- Dosarul nr.
- 2ra-2351/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 iulie 2013
- Părțile
- Primăria Tohatin împotriva Hanganu Ludmila şi Hanganu Ionel
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2351/13 — Declararea nulă a extrasului, declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare, declararea nulă a titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate şi încuviinţarea înscrierii dreptului de proprietate asupra lotului de teren
dosarul nr. 2ra-2351/13 prima instanţă: I. Dutca instanţa de apel: M. Ciugureanu, M. Moraru şi G.Zubati ÎNCHEIERE 10 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Nicolae Clima şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Ludmila Hanganu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Primăria comunei Tohatin împotriva Ludmilei Hanganu, Ionel Hanganu cu privire la declararea nulă a extrasului, declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare, declararea nulă a titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate şi încuviinţarea înscrierii dreptului de proprietate asupra lotului de teren, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2012, prin care a fost respinsă cererea de apel declarată de Ludmila Hanganu cu menţinerea hotărârii Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 25 iulie 2012, c o n s t a t ă: La 29februarie 2012,Primăria comunei Tohatin a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ludmilei Hanganu, Ionel Hanganu cu privire la declararea nulă a extrasului, declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare, declararea nulă a titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren,
radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate şi încuviinţarea înscrierii dreptului de proprietate asupra lotului de teren.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la27 martie 2006, în temeiul extrasului din decizia nr. 3/8 din 23 februarie 1996, între Ludmila Hanganu şi Primăria comunei Tohatin a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare nr.1941, avînd ca obiect sectorul de teren nr. 39a cu suprafaţa de 0,0674 ha din Întovărăşirea Pomicolă „Poiana Nucului”, eliberîndu-se la 02 mai 2006, titlu de proprietate cu nr. 0146120293. La 26 septembrie 2008, prin sentinţa Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău în cauza penală nr. 1-168/2008 s-a stabilit cu certitudine că, Natalia Braghiş, activînd în funcţia de secretar a Consiliului comunei Tohatin, contrar obligaţiunilor de serviciu, a eliberat extrase false din decizia nr. 3/8 din 23 1 februarie 1996, incluzînd în conţinutul acestora date vădit denaturate, pe care le-a semnat şi le-a autentificat, în temeiul cărora au fost atribuite loturi pomicole unui grup de cetăţeni, printre care şi Ludmilei Hanganu.
În temeiul acestor decizii, ulterior a fost efectuată vînzarea-cumpărarea loturilor pomicole. Prin sentinţa menţionată a Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău a fost constatat că extrasul din decizia nr. 3/8 din 23 februarie 1996, pe numele Ludmilei Hanganu, în temeiul căruia ultimei i-a fost atribuit lotul nr.39a din Întovărăşirea Pomicolă „Poiana Nucului”, a fost falsificat şi din aceste considerente urmează a fi declarat nul. Acest extras fals, ulterior a servit temei pentru încheierea contractului nr.1941 din 27 martie 1996 între Primăria comunei Tohatin şi Ludmila Hanganu privind vînzarea - cumpărarea lotului nr. 39a din Întovărăşirea Pomicolă „Poiana Nucului”. Respectivul contract urmează a fi declarat nul în temeiul art. 220 alin. (1) Cod Civil, ca act juridic subsecvent care are drept clauză un extras fals.
Din aceleaşi temeiuri urmează a fi declarat nul, în temeiul art. 220 alin. (1) Cod Civil, şi titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren din 02 mai 2006. Pornind de la faptul, că actele în temeiul cărora a fost efectuată înscrierea drepturilor de proprietate a Ludmilei Hanganu asupra sectorului nr. 39a cu nr. cadastral 0146120293sînt nule de la momentul emiterii, urmează a fi efectuată şi radierea drepturilor Ludmilei Hanganu asupra sectorului nominalizat. Cere Primăria comunei Tohatin, declararea nulă a extrasului, declararea nulă a contractului de vînzare-cumpărare, declararea nulă a titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, radierea din Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate şi încuviinţarea înscrierii dreptului de proprietate asupra lotului de teren.
La 21 iunie 2012, Primăria comunei Tohatin a depus cererea de concretizare în care a indicat că toate cerinţele expuse în cererea de chemare în judecată se înaintează doar către Ludmila Hanganu, retrăgîndu-şi pretenţiile faţă de Ionel Hanganu, dat fiind faptul că ultimul a decedat. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 25 iulie 2012 a fost declarat nul extrasul din decizia nr. 3/8 din 23 februarie 1996 a Consiliului comunei Tohatin privind atribuirea Ludmilei Hanganu a lotului pomicol nr. 39 „A"; a fost declarat nul contractul de vînzare-cumpărare nr. 1941 din 27 martie 2006 încheiat între Primăria comunei Tohatin şi Ludmila Hanganu; a fost declarat nul titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr.0146120296 din 29 martie 2006, eliberat pe numele Ludmilei Hanganu; a fost încasat din contul Ludmilei Hanganu în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 350 lei.
La 25 martie 2013,Ludmila Hanganu a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu remiterea cauzei la rejudecare în aceeaşi instanţă, însă într-un alt complet de judecată. 2 Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 25 martie 2013, cererea de recurs depusă de Ludmila Hanganu a fost restituită din motiv că nu a fost anexată dovada plăţii taxei de stat. La 22 aprilie 2013, recurenta a declarat repetat recurs ca urmare a lichidării neajunsurilor enunţate. Recurenta, Ludmila Hanganu, în motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel la adoptarea deciziei contestate a încălcat normele de drept procedural şi material, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 434 alin.(1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. În conformitate cu art. 434 al.(2) CPC, termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Din materialele dosarului rezultă că, decizia instanţei de apel a fost emisă la 13 decembrie 2012. La 22aprilie 2013, Ludmila Hanganu a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel. La 07iunie 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa Primăriei comunei Tohatincererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.
Până la examinarea pricinii, Primăria comunei Tohatin nu a depus referinţă la cererea de recurs, prin care să-şi exprime opinia referitor la recursul declarat. Potrivit recursului depus de Ludmila Hanganu, recurenta a menţionat că a recepţionat copia deciziei instanţei de apel la 23ianuarie 2013. Astfel, recurenta, contrar prevederilor art. 434 CPC, a depus cererea de recurs cu depăşirea termenului de 2 luni. Dispoziţiile art. 434 al. (1) CPC, expres menţionează că termenul de 2 luni pentru depunerea recursului începe să curgă din data comunicării deciziei integrale,la caz din 23ianuarie 2013. Cu toate acestea, neconformându-se exigenţelor legale cu privire la termenul de contestare a hotărârii judecătoreşti şi ignorând dispoziţiile art. 56 alin. (3) CPC,conform cărora participanţii la proces sunt obligaţi să se folosească cu bună credinţă de drepturile sale procesuale, Ludmila Hanganu, a înaintat recursul cu omiterea termenului legal.
Astfel, având în vedere faptul că, recurenta a omis termenul de declarare a recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ alCurţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul depus de Ludmila Hanganu ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 434 CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 3 d i s p u n e : Recursul declarat de Ludmila Hanganu se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Nicolae Clima Tatiana Vieru 4