- Dosarul nr.
- 2ra-2905/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 octombrie 2013
- Părțile
- Mîhanuc Oleg vs Macari Andrei, cererea reconvenţională Moraru Slavie vs Mîhanuc Oleg
- Pe scurt
- Coparticiparea procesuală obligatorie, limitele judecării apelului
2ra-2905/13 — Încasarea sumei şi dobânzii de întârziere
prima instanţă – Gh. Gorun dosarul nr. 2ra-2905/13 instanţa de apel – B. Bîrca, I. Cotruţă, M. Ciugureanu DECIZIE 02 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Iuliana Oprea Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Oleg Mîhaniuc în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Oleg Mîhaniuc împotriva lui Andrei Macari cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere şi la cererea reconvenţională a lui Slavie Moraru împotriva lui Oleg Mîhaniuc cu privire la încasarea sumei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Oleg Mîhaniuc şi menţinută hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 30 octombrie 2012, prin care acţiunea iniţială şi acţiunea reconvenţională au fost respinse constată: La 18 ianuarie 2011, Oleg Mîhaniuc, reprezentat de către Sergiu Posternac, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Macari cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere. În motivarea acţiunii a indicat că la 21 septembrie 2008 Andrei Macari a primit suma de 10000 Euro pentru procurarea materialelor de construcţie, fapt confirmat prin recipisa din 21 septembrie 2008. Menţionează că pârâtul până în prezent nu a procurat materialele de construcţie şi nici nu a restituit mijloacele băneşti primite. Susţine că la 05 iulie 2010 a expediat în adresa pârâtului pretenţie, însă care a rămas fără răspuns, iar la alte pretenţii expediate anterior, a primit un răspuns negativ.
Cu referire la prevederile art. 1390 Cod civil, consideră că odată ce pârâtul nu a procurat materialele de construcţie, care urma să le procure, trebuie să restituie mijloacele băneşti primite. Solicită încasarea din contul pârâtului a sumei de 10000 Euro, dobânzii de întârziere calculată până în momentul executării hotărârii judecătoreşti, cheltuielilor pentru taxa de stat şi cheltuielilor pentru asistenţa juridică. Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 21 martie 2011 a fost admis demersul reprezentantului pârâtului Vera Sterpu şi a fost atras în calitate de copârât Slavie Moraru. La 10 mai 2011 Slavie Moraru a depus cerere reconvenţională împotriva lui Oleg Mîhaniuc, solicitând încasarea sumei de 379203 lei, ce constituie datoria pentru lucrările executate şi materialele utilizate la obiectul din str. Bernardazzi, 26 mun.
Chişinău şi a sumei de 285672 lei - la obiectul din str. Scrisului Latin, 8, or. Orhei, iar în total a sumei de 664875 lei şi taxei de stat în sumă de 19946,25 lei. În susţinerea pretenţiilor sale a indicat că pârâtul a angajat o echipă de muncitori pentru efectuarea lucrărilor de construcţie, el fiind maistrul acestei echipe. Menţionează că în lunile aprilie-mai 2008 au început efectuarea lucrărilor de construcţie a casei de locuit pentru familia Mîhaniuc din str. Bernardazzi, 26 mun. Chişinău. Afirmă că lucrările de construcţie au fost efectuate pe contul lor, iar la sfârşitul lunii mai 2008 au întocmit actul de executare a lucrărilor în sumă de 379203 lei, iar pârâtul a promis de a se achita pentru lucrările executate.
Mai indică că în luna iunie au început lucrările de reconstrucţie a clădirii din str. Scrisului Latin, 8 or. Orhei. Susţine că pârâtul a finanţat executarea lucrărilor la acest obiect, transmiţându-i mijloacelor financiare, iar el, la rândul său, cumpăra materiale de construcţie. Insistă că pe parcursul lunilor iunie-august pârâtul nu a transmis surse financiare pentru lucrările efectuate la imobilul din str. Bernardazzi, 26, dar tot promitea că se va achita. Menţionează că, într-adevăr, la 22 septembrie 2008 Andrei Macari i-a transmis lui suma de 10000 Euro primită, la 21 septembrie 2008, de la Oleg Mîhaniuc, pentru procurarea materialelor de construcţie pentru obiectul din or. Orhei, şi în sensul dat dânsul a întocmit o recipisă pe numele lui Andrei Macari.
Afirmă că suma de 10000 Euro a fost cheltuită pentru procurarea materialelor de construcţie, iar o parte din materialele de construcţie au fost procurate din banii lor. Indică că în luna septembrie la obiectul din or. Orhei au efectuat lucrări în sumă totală de 452172 lei, ţinând cont şi de suma de 10000 Euro, care a fost primită. Susţine că actul de executare a lucrărilor pentru luna septembrie a fost semnat de către Oleg Mîhaniuc, însă lor le-a fost dată doar copie xerox a acestuia. Menţionează că după luna septembrie 2008 ei n-au mai continuat lucrul la obiectul din or. Orhei, iar pârâtul a finisat obiectul cu alţi constructori.
