Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-178/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 septembrie 2013
Părțile
SA Ialtexgal-Aurica vs Ministerul Finanţelor, intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei
Pe scurt
Explicarea hotărârii

2rc-178/13 — Explicarea hotărârii judecătoreşti

prima instanţă: A. Nogai dosarul nr. 2rc-178/13 DECIZIE 25 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Ion Corolevschi, Iuliana Oprea examinând recursul declarat de SA Ialtexgal-Aurica”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA Ialtexgal-Aurica” privind explicarea hotărîrii judecătoreşti, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013 c o n s t a t ă SA"Ialtexgal-Aurica" a depus la Curtea de Apel Chişinău o cerere, prin care a solicitat explicarea hotărîrii Judecătoriei Economice din 05.04.2002 prin prisma deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2007 şi schimbarea modului de executare a aceleiaşi hotărîri prin încasarea preţului de cost al imobilelor (depozitelor) nerestituite din str. Alexandru cel Bun 30, or.

Ialoveni în mărime de 423000 lei. In motivarea cererii SA"Ialtexgal-Aurica" a menţionat, că prin hotărîrea Judecătoriei Economice din 05.04.2002, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2002 toate plăţile fiscale au fost recunoscute ca achitate de SA „Ialtexgal-Aurica" şi s-au anulat penalităţile calculate de IFS or. Ialoveni, fiind declarate drept nule rezultatele licitaţiei organizate de către IFS or. Ialoveni la 18 martie 1997 şi 03 iunie 1998 în scopul înstrăinării bunurilor SA"Ialtexgal- Aurica", în vederea stingerii acestor datorii, cu obligarea cumpărătorilor SRL 1 "Baghira-Valmir" şi SNC "Renalia" de a restitui bunurile procurate în cadrul acestor licitaţii firmei SA „Ialtexgal-Aurica”.

Reclamantul a indicat, că la moment hotărîrea judecătorească în cauză este irevocabilă şi se află la etapa de executare. Susţine, că executorii judecătoreşti nu au întreprins toate măsurile forţate pentru executarea hotărîrii nominalizate în partea restituirii bunurilor imobile de către SRL"Renalia", care rămâne în continuare neexecutată, deoarece debitorul declară, că clădirile au fost demolate. SA "Ialtexgal-Aurica" consideră, că executarea hotărîrii judecătoreşti este imposibilă şi pe motivul, că prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2007 pământul aferent imobilelor care nu sânt restituite proprietarului aparţine debitorului cu drept de proprietate privată.

SA "Ialtexgal-Aurica" solicită explicarea hotărîrii Judecătoriei Economice din 05.04.2002 prin prisma deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2007 şi schimbarea modului de executare a aceleiaşi hotărîri prin încasarea preţului de cost al imobilelor (depozitelor) nerestituite din str. Alexandru cel Bun 30, or. Ialoveni în mărime de 423000 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2013 s-a respins ca neîntemeiată cererea SA „Ialtexgal-Aurica” de explicare a hotărîrii Judecătoriei Economice din 05 aprilie 2002 prin prisma deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2007. A fost încetat procesul intentat la cererea SA „Ialtexgal-Aurica” privind schimbarea modului de executare a aceleiaşi hotărîri prin încasarea preţului de cost al imobilelor (depozitelor) nerestituite din strada Alexandru cel Bun, 30, or.

Ialoveni în mărime de 423000 lei. SA Ialtexgal-Aurica” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii cu emiterea unei noi încheieri privind admiterea cererii. În motivarea recursului a indicat, că încheierea recurată este neîntemeiată şi ilegală şi a fost pronunţată la data de 25 februarie 2013, dar nu 04 martie 2013, după cum este indicat. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 29 mai 2013 pricina a fost ridicată de la examinare în ordine de recurs şi s-a restituit la Curtea de Apel Chişinău pentru emiterea unei încheieri de corectare a greşelilor. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 26 iunie 2013 a fost corectată sintagma: ”…încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 martie 2013..” cu sintagma „…încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013..”.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 2 S-a constatat, că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013 s-a respins ca neîntemeiată cererea SA „Ialtexgal-Aurica” de explicare a hotărîrii Judecătoriei Economice din 05 aprilie 2002 prin prisma deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2007. A fost încetat procesul intentat la cererea SA „Ialtexgal-Aurica” privind schimbarea modului de executare a aceleiaşi hotărîri prin încasarea preţului de cost al imobilelor (depozitelor) nerestituite din strada Alexandru cel Bun, 30, or.

Ialoveni în mărime de 423000 lei. Instanţa de recurs consideră, că Curtea de Apel Chişinău corect a respins ca neîntemeiată cererea SA „Ialtexgal-Aurica” de explicare a hotărîrii Judecătoriei Economice din 05 aprilie 2002 prin prisma deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 aprilie 2007, deoarece conform art. 251 alin.(l) Cod de procedură civilă, dacă sânt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărîrii sau dacă hotărîrea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărîrii.

