2ra-3210/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă – V. Micu dosarul nr. 2ra-3210/13 instanţa de apel – N. Craiu, L. Bulgac, A. Minciuna ÎNCHEIERE 03 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Marina Lozan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 19 împotriva Marinei Lozan (Zasimenco), Serghei Zasimenco, Elena Sultanova, Evghenia Sivizina, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni ,,Termocom”, în procedura planului, cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Marina Lozan, modificată hotărârea Judecătoriei Rîşcami mun.

Chişinău din 13 septembrie 2012, în partea încasării datoriei, prin micşorarea cuantumului sumei încasate, în rest hotărârea fiind menţinută, constată: La 23 decembrie 2011 ÎMGFL nr. 19 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Marinei Lozan (Zasimenco) Serghei Zasimenco, Elena Sultanova, Evghenia Silvizina, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni ,,Termocom” cu privire la încasarea datoriei. În motivarea cererii reclamantul a indicat că conform Hotărârii Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiilor deconectării/reconectării acestora de la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, precum şi art. art. 58, 59, 60 ale Codului cu privire la locuinţe, locatarii sînt obligaţi să achite lunar plata pentru serviciile locativ-comunale.

1 Indică că din cauza nerespectării acestor obligaţii, prin neachitarea bonurilor de plată pentru serviciile prestate, pârâţii au acumulat la data de 01 iunie 2011 o datorie pentru serviciile locativ-comunale în mărime de 14524,84 lei, fapt confirmat prin informaţia despre calcularea şi achitarea serviciilor locativ-comunale respective. Susţine că încercările de soluţionare a litigiului pe cale extrajudiciară nu au dat rezultate, reclamaţiile adresate pârâţilor rămânând fără satisfacere. Cere încasarea din contul pârâţilor în beneficiul său a datoriei în mărime de 14524,84 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei, ÎMGFL-19 a depus cerere de concretizare a cerinţelor prin majorat cuantumul pretenţiilor, în legătură cu faptul că pîrîţii au neglijat în continuare achitarea facturilor pentru serviciile comunale şi la data de 01 iunie 2012 au acumulat datoria în sumă de 18556,43 lei, motiv pentru care solicită încasarea datoriei în mărime de 18556,43 lei şi taxei de stat. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 13 septembrie 2012 acţiunea a fost admisă, încasat în mod solidar din contul Marinei Lozan (Zasimenco), Serghei Zasimenco, Elena Sultanova, Evghenia Sivizina în beneficiul ÎMGFL-19 datoria pentru serviciile locativ-comunale pentru perioada 01 ianuarie 1999-01 iunie 2012 în mărime de 18826,43 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 270 lei.

Tot prin aceiaşi hotărâre a fost încasată din contul Marinei Lozan (Zasimenco), Serghei Zasimenco, Elena Sultanova, Evghenia Sivizina taxa de stat în mărime de 287 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 ianuarie 2013 a fost admis apelul declarat de către Lozan Marina, modificată hotărârea primei instanţe în partea încasării datoriei, prin micşorarea sumei încasate de la 18556,42 lei la 12742 lei, în rest hotărârea fiind menţinută. În susţinerea temeiniciei concluziei date instanţa de apel s-a referit la prevederile art. 267 alin.(1) şi art. 277 alin.(1) lit.b) Cod civil, reţinînd în acest sens că acţiunea cu privire la încasarea datoriei a fost depusă la 23 decembrie 2011, respectiv datoria pentru energia termică urmează să fi încasată începînd cu decembrie 2008 şi nu cu ianuarie 1999, după cum a dispus prima instanţă.

La 23 iulie 2013 Lozan Marina a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii şi recuperarea prejudiciului moral în mărime de 3000 lei. În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile judecătoreşti emise pe marginea pricinii în cauză, considerând a fi neîntemeiate şi emise cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susţine că conform art. 514 Cod civil şi art. 10 a Legii privind protecţia consumatorului, prestatorul de serviciu urmează să acorde servicii numai în bază de contract, invocând că la caz nu a fost încheiat un asemenea contrat, fapt ce implică asupra netemeiniciei acţiunii formulate de către ÎMGFL-19.

Menţionează că a informat intimatul în repetate rânduri despre lipsa căldurii în ap. 109, str. M. Costin 19/2, însă din partea acestuia nu au fost întreprinse careva măsuri. 2 Afirmă că din cauza acţiunilor ilegale ale intimatului i-a fost cauzat suferinţe morale, care prin prisma art. art. 1422 şi 1423 Cod civil, urmează a-i fi recompensate în mărime de 3000 lei. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Marina Lozan, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurenta nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Marina Lozan, asemenea aspecte nu se regăsesc. 3 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Marina Lozan, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Marinei Lozan, se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişca-Doneva 4