- Dosarul nr.
- 2ra-3034/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 25 septembrie 2013
- Părțile
- Budeanu Tatiana vs Budeanu Vladimir Budeanu Radu
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-3034/13 — Declararea nulităţii actelor juridice
prima instanţă: N. Toma dosarul nr. 2ra-3034/13 instanţa de apel: B. Bîrca, M. Moraru, M. Ciugureanu ÎNCHEIERE 25 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către notarul public Semionova Rodica, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Budeanu Tatiana împotriva lui Budeanu Vladimir, Budeanu Radu, Adam Ion cu privire la declararea nulităţii actelor juridice, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 23 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de notarul public Semionova Rodica, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 20 iunie 2012, prin care acţiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă: La data de 08.11.2010, reclamanta Budeanu Tatiana s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva lui Budeanu Vladimir, Budeanu Radu şi Adam Ion cu privire la declararea nulităţii procurii, a contractului de donaţie, şi a contractului de vînzare-cumpărare.
În motivarea acţiunii, reclamanta Budeanu Tatiana a indicat că, a încheiat căsătoria cu pîrîtul Budeanu Vladimir la 28.12.1990. Din căsătorie, s-a născut fiul Budeanu Radu la 27.06.1991. Căsătoria a fost desfăcută la 11.01.2008. În timpul căsătoriei, în baza deciziei Primăriei Ialoveni nr. 9 din 27.09.1991 le-a fost repartizat un teren pentru construcţie locativă în oraşul Ialoveni, str. Voluntarilor, 10, înregistrat cu numărul cadastral 5501215279. Împreună cu pîrîtul Budeanu Vladimir, reclamanta a construit pe terenul repartizat o casă de locuit.
Iar, la data de 02.10.2002, această casă a fost recepţionată prin procesul-verbal de recepţie finală nr. 44. Pe numele lui Budeanu Vladimir, la data de 01.07.2002 a fost eliberat titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, înregistrat cu numărul cadastral 5501215279. 1 Reclamanta a mai menţionat că, la data de 08.09.2009 a depus în Judecătoria Ialoveni o cerere de partajare a averii comune şi în cadrul examinării cauzei date a aflat că, Budeanu Vladimir, ducîndu-l în eroare pe fiul său Budeanu Radu, fără acordul reclamantei, i-a donat lui ultimului bunul imobil – casa construită în comun, fapt confirmat prin contractul de donaţie nr. 25206 din 06.10.2010, iar ulterior la data de 20.10.2010, pîrîtul Budeanu Vladimir, în baza unei procuri din numele lui Budeanu Radu.
a vîndut bunul imobil în litigiu pîrîtului Adam Ion. Reclamanta n-a dat acordul său la înstrăinarea bunului imobil respectiv. Reclamanta Budeanu Tatiana a solicitat declararea nulităţii procurii, eliberate de Budeanu Radu pe numele lui Budeanu Vladimir nr. 5589 din 11.10.2010, autentificată de către notarul public Olga Şian, declararea nulităţii contractului de donaţie a casei de locuit şi terenului aferent acesteia, situate în oraşul Ialoveni, str. Voluntarilor 10, imobil cu numărul cadastral 5501215279 şi 5501215279.01, încheiat între Budeanu Vladimir şi Budeanu Radu, înregistrat cu nr. 25206 la 06.10.2010, declararea nulităţii contractului de vînzare-cumpărare a casei de locuit şi terenului aferent acesteia, situate în oraşul Ialoveni, str. Voluntarilor, 10, imobil cu numărul cadastral 5501215279 şi 5501215279.01, încheiat între Budeanu Radu şi Adam Ion, înregistrat cu nr. 943 la 20.10.2010, precum şi evacuarea lui Adam Ion din casa de locuit în litigiu.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 20.06.2012 acţiunea a fost admisă integral. S-a declarat nulitatea: procurii, eliberate de Budeanu Radu pe numele lui Budeanu Vladimir nr. 5589 din 11.10.2010, autentificată de către notarul Olga Şian; a contractului de donaţie încheiat între Budeanu Vladimir şi Budeanu Radu, nr. 25206 din 06.10.2010 asupra bunului imobil - casa de locuit şi terenul aferent acesteia, amplasată în oraşul Ialoveni, str. Voluntarilor, 10, imobil cu teren – număr cadastral 5501215279 şi 5501215279.01; a contractului de vînzare- cumpărare încheiat între Budeanu Radu şi Adam Ion, nr. 943 din 20.10.2010 asupra bunului imobil - casa de locuit şi terenul aferent acesteia, amplasată în oraşul Ialoveni, str. Voluntarilor, 10, imobil cu numărul cadastral 5501215279 şi 5501215279.01.
S-a obligat Budeanu Vladimir, cu titlu de efect al nulităţii actului juridic de a-i restitui lui Adam Ion contravaloarea bunului achitată în sumă de 17000 euro, achitată de către ultimul la momentul semnării contractului de vînzare-cumpărare nr. 943 din 20.10.2010 asupra bunului imobil - casa de locuit şi terenul aferent acesteia. S-a dispus revendicarea, în calitate de efect al nulităţii actului juridic de la Adam Ion în beneficiul lui Budeanu Vladimir şi Budeanu Tatiana casa de locuit şi terenul aferent acesteia. S-a dispus evacuarea lui Adam Ion, fară acordarea altui spaţiu locativ din bunul imobil - casa de locuit şi terenul aferent acesteia, situate în oraşul Ialoveni, str. Voluntarilor, 10, imobil cu numărul cadastral 5501215279 şi 5501215279.01.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23.04.2013 a fost respins apelul declarat de notarul public Semionova Rodica, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 20.06.2012. 2 În dezacord cu decizia enunţată, notarul public Semionova Rodica, la data de 20.06.2013, în termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii. Recurenta a mai solicitat încasarea în folosul acesteia din urmă din contul intimatei Budeanu Tatiana a tuturor cheltuielilor de judecată. În motivarea amplă a recursului, recurenta a indicat în esenţă că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt pasibile de a fi casate pe motivul aplicării eronate a normelor de drept procedural, precum şi a celor de drept procedural, manifestată prin aplicarea unei legi care nu trebuia să fie aplicată.
În acest context, a indicat că, instanţele de judecată ierarhic inferioare în mod eronat au concluzionat în privinţa faptului că, bunul imobil în litigiu a fost dobîndit în timpul căsătoriei între intimaţii Budeanu Tatiana şi Budeanu Vladimir. Or, materialele pricinii atestă cu certitudine că, intimatul Budeanu Vladimir a dobîndit bunurile imobile litigioase la data de 17.09.2010, deci după desfacerea căsătoriei, care a avut loc la data de 11.01.2008. De asemenea, recurenta Semionova Rodica a mai menţionat că, instanţele de judecată, în mod eronat au interpretat prevederile art. 219 alin. (2) şi art. 375 Cod civil. Astfel că, intimatul Adam Ion nu este parte a contractului de donaţie contestat.
Deci, acesta din urmă nu are nici o oblgaţie de restituire, născută în temeiul unui contract, în care nu este parte. Prin urmare, se aplică consecinţele imposibilităţii de restituire de către partea contractantă, care devine obligat să plătească contravaloarea prestaţiei. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Mai mult decît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, recursul fiind vădit neîntemeiat. Astfel, analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, recurenta, în mod eronat a invocat încălcarea de către instanţele ierarhic inferioare a normelor de drept material şi procedural.
3 Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către notarul public Semionova Rodica, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC. Călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 parag. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către notarul public Semionova Rodica, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către notarul public Semionova Rodica se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 4