Cu certitudine s-a constatat, că prin hotărîrea Judecătoriei Economice din 05.04.2002 s-a hotărât, inclusiv, de a obliga SNC „Renalia" or. Ialoveni să restituie SA"Ialtexgal-Aurica" or. Ialoveni complexul de depozite, drept urmare şi efect a nulităţii rezultatelor licitaţiei cu strigare petrecute la 03 iunie 1998 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 313 din 15 octombrie 1998, recunoscută prin aceiaşi hotărîre (f.d. 299-305 Vol.I). Conform materialelor dosarului, prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2007, invocată de recurent ca temei de explicare a hotărîrii din 05.04.2002, a fost anulată ca ilegală decizia Consiliul or. Ialoveni nr. 03-06/4 din 19 mai 2006 „cu privire la abrogarea deciziei nr. 12/6 din 07.12.1998, prin care s-a atribuit în folosinţă SNC „Renalia" terenul cu suprafaţa de 0,116 ha (f.d.

121-127 Vol.III). Astfel, cererea de explicare a hotărîrii Judecătoriei Economice din 05.04.2002 prin prisma Deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2007 este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă, deoarece argumentele invocate de recurent nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 251 Cod de procedură civilă pentru explicarea unei hotărîri judecătoreşti. Decizia Curţii de Apel Chişinău din 18.04.2007 nu este relevantă executării hotărîrii Judecătoriei Economice din 05.04.2002. Cu referire la cererea de schimbare a modului de executare a aceleiaşi hotărîri prin încasarea preţului de cost al imobilelor (depozitelor) nerestituite din str. Alexandru cel Bun 30, or. Ialoveni în mărime de 423000 lei conform raportului de evaluare din 19.07.2010, instanţa de recurs consideră, că Curtea de Apel Chişinău corect a conchis, că este întemeiat demersul depus de reprezentanţii SNC ”Renalia" de încetare a procesului în această parte.

Conform art. 77 alin. alin.(l) şi (2) Cod de Executare, dacă există circumstanţe care fac executarea dificilă sau imposibilă, executorul judecătoresc sau părţile în procedura de executare vor înainta în instanţa de judecată care a 3 eliberat documentul executoriu o cerere privind schimbarea modului şi a ordinii de executare a hotărîrii. (2) Cererea de schimbare a modului şi a ordinii de executare a hotărîrii se examinează în modul prevăzut la art. 252 din Codul de procedură civilă, în cel mult 30 de zile. Articolul 252 alin.(l) Cod de procedură civilă prevede, că în funcţie de situaţia materială a părţilor sau de alte circumstanţe, instanţa emitentă poate, la cererea participanţilor la proces sau la propunerea executorului judecătoresc, să amâne ori să eşaloneze executarea ei, precum şi să schimbe modul sau ordinea de executare.

Recurentul a solicitat schimbarea modului de executare a aceleiaşi hotărîri prin încasarea preţului de cost al imobilelor (depozitelor) nerestituite din str. Alexandru cel Bun 30, or. Ialoveni în mărime de 423 000 lei conform raportului de evaluare din 19.07.2010, în legătură cu imposibilitatea transmiterii bunurilor imobile. Conform materialelor dosarului, o cerere analogică a fost depusă de recurentul, SA"Ialtexgal-Aurica" la data de 30.05.2011 (f.d. 115-120 Vol.II), care a fost obiect de examinare a mai multor instanţe judecătoreşti şi care în final a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia Colegiul Civil al Curţii al Curţii Supreme de Justiţie din 26.06.2012 (f.d. 109-114 Vol.III).

Prin decizia nominalizată s-a constatat, că în cazul în care există două rapoarte de expertiză, din anul 2010 şi din anul 2011, având estimarea valorică a obiectului litigiului diametral diferită nu este posibil de stabilit care este sau era preţul real de piaţă a bunurilor care urmau a fi restituite. Recurentul s-a adresat în judecată cu o acţiune separată, solicitând încasarea de la SNC „Renalia" a costului imobilelor adjudecate în baza hotărîrii Judecătoriei Economice din 05.04.2002 în mărime de 423 000 lei, din motivele că imobilele date nu au fost transmise SA"Ialtexgal-Aurica", pricina care se află pe rol în procedura Curţii de Apel Chişinău şi în ordine de apel şi în cadrul căreia a fost numită expertiză în domeniul construcţiilor nr. 4621 din 20.12.2012.

Conform art. 265 lit.b) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească dispune încetarea procesului în cazul în care într-un litigiu între aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri s-a emis o hotărîre judecătorească rămasă irevocabilă sau o încheiere de încetare a procesului în legătură cu renunţarea reclamantului la acţiune sau cu confirmarea tranzacţiei dintre părţi. La caz, părţile, obiectul şi temeiurile cererii de schimbare a modului de executare în speţă sânt aceleaşi şi în cererea analogică, respinsă prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 26.06.2012 şi procesul pe această cerere corect a fost încetat.

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, încheierea Curţii de Apel Chişinău este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013. 4 În conformitate cu art.427 lit.a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de SA Ialtexgal-Aurica”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA Ialtexgal-Aurica” cu privire la explicarea hotărîrii judecătoreşti.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.