- Dosarul nr.
- 2ra-3358/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 octombrie 2013
- Părțile
- Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria împotriva notarului privat Chiciuc Oxana şi Tamarei Grosu cu privire la partajarea averii succesorale şi cererea reconvenţională depusă de Grosu Tamara împotriva lui Diminescu Vladimir şi Mariei Diminescu
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3358/13 — Cu privire la anularea testamentului din 20 martie 2006 şi considerarea testamentului din 01 aprilie 2005 ca fiind valabil,
Dosarul nr.2ra-3358/13 prima instanţă: N. Veleva instanţa de apel: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă ÎNCHEIERE 09 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursurilor declarate de către Grosu Tamara, Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria împotriva notarului privat Chiciuc Oxana şi Tamarei Grosu cu privire la partajarea averii succesorale şi cererea reconvenţională depusă de Grosu Tamara împotriva lui Diminescu Vladimir şi Mariei Diminescu cu privire la anularea testamentului din 20 martie 2006 şi considerarea testamentului din 01 aprilie 2005 ca fiind valabil, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 14 martie 2013, prin care au fost admise apelurile declarate de către Diminescu Vladimir, Diminescu Tamara şi Grosu Tatiana, casată hotărîrea primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri, c o n s t a t ă La 19 ianuarie 2011, Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria a depus cerere de chemare în judecată împotriva notarului privat Chiciuc Oxana şi Tamarei Grosu cu privire la partajarea averii succesorale.
În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, s-au adresat către notar cu cerere de acceptare a moştenirii, fiind fiul şi soţia defunctului Diminescu Valentin, care a întocmit testament în favoarea lor la 22 martie 2006. Menţionează că notarul le-a refuzat în emiterea certificatului de moştenitor din motiv că fiica defunctului, Grosu Tamara a depus cerere de acceptare a moştenirii. Ca temei de drept, la baza acţiunii reclamanţii au invocat art. 1499 şi 1450 Codul civil, susţinînd că ei sunt unicii moştenitori în baza testamentului. Cer, reclamanţii recunoaşterea lor ca unici moştenitori ai defunctului Diminescu Valentin, partajarea casei de locuit şi a terenului aferent din oraşul Cahul, str. 31 august, 23 în ½ cotă-parte lui Diminescu Vladimir şi ½ cotă-parte lui Diminescu Maria.
La 18 aprilie 2011, Grosu Tamara a înaintat cerere reconvenţională împotriva lui Diminescu Vladimir şi Mariei Diminescu cu privire la anularea testamentului din 20 martie 2006 ca fiind întocmit ilegal şi de a considera valabil testamentul semnat la 01 aprilie 2005. În motivarea acţiunii reconvenţionale reclamanta a invocat că, la 01 mai 2005 tatăl ei Diminescu Valentin a testat prin testament toată averea sa şi anume: casa de locuit situată pe str. 31 august 23/E, oraşul Cahul şi terenul aferent cu toate bunurile în părţi egale între ea şi fratele ei Diminescu Vladimir, iar Maria Diminescu cu dreptul de a locui pe 1/3 din imobil. Fiind dependent din cauza sănătăţii de soţia sa, Dimineascu Valentin a fost impus să semneze alt testament.
Consideră, că în temeiul art. 1432 Codul civil nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana care a pus piedici la realizarea voinţei defunctului. Mai menţionează, că tatăl ei Diminescu Valentin i-a mărturisit că a fost permanent bătut, ţinut fără hrană şi îngrijire pînă nu a semnat noul testament. Invocă că în temeiul art. 228 Codul civil, actul juridic încheiat prin comportamentul dolosiv şi viclean a uneia din părţi poate fi declarat nul. Mai susţine că este invalidă de gradul III şi în conformitate cu art. 1505 Cod civil, în calitate de succesor de clasa I inaptă de muncă, are dreptul la rezerva succesorală. Prin încheierea Judecătoriei Cahul din 07 martie 2012, a fost încetat procesul civil la acţiunea lui Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria împotriva notarului privat Chiciuc Oxana şi Tamarei Grosu pe capătul de cerere privind partajul casei de locuit şi terenului aferent din motivul renunţului reclamanţilor.
Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 07 martie 2012 au fost respinse cererea de chemare în judecată depusă de către Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria împotriva notarului privat Chiciuc Oxana şi Grosu Tamara privind recunoaşterea ca unicii moştenitori ai defunctului Diminescu Valentin şi cererea reconvenţională depusă de către Grosu Tamara împotriva lui Diminescu Vladimir şi Mariei Diminescu cu privire la anularea testamentului din 20 martie 2006 ca fiind întocmit ilegal şi de a considera valabil testamentul semnat la 01 aprilie 2005, ca fiind neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 14 martie 2013, au fost admise apelurile declarate de către Diminescu Vladimir, Diminescu Maria şi Grosu Tamara, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Cahul din 07 martie 2012 cu pronunţarea unei noi hotărîri după cum urmează: S-au admis parţial acţiunea iniţială depusă de către Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria şi cererea reconvenţională depusă de către Grosu Tamara.
S-a recunoscut dreptul de succesiune după decesul lui Diminescu Valentin anul naşterii 1928, decedat la 03 mai 2010 şi anume: lui Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria în mărime de 5/12 după fiecare, lui Grosu Tamara în mărime de 2/12 din masa succesorală. S-a respins capătul de acţiune înaintată de către Grosu Tamara privind anularea testamentului din 20 martie 2006 ca nefondat.
La 05 august 2013, Grosu Tamara, a declarat recurs, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul 14 martie 2013, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi parţială a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie recunoscut nul testamentul din 20 martie 2006 şi a recunoaşte valabilitatea testamentului din 01 aprilie 2005. La 14 august 2013 Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea hotărîrilor contestate cu emiterea unei noi hotărîri prin care să fie recunoscuţi ca unici moştenitori ai defunctului Diminescu Valentin obligînd notarul privat Chiciuc Oxana să le elibereze certificatele de moştenitori testamentari.
În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile declarate în termen, dat fiind faptul că, prin scrisoarea de însoţire, Curtea de Apel Cahul a expediat în adresa participanţilor la proces copia deciziei motivate la 06 iunie 2013 (f.d.140). Totodată, la materialele pricinii nu sunt probe incontestabile prin care s- ar confirma data recepţionării deciziei instanţei de către recurenţi. În motivarea recursului recurenta Grosu Tamara a invocat că instanţa de apel eronat a aplicat legea material în concluzie a emis o decizie ilegală.
Recurenţii Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria în motivarea cererii de recurs înaintate, menţionează că instanţa de apel a examinat pricina superficial. Examinând temeiurile recursulrilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.
La 04 septembrie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimaţilor, cererile de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei. La 17 septembrie 2013, Grosu Tamara, prin referinţa depusă a solicitat ca recursul declarat de către Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria, să fie respins ca fiind neîntemeiat. Iar, Diminescu Vladimir şi Diminescu Maria pînă la examinarea pricinii, nu au depus referinţă la cererea de recurs depusă de către Grosu Tamara, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat.
În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în cererile de recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Colegiul menţionează că, atît Grosu Tamara cît şi Diminescu Vladimir, Diminescu Maria, în cererile de recurs nu au invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nicio referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor.
În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursurilor care sînt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Diminescu Vladimir, Diminescu Maria şi Grosu Tamara, ca inadmisibile. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursurile declarate de către Diminescu Vladimir, Diminescu Maria şi Grosu Tamara se consideră inadmisibile.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Valentina Clevadî Tatiana Vieru