- Dosarul nr.
- 3r-275/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 octombrie 2013
- Părțile
- SC Aerotranscargo SRL vs Camera Înregistrării de Stat
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel
3r-275/13 — Obligarea de a efectua modificări în registrul de stat
dosar nr.3r-275/13 Prima instanţă: Curtea de Apel Chişinău Judecător – T. Pelin DE CIZIE 02 octombrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Vera Macinskaia examinînd recursul declarat de SC ,,Aerotranscargo” SRL, prin intermediul reprezentantului –Florea Roman, în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de SC ,, Aerotranscargo” SRL împotriva Camerei Înregistrării de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, prin care cererea de chemare în judecată a fost restituită , constată La 27 mai 2013, SC ,,Aerotranscargo” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Camerei Înregistrării de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de SC ,, Aerotranscargo” SRL împotriva Camerei Înregistrării de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei, a fost restituită, din motiv că instanţa de apel nu este competentă să judece pricina, şi s-a explicat reclamantei că o asemenea cerere poate fi înaintată în instanţa de drept comun – Judecătoria Centru, mun.Chişinău. Invocînd ilegalitatea acestei încheieri, la 17 iunie 2013, SC ,,Aerotranscargo” SRL, prin intermediul reprezentantului –Florea Roman, a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, cu trimiterea cauzei la rejudecare.
În motivarea recursului, recurentul SC ,,Aerotranscargo” SRL, prin intermediul reprezentantului –Florea Roman a invocat încălcarea normelor de drept material. 1 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, avind in vedere că copia încheierii din 10 iunie 2013 a fost expediată în adresa părţilor la 11 iunie 2013 , fapt confirmat prin scrisoarea de expediere nr.de ieşire 5173 ( f.d.16). Examinarea recursului a fost stabilită pentru data de 02 octombrie 2013. Pînă la momentul examinării cauzei în recurs nu a fost prezentată referinţa, din care considerente, Colegiul a decis examinarea recursului în baza probelor existente la materialele cauzei.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă, că la 27 mai 2013 SC ,,Aerotranscargo” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Camerei Înregistrării de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de SC ,, Aerotranscargo” SRL împotriva Camerei Înregistrăriii de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei, a fost restituită din motiv că instanţa de apel nu este competentă să judece pricina, şi s-a explicat reclamantei că o asemenea cerere poate fi înaintată în instanţa de drept comun – Judecătoria Centru, mun.Chişinău ( f.d.14-15). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că just instanţa de apel a restituit cererea de chemare în judecată depusă de SC ,, Aerotranscargo” SRL, din următoarele considerente.
Potrivit art.170 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecătorul restituie cererea de chemare în judecată, dacă instanţa nu este competentă să judece pricina. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că, prin Legea pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al RM nr.155 din 05 iulie 2012, în vigoare la 30.11.2012, a fost exclusă competenţa Curţilor de Apel ca instanţă de contencios administrativ , competente de a judeca aceste pricini în prima instanţă, în baza art.331 Cod de procedură civilă, devenind judecătoriile.
Prin prisma normei de drept menţionate, instanţa de recurs reţine că, judecarea tuturor pricinilor este dată prin lege instanţelor de judecată de prima jurisdicţie, iar Curtea de Apel nu este competentă de a judeca pricina înaintată de SC ,,Aerotranscargo” SRL împotriva Camerei Înregistrării de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei. Mai mult decît atît, conform art.38 alin. ( 2) Cod de procedură civilă, acţiunea împotriva unei organizaţii se examinează în instanţa de judecată de la sediul ei sau 2 al organului de administrare, prin urmare în situaţia în speţă, reclamanta urmează să se adreseze la Judecătoria Centru, mun.Chişinău.
Prin urmare, argumentele invocate de SC ,,Aerotranscargo” SRL, prin intermediul reprezentantului –Florea Roman, în cererea de recurs, Colegiul consideră că nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi lipsite de suport juridic Din considerentele menţionate , Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de SC ,,Aerotranscargo” SRL, prin intermediul reprezentantului – Florea Roman şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, ca întemeiată şi legală. În conformitate art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, Decide: Se respinge recursul declarat de SC ,,Aerotranscargo” SRL, prin intermediul reprezentantului –Florea Roman.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2013, adoptată în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de SC ,, Aerotranscargo” SRL împotriva Camerei Înregistrării de Stat cu privire la obligarea pîrîtei la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor referitor la fondatorii reclamantei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca – Doneva Vera Macinskaia 3