Ulterior, Oleg Mîhaniuc, reprezentat de către avocatul Corneliu Pascari, a depus cerere de concretizare a pretenţiilor, prin care a solicitat încasarea din contul lui Andrei Macari a sumei de 10000 Euro, dobânzii de întârziere în sumă de 3332 Euro şi cheltuielilor de judecată, inclusiv cheltuielile pentru asistenţă juridică şi taxa de stat. În susţinerea pretenţiilor sale, Oleg Mîhaniuc a menţionat că pârâtul nu şi-a onorat obligaţiile contractuale, nu a procurat materialele de construcţie şi nu a restituit suma primită. Afirmă că la 25 martie 2010 pârâtului i-a fost expediată o cerere prin care i s-a solicitat restituirea sumei în termen 30 zile. Ulterior au fost transmise cereri repetate la 27 aprilie 2010 precum şi la 05 iulie 2010, însă pârâtul a refuzat restituirea banilor, invocând diverse motive.
Consideră că pârâtul urmează să restituie atât suma de bază 10000 Euro, cât şi dobânda de întârziere în mărimea prevăzută la art. 619 Cod civil, care urmează a fi calculată începând cu 25 martie 2010 şi până în prezent. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 octombrie 2012 acţiunea iniţială şi acţiunea reconvenţională au fost respinse. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de Oleg Mîhaniuc şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 19 iunie 2013, Oleg Mîhaniuc a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi adoptarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii iniţiale.
În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel a omis în totalitate să se expună asupra încheierii protocolare a Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21 mai 2011, prin care a fost atras în calitate de copârât Slavie Moraru, contestată de către apelantul Oleg Mîhaniuc odată cu fondul cauzei. Consideră că încheierea dată este ilegală, adoptată cu încălcarea normelor de drept procedural, motiv pentru care s-a solicitat instanţei de apel casarea acesteia. Consideră că la examinarea cauzei, atât în prima instanţă, cât şi în apel, s-au admis erori procedurale grave, iar la adoptarea soluţiilor, instanţele ierarhic inferioare eronat au interpretat probele administrate la dosar, incorect au aplicat norma materială incidenţă speţei în cauză, au inversat sarcina probaţiunii, motiv pentru care au pronunţat hotărâri ilegale.
Susţine că încheierea protocolară a Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 21 mai 2011 este una ilegală, adoptată cu încălcarea a normelor procesuale, motiv pentru care s-a solicitat casarea ei, iar Curtea de Apel Chişinău urma să se pronunţe asupra legalităţii acesteia. Consideră că Slavie Moraru, conform Codul de procedură civilă în vigoare la momentul emiterii încheierii, putea depune în instanţă doar o cerere de intervenţie, în temeiurile art. 65 CPC, ceea ce în speţă nu a fost făcut. La fel, consideră că instanţa de apel urma să se expună asupra solicitării formulate în cererea de apel a lui Oleg Mîhaniuc cu casarea încheierii contestate şi restituirea cererii reconvenţionale, precum şi anexele acesteia.
Indică că referitor la acţiunea iniţială, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au dat o apreciere eronată probelor din dosar, motiv pentru care au pronunţat hotărâri ilegale. Consideră că analizând raportul juridic stabilit între părţi, prin prisma prevederilor art. 725-726 Cod civil, se constată că între el şi Andrei Macari a fost încheiat un contract de mandat. Indică că instanţa de apel nu a luat în consideraţie şi prevederile imperative ale normei materiale, precum art. art. 1030, 1035, 1036, 1041, 1043 Cod Civil, art. 118 CPC, dar inversând sarcina probaţiunii au invocat că intimatul Oleg Mîhaniuc urma să demonstreze că pe banii care i-au fost transmişi lui Andrei Macari, acesta a procurat materiale de construcţie.
Susţine că intimatul Andrei Macari nu i-a prezentat lui nici o dare de seamă privind executarea mandatului şi a sumelor băneşti folosite, arbitrar, fără acordul expres scris al mandantului a transmis suma de bani unui terţ, considerând că faptul dat echivalează cu neexecutarea mandatului şi impune sancţiunile prevăzute de art. 1044 Cod civil. Afirmă că instanţa de apel a omis să dea apreciere unor momente relevante pentru justa examinare a cauzei, precum că între Oleg Mîhaniuc şi Slavie Moraru nu a fost încheiat nici un contract de antrepriză în construcţii capitale, nu s-a stabilit măcar un raport juridic de muncă, bunurile imobile la care s-a pretins că a lucrat Slavie Moraru (beneficiarii lucrărilor), conform extraselor din Registrul bunurilor imobile, aparţin nu lui, ci unor persoane terţe: bunul imobil din mun.
Chişinău str. Bernardazzi aparţine Oxanei Mîhaniuc, iar bunul imobil din or. Orhei, str. Scrisului Latin, aparţinea SC „TCI Consulting” SRL (ulterior reorganizată în „WIC Clean”). Menţionează că decizia motivată a instanţei de apel i-a fost expediată lui la 19 aprilie 2013. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 17 aprilie 2013, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire (f. d. 114). Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 19 iunie 2013 în termen, or la materialele dosarului lipsesc probe care ar atesta data recepţionării copiei deciziei motivate.
În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
Înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Andrei Macari, Oleg Mîhaniuc, concretizându-şi cerinţele, a solicitat încasarea din contul lui Andrei Macari a sumei de 10000 Euro, dobânzii de întârziere în sumă de 3332 Euro şi cheltuielilor de judecată. La caz, se constată că în urma atragerii în proces, prin încheierea protocolară a Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 21 martie 2011, în calitate de copârât pe Slavie Moraru, ultimul la rândul său a depus cerere reconvenţională împotriva lui Oleg Mîhaniuc solicitând încasarea sumei de 379203 lei, ce constituie datoria pentru lucrările executate şi materialele utilizate la obiectul din str. Bernardazzi, 26 mun. Chişinău şi a sumei de 285672 lei - la obiectul din str. Scrisului Latin, 8, or.
Orhei, iar în total a sumei de 664875 lei şi a taxei de stat în sumă de 19946,25 lei. Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei atâta a acţiunii iniţiale, cât şi celei reconvenţionale şi respingerea acestora. Nefiind de acord cu hotărârea nominalizată Oleg Mîhaniuc a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând casarea parţială a hotărârii date şi adoptarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea acţiunii formulate de el. Totodată, prin aceiaşi cererea de apel Oleg Mîhaniuc a solicitat casarea încheierii Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 21 martie 2011, prin care a fost atras în proces în calitate de copârât Slavie Moraru şi restituirea cererii reconvenţionale depusă de ultimul, considerând că încheierea dată este ilegală şi emisă cu încălcarea normelor de drept procedural.
Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Oleg Mîhaniuc, instanţa de apel a ajuns la concluzia netemeiniciei şi respingerii acestuia şi menţinerea hotărârii primei instanţe, fără a se expune pe marginea argumentul apelantului cu privire la ilegalitatea încheierii protocolare prin care a fost atras în proces în calitate de copârât Slavie Moraru şi dreptul acestuia de a depune cerere reconvenţională. Instanţa de recurs conchide, însă, că instanţa de apel greşit a purces la verificarea legalităţii hotărârii atacate cu apel, fără a se pronunţa asupra legalităţii încheierii contestate de către Oleg Mîhaniuc, or ultimul a insistat asupra faptului că încheierea dată a fost emisă cu încălcarea normelor de drept procedural.
În situaţia dată, instanţa de apel urma, iniţial, să verifice legalitatea încheierii primei instanţe, contestată de către Oleg Mîhaniuc, astfel încât ultimul insistă că Slavie Moraru a fost greşit atras în proces în calitate de pârât, în acest sens invocând dispoziţiile art. 62 CPC, care reglementează coparticiparea procesuală obligatorie, în vigoare la data emiterii încheierii date, totodată susţinând că el nu a formulat careva pretenţii faţă de acesta. În conformitate cu art. 373 alin. (5) CPC, în limitele apelului, instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.
Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, precum şi dispoziţiilor conţinute în art. 373 alin. (5) CPC, instanţa de apel judecând apelul în mod neclar a trecut asupra motivelor enunţate în cererea de apel, fapt ce indică la examinarea superficială a pricinii, iar menţinerea unei astfel de soluţii, ar duce la încălcarea directă a drepturilor procedurale a lui Oleg Mîhaniuc, care-i sunt garantate prin lege. Sub aspectul celor relatate, se constată că la adoptarea deciziei suspusă recursului instanţa de apel a admis încălcarea normelor procedurale, consecinţă ce duce la casarea deciziei, or eroarea judiciară nu poate fi corectată de instanţa de recurs.
Distinct de cele relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Oleg Mîhaniuc. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 aprilie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Oleg Mîhaniuc împotriva lui Andrei Macari cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere şi la cererea reconvenţională a lui Slavie Moraru împotriva lui Oleg Mîhaniuc cu privire la încasarea sumei, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecători.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Iuliana Oprea Ala Cobăneanu