- Dosarul nr.
- 2ra-2431/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 octombrie 2013
- Părțile
- Madan Nina vs Bolduratu Galina
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2431/13 — Recunoaşterea nulităţii contractului
prima instanţă: A.Danilov dosarul nr. 2ra-2431/13 instanţa de apel: B.Bîrca, M.Moraru, M.Ciugureanu ÎNCHEIERE 09 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Madan Nina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Madan Nina către Bolduratu Galina, Secrii Andrei, Secrii Nina, intervenient accesoriu OCT Chişinău privind recunoaşterea nulităţii contractelor de donaţie şi de schimb, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Madan Nina, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 15 decembrie 2011, c o n s t a t ă La 01 august 2011, reclamanta Madan Nina a depus cerere de chemare în judecată către Bolduratu Galina, Secrii Andrei, Secrii Nina, intervenient accesoriu OCT Chişinău privind recunoaşterea nulităţii contractelor de donaţie şi de schimb. În motivarea acţiuni, reclamanta Madan Nina a indicat că, anterior în anul 2007 îi aparţinea cu titlul de proprietate lotul de pămînt pentru construcţii cu suprafaţa de 0,0827 ha, pe terenul dat era amplasată casa de locuit cu suprafaţa de 96,2 m.p., inclusiv suprafaţa locativă 81,0 m.p. cu dependenţe - beci 1, poartă 1, gard 2, situată pe adresa m. Chişinău, s. Truşeni, str. Ştefan cel Mare 138. Pîrîta Bolduratu Galina îi este nepoată de la soră.
Ea i-a propus să-i asigure întreţinerea şi- i va construi o mică casă în schimbul casei şi a lotului ce-i aparţinea atunci cu drept de proprietate. La 17.04.2007 Madan Nina i-a înstrăinat Galinei Bolduratu casa şi lotul ce-i aparţinea. Însă necunoscînd grafia latină nu a înţeles că a semnat un contract de donaţie, dar consideră că un contract de înstrăinare a bunului cu condiţia de întreţinere. După semnarea contractului a locuit la pîrîtă într-o încăpere nedestinată pentru trai în care era mucegai şi deteriorat acoperişul. După o perioadă scurtă de timp pîrîta a încheiat un contract de schimb cu Secrii Andrei şi Nina în baza căruia a schimbat ce i-a donat ea pe un alt lot. La moment pîrîta a dat-o afară din încăperea în care locuia şi locuieşte la rude.
Pîrîta nu-şi onorează obligaţiunile de întreţinere. Solicită reclamanta, recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie încheiat la 17.04.2007 nr. 1609 şi restituirea tuturor bunurilor donate. La fel solicită anularea contractului de schimb încheiat între Bolduratu Galina şi Secrii Andrei şi Nina. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 15 decembrie 2011 acţiunea a fost respinsă. Madan Nina nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe a declarat apel, solicitînd casarea integrală a hotărârii şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 ianuarie 2013 a fost respins apelul declarat de către Madan Nina, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 15 decembrie 2011. La adoptarea soluţiei sale, instanţa de apel a ajuns la concluzia că prima instanţă a respectat normele materiale şi procesuale, a verificat complet, sub toate aspectele în mod obiectiv circumstanţele cauzei şi a dat probelor administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenţei, concludentei, utilităţii şi veridicităţii lor, iar toate în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor, corect ajungînd la concluzia de respingere a acţiunii ca neîntemeiate. Astfel, instanţa de apel a constatat că, la 17.04.2007 Madan Nina cu Bolduratu Galina au încheiat contract de donaţie care a fost întocmit de către părţi, semnat şi autentificat în conformitate cu legislaţia în vigoare şi care anume de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie.
Potrivit prevederilor art. 267 alin. (1) CC al RM termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Deci, de la data semnări contractului şi legalizări lui de notar la 17.04.2007 pînă în prezent au trecut 4 ani şi 6 luni, prin urmare reclamanta semnînd contractul cunoştea despre consecinţele acestuia. Conform art. 233 alin. (1) Cod Civil al RM, persoana îndreptăţită are dreptul să ceară anularea actului juridic pentru temeiurile stipulate la art. 227, 228 şi 230 în termen de 6 luni de la data cînd a aflat sau trebuia să afle despre temeiul anulării.
Instanţa de apel a considerat ca neîntemeiată cerinţa apelantei privind recunoaştere a nulităţii contractului de schimb încheiat la 15.05.2009 între Bolduratu Galina şi Secrii Andrei deoarece la perfectarea acestuia s-au respectat prevederile legale, iar Secrii Andrei a devenit dobînditor al bunurilor imobile de bună credinţă. Conform prevederilor art. 307 alin. (1) Cod Civil este considerată posesor de bună-credinţă persoana care posedă legitim sau care se poate considera îndreptăţită să posede în urma unei examinări diligente, necesare în raporturile civile, a temeiurilor îndreptăţirii sale. Buna-credinţă este prezumată, iar proprietatea dată înregistrată la OCT conform art. 316 alin. (1) CC proprietatea este, inviolabilă.
Astfel, instanţa de apel în cadrul şedinţei de judecată a constatat că apelanta nu a prezentat nici o probă în confirmarea pretenţiilor sale, de aceea argumentele sale au fost respinse ca neîntemeiate. La 22 februarie 2013 Madan Nina a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului recurenta a indicat că instanţele judecătoreşti au emis soluţii cu încălcarea normelor de drept material şi procesual, nu a elucidat toate circumstanţele cauzei. La 07 octombrie 2013 Bolduratu Galina, Secrii Andrei şi Nina au depus prin intermediul cancelariei o referinţă, prin care au invocat dezacordul cu recursul depus de Madan Nina, solicitînd respingerea acestuia, cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Madan Nina, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Madan Nina, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Madan Nina, ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Madan Nina, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru