Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1258/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 octombrie 2013
Părțile
SRL Oxalen-Lux împotriva Primarului sat. Cimişeni, r. Criuleni, intervenient accesoriu Consiliul raional Criuleni.
Pe scurt
Activitatea de întreprinzător.

3ra-1258/13 — Contestarea actului administrativ.

prima instanţă: Judecătoria Criuleni dosar nr: 3ra-1258/13 judecător –E.Roibu instanţa de apel –Curtea de Apel Chişinău judecători – Anatolie Minciuna Victor Pruteanu, Ala Nogai Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 02 octombrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Valentina Clevadî, Tamara Chişca-Doneva, Ion Arhiliuc, Vera Macinskaia examinând recursul declarat de Primăria sat.Cimişeni,r.Criuleni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ,,Oxalen- Lux” împotriva Primarului sat.Cimişeni, r.Criuleni, intervenient accesoriu Consiliul raional Criuleni privind anularea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Primăria şi Consiliul sat.Cimişeni , r.Criuleni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Criuleni din 31 iulie 2012. prin care acţiunea a fost admisă, c o n s t a t ă La 06 iunie 2012, reclamanta SRl ,,Oxalen-Lux” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului satului Cimişeni, raionul Criuleni, intervenient accesoriu Consiliul raional Criuleni privind anularea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, la 16 martie 2012 s-a adresat Primarului sat.Cimişeni, r. Criuleni şi în adresa Consiliului sat.Cimişeni, r. Criuleni cu cerere, prin care a solicitat eliberarea autorizării de funcţionare pe anul 2012, iar careva răspuns la cererea sa nu a primit şi la 17 aprilie 2012 el a depus în adresa primarului sat.Cimişeni cerere prealabilă, prin care primarul i-a respins cererea prealabilă din 17 aprilie 2012. Consideră reclamanta acţiunile primarului sat.Cimişeni, r. Criuleni ilegale în neeliberarea Autorizaţiei de Funcţionare pe anul 2012 şi consideră că urmează a fi obligat primarul sat.Cimişeni, r. Criuleni să elibereze Autorizaţia de Funcţionare pe anul 2012, deoarece în adresa lui nu au fost 1 depuse careva plîngeri a cetăţenilor cu invocarea a careva pretenţii şi nici careva prescripţii din partea administraţiei întreprinderii şi acest fapt duce la cauzarea prejudicilor colosale SRL ,,Oxalen-Lux”.

Prin urmare, solicită reclamanta obligarea Primarului sat.Cimişeni, r. Criuleni să elibereze Autorizaţia de Funcţionare pe anul 2012 ( activitate comercială) şi a încasa cheltuielile suportate la judecarea pricinii civile. Prin hotărârea Judecătoriei Criuleni din 31 iulie 2012, acţiunea depusă de SRL ,,Oxalen-Lux”a fost admisă ca întemeiată. S-a obligat Primarul sat.Cimişeni, r.Criuleni de a elibera SRL ,,Oxalen- Lux”autorizaţia de funcţionare pe anul 2012. S-a încasat de la Primăria sat.Cimişeni , r.Criuleni în beneficiul SRL ,,Oxalen-Lux”cheltuielile de judecată în sumă de 5000 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012 a fost respins apelul declarat de Primăria şi Consiliul sat.Cimişeni, r.Criuleni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Criuleni din 31 iulie 2012. Invocînd ilegalitatea acestei decizii, la 15 aprilie 2013, Primăria sat.Cimişeni a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia , casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012 şi hotărârii Judecătoriei Criuleni din 31 iulie 2012 cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii. În motivarea recursului, Primăria sat.Cimişeni a indicat că, decizia Curţii de Apel Chişinău, este neîntemeiată şi ilegală, deoarece, a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu materialele administrate în sensul soluţionării corecte a prezentei cauze. Copia motivată a deciziei recurate, a fost primită de către Primăria sat. Criuleni la 01 martie 2013, fapt confirmat prin semnătura recurentului, cererea de recurs a fost depusă de către acesta la 15 aprilie 2013, prin urmare, instanţa de recurs constată că, recursul declarat de Primăria sat.Cimişeni, a fost declarat în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul declarat de Primăria sat. Criuleni , neîntemeiat şi care urmează a fi respins. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept, să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Potrivit art. 25 din Legea contenciosului administrativ, alin. (1) judecind acţiunea, instanţa de contencios administrativ adoptă una din următoarele hotărîri: respinge acţiunea ca fiind nefondată sau depusă cu încălcarea termenului de prescripţie. Din materialele cauzei rezultă cu certitudine că, la data de la 16 martie 2012, SRL „Oxalen Lux” s-a adresat către Primăria sat. Cimişeni, r. Criuleni în vederea obligării acestora de a elibera autorizaţia de funcţionare pe anul 2012. În urma înaintări solicitării susmenţionate, reclamantul nu a primit nici un răspuns, fapt ce a 2 generat depunerea la 17 aprilie 2012 a unei cereri prealabile.

La 12 mai 2012, Primarul sat. Cimişeni, r. Criuleni a respins cererea prealabilă din motivul neîndeplinirii cărorva prescripţii, astfel toate acestea au dus sistarea activităţii şi neincluderea reclamantului SRL „Oxalen Lux” în lista plătitorilor de taxă locală.(f.d.7). Potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrative, (1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ va solicita, printr-o cerere prealabilă, autorităţii publice emitente, în terrmen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a cestuia, în cazul în care legea nu dispune altfel. În conformitate cu Constituţia Republicii Moldova - Legea supremă a Statului, art. 126, p. 2, lit.b), este prevăzută obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil tuturor factorilor de producţie.

Tot aici este menţionată Carta Europeană „Exerciţiul autonom al puterii locale”, adoptată la Strasburg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1253 din 16 iulie 1997, art. 5, care prevede: „Autonomia locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii locale de a rezolva şi de a gira în cadrul legii, sub propria lor responsabilitate şi în favoarea populaţiei o parte importantă din treburile publice”. Conform art. 5 al Legii privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei prevede, că organele puterii de stat şi ale administraţiei publice li se interzice să adopte acte îndreptate spre limitarea independenţei agenţilor economici, spre crearea de condiţii descriminatorii, să împiedice activitatea agenţilor economici într-un anumit domeniu, să limiteze drepturile de vînzare/procurare, cumpărare/schimbare a mărfurilor.

Studiind materialele dosarului, Completul colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, remarcă faptul că la 27 iulie 2004 SRL „Oxalen Lux” a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat (f.d.9). La 22 ianuarie 2009 Primăria s. Cimişeni, r. Criuleni a eliberat Autorizaţia pentru amplasarea unităţii de comerţ. (f.d.36). La 20 ianuarie 2010 Primăria s. Cimişeni, r. Criuleni a eliberat repetat Autorizaţia pentru amplasarea unităţii de comerţ.(f.d.35). Prin decizia nr. 5-1 din 16 decembrie 2011, eliberată de către Consiliul sat. Cimişeni, r. Criuleni, privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2012, prin intermediul căreia SRL „Oxalen Lux” a fost supusă taxei pentru amenajarea teritoriului.

Tot aici este arătată Darea de Seamă pe perioada fiscală 12 iulie 2012, şi unde este menţionat că SRL „Oxalen Lux” a prezentat Inspectoratului Fiscal de Stat sect. Ciocana mun. Chişinău darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din activitatea prestată de aceştia. Mai mult ca atît, la materialele cauzei este anexată şi Autorizaţia Veterinară de Funcţionare nr. 48 din 27 mai 2008, eliberată de Direcţia Generală Medicină Veterinară de Stat, prin care s-a dispus Autorizarea Sanitară Veterinară de Funcţionare a unităţii SRL „Oxalen Lux”, Magazin – Bar situat în sat.

Cimişeni r. Criuleni pentru comercializarea produselor alimentare inclusiv de origine 3 animalieră conform cerinţelor sanitare veterinare şi care a fost valabilă pînă la 27 mai 2013. Centrul de Sănătate Publică a r. Criuleni, la 30 noiembrie 2011, a eliberat Autorizaţia Sanitară de funcţionare nr. 447 a unităţii comerciale SRL „Oxalen Lux”, care a fost valabilă pînă la 30 noiembrie 2012. În anul 2006, Preşedintele r. Criuleni a decernat SRL „Oxalen Lux” cu Diplomă pentru merit la concursul raional „Cea mai bună unitate comercială”. În temeiul Deciziei comisiei de lucru pentru elaborarea certificatelor de clasificarea a întreprinderilor de alimentaţie publică, Consiliul r. Criuleni, în baza acesteia i-a atribuit SRL „Oxalen Lux” categoria a II-a.

Legea Serviciului Public art. 1 art. 4, lit. b), lit. c), prevede că Serviciul public înseamnă totalitatea autorităţilor publice şi activitatea persoanelor ce ocupă posturi în aparatul acestor organe, îndreptată spre realizarea împuternicirilor acestor autorităţi în scopul dezvoltării economiei şi Serviciul public îşi desfăşoară activitatea prin următoarele principii fundamentale, respectarea strictă a legilor şi a altor acte juridice , prin respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice. În conformitate cu Legea reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător nr. 160 din 22.07.2011, art. 2) act permisiv – document sau înscris constatator prin care autoritatea emitentă constată unele fapte juridice şi/sau învesteşte solicitantul cu o serie de drepturi şi de obligaţii pentru iniţierea, desfăşurarea şi/sau încetarea activităţii de întreprinzător sau a unor acţiuni aferente acestei activităţi.

Actul permisiv poate avea formă de autorizaţie, permis, certificat, aviz, aprobare, coordonare, brevet, de atestat de calificare (denumite în continuare acte permisive); În conformitate cu art. 11 al aceleiaşi Legi, (1) Pentru obţinerea actului permisiv, solicitantul depune la autoritatea emitentă personal (sau prin intermediul unui reprezentant al său), prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală, prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare), actele necesare, prevăzute de actul legislativ ce reglementează respectiva activitate, sau cerere însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere privind respectarea condiţiilor din actele legislative ce reglementează activitatea pentru care solicită actul permisiv.

Cererea se prezintă în două exemplare, unul dintre care, după semnare şi înregistrare, se restituie solicitantului, servind drept act juridic ce confirmă începutul derulării termenului pentru aplicarea aprobării tacite, în cazul aplicabilităţii ei. Restituirea cererii se efectuează la data înregistrării. În cazul în care solicitantul depune actele necesare prin alte modalităţi prevăzute de prezentul alineat, autoritatea emitentă este obligată să remită un răspuns oficial, în care va comunica preluarea actelor pentru eliberarea actului permisiv. (2) Actul permisiv se eliberează în termen de 10 zile lucrătoare, dacă legea care guvernează domeniul respectiv nu prevede un alt termen, începînd cu ziua înregistrării tuturor actelor necesare eliberării actului permisiv, dacă legile care guvernează domeniul respectiv sau tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.

În cazul în care actul legislativ ce reglementează activitatea respectivă nu prevede altfel, la expirarea termenului de 4 10 zile se consideră că există acceptare tacită dacă autoritatea emitentă nu a răspuns în termen la solicitare. (3) Depistarea, de către autoritatea emitentă a actului permisiv, a unor date neveridice în informaţia declarată de solicitant serveşte drept temei pentru refuzul de eliberare a actului permisiv sau pentru anularea actului permisiv dacă a fost deja eliberat. (4) Dacă intenţionează să desfăşoare genul de activitate indicat în actul permisiv după expirarea termenului de valabilitate, titularul este în drept să solicite prelungirea acestui termen pe termenele prevăzute în anexa la prezenta lege, achitînd taxă pentru actul permisiv, dacă taxa este prevăzută de lege.

În acest caz, pe actul permisiv se aplică menţiunea prelungirii termenului de valabilitate şi se indică noul termen. Menţiunea prelungirii termenului de valabilitate poate fi aplicată pe actul permisiv pînă la expirarea termenului său anterior de valabilitate. În acest caz, noul termen de valabilitate a actului permisiv curge din ziua imediat următoare zilei în care a expirat termenul anterior de valabilitate. În conformitate cu Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător nr. 235-XVI din 20.07.2006, art. 11 al.

(5), în cazul în care constată o neregularitate a documentaţiei depuse, autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control va notifica acest fapt solicitantului licenţei/autorizaţiei cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea respectivei licenţe/autorizaţii dacă acest termen este mai mare de 15 zile sau cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea licenţei/autorizaţiei dacă acest termen este mai mic de 15 zile.

Autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control va preciza totodată şi modul de remediere a neregularităţii constatate, iar aliniatul (6) al aceleiaşi legi prevede că îÎn cazul în care, după obţinerea documentului oficial prin care se permite iniţierea şi/sau desfăşurarea unei afaceri, autoritatea administraţiei publice şi/sau altă instituţie abilitată prin lege cu funcţii de reglementare şi de control constată neîndeplinirea unor condiţii importante prevăzute pentru eliberarea licenţei/autorizaţiei, nu va putea anula documentul, ci va notifica titularului, în cel mult 3 luni de la data expirării termenului legal pentru emiterea licenţei/autorizaţiei, neregularităţile constatate, modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate, termenul în care titularul trebuie sa respecte această obligaţie şi care nu poate fi mai mic de 30 de zile.

Analizînd normele susindicate, Completul colegiului civil, commercial şi de contencios administartiv al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia că recurentul Primăria sat. Cimişeni, r. Criuleni nu a prezentat careva probe ce ar confirma că SRL „Oxalen Lux” nu a îndeplinit careva prescripţii sau nu a respectat prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la desfăşurarea activităţii comerciale, fapt ce contravine art. 118 Codul de procedură civilă care stabileşte expres că fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor. 5 Mai mult de cît atît, SRL „Oxalen Lux” prin decizia Consiliului Local nr. 5.1 din 16 decembrie 2011 a fost obligat de a achita taxa pentru amenajarea teritoriului în mărime de 240 lei.

Astfel din considerentele menţionate Completul colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţele ierarhic inferioare corect au ajuns la concluzia de a admite acţiunea depusă de SRL „Oxalen Lux” ca fiind întemeiată. Reiterînd normele susmenţionate, Completul colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de către Primăria sat. Cimişeni, r. Criuleni ca fiind neîntemeiat şi de a menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 31 iulie 2012. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE : Se respinge recursul declarat de către Primăria sat.

Cimişeni r. Criuleni. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 31 iulie 2012, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL ,,Oxalen-Lux” împotriva Primarului sat.Cimişeni, r.Criuleni, intervenient accesoriu Consiliul raional Criuleni privind anularea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul /semnătura/ Iulia Sîrcu Judecătorii /semnătura/ Valentina Clevadî /semnătura/ Tamara Chişca-Doneva /semnătura/ Ion Arhiliuc /semnătura/ Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecătorul Vera Macinskaia 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.