2ra-3349/13 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea restanţei salariale şi salariului pentru perioada absenţei forţate de la lucru

prima instanţă – S. Gubenco dosarul nr. 2ra-3349/13 instanţa de apel – A. Curdov, E. Dimina, E. Lazareva ÎNCHEIERE 02 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Petru Boicov în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Boicov împotriva Întreprinderii cu Capital Străin „I.B.AGRO” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilirea la lucru, încasarea restanţei salariale şi salariului pentru perioada absenţei forţate de la lucru împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 23 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Petru Boicov şi menţinută hotărârea Judecătoriei Comrat din 07 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 12 septembrie 2012, Petru Boicov a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „I.B.AGRO” SRL cu privire la restabilirea la lucru, încasarea restanţei salariale şi salariului pentru perioada absenţei forţate de la lucru.

În motivarea acţiunii a indicat că prin ordinul nr. 7-K/2008 din 01 decembrie 2008 el a fost angajat la lucru de către pârât în funcţia de tractorist-mecanic, cu un salariu în sumă de 900 lei lunar. Menţionează că pârâtul i-a explicat că salariul conform funcţiei deţinute va fi de 3000 lei, iar ordinul este pentru dare de seamă în faţa Inspectoratului Fiscal şi Fondului Social. Afirmă că el a început să lucreze de la 01 iunie 2008 şi anume repara tehnica agricolă, le pregătea pentru strângerea roadei. Susţine că salariul în mărime de 3000 lei urma să-i fi plătită în perioadele de efectuarea lucrărilor de profilactică şi reparării tehnicii agricole. În perioada strângerii recoltei el lucra ca combainer şi salarizarea, începând cu luna iulie până în luna octombrie conform acordului, urma să fie efectuată conform tarifelor medii în Republica Moldova la acordarea serviciilor similare.

La fel, indică că prin ordinul nr. 2-K din 02 ianuarie 2012 a fost numită anchetă de serviciu pe faptul lipsei lui de la lucru. Menţionează că sancţiunea disciplinară se aplică, de regulă, imediat după constatarea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de o lună din ziua constatării ei. Afirmă că abaterea disciplinară, presupusă că ar fi fost comisă de către el, a fost constatată la 01 decembrie 2011, iar ordinul de concediere a lui a fost emis peste mai mult de o lună, fapt ce constituie încălcarea Codului muncii.

Solicită restabilirea la locul de muncă precedent în „I.B.AGRO” SRL în funcţia de tractorist-mecanic, încasarea de la pârât în beneficiul lui a restanţei salariale pentru anii 2008-2011 în sumă de 34714,71 lei, restanţei în sumă de 418920,33 lei pentru acordarea serviciilor de prelucrare a terenurilor agricole şi strângerii roadei pentru perioada anilor 2008-2011, iar total suma de 453634,04 lei şi repararea prejudiciului material cauzat în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci, din calculul salariului lunar de 3000 lei, începând de la momentul eliberării ilegale din serviciu, 03 ianuarie 2012 până la data emiterii hotărârii judecătoreşti. În cadrul dezbaterilor judiciare, Petru Boicov a solicitat anularea ordinului nr. 3-K din 02 ianuarie 2012 şi repararea prejudiciului material cauzat în rezultatul privării ilegale de posibilitatea de a munci.

Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 07 decembrie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, anulat ordinul nr. 3-K din 02 ianuarie 2012 cu privire la concediere lui Petru Boicov de la 03 ianuarie 2013 emis de SRL „I.B.AGRO”, în temeiul art. 86 alin. (1) lit. h) Codul muncii, restabilit Petru Boicov la lucru în funcţia de tractorist- mecanic la SRL „I.B.AGRO”, încasat de la SRL „I.B.AGRO” în beneficiul lui Petru Boicov salariul pentru perioada absenţei forţate de la lucru începând cu 03 ianuarie 2012 până la data emiterii prezentei hotărâri din suma de 900 lei (mărimea salariului mediu lunar) x 11 luni, 4 zile = în total suma de 9936 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 23 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de Petru Boicov şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 23 iulie 2013 Petru Boicov a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea pricinii spre rejudecare. Susţine că copia deciziei instanţei de apel i-a fost expediată la 05 iunie 2013, dar a recepţionat-o la 07 iunie 2013, considerând că recursul este declarat în termen. În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Afirmă că instanţa de apel nu a luat în consideraţie şi nu a aplicat art. 20 al Legii salarizării din 14 februarie 2002, care prevede că în unităţile cu autonomie financiară mărimea salariilor se stabilesc prin negocieri colective sau, după caz, individuale, iar în cazul în care aceste contracte lipsesc – în contractele individuale de muncă, şi art. 58 Codul muncii, care obligă angajatorul să încheie cu angajatul contractul în formă scrisă cu fixarea în el a mărimii salariului.

Consideră că odată ce pârâtul nu neagă faptul că recurentul a lucrat la SRL „I.B.AGRO”, acesta trebuie să prezinte probe cu privire la mărimea salariului şi să contraargumenteze afirmaţiile recurentului despre faptul că între ei a fost o înţelegere verbală precum că pârâtul se obligă să-i achite câte 3000 lei lunar pentru perioada reparaţiei tehnicii agricole, iar în perioada strângerii roadei – conform tarifelor existente, însă pârâtul asemenea probe nu a prezentat. Invocă că instanţa de judecată nu a aplicat nici art. 131 alin. (1) şi (4) Codul muncii, care prevede că orice salariat are dreptul la un salariu minim garantat şi cuantumul salariului minim este obligatoriu pentru toţi angajatorii.

De asemenea, susţine că instanţa nu a aplicat art. 142 Codul muncii, din care rezultă obligaţia angajatorului să plătească angajatului salariul lunar cu eliberarea informaţiei, despre modul de calculare a salariului şi temeiurile reţinerilor, asigurând înscrierea acestora în registrele contabile. Afirmă că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au examinat cauza în lipsa pârâtului, nu au solicitat de la pârât nici registrele contabile şi nici alte probe. Consideră că faptul încălcării drepturilor lui au fost confirmate şi de şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă UTA Găgăuzia prin răspunsul dat la cererea recurentului, însă totodată a indicat că asemenea litigii ţin de competenţa instanţei de judecată.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Petru Boicov nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Petru Boicov, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Petru Boicov ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul lui Petru Boicov se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Iurie Bejenaru