Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-370/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 octombrie 2013
Părțile
CAP Dimitrov
Pe scurt
Termenele de inaintare a creantelor

2rc-370/13 — Intentarea procesului de insolvabilitate

dosarul nr. 2rc-370/13 prima instanţă: N.Bondarenco DECIZIE 02 octombrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Ivan Spasov, în pricina civilă la cererea introductivă a Ministerului Finanţelor cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de CAP „Dimitrov”, împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2013, prin care a fost respinsă cererea lui Ivan Spasov şi Elenei Spasov privind recunoaşterea în calitate de creditori şi validarea creanţelor faţă de CAP „Dimitrov”, c o n s t a t ă La 28 octombrie 2010, Ministerul Finanţelor a depus cerere introductivă către CAP „Dimitrov” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 07 decembrie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de CAP „Dimitrov”, în calitate de administrator al insolvabilităţii al CAP „Dimitrov” fiind numit ÎI „Cazmalî Nicolae”. La data de 12 noiembrie 2012 au fost validate creanţele creditorilor CAP „Dimitrov” în proces de insolvabilitate, iar în şedinţele speciale din 17 decembrie 2012 şi 15 martie 2013 au fost examinate contestaţiile administratorului insolvabilităţii CA „Dimitrov” în privinţa cererii lui Piotr Grecov din numele unui grup de cetăţeni privind recunoaşterea în calitate de creditor al CAP „Dimitrov” şi validarea creanţei în sumă de 52844 lei şi lui Cemendcedji Melania privind recunoaşterea în calitate de creditor garantat şi validarea creanţelor în suma totală de 99712 lei.

La data de 17 aprilie 2013, Ivan Spasov şi Elena Spasov au depus în instanţa de judecată cererea prin care au solicitat recunoaşterea în calitate de creditori al CAP „Dimitrov”. Prin încheierea Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2013 cererea lui Ivan Spasov şi Elenei Spasov a fost respinsă. La 24 iulie 2013, Ivan Spasov a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2013, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii contestate cu pronunţarea unei noi încheieri de recunoaştere a recurenţilor în calitate de creditori al CAP „Dimitrov”. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Conform art. 131 alin.(2) al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001 (care era în vigoare pînă la data de 14 martie 2013), creanţele pot fi înaintate în instanţa de judecată cel tîrziu la data aprobării de către instanţă a tabelului creanţelor. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată următoarele circumstanţe de fapt relevante la recursul declarat de către Ivan Spasov. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 07 decembrie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de CAP „Dimitrov”, în calitate de administrator al insolvabilităţii al CAP „Dimitrov” fiind numit ÎI „Cazmalî Nicolae”.

La data de 12 noiembrie 2012, potrivit tabelului prezentat de către administratorul insolvabilităţii Nicolae Cozmalî ,în şedinţa de judecată au fost validate creanţele creditorilor CAP „Dimitrov” în proces de insolvabilitate. În asemenea circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de judecată corect a respins ca neîntemeiată cererea Elenei Spasov şi Ivan Spasov privind recunoaşterea acestora în calitate de creditori al CAP „Dimitrov”, deoarece reieşind din prevederile art. 131 alin.(2) al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001 (care era în vigoare pînă la data de 14 martie 2013), termenul limită de admitere a creanţelor faţă de CAP „Dimitrov” a fost pînă la 12 octombrie 2012, adică data aprobării de către instanţa de insolvabilitate a tabelului creanţelor.

Mai mult ca atît, potrivit cererii depuse de Elena Spasov şi Vladimir Spasov, cît şi în recursul declarat, ultimii cunoşteau despre intentarea procedurii de insolvabilitate faţă de CPA „Dimitrov”, iar faptul că prin scrisoarea Consiliului raional Taraclia, recurenţilor li s-a adus la cunoştinţă că acestora li s-au eliberat certificate la cota parte din SPA „Dimitrova” la 14 aprilie 2009, nu constituie temei incontestabil în vederea admiterii recursului. Or, art. 131 alin.(2) al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001 (care era în vigoare pînă la data de 14 martie 2013) prevede termenul limită de depunere a cererii validarea creanţelor, adică cel tîrziu pînă la data aprobării de către instanţă a tabelului creanţelor.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Ivan Spasov şi de a menţine încheierea primei instanţe. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Ivan Spasov. Se menţine încheierea Curţii de Apel Cahul din 20 mai 2013, în pricina civilă la cererea introductivă a Ministerului Finanţelor cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate faţă de CAP „Dimitrov”.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.