Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1397/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 octombrie 2013
Părțile
Ursu Tatiana vs ÎCS Red Union Fenosa SA
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1397/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: S. Bleşceaga dosarul nr. 3ra-1397/13 instanţa de apel: Iu. Cimpoi, L. Popova, M. Guzun ÎNCHEIERE 09 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul : Svetlana Filincova Judecătorii: Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ursu Tatiana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Ursu Tatiana împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” SRL cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Ursu Tatiana, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 16 noiembrie 2013, c o n s t a t ă La 28 martie 2011 Ursu Tatiana s-a adresat în instanţă cu cerere de chemare în judecată către ÎCS „Red Union Fenosa” SRL cu privire la contestarea actelor administrative. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat, că este proprietară a apartamentului 67 din str. Independenţei 16, mun. Chişinău şi locuieşte în el de peste 30 de ani. Beneficiază de servicii de furnizare a energiei electrice de la NLC 2173087. La data de 25.01.2011 de către colaboratorii ÎCS „Red Union Fenosa” SA a fost efectuat controlul echipamentului de măsurare nr. contorului 1398111 de tip BJ 924 la apartamentul nr. 67 din str. Independenţei 16 mun. Chişinău. În urma efectuării verificării a fost întocmit procesul-verbal nr. A 05302 de depistare a încălcării clauzelor contractuale, cu menţiunea că la momentul verificării s-a depistat suspect la falsificarea sigiliului de stat, iar contorul demontat a fost prezentat la expertiză.

Tot la, 25.01.2011 a fost întocmit un act-prescripţie conform căruia, consumatorul a fost obligat să înlăture încălcările constatate pînă la 10.02.2011 în funcţie de rezultatul expertizei criminalistice. Contorul electric a fost transmis la ÎS „Cris Registru” pentru efectuarea expertizei. În raportul de constatare tehnico- ştiinţifică nr.217 din 28.01.2011 s-a indicat că sigiliul din plumb cu marcajul sigilatorului „MD06 s”, pe partea opusă a acestuia este imprimată stema RM şi cifra romană „III” aplicat pe butonul de fixare din stînga al contorului electric de tipul EJ 924 I HR 612122 (KRTZIK) N21398111 a fost sigilat cu sigiliul verificatorului de stat, cu marcajul „MD06 s”, este autentic.

Se indică că după sigilarea primară a fost depistată manipulare primară prin întreruperea firului metalic, care joacă rolul cablului de control, la unul din orificiile de intrare şi introducerea lui repetată. Construcţia contorului electric de tipul EJ 924 HR 612122 (KRIZIK) NI 398111 a fost supusă modificării prin montarea unui dispozitiv „CIP”. Menţionează că la 11.02.2011 a fost expediată în adresa Tatianei Ursu factura pentru energie electrică în valoare de 12442,99 lei, cu concretizarea că plata se calculează pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale. La 14.02.2011 Tatiana Ursu a contestat actele respective. Prin răspunsul din 22.02.2011 ÎCS „Red Union Fenosa” SA a respins contestaţia reclamantei.

Cere Tatiana Ursu anularea actului nr. A05302 din 25.01.2011 de depistare a încălcării clauzelor contractuale, actului-prescripţie din 25.01.2011 şi factura de consum a energiei electrice din 09.02.2011 în valoare de 12442,99 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 16.11.2012 acţiunea Tatianei Ursu a fost respinsă ca neîntemeiată. Tatiana Ursu la 04.01.2013, a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 16.11.2012, solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 s-a respins apelul declarat de către Tatiana Ursu, cu menţinerea fără modificări a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 16 noiembrie 2012. La adoptarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că, contorul electric a fost demontat, sigilat şi transmis de consumator la ÎS „Cris Registru” pentru efectuarea expertizei. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 217 din 28.01.2011 s-a constatat că sigiliul din plumb cu marcajul sigilatorului „MD06s” pe una din părţi, iar pe partea opusă este imprimată stema RM şi cifra romană „III” aplicată pe butonul de fixare din stînga al contorului electric de tipul EJ 924 HR 612122 (KRIZIK) N1398111 a fost sigilat cu sigiliul verificatorului de stat cu marcajul „MD06 s”, este autentic. După sigilarea primară a fost manipulat primar prin întreruperea firului metalic, care joacă rolul cablului de control, la unul din orificiile de intrare şi introducerea lui repetată.

Construcţia contorului electric de tipul EJ 924 HR 612122 (KRIZIK) N1398111 a fost supusă modificării prin montarea unui dispozitiv „CIP”. La 11.02.201 1 a fost expediată în adresa Tatianei Ursu factura din 13.02.2011 pentru energie electrică în valoare de 12442,99 lei, cu concretizarea că plata se calculează „pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale”. Astfel, la 14.02.2011 Tatiana Ursu a contestat în prealabil la organul emitent actele menţionate. Prin răspunsul din 22.02.2011 ÎCS „Red Union Fenosa” SA a respins contestaţia reclamantei. Instanţa de apel constată că, pe parcursul dezbaterilor judiciare de către ICS „Red Union Fenosa” SA au fost prezentate probe pertinente în vederea probării legalităţii actelor administrative contestate.

Prin urmare, în conformitate cu pct. 52 lit. a), d), şi e) al Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice aprobat prin Hotărîrea ANRL nr. 314 din 04.12.2008, consumatorul are următoarele obligaţii pe care trebuie să le îndeplinească, indiferent de faptul dacă sînt sau nu prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, să utilizeze energia electrică în mod raţional, inofensiv, eficient şi fără fraude; să sesizeze imediat furnizorul în cazul în care depistează defecţiuni în funcţionarea echipamentului de măsurare sau violarea sigiliilor; să păstreze intacte echipamentul de măsurare şi sigiliile aplicate, să nu comită intervenţii asupra utilajului reţelei electrice a unităţii de distribuţie instalat pe proprietatea consumatorului.

Conform art. 178 al Regulamentului menţionat, se interzice consumatorului să intervină sub orice formă asupra echipamentului de măsurare a energiei electrice şi asupra sigiliilor aplicate lui sau la celelalte instalaţii ale furnizorului, sau să blocheze accesul personalului furnizorului la acestea. În speţă s-a constatat că, încălcările depistate la contorul consumatorului- Ursu Tatiana au fost fixate în procesul verbal nr. A05302 din 25.01.2011, încălcările constatate cad sub incidenţa pct. 99 al.(4) al Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărîrea ANRL cu nr.314 din 04.12.2008. În conformitate cu pct. 168 al Regulamentului enunţat, s-a stabilit că reprezentantul reclamantei Ursu Mihai, a fost prezent la momentul efectuării controlului echipamentului de evidenţă a energici electrice, a semnat procesul- verbal de consum fraudulos nr. A05302 din 25.01.2011, fapt care demonstrează că a fost de acord cu cele specificate.

Prin urmare, din actele prezentate de intimat rezultă participarea beneficiarului de energie electrică la întocmirea procesului- verbal de consum fraudulos. Astfel, reieşind din faptul constatării consumului fraudulos de energie electrică prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr.217 din 28.01.2011, potrivit prevederilor Regulamentului enunţat, intimatul-furnizorul de energie electrică a calculat corect consumul fraudulos de energie electrică prin factura din 09.02.2011, în valoare de 12442,99 lei. La 10 iunie 2013 Ursu Tatiana a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului recurenta a indicat că atît instanţa de apel cît şi prima instanţă a emis decizia nominalizată cu încălcarea normelor de drept material, nu a elucidat toate circumstanţele cauzei. Mai mult ca atît recurenta invocă că, circumstanţele de fapt indicate în hotărîrile contestate contravin circumstanţelor stabilite în urma cercetării judecătoreşti. Astfel, recurenta atît în cererea de chemare în judecată, cît şi în cadrul şedinţelor de judecată a indicat, că de către colaboratorii ÎCS „Red Union Fenosa” SA s-a depistat suspect la falsificarea sigiliului de stat, pe cînd instanţa de judecată a indicat că s-au depistat încălcări contractuale, ceea ce nu corespunde realităţii.

Totodată, instanţele ierarhic inferioare fac trimitere la consecinţele încălcării clauzelor contractuale, însă nu este indicat care anume clauză contractuală este încălcată. La data de 15 iulie 2013 ÎCS „Red Union Fensoa” SA prin intermediul cancelariei au depus o referinţă în care au invocat dezacordul cu recursul depus de Ursu Tatiana, solicitînd respingerea acestuia, cu menţinerea deciziei instanţei de apel. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Ursu Tatiana nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei.

Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Ursu Tatiana, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ursu Tatiana ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Ursu Tatiana, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.