Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-442/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 septembrie 2013
Părțile
ÎS Moldresurse vs IFS Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-442/13 — Încasarea datoriei

Judecătoria Economică de Circumscripţie Dosarul nr. 2rac-442/13 Judecător: Gh.Muntean Curtea de Apel Chişinău Judecători: M.Anton, E.Clim, I.Secrieru Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecători: Ion Corolevschi, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a ÎS „Moldresurse” în proces de insolvabilitate către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău privind încasarea plăţii pentru serviciile de depozitare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013, CONSTATĂ : La 28.10.2010 ÎS „Moldresurse” în proces de insolvabilitate a depus cerere de chemare în judecată către Inspectoratul Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău cu privire la încasarea plăţii pentru serviciile de depozitare. În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, a acordat servicii de depozitare a produselor alimentare Inspectoratului Fiscal de Stat mun.

Chişinău, în baza proceselor-verbale de transmitere la păstrare nr. 749/09 din 19.08.2009, nr. 535/09 din 30.04.2009, nr. 663/09 din 26.06.2009, nr. 808/09 din 06.11.2009, nr. 594/09 din 22.05.2009, nr. 531/09 din 30.04.2009, nr. 522/09 din 28.04.2009, nr. 523/09 din 28.04.2009, nr. 641/09 din 11.06.2009, nr. 702/09 din 24.07.2009, nr. 549/09 din 18.05.2009, nr. 508/09 şi 509/09 din 13.04.2009, nr. 498/09 din 01.04.2009, nr. 544/09 din 14.05.2009, nr. 490/09 din 27.03.2009, nr. 491/09 din 27.03.2009, nr. 550/09 din 18.05.2009, nr. 541/09 din 13.05.2009, nr. 452/09 din 01.04.2009, nr. 514/09 din 17.04.2009, nr. 513/09 din 17.04.2009, nr. 496/09 din 27.03.2009, nr 376/08 şi 375/08 din 31.10.2008, nr. 647/09 din 15.06.2009, nr. 619/09 din 29.03.2009, nr. 492/09 din 27.03.2009, nr. 362/08 din 24.10.2008, nr. 551/09 din 18.05.2009, nr. 450/09 din 01.04.2009, nr. 451/09 din 01.04.2009, nr. 370/08 din 31.10.2008, nr. 309/08 din 07.08.2008, nr. 414/08 din 13.01.2009.

Astfel, pîrîtei i-au fost acordate servicii de depozitare în mărime totală de 208 537,65 lei. Reclamanta a mai indicat, că conform p. 15 din „Regulamentul cu privire la modul de evidentă, evaluare şi vînzare a bunurilor confiscate, fără stăpîn, sechestrate,uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune şi a comorilor”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 972 din 11.09.2001, la preluarea în evidenţă de 1 către Inspectoratele fiscale de stat a bunurilor menţionate în prezentul regulament, ce se află la păstrare la diferiţi agenţi economici, care la rîndul lor, înaintează conturi de plată pentru serviciile de păstrare a bunurilor, cheltuielile de păstrare se achită: pînă la ridicarea bunurilor de la depozitul agentului economic, din contul bugetului de stat sau local (în dependenţă de faptul unde urmează a fi livrate sumele încasate de la comercializarea bunurilor).

Pentru aceasta, în termen de trei zile din data luării la evidenţă a bunurilor, Inspectoratul Fiscal de Stat înaintează un demers la organul financiar local sau la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, după caz, privind efectuarea decontărilor băneşti agentului economic; în baza unui contract, încheiat între Inspectoratul Fiscal de Stat şi agentul economic, la care se păstrează bunurile sau agentul economic căruia acestea i se transmit pentru comercializare, în care se stipulează că, cheltuielile de păstrare a bunurilor sânt suportate de agentul economic care le preia, cu scăderea ulterioară a sumelor achitate din sumele aferente virării la buget în urma comercializării bunurilor. Invocă reclamanta că a întreprins toate măsurile în soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, iar adresările privind achitarea serviciilor de păstrare în sumă totală de 208 537,65 lei, înaintate IFS mun.

Chişinău cu nr. 208-241 din 05 iulie 2010 şi cu nr. 288 din 08 iulie 2010 au fost lăsate fără soluţionare. Prin scrisoarea nr. 26 din 28 ianuarie 2010, în scopul înlăturării oricăror divergenţe ce apar în urma păstrării bunurilor sechestrate şi pentru achitarea cheltuielilor pentru serviciile de păstrare, invocă reclamanta că a intervenit către IFS mun. Chişinău cu rugămintea de a contracta bunurile sechestrate cu stipularea tuturor condiţiilor de păstrare şi achitare. Mai indică reclamanta că, pînă în prezent, Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău nu a solicitat încheierea unui contract pentru serviciile acordate de păstrare a mărfii sechestrate. Cere, reclamanta „Moldresurse” în proces de insolvabilitate, admiterea acţiunii, încasarea din contul Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.

Chişinău datoria în sumă de 208 537,65 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 iunie 2011 acţiunea a fost admisă, fiind dispusă încasarea de la IFS pe mun. Chişinău în favoarea ÎS „Moldresurse” în proces de insolvabilitate datoria în sumă de 208 537,65 lei. Împotriva hotărîrii nominalizate, IFS mun. Chişinău a declarat apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 iunie 2012, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013, a fost respins apelul declarat de IFS mun. Chişinău şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 iunie 2011. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului.

Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 12 iulie 2013, IFS mun. Chişinău a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea 2 deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013 şi hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 22 iunie 2011 şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În argumentarea recursului recurenta a reiterat argumentele expuse şi în cererea de apel.

La fel a menţionat că instanţa de apel eronat a indicat că reprezentantul apelantului nu s-a prezentat în şedinţă. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce au fost deja expuse în cererea de apel. În viziunea recurentului, instanţa de apel eronat a indicat că reprezentantul apelantului nu s-a prezentat în şedinţă. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Mai mult ca atît, faptul că instanţa de apel eronat a indicat că reprezentantul apelantului nu s-a prezentat în şedinţă, nu constituie temei de declarare a recursului, În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.

Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

3 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de IFS mun. Chişinău, asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de IFS mun. Chişinău ca inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de IFS mun.

Chişinău, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 mai 2013, în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată a ÎS „Moldresurse” în proces de insolvabilitate către Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău privind încasarea plăţii pentru serviciile de depozitare. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.