- Dosarul nr.
- 2ra-2496/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 octombrie 2013
- Părțile
- Mocanu Serghei vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Repararea prejudiciului moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti
2ra-2496/13 — Repararea prejudiciului moral
prima instanţă N. Simciuc dosarul nr.2ra-2496/13 instanţa de apel A. Panov S. Arnăut T. Pelin DECIZIE 04 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Serghei Mocanu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Serghei Mocanu împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013, prin care apelul declarat de către Serghei Mocanu a fost respins şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 14 ianuarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 31 octombrie 2012, Serghei Mocanu a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii reclamantul Serghei Mocanu a indicat că prin ordonanţa Organului de urmărire penală a Secţiei urmărire penală a Comisariatului de sector Buiucani mun. Chişinău s-a dispus recunoaşterea sa în calitate de bănuit în cauza penală nr. 2011032472. Prin ordonanţa Procurorului sect. Buiucani din 30 decembrie 2011 în temeiul art. 52, 225, 275 alin. (1) pct. 1, 286 alin. (1) CPP cauza penală s-a clasat din motiv că în cazul dat nu există faptul infracţiunii.
Consideră că fără careva motiv, în lipsa faptei infracţiunii, în scop de a-l umili, ilegal a fost tras la răspundere penală de organul de urmărire penală. În timpul efectuării acţiunilor de urmărire penală a fost nevoit să suporte umilinţă şi disconfort enorm, din care motiv a primit traume psihologice sub formă de stres care sunt irecuperabile.
Indică că încălcările enunţate i-au lezat drepturile şi libertăţile sale prevăzute de art. 6 CEDO şi pornind de la prevederile art. 2 al Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 că în sensul prezentei legi acţiunile ilicite sunt acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de 1 răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni), coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) care prevede că este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: a)reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală.
Prin urmare, solicită Serghei Mocanu încasarea din contul bugetului de stat cu titlu de prejudiciu moral suma de 30000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 14 ianuarie 2013 acţiunea lui Serghei Mocanu a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de către Serghei Mocanu şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe. La 29 aprilie 2013, în termenul prevăzut de lege, Serghei Mocanu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. Recurentul, Serghei Mocanu, în motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel deoarece instanţa eronat a motivat respingerea acţiunii stabilind că el a fost tras la răspundere penală făcînd trimitere la art. 50 Codul penal.
Indică că din momentul recunoaşterii sale în calitate de bănuit în cauza penală nr. 2011032472 a fost supus răspunderii penale în sensul art. 50 din Codul penal. Însă la data recunoaşterii în calitate de bănuit în cauza penală nr. 2011032472, probe nu existau motiv din care prin ordonanţa procurorului sect. Buiucani mun. Chişinău din 30 decembrie 2011 cauza penală a fost clasată din motiv că nu există faptul infracţiunii. Consideră că fără careva motiv, în lipsa faptei infracţiunii, în scop de al umili ilegal a fost tras la răspundere penală de organul de urmărire penală pe cauza penală nr. 2011032472. Acţiuni prin care i s-a cauzat o daună morală enormă pe care o estimează la suma de 30000 lei şi care urmează a fi reparat în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a), 2, 6 alin. (1) lit. b) şi art. 10 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 coroborat cu art. 6 CEDO.
În conformitate cu art.434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei redactate. Din actele pricinii este cert faptul că la 11 aprilie 2013 Curtea de Apel Chişinău a expediat părţilor copia deciziei din 10 aprilie 2013, iar la 29 aprilie 2013, adică în termenul prevăzut de lege Serghei Mocanu a declarat recurs. În conformitate cu art.440 alin.(2) Codul de procedură civilă, completul din 3 judecători prin încheierea din 28 august 2013 a considerat recursul admisibil şi a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art.444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărâri de admitere parţială a acţiunii din următoarele considerente. 2 În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, Serghei Mocanu a solicitat repararea de către stat a prejudiciului moral cauzat prin acţiunile organului de urmărire penală.
Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Serghei Mocanu, instanţa de apel a ajuns la concluzia netemeiniciei apelului declarat de către ultimul menţinând hotărârea primei instanţe prin care acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţele de judecată la emiterea hotărîrii au aplicat eronat normele de drept material. Din actele pricinii s-a stabilit că în privinţa recurentului Serghei Mocanu de către organul de urmărire penală la data de 05 decembrie 2011 a fost pornită o cauză penală conform elementelor infracţiunii prevăzute de art. 190 alin. (2) lit. c) Codul penal, iar prin ordonanţa Procurorului procuraturii sect.
Buiucani mun. Chişinău din 30 decembrie 2011 cauza penală a fost clasată din motivul că în cazul dat nu există faptul infracţiunii.
Conform art. 2 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, prin acţiuni ilicite se subînţeleg acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni).
Conform art. 3 lit. a) al Legii citate, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală. Astfel, s-a stabilit că Serghei Mocanu a fost tras ilegal la răspundere penală, ca ulterior cauza penală nr. 2011032472 a fost clasată din motiv că nu există faptul infracţiunii. Prin urmare ultimul dispune de dreptul de reparare a prejudiciului moral cauzat în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală. În conformitate cu art. 122 alin.(1) Cod de procedură civilă, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.
Conform art. 1405 alin. (1) Codul civil, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune 3 administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată.
Conform art. 1422 alin. (1) Codul civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc, iar conform art. 1423 al (1) Cod civil, mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată. De asemenea, art. 11 alin. (1) al Legii menţionate prevede că mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege.
Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare: a) gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; c) rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; e) natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; f) suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; g) măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; În temeiul dispoziţiilor legale citate se instituie obligaţia generală a statului de a repara persoanelor fizice prejudiciul moral cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că suma de 30000 lei solicitată de către Serghei Mocanu în vederea reparării prejudiciului moral este una exagerat de mare care nu corespunde suferinţelor psihice suportate de către acesta. Însă, instanţa de recurs consideră că suma de 1000 lei ca compensaţie pentru prejudiciul moral cauzat recurentului Serghei Mocanu este una echitabilă ţinînd cont de datele obiective ale pricinii care certifică că ultimului i-a fost atribuită ilegal calitatea de bănuit timp de 15 zile (05 decembrie 2011-30 decembrie 2011) ca urmare a acţiunilor ilicite ale organului de urmărire penală.
Compensaţia bănească pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin echivalent bănesc este apreciată conform principiilor echităţii, privind gravitatea suferinţelor fizice şi psihice suportate de către recurent, căruia i-a fost cauzat un anumit stres şi stare de frustare, care nu poate fi compensată doar numai prin simpla constatare a încălcării drepturilor acestuia. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră acţiunea parţial întemeiată cu încasarea de la 4 Ministerul Justiţiei în beneficiul lui Serghei Mocanu a sumei de 1000 lei în vederea reparării prejudiciului moral, în rest acţiunea urmează a fi respinsă. În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, instanţele de judecată au aplicat eronat prevederile normelor de drept material şi ilegal au respins integral acţiunea.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat de către prima instanţă şi instanţa de apel şi nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe şi de a emite o nouă hotărâre, prin care acţiunea lui Serghei Mocanu împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului moral de admis parţial ca întemeiată. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se admite recursul declarat de către Serghei Mocanu.
Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 aprilie 2013 şi hotărârea Judecătoriei Buiucani municipiul Chişinău din 14 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Serghei Mocanu împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului moral şi se emite o nouă hotărâre prin care: Se admite parţial acţiunea lui Serghei Mocanu împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la repararea prejudiciului moral. Se încasează de la Ministerul Justiţiei în beneficiul lui Serghei Mocanu suma de 1000 (una mie) lei în vederea reparării prejudiciului moral. În rest, acţiunea se respinge ca fiind neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Ala Cobăneanu Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi 5