al copilului minor.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ion Corolevschi Iuliana Oprea Elena Covalenco